ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1384/2012

Reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a chemat în judecată pârâtul D.G. solicitând instanței ca în contradictoriu cu acesta să constate existența calității de lucrător al Securității. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin cererea nr. P 320/07 din 25 ianuarie 2007 adresată C.N.S.A.S. de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 s-a solicitat în temeiul Legii nr. 187/1999 verificarea, sub aspectul posibilei calități de agent sau colaborator al Securității, a persoanelor care dețin titlu de revoluționar. În fapt, pârâtul a avut gradele de locotenent major (1962-1964), căpitan (1966) în cadrul Direcției Regionale Galați și respectiv căpitan (1966), maior (1969, 1975) în care a procedat la recrutarea unui agent în scopul obținerii informațiilor despre „elementele care au uneltit în mod dușmănos”.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 254 din 18 ianuarie 2011 a admis acțiunea formulată de reclamant constatând existența calității de lucrător al Securității în privința pârâtului. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul D.G., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul a susținut următoarele critici: - prin hotărârea dată, instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă în sensul că au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității prevăzute de art. 105 alin. (2) Cod procedură civilă; - instanța de fond nu a amintit faptul că a respins pârâtului proba cu martori și cu înscrisuri și nu a indicat motivele respingerii; - instanța de fond a interpretat greșit actele depuse judecății și schimbând înțelesul, a pronunțat o soluție nelegală.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 5499 din 18 noiembrie 2011 a respins ca nefondat recursul declarat de D.G. Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut că în raport de dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, criticile formulate de recurent sunt nefondate. Astfel, legea nu stabilește alte condiții cu privire la dovedirea luării unor măsuri specifice împotriva persoanelor urmărite sau cu privire la dovedirea sancționării lucrătorului Securității pentru activitatea desfășurată în acea perioadă. Legea nu prevede nici posibilitatea de a fi excluși de la aplicarea prevederilor cei care ar fi trecut în rezervă înainte de 1989 pentru că s-ar fi opus unor imixtiuni politice în activitatea de informații.

Împotriva acestei decizii, recurentul-reclamant D.G. a formulat contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă, care dispun că „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”. Contestatorul consideră că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, dacă ar fi fost analizat suficient ar fi dus la concluzia că drepturile sale procedurale au fost încălcate grav și nu puteau fi remediate decât prin anularea hotărârii recurate.

Două cereri fundamentale rezolvării temeinice și legale au fost respinse în mod abuziv, atât de instanța de fond cât și de instanța de recurs. Prima cerere se referă la respingerea probei cu martori care, dacă ar fi fost admisă, s-ar fi demonstrat că activitatea informativ-operativă este o activitate prin care se desfășoară o acțiune de supraveghere și nu de urmărire, o activitate eminamente secretă în timpul căreia nu puteau fi îngrădite drepturile și libertățile fundamentale ale omului și cu atât mai puțin suprimate. Instanța de recurs a considerat în mod greșit că respingerea cererii ca procesul să se judece în ședință secretă a fost temeinică și legală, însă respingându-se proba cu martori, singura modalitate prin care instanța putea înțelege particularitatea activității desfășurate, ar fi fost ca ședința să se desfășoare în secret.

Instanța de fond a respins și cererea de acordare a unui termen de judecată pentru faptul că apărătorul ales lipsea motivat, obligându-l să pună concluziile pe fondul cauzei, încălcându-se în acest mod principiul oralității și contradictorialității procesului. Contestatorul mai arată că în anul 1996 i-a fost conferit Ordinul „Meritul Miliar” clasa I, pentru merite deosebite. Contestația în anulare formulată este admisibilă, deoarece prevederile art. 312 Cod procedură civilă permit atacarea hotărârilor instanțelor de recurs pentru motivele expres prevăzute în textul legal. Contestația în anulare formulată este însă nefondată, deoarece motivele invocate de contestator nu se subsumează celor prevăzute de art. 318 Cod procedură civilă.

Contestatorul nu a indicat nicio greșeală materială rezultată prin hotărârea pronunțată de instanța de recurs. Cu privire la motivele contestației în anulare ce vizează respingerea probei cu martori, respingerea cererii de judecare a cauzei în ședință secretă, precum și respingerea cererii de acordare a unui termen de judecată pentru lipsa avocatului, se va constata că instanța de recurs a analizat aspectele ce au constituit și motive de recurs. Se va reține astfel că instanța de recurs a analizat motivele de casare/modificare invocate, iar modul cum judecătorii au interpretat și aplicat legea nu face obiectul contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 Cod procedura civilă. Față de acestea, urmează a se respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul D.G.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de D.G. împotriva Deciziei nr. 5499 din 18 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2012. Procesat de GGC - DG