ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2196/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.Instanța de fond 1.Acțiunea reclamantului Prin acțiunea înregistrată la data de 6 aprilie 2009 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul U.T., să se constate existența calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârât. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin cererea din 16 mai 2008, C.B. a solicitat verificarea, sub aspectul calității de lucrător al Securității, a ofițerilor sau subofițerilor care au contribuit la instrumentarea Dosarului fond informativ nr. I157624.

Reclamantul arată că din cuprinsul notei de constatare din 16 februarie 2009, precum și al înscrisurilor atașate, rezultă că pârâtul U.T. a avut gradele și funcțiile de locotenent major în cadrul Direcției Regionale B. (1958), căpitan, șef al Biroului 4 din cadrul Direcției Regionale B. (1964), maior (1970) și respectiv locotenent colonel (1970), șef al Serviciului 1 din cadrul Inspectoratului Județean B.. În această calitate, domnul U.T. a procedat la „avertizarea” și „demascarea publică” a unor elevi supravegheați informativ de către Securitate, deoarece au fost „semnalați că fac parte dintr-o asociație cu denumirea de „G.”, în scopul de a săvârși diferite acte dușmănoase”.

De asemenea, în aceeași calitate, pârâtul a aprobat următoarele: anchetarea unei persoane deoarece era autoarea unor fițuici „cu conținut ostil la adresa regimului”; urmărirea unei persoane semnalată cu „activitate împotriva orânduirii sociale și de stat”, dispunând stabilirea „cercului de prieteni și cum sunt cunoscuți”, „relațiile ce le are cu anumite persoane din Banat, de unde este originar”, „dacă a întreprins ceva în vederea comiterii unor tulburări și dezordini”, „mobilul acestei atitudini a sa”. În anul 1958, având gradul de locotenent major și atribuții de anchetator, pârâtul U.T. a anchetat o persoană, adeptă a cultului iehovist și semnalată că „desfășoară activitate de agitație și propagandă dușmănoasă cu caracter iehovist”.

Susține reclamantul că întrebările puse de către pârât pe parcursul anchetei s-au referit cu precădere la discuțiile purtate de membrii cultului, împrejurările în care aveau loc întâlnirile dintre aceștia, precum și la materialele pe care le dețineau. Astfel, reclamantul susține că, așa cum reiese din toate documentele cuprinse în Nota de constatare, activitatea pârâtului U.T.

se remarcă prin acțiunile ce au avut ca efect îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, respectiv: dreptul la libera asociere prevăzut de art. 32 din Constituția României din 1952, coroborat cu art. 20 din Declarația Universală a Drepturilor Omului; dreptul la viață privată prevăzut de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului; dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor prevăzut de art. 31 din Constituția României din 1952, art. 28 din Constituția României din 1965, coroborate cu art. 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului; dreptul la libertatea gândirii, conștiinței și a religiei prevăzut de art. 27 din Constituția României din 1952, coroborat cu art. 18 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

2.Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 181 din 13 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, reținând în esență, următoarele: Reclamantul nu a depus la dosar înscrisurile întocmite de pârâtul U.T. sau la care acesta să-și fi adus vreo contribuție deosebită, din care să rezulte situația de fapt prezentată prin cererea introductivă, ci doar părți neconcludente din unele înscrisuri. Astfel, din examinarea probelor de la dosar, instanța a reținut că înscrisurile la întocmirea cărora și-a adus contribuția pârâtul U.T.

sunt următoarele: - partea finală a unui înscris prin care s-a propus cu acordul pârâtului încetarea urmăririi penale față de numita C.E. și avertizarea acesteia, pentru infracțiunea prevăzută de art. 166 alin. (1) C. pen., fiind vorba de un act de procedură penală favorabil numitei C.E., iar nu un act abuziv, care să atragă incidența art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008. - adresa din 25 iulie 1970, prin care s-a solicitat efectuarea unei contraexpertize; Numele pârâtului U.T. nu se regăsește în cuprinsul celorlalte înscrisuri aflate la dosar și nu există nicio probă legală că vreuna din semnăturile aflate pe acestea îi aparțin. Mai mult, deși în nota de constatare se reține că pârâtul a întocmit și semnat olograf Rezoluția pe Raportul din 10 aprilie 1970, prin care s-a dispus luarea unor măsuri abuzive, prin cererea introductivă se susține că pârâtul doar a aprobat aceste măsuri.

Din examinarea rezoluției prin care s-au stabilit măsurile abuzive, instanța a constatat însă că semnătura celui care a întocmit-o nu prezintă elemente de similitudine cu cea a pârâtului din înscrisurile menționate anterior, iar o hotărâre judecătorească nu se poate baza în mod legal și temeinic, doar pe o astfel de probă. În consecință, Curtea de apel a reținut că reclamantul nu și-a probat acțiunea și a respins-o ca neîntemeiată. II.Instanța de recurs 1.Criticile reclamantului Împotriva sentinței civile nr. 181 din 13 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Recurenta a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că prin acțiunea introductivă a solicitat să se constate calitatea de lucrător a pârâtului U.T., în temeiul art. 1 alin. (7) , art. 2 lit. a) și art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008 modificată prin Legea nr. 293/2008. A susținut recurenta că intimatul-pârât a fost ofițer în cadrul Direcției Regionale de Securitate și apoi în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate B. și a încălcat drepturi fundamentale ale unor persoane prin activitatea sa, însă prima instanță a considerat ca insuficient probată această ultimă împrejurare, întrucât a observat că semnătura intimatului-pârât de pe documentele depuse la dosar a fost redată doar parțial, astfel că nu s-a dovedit că acesta este autorul înscrisurilor.

A precizat recurenta că datorită unei erori administrative nu s-a trimis instanței setul complet de copii certificate ale actelor întocmite de intimat în calitate de ofițer de securitate, deoarece dacă aceste înscrisuri ar fi ajuns la dosarul cauzei și s-ar fi dovedit că sunt semnate de pârât, prima instanță ar fi considerat îndeplinită și cea de-a doua condiție, pentru a se reține calitatea intimatului de lucrător al securității, în acord cu jurisprudența Curții de Apel București. La termenul de judecată din data de 13 aprilie 2011, în temeiul art. 305 C. proc. civ., reprezentantul recurentei a depus la dosar înscrisuri semnate de intimat.

2. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs, ținând conte de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente Înalta Curte reține următoarele: Înscrisurile depuse de recurentul-reclamant sunt identice cu cele aflate în dosarul de fond neexistând nici un fel de „act nou” în sensul art. 305 C. proc. civ., care să poată conduce la modificarea soluției pronunțate de Curtea de Apel București, în urma unei analize judicioase a probelor administrate. Astfel, partea finală a unui înscris prin care intimatul și-a dat acordul pentru încetarea urmăririi penale față de numita C.E. pentru infracțiunea de propagandă împotriva ordinii socialiste prevăzută de art. 166, alin. (1) C. pen.

nu poate fi considerată o dovadă a suprimării sau îngrădirii unor drepturi sau libertăți fundamentale ale acestei persoane, în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, acordul intimatului reprezentând o manifestare favorabilă persoanei care a fost cercetată penal. Din înscrisurile depuse de recurentă nu reiese că intimatul U.T. ar fi avut vreo legătură sau contribuție la începerea urmăririi penale împotriva numitei C.E.. Raportul din 10 iunie 1970 privind informații care-l vizau pe numitul P.M. poartă într-adevăr o rezoluție de verificare a acestei persoane și a acțiunilor acestuia, respectiv „dacă a întreprins ceva în vederea comiterii unor tulburări și dezordini”, însă semnătura celui care a scris această rezoluție nu seamănă cu cea a intimatului, elemente de similitudine cu semnătura acestuia prezentând însă semnătura celui care și-a dat acordul pentru efectuarea verificărilor.

Acest acord, chiar dacă a aparținut intimatului nu este de natură să conducă automat la stabilirea calității de „lucrător” al securității, potrivit dispozițiilor indicate anterior, întrucât nu există nici o dovadă că respectivele verificări s-au realizat și că prin acestea s-au îngrădit sau suprimat drepturi sau libertăți fundamentale ale celui vizat sau a altor persoane. Constatând că sentința atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 181 din 13 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2011.