ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3539/2013

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

La data de 2 decembrie 2009 reclamantele C.A.,

C.M.D., C.G. au formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 1425/ R

din 16 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, solicitând anularea

acesteia și rejudecarea recursului.

Prin Decizia civilă nr.

28/ R din 13 ianuarie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de

familie, a respins contestația în anulare precizată, formulată de reclamantele

C.A., C.M.D., C.G.

La data de 29 iunie

2011 reclamantele C.A., C.M.D., C.G. au solicitat revizuirea deciziei civile nr.

28/ R din 13 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Pitești.

În ședința publică

din data de 8 iulie 2011, față de precizarea reclamantelor în sensul în care

calea de atac este contestație în anulare și nu revizuire, Înalta Curte, prin Decizia

nr. 5920 din 8 iulie 2011, a declinat competența de soluționare a cauzei la Curtea de Apel Pitești.

Prin decizia nr. 1384

din 25 mai 2012, Curtea de Apel Pitești a respins ca tardiv declarată, contestația

în anulare.

Această decizie a

fost atacată cu recurs de către contestatoare, care nu au timbrat calea de

atac.

La termenul de

judecată din data de 4 februarie 2013 instanța a pus în discuție, din oficiu,

excepția netimbrării și pe cea a inadmisibilității recursului, invocată de

intimate prin întâmpinare.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția I civilă, prin Decizia nr.

420 din 4 februarie 2013 a

anulat, ca netimbrat,

recursul declarat de contestatoarele C.A., C.M.D., C.G. împotriva Deciziei civile

nr. 1384 din data de 25 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I

civilă.

Pentru a se pronunța

astfel, Înalta Curte, în baza dispoz. art. 137 C. proc. civ., a analizat cu

prioritate excepția netimbrării recursului, ca o chestiune ce privește

învestirea legală a instanței, excepție invocată la termenul de judecată din

data de 4 februarie 2013.

Instanța de recurs a

constatat că, potrivit dovezilor de citare de la filele 108-110 dosar recurs,

recurentele au fost citate pentru termenul de judecată din 4 februarie 2013, cu

mențiunea de a achita taxă judiciară de timbru în valoare de 5 lei și timbru

judiciar de 0,15 lei și că nu s-au supus acestei exigențe legale.

Prin art. 1 din Legea

nr. 146/1997, așa cum a fost modificată, a fost statuat principiul potrivit

căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse

taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât

de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și care se plătesc anticipat

sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță.

Potrivit prevederilor

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 30 din Normele de aplicare ale

a acestui act normativ, alături de art. 9 din O.G. nr. 32 din 18 august 1995

privind timbrul judiciar, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de

timbru și timbrul judiciar datorate, cererea părții se anulează ca netimbrată.

Cum din actele

dosarului a rezultat că recurentele nu s-au conformat obligației de timbrare,

procedural comunicată, făcând aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (3) din

Legea nr. 146/1997, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost

anulat, ca netimbrat.

Împotriva acestei

decizii au formulat contestație în anulare,

contestatoarele C.A.N., C.M., C.G., arătând că

taxa de

timbru în cuantum de 5 lei și timbrul judiciar de 0,15 lei a fost achitată din data

de 10 ianuarie 2013.

Pentru termenul de

judecata din 04 februarie 2013, au depus cerere de amânare a judecații recursului

și de acordare a unui nou termen pentru angajarea unui avocat.

Datorita motivelor de

sănătate și timpului nefavorabil, nu s-au putut deplasa de la Pitești la București, la instanța de judecată, motiv pentru care au trimis cererea prin fax,

urmând ca la primul termen să depună și taxa judiciară de timbru care fusese

achitată, dar nedepusă personal prin registratură pentru motivul invocat mai

sus.

Au

solicitat

admiterea contestației, anularea deciziei contestate și rejudecarea recursului.

Intimata N.E. a

formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității, dezvoltând

în apărare argumente pentru care contestația în anulare este nefondată.

Analizând contestația

în anulare din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte constată că

aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Pe aspectul supus

criticilor în prezentul dosar, instanța de recurs a reținut că recurentele nu

au achitat taxa judiciară de timbru datorată, deși au fost citate pentru

termenul de judecată din data de 4 februarie 2013, cu mențiunea că au această

obligație legală.

De altfel, chiar

contestatoarele au recunoscut că nu au adus la cunoștința instanței faptul că

au timbrat, prin cererea transmisă prin fax în data de 30 ianuarie 2013,

contestatoarea C.G. solicitând doar amânarea cauzei în vederea angajării unui

avocat. În această cerere nu a menționat faptul că a achitat taxa de timbru și

nici nu a comunicat o copie a chitanței doveditoare.

Cale extraordinară de

atac, de retractare, contestația în anulare, reprezintă un mijloc procedural

eficient în a obține o nouă judecată numai în cazul săvârșirii unor importante

neregularități procedurale, care încalcă dreptul la apărare și nesocotesc

principiul contradictorialității, care guvernează procesul civil.

Se reține, deci, că

pentru a învesti instanța cu calea extraordinară de atac a contestației în

anulare, se impune ca și criticile formulate să se circumscrie ipotezelor

prevăzute de textele de lege care reglementează această cale de atac.

Contestatoarele

reclamă o situație ce le este imputabilă, întrucât erau datoare atât să

timbreze dar și să aducă la cunoștința instanței faptul că au achitat taxa de

timbru, având la îndemână mijloace comune pentru aceasta, indiferent de

prognoza meteo sau de starea de indisponibilizare temporară în care s-ar fi

aflat în ziua termenului de judecată. Astfel, contestatoarele nu pot susține cu

succes că au fost prejudiciate procedural întrucât nu li s-a admis cererea de

amânare formulată pentru lipsă de apărare la termenul din data de 4 februarie 2013,

aceasta cu atât mai mult cu cât norma prevăzută de art. 156 alin. (1) C. proc.

civ. nu este una imperativă, ci de dispoziție.

Potrivit

dispozițiilor art. 318 C. proc. civ. hotărârile instanțelor de recurs pot fi

atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli

materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în

parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.

În înțelesul normei procedurale

amintite, prima ipoteză a contestației în anulare speciale, greșeala materială

vizează o eroare formală, care deși distinctă de greșeala materială care poate

fi îndreptată în condițiile art. 281 C. proc. civ., nu poate fi exercitată

pentru remedierea unor greșeli ce nu se pot imputa instanței, întrucât dovada

achitării taxei de timbru nu exista la dosarul de recurs.

Or, contestatoarele au

criticat soluția susținând că este o eroare materială în sensul că, deși, taxa

de timbru datorată în recurs era achitată, instanța i-a anulat cererea.

Ipoteza vizată de

acest text de lege nu se aplică, întrucât nu ne găsim în situația unei greșeli

materiale, în care instanța a ignorat înscrisul doveditor al plății taxei de

timbru, ci acesta nu numai că nu exista fizic în dosarul cauzei dar nici nu a

fost adus la cunoștința instanței faptul plății taxei datorate.

Prin urmare, în

raport cu situațiile expres prevăzute de textul legal cu referire la cazurile

în care se poate solicita retractarea unei hotărâri, verificând regularitatea

sesizării, Înalta Curte reține că demersul judiciar nu poate fi primit în

condițiile în care motivele invocate nu se încadrează în textele de lege ce

reglementează această instituție juridică, așa încât va respinge contestația în

anulare dedusă judecății, ca nefondată.

PENTRU AC ESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondată, contestația în anulare declarată de contestatorii C.A.N., C.M., C.G.

împotriva deciziei civile nr. 420 din 4 februarie 2013 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 9 septembrie 2013.