ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3539/2013

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: La data de 2 decembrie 2009 reclamantele C.A., C.M.D., C.G. au formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 1425/ R din 16 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, solicitând anularea acesteia și rejudecarea recursului. Prin Decizia civilă nr. 28/ R din 13 ianuarie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, a respins contestația în anulare precizată, formulată de reclamantele C.A., C.M.D., C.G. La data de 29 iunie 2011 reclamantele C.A., C.M.D., C.G. au solicitat revizuirea deciziei civile nr. 28/ R din 13 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Pitești.

În ședința publică din data de 8 iulie 2011, față de precizarea reclamantelor în sensul în care calea de atac este contestație în anulare și nu revizuire, Înalta Curte, prin Decizia nr. 5920 din 8 iulie 2011, a declinat competența de soluționare a cauzei la Curtea de Apel Pitești. Prin decizia nr. 1384 din 25 mai 2012, Curtea de Apel Pitești a respins ca tardiv declarată, contestația în anulare. Această decizie a fost atacată cu recurs de către contestatoare, care nu au timbrat calea de atac. La termenul de judecată din data de 4 februarie 2013 instanța a pus în discuție, din oficiu, excepția netimbrării și pe cea a inadmisibilității recursului, invocată de intimate prin întâmpinare. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin Decizia nr. 420 din 4 februarie 2013 a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de contestatoarele C.A., C.M.D., C.G.

împotriva Deciziei civile nr. 1384 din data de 25 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă. Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte, în baza dispoz. art. 137 C. proc. civ., a analizat cu prioritate excepția netimbrării recursului, ca o chestiune ce privește învestirea legală a instanței, excepție invocată la termenul de judecată din data de 4 februarie 2013. Instanța de recurs a constatat că, potrivit dovezilor de citare de la filele 108-110 dosar recurs, recurentele au fost citate pentru termenul de judecată din 4 februarie 2013, cu mențiunea de a achita taxă judiciară de timbru în valoare de 5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei și că nu s-au supus acestei exigențe legale.

Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997, așa cum a fost modificată, a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță. Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 30 din Normele de aplicare ale a acestui act normativ, alături de art. 9 din O.G. nr. 32 din 18 august 1995 privind timbrul judiciar, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar datorate, cererea părții se anulează ca netimbrată.

Cum din actele dosarului a rezultat că recurentele nu s-au conformat obligației de timbrare, procedural comunicată, făcând aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost anulat, ca netimbrat. Împotriva acestei decizii au formulat contestație în anulare, contestatoarele C.A.N., C.M., C.G., arătând că taxa de timbru în cuantum de 5 lei și timbrul judiciar de 0,15 lei a fost achitată din data de 10 ianuarie 2013. Pentru termenul de judecata din 04 februarie 2013, au depus cerere de amânare a judecații recursului și de acordare a unui nou termen pentru angajarea unui avocat.

Datorita motivelor de sănătate și timpului nefavorabil, nu s-au putut deplasa de la Pitești la București, la instanța de judecată, motiv pentru care au trimis cererea prin fax, urmând ca la primul termen să depună și taxa judiciară de timbru care fusese achitată, dar nedepusă personal prin registratură pentru motivul invocat mai sus. Au solicitat admiterea contestației, anularea deciziei contestate și rejudecarea recursului. Intimata N.E. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității, dezvoltând în apărare argumente pentru care contestația în anulare este nefondată.

Analizând contestația în anulare din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente: Pe aspectul supus criticilor în prezentul dosar, instanța de recurs a reținut că recurentele nu au achitat taxa judiciară de timbru datorată, deși au fost citate pentru termenul de judecată din data de 4 februarie 2013, cu mențiunea că au această obligație legală. De altfel, chiar contestatoarele au recunoscut că nu au adus la cunoștința instanței faptul că au timbrat, prin cererea transmisă prin fax în data de 30 ianuarie 2013, contestatoarea C.G. solicitând doar amânarea cauzei în vederea angajării unui avocat. În această cerere nu a menționat faptul că a achitat taxa de timbru și nici nu a comunicat o copie a chitanței doveditoare.

Cale extraordinară de atac, de retractare, contestația în anulare, reprezintă un mijloc procedural eficient în a obține o nouă judecată numai în cazul săvârșirii unor importante neregularități procedurale, care încalcă dreptul la apărare și nesocotesc principiul contradictorialității, care guvernează procesul civil. Se reține, deci, că pentru a învesti instanța cu calea extraordinară de atac a contestației în anulare, se impune ca și criticile formulate să se circumscrie ipotezelor prevăzute de textele de lege care reglementează această cale de atac. Contestatoarele reclamă o situație ce le este imputabilă, întrucât erau datoare atât să timbreze dar și să aducă la cunoștința instanței faptul că au achitat taxa de timbru, având la îndemână mijloace comune pentru aceasta, indiferent de prognoza meteo sau de starea de indisponibilizare temporară în care s-ar fi aflat în ziua termenului de judecată.

Astfel, contestatoarele nu pot susține cu succes că au fost prejudiciate procedural întrucât nu li s-a admis cererea de amânare formulată pentru lipsă de apărare la termenul din data de 4 februarie 2013, aceasta cu atât mai mult cu cât norma prevăzută de art. 156 alin. (1) C. proc. civ. nu este una imperativă, ci de dispoziție. Potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc. civ. hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare. În înțelesul normei procedurale amintite, prima ipoteză a contestației în anulare speciale, greșeala materială vizează o eroare formală, care deși distinctă de greșeala materială care poate fi îndreptată în condițiile art. 281 C. proc.

civ., nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greșeli ce nu se pot imputa instanței, întrucât dovada achitării taxei de timbru nu exista la dosarul de recurs. Or, contestatoarele au criticat soluția susținând că este o eroare materială în sensul că, deși, taxa de timbru datorată în recurs era achitată, instanța i-a anulat cererea. Ipoteza vizată de acest text de lege nu se aplică, întrucât nu ne găsim în situația unei greșeli materiale, în care instanța a ignorat înscrisul doveditor al plății taxei de timbru, ci acesta nu numai că nu exista fizic în dosarul cauzei dar nici nu a fost adus la cunoștința instanței faptul plății taxei datorate.

Prin urmare, în raport cu situațiile expres prevăzute de textul legal cu referire la cazurile în care se poate solicita retractarea unei hotărâri, verificând regularitatea sesizării, Înalta Curte reține că demersul judiciar nu poate fi primit în condițiile în care motivele invocate nu se încadrează în textele de lege ce reglementează această instituție juridică, așa încât va respinge contestația în anulare dedusă judecății, ca nefondată.

PENTRU AC ESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare declarată de contestatorii C.A.N., C.M., C.G. împotriva deciziei civile nr. 420 din 4 februarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 septembrie 2013.