ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3423/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3423/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

a) cererea de chemare în judecată

Prin

acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, reclamantul Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității a chemat în judecată pârâtul

P.G. pentru ca, prin sentința ce se va pronunța, să se constate calitatea

pârâtului de lucrător al Securității, precum și pe acea de colaborator al

acesteia.

În fapt, reclamantul a arătat că prin Cererea

nr. 1442 din 5 din 25 iulie 2005, adresată C.N.S.A.S. de către Secretariatul de

Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, s-a solicitat, în

temeiul Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea

securității ca poliție politică, verificarea, sub aspectul posibilei calități

de lucrător sau de colaborator al Securității, a persoanelor care dețin titlul

de revoluționar.

S-a arătat că, așa cum rezultă din cuprinsul

Notei de constatare nr. S/DI/I/600 din 23 februarie 2009, precum și din

înscrisurile atașate acțiunii, domnul P.G. a avut gradul de locotenent major în

cadrul Securității Municipiului București, Serviciul 210 (1989).

În această calitate, P.G. a procedat la

avertizarea unei persoane urmărită de către Securitate deoarece făcea

„comentarii necorespunzătoare la adresa partidului și statului, aducând critici

conducătorilor de partid și de stat, politicii interne și externe a

țării". De asemenea, cel în cauză colportează știrile transmise la postul

de radio ostil Europa Liberă, acestea constituind suportul comentariilor sale,

avertizându-l ca pe viitor să înceteze și să nu se mai antreneze în discuții

necorespunzătoare. În cadrul aceleiași urmăriri informative, a mai procedat la

destrămarea anturajului persoanei vizate prin mutarea celor în cauză în

colective diferite, la informarea organelor de partid, precum și la dirijarea

rețelei informative și folosirea mijloacelor de interceptare a convorbirilor.

S-a precizat că anterior calității de

lucrător al Securității, pârâtul a avut și calitatea de colaborator, în sensul

că a înlesnit activitatea de culegere de informații de la rețeaua informativă,

prin punerea la dispoziția organelor de securitate a locuinței sau a altui

spațiu deținut.

Reclamantul a susținut că activitățile

desfășurate de către pârât, în calitate de angajat al fostei Securități, au

îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, recunoscute și

garantate de legislația în vigoare la acea dată; precum dreptul la libertatea

de exprimare și libertatea opiniilor prevăzut de art. 28 din Constituția

României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional privind

Drepturile Civile și Politice și dreptul la viață privată prevăzut de art. 33

(secretul convorbirilor telefonice) din Constituția României din 1965,

coroborat cu art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice.

b) Întâmpinarea formulată în cauză

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a

solicitat respingerea acțiunii reclamantului și plata cheltuielilor de

judecată.

c) Sentința și considerentele primei instanțe

Prin Sentința nr. 3222 din 4 mai 2011, Curtea

de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național

pentru Studierea Arhivelor Securității, împotriva pârâtului P.G. și a constatat

calitatea acestuia de lucrător și pe cea de colaborator al Securității.

Pentru a pronunța această sentință, prima

instanță a reținut că, întrucât pârâtul are calitatea de revoluționar, acesta

formează obiectul verificărilor pentru stabilirea calității de lucrător sau

colaborator al Securității.

S-a arătat în sentință că din rapoartele din

dosar reiese că pârâtul a propus mai multe măsuri în ceea ce-i privește pe

L.C., B.C., M.G. și P.V., care purtau la locul de muncă discuții cu caracter

dușmănos la adresa politicii partidului și statului nostru, la adresa

conducerii superioare de partid și de stat, făcând aprecieri pozitive la adresa

modului de viață occidental.

Astfel, pârâtul a propus destrămarea

anturajului, informarea organelor de partid, avertizarea numiților,

atenționarea acestora.

Din aceleași rapoarte reiese că măsurile

propuse de pârât au fost puse în aplicare.

A arătat prima instanță că nu are nicio

relevanță sub aspectul aplicării dispozițiilor O.U.G. nr. 24/2008, faptul că

pârâtul ar fi acționat în baza atribuțiilor de serviciu și conform legislației

în vigoare la acea dată, atâta timp cât activitatea desfășurată de pârât era

modalitatea în care regimul totalitar comunist acționa pentru menținerea

regimului și inducerea stării de teroare împotriva propriilor cetățeni, care nu

își puteau exprima deschis convingerile și opiniile, și dacă o făceau, erau

urmăriți, avertizați, sancționați.

Curtea de apel a apreciat că prin măsurile

propuse pârâtul a îngrădit dreptul la viața privată și cel la libertatea de

exprimare și libertatea opiniilor.

Îngrădirea drepturilor mai sus indicate nu se

rezumă numai la modalitățile în care organele de Securitate au ajuns în posesia

informațiilor că persoanele respective ascultau posturi de radio străine,

„Europa Liberă” și că își manifestau dezaprobarea față de politica de partid și

de stat, ori față de conducătorii țării, ci și la modalitatea în care se

acționa împotriva cetățenilor pentru ca pe viitor să nu își mai exprime liber

părerile, opiniile.

Ori tocmai măsurile propuse de pârât, de

avertizare și destrămare a unor relații personale constituite la locul de muncă,

sunt modalitatea în care drepturile fundamentale mai sus invocate erau

îngrădite ori suprimate.

De asemenea, s-a arătat că din actele

dosarului nu reiese că numiții L.C., B.C., M.G. și P.V. ar fi fost urmăriți

pentru că ar fi fost posibil să ofere unor cetățeni străini informații pe linie

de spionaj economic (pârâtul afirmând în întâmpinare că activitatea sa era în

cadrul aparatului de contraspionaj economic), ci numai faptul că aceștia își

exprimau dezaprobarea față de politica de partid și de stat și de conducerea

statului totalitar.

Cu privire la calitatea pârâtului de

colaborator al Securității s-a reținut că potrivit art. 2 lit. b) - penultima

teză din O.U.G. nr. 24/2008, colaborator al Securității este și persoana care a

înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la

dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea.

În întâmpinare, pârâtul nu contesta că ar fi

deținut în perioada respectivă locuința menționată în rapoartele și notele

raport, ci doar faptul că nu ar fi dovedit faptul că s-ar fi predat cheile

apartamentului și că nu exista un angajament din partea sa.

Inexistența angajamentului este justificată

pe deplin pentru faptul că pârâtul nu a fost colaborator prin furnizarea de

informații Securității, ci prin punerea la dispoziție a unui spațiu, locuința,

pentru ca organele de securitate să se poată întâlni cu proprii informatori.

În acest context nu poate fi reținută

apărarea pârâtului nici din întâmpinare și nici din notele scrise, iar faptul

că anumite instrucțiuni (D-00180) prevăd că de regulă se ia un angajament scris

(art. 18), nu este de natură a înlătura considerarea pârâtului drept

colaborator al Securității.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

pârâtul P.G.

a) Motivele de recurs

În motivele de recurs pârâtul a susținut că

din toate documentele la care se face referire în Nota de constatare, nu

rezultă fapte concrete prin care să fi fost îngrădite drepturi fundamentale ale

omului ocrotite de Constituția din anul 1965.

În raport de reglementările profesionale în

vigoare la acea vreme, în funcția de execuție ocupată, nu se puteau dispune

niciun fel de măsuri prin care să suprime sau să îngrădească drepturi și

libertăți fundamentale ale omului.

A mai arătat că nu poate fi răspunzător

pentru eventuala nesocotire a art. 17 și 19 din Pactul Internațional cu privire

la Drepturile politice și civile, deoarece și-a desfășurat activitatea pe baza

reglementărilor în vigoare adoptate de Statul Român, iar pactul nu creează

obligații direct în sarcina cetățenilor, ci a statului care este semnatar al

acestuia.

În ceea ce privește calitatea de colaborator,

a susținut că nu a furnizat cheile apartamentului vreunui ofițer de Securitate.

b) Analiza motivelor de recurs

Înalta Curte, examinând motivele de recurs,

acțiunea, probele cauzei și legislația aplicabilă, constată că recursul este

nefondat pentru motivele ce se vor expune în continuare.

Recurentul-pârât deține calitatea de

revoluționar, iar în baza Legii nr. 341/2004, Secretariatul de Stat pentru

Problemele Revoluționarilor a solicitat Consiliului Național pentru Studierea

Arhivelor Securității să-i comunice lista persoanelor care au fost implicate în

activitatea fostei Securități.

În cadrul acestei acțiuni de verificare, s-a

considerat că pârâtul a avut calitate atât de lucrător, cât și de colaborator

al fostei Securități, la dosarul de fond fiind depuse mai multe rapoarte și

note întocmite de către acesta, precum și acte (rapoarte) din care rezultă

recrutarea acestuia în calitate de gazdă - casă de întâlniri.

Referitor la calitatea de lucrător

Potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr.

24/2008 are calitatea de lucrător al Securității, orice persoană care, având

calitatea de ofițer sau subofițer al Securității, în perioada 1945 - 1989, a

desfășurat activități prin care a suprimat ori îngrădit drepturi și libertăți

fundamentale ale omului.

Din conținutul textului indicat rezultă că se

stabilește calitatea de lucrător dacă sunt îndeplinite două condiții, și anume

persoana să fi fost ofițer sau subofițer al Securității, iar activitatea

desfășurată să conducă la suprimarea ori îngrădirea unor drepturi și libertăți

fundamentale.

În ceea ce privește prima condiție, este cert

că reclamantul a fost ofițer al fostei Securități.

Pentru verificarea existenței celei de-a doua

condiții, se vor analiza succint rapoartele aflate la dosarul cauzei din care

rezultă că organele de Securitate au efectuat verificări informative a

numitului L.C.

În cadrul acestor verificări s-a stabilit că

numitul L.C. face comentarii necorespunzătoare la adresa partidului și a

conducătorilor de partid, a statului, a politicii interne și externe a țării

noastre.

Ca urmare a acestor verificări,

pârâtul-recurent a procedat la avertizarea numitului L.C. În cadrul procedurii

persoana a fost anchetată informativ și i s-a atras atenția asupra

comportamentului și atitudinilor sale, i s-a pus în vedere să înceteze să se

mai antreneze în discuții necorespunzătoare. Avertizarea s-a efectuat de

lt.maj. P.G.

În aceeași modalitate și pentru aceleași

motive s-a procedat și la avertizarea numitului M.G. și a numitului P.V.

Este adevărat că din rapoartele aflate la

dosar nu rezultă că pârâtul ar fi luat măsuri de represiune împotriva

persoanelor anchetate informativ, dar textul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr.

24/2008 prevede pentru stabilirea calității de lucrător, desfășurarea de

activități prin care să se fi îngrădit drepturile și libertățile fundamentale

ale omului.

Unul dintre drepturile fundamentale ale

omului recunoscute și ocrotite de Pactul internațional pentru drepturile civile

și politice, este dreptul la liberă exprimare.

Or, prin avertizarea persoanelor la care am

făcut referire mai sus, s-a ajuns tocmai la îngrădirea drepturilor la liberă

exprimare.

Înalta Curte arată că textul art. 2 lit. a)

din O.U.G. nr. 24/2008 urmărește deconspirarea persoanelor care au participat

la activitatea de poliție politică comunistă, prin îngrădirea drepturilor și

libertăților fundamentale, fără a distinge dacă activitățile s-au desfășurat cu

respectarea legilor sau regulamentelor în vigoare la acea dată.

În interpretarea normei de drept, judecătorul

nu poate adăuga la lege, nu poate crea noi premise, astfel că nu prezintă

relevanță susținerile pârâtului-recurent că a acționat cu respectarea legilor

țării de la data respectivă.

De altfel, textul art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008 reprezintă o modalitate de răspundere juridică și morală a celor

care au participat la activitatea serviciilor de informații, sprijinind astfel

regimul totalitar comunist, iar prin activitățile desfășurate s-au îngrădit

drepturile și libertățile fundamentale.

Avertizarea persoanelor consemnată în

rapoartele aflate la dosar reprezintă îngrădirea dreptului la liberă exprimare.

Referitor la calitatea de colaborator

O.U.G. nr. 24/2008 reglementează în cadrul

art. 2 lit. b) teza ultimă, calitatea de colaborator al Securității a

persoanelor care au pus voluntar la dispoziția Securității locuința pe care o

dețineau, pentru înlesnirea culegerii de informații de la alte persoane.

În ceea ce îl privește pe

intimatul-reclamant, din raportul aflat la dosar fond, rezultă că acesta a pus

la dispoziția Securității casa sa, care a fost folosită efectiv, oferind

condiții optime pentru realizarea în deplină conspirativitate a legăturii cu rețeaua

informativă introdusă în locuință.

Pârâtul-recurent a oferit cheile casei, iar

rețeaua informativă a fost introdusă în locuință, astfel că prin punerea

voluntară a casei la dispoziția Securității, s-a înlesnit culegerea de

informații.

În acest context, este realizată cerința art.

2 lit. b) teza ultimă din O.U.G. nr. 24/2008, astfel că toate criticile

formulate nu sunt fondate.

c) Soluția instanței de recurs

Având în vedere considerentele prezentei

decizii, Înalta Curte constată că sentința primei instanțe este legală și

temeinică, criticile aduse prin motivele de recurs fiind neîntemeiate, astfel

că în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de P.G. împotriva

Sentinței civile nr. 3222 din 4 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12

iulie 2012.

Procesat

de GGC - AZ