ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5499/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5499/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel

București, secția contencios administrativ și fiscal, Consiliul Național pentru

Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul D.G.,

să se constate calitatea de lucrător al Securității în privința pârâtului.

În motivarea cererii

s-a arătat că Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din

Decembrie 1989 a solicitat, în temeiul Legii nr. 187/1999, verificări pentru

persoanele care dețin calitatea de revoluționar, dar verificările s-au făcut și

la cererea lui G.M. care a solicitat verificarea ofițerilor și subofițerilor de

Securitate care au contribuit la instrumentarea dosarului său.

Pârâtul a deținut

gradul de locotenent major, căpitan, maior, în cadrul Direcției a III-a a

Securității iar activitățile desfășurate au îngrădit drepturile și libertățile

fundamentale.

În întâmpinarea

formulată, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii având în vedere că a lucrat

în cadrul Securității dar cu responsabilități pe linia de contraspionaj.

de fond

Prin Sentința civilă

nr. 254 din 18 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal a fost admisă acțiunea și constatată existența

calității de lucrător al Securității în privința pârâtului D.G.

În motivarea

soluției, instanța de fond a reținut că pârâtul a recrutat în anul 1975 o

persoană pentru a furniza informații despre „persoane fără antecedente politice

sau penale” din Focșani.

Dosarul conține mai

multe note informative date de surse ale Securității cu privire la persoane

care se „manifestau dușmănos la adresa regimului”.

S-au prezentat și

dosarul numitului P.S. și al numitului S.E. care era luat în evidență că a fost

condamnat pentru uneltire împotriva ordinii sociale.

Instanța de fond a

apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008 deoarece pârâtul a avut calitatea de ofițer al Securității și în

această calitate a desfășurat activitatea de dirijare a informațiilor constând

în recrutarea, stabilirea sarcinilor ce le revin, preluarea notelor informative

date de informatori.

Prin activitățile

desfășurate, s-a arătat că pârâtul a îngrădit drepturi și libertăți

fundamentale ale omului, recunoscute și garantate de legislația în vigoare la

acea dată.

Susținerea din

întâmpinare potrivit căreia pârâtul a desfășurat activitatea în conformitate cu

legile în vigoare la acea dată a fost apreciată ca nerelevantă, în condițiile

în care dispozițiile legale definesc noțiunea de lucrător fără nicio

distincție.

De asemenea, s-a

arătat că O.U.G. nr. 24/2008 nu condiționează existența calității de lucrător

al Securității de aplicarea unor sancțiuni civile, administrative sau penale

persoanei, sancțiuni care să fi fost aplicate în perioada în care și-a

desfășurat activitatea în cadrul Securității sau Miliției cu atribuții pe linie

de Securitate.

Împrejurarea că

pârâtul a luat atitudine împotriva unor abuzuri ale unor cadre cu funcții

politice și că a participat la evenimentele din decembrie 1989 nu fac

inaplicabile prevederile O.U.G. nr. 24/2008.

Celelalte mențiuni

din întâmpinare care vizează neconstituționalitatea actului normativ au fost

analizate de Curtea Constituțională cu ocazia soluționării excepției de

neconstituționalitate invocată de pârât.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâtul D.G. criticând soluția ca fiind nelegală.

În motivele de recurs

au fost invocate:

- dispozițiile art.

304 pct. 5 C. proc. civ. potrivit cărora prin hotărârea dată instanța a

încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105

alin. (2) C. proc. civ., respectiv când actele îndeplinite cu neobservarea

formelor legale se vor declara nule dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare

ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.

În cadrul acestui

motiv se invocă faptul că judecătorul fondului a fost recuzat, cerere de

recuzare ce a fost respinsă, iar această respingere poate fi atacată odată cu

fondul.

Se apreciază că d-na

judecător s-a antepronunțat în momentul în care și-a prezentat punctul de

vedere în legătură cu excepția de neconstituționalitate și ar fi incidente

prevederile art. 27 pct. 7 C. proc. civ.

- dispozițiile art.

304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Instanța de fond nu a

amintit de faptul că a respins pârâtului proba cu martori și cu înscrisuri și

nu a indicat motivele respingerii.

S-a solicitat, în

conformitate cu art. 121 alin. (2) C. proc. civ., judecarea în ședință secretă

a cauzei dar nu s-a motivat nici respingerea acestora.

Motivarea instanței

de fond este superficială și lipsită de rigurozitate juridică deoarece, deși

reține că pârâtul nu a fost sancționat pentru activitatea desfășurată a

concluzionat că au fost încălcate drepturi și libertăți fundamentale, deși

mulți ofițeri ai DSS au fost trecuți în rezervă pentru abuzuri.

Nu s-a avut în vedere

faptul că o dovadă a respectării prevederilor legale a fost aceea că pârâtul a

fost trecut în rezervă pentru că a luat poziția împotriva unor imixtiuni

politice în activitatea de spionaj.

Dacă s-ar fi admis

proba cu martori ar fi putut dovedi că a susținut adevărul și verticalitatea sa

și s-ar fi făcut distincția între activitatea de informații desfășurată în

limita legalității și aspectele care ar fi putut fi interpretate ca fiind

îngrădiri și/sau suprimări de drepturi.

Se apreciază că nu

este lipsit de importanță și faptul că instanța nu a acordat termen pentru

lipsa apărătorului și a cerut pârâtului să pună concluzii pe fond.

Recurentul consideră

că instanța de fond a interpretat greșit actele depuse judecății și schimbând

înțelesul a pronunțat o soluție nelegală.

Referitor la cele

două condiții prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 se arată că

îndeplinirea condiției privind îngrădirea sau suprimarea drepturilor și

libertăților fundamentale nu s-a dovedit.

Se poate vorbi de

îndeplinirea acestei condiții numai dacă împotriva persoanei urmărite s-a luat

una dintre măsurile:

- atenționat în mod

direct de către ofițerul de securitate;

- i s-a interzis

părăsirea țării;

- ar fi fost cercetat

penal de către Direcția a VI-a a Securității.

Dar și aceste măsuri

se luau conform legilor României, Constituției și conform convențiilor

internaționale.

S-a solicitat

admiterea recursului, modificarea sentinței recurate ca fiind nelegală.

A fost depusă la

dosar o declarație a numitului S.N.

de recurs

După examinarea

motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va

respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:

Mai întâi, se poate

observa că recurentul a invocat ca motiv de recurs dispozițiile art. 304 pct. 5

C. proc. civ., art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., însă multe din criticile ce

vizau incidența art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. (astfel cum au fost grupate

de recurent) sunt de fapt aspecte ce vizează aplicarea art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. și de aceea, vor fi analizate în raport de aceste precizări.

În materia nulității

actelor de procedură, dreptul comun îl constituie prevederile art. 105 alin.

(2) C. proc. civ., potrivit cărora actele îndeplinite cu neobservarea formelor

legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o

vătămare ce nu poate fi înlăturate decât prin anularea lor.

- dispozițiile art.

304 pct. 5 C. proc. civ. includ toate neregularitățile procedurale care atrag

această sancțiune, cu excepția celor expres prevăzute în art. 304 pct. 1 - 4,

dar și cele care au fost făcute cu nesocotirea unor principii fundamentale a

căror nerespectare nu se încadrează în altă motive de recurs.

Solicitarea de

judecare a cauzei în ședință s-a făcut la 11 ianuarie 2011 și există consemnată

această solicitare care a fost respinsă de instanța de fond cu motivarea că nu

sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 121 alin. (2) C. proc. civ. în sensul

că dezbaterea publică nu vatămă ordinea, moralitatea publică sau părțile.

Această motivare este

corectă, iar în motivele de recurs argumentele aduse în sprijinul susținerii

dezbaterilor în ședință secretă sunt nefondate.

Referitor la

incidența art. 304 pct. 5 C. proc. civ., susținerile recurentului sunt

nefondate:

- în mod corect a

fost respinsă cererea de recuzare a judecătorului ce a soluționat cauza pe fond

pentru că punctul de vedere exprimat în cadrul sesizării Curții Constituționale

se referea la conformitatea prevederilor O.U.G. nr. 24/2008 cu Constituția

României iar în prezenta cauză instanța de fond a analizat dacă sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de lege (art. 2 alin. 1 lit. a) din O.U.G. nr.

24/2008) pentru a se putea constata calitatea de lucrător al Securității în

ceea ce-l privește pe pârât, astfel că nu se poate concluziona că judecătorul

s-a antepronunțat și că soluția ar fi nelegală;

- referitor la

respingerea probei cu martori ce a fost solicitată la termenul din 18 mai 2010

se constată că pârâtul a solicitat proba cu înscrisuri, probă încuviințată de

instanță, iar proba cu martori a fost solicitată pentru a dovedi ce poziție a

avut pârâtul față de abuzurile Partidului Comunist Român în urma căreia a fost

destituit din funcție și trecut în rezervă.

Instanța de fond, în

mod corect, față de cele precizate a admis numai proba cu înscrisuri ca fiind

utilă, concludentă și pertinentă soluționării cauzei, iar per a contrario, a

fost considerată proba cu martori ca fiind inutilă, neconcludentă și

nepertinentă.

În privința

solicitării ca ședința să fie secretă se arată faptul că nu s-a consemnat acest

lucru.

Dacă s-a solicitat

judecarea cauzei în ședință secretă iar această solicitare nu a fost consemnată

exista posibilitatea de a se solicita completarea încheierii de ședință cu

această solicitare.

În ceea ce privește

critica neacordării unui nou termen de judecată pentru lipsa justificată a

apărătorului pârâtului (implicit o încălcare a dreptului la apărare) se

constată că susținerile sunt nefondate.

Este adevărat că la

termenul din 11 ianuarie 2011 pârâtul a formulat o cerere de amânare pentru că

apărătorul său se afla la Curtea de Apel Constanța, dar cererea a fost

respinsă.

Însă, în aplicarea

art. 156 alin. (2) C. proc. civ., instanța de fond a amânat pronunțarea pentru

ca pârâtul să poată formula concluzii scrise, astfel că dreptul la apărare nu a

fost încălcat.

De altfel, art. 105

alin. (2) C. proc. civ. stabilește că nulitatea actelor făcute cu neobservarea

formelor legale se poate dispune numai dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce

nu poate fi înlăturată decât prin anularea lor, iar pârâtul nu a dovedit

vătămarea produsă având în vedere că a fost amânată pronunțarea, iar apărătorul

pârâtului a putut depune concluzii scrise.

Recurentul a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și în cadrul acestor motive s-a

referit la îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr.

24/2008, mai exact la cea referitoare la îngrădirea sau suprimarea drepturilor

și libertăților fundamentale.

Criticile formulate

sunt nefondate.

Potrivit art. 2 lit.

a) din O.U.G. nr. 24/2008, „lucrător al Securității este orice persoană care,

având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu

atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 -

1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și

libertăți fundamentale ale omului, în scopul susținerii puterii totalitar

comuniste”.

După cum se poate

observa, legea nu stabilește alte condiții legate fie de dovedirea luării unor

măsuri specifice împotriva persoanelor urmărite sau de dovedirea sancționării

lucrătorului Securității pentru activitatea desfășurată în acea perioadă de

chiar organele sistemului comunist.

Tot în cuprinsul

legii nu se prevede că ar putea dobândi calitatea de lucrător numai cei care au

activat în cadrul anumitor direcții ale Securității Statului comunist, așa cum

încearcă să susțină pârâtul.

Legea nu prevede nici

posibilitatea de a fi excluși de la aplicarea prevederilor legale cei care ar

fi trecut în rezervă înainte de 1989 pentru că s-ar fi opus unor imixtiuni

politice în activitatea de informații.

Apreciind că soluția

instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 raportat la art. 20

din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

formulat de D.G. împotriva Sentinței nr. 254 din 18 ianuarie 2011 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 noiembrie 2011.