ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1323/2018

Asupra cererii de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, revizuentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Sălaj revizuirea Deciziei civile nr. 1325/25.10.2017 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, apreciind-o ca fiind contrară hotărârilor judecătorești indicate în tabelul anexat, pronunțate de Curtea de Apel Cluj.

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul a susținut că hotărârea supusă revizuirii este contrară deciziilor pronunțate de aceeași instanță, cu privire la persoane care își desfășoară activitatea la același loc de muncă.

Cererea de revizuirea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin Decizia civilă nr. 4/A/09.01.2018 Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținând în motivarea acestei soluții dispozițiile art. 510 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 se îndreaptă la instanța mai mare în grad față de instanța care a dat prima hotărâre.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 5 februarie 2018, fiind repartizat aleatoriu Completului nr. 4.

Prin rezoluția completului din 7 februarie 2018 s-a fixat termen pentru soluționarea cererii de revizuire la 19 aprilie 2018, termen la care instanța a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire.

Examinând cererea de revizuire, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) cu referire la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este tardivă, urmând a fi respinsă ca atare, pentru considerentele ce succed.

Prin Decizia nr. 1325/25.10.2017 Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, supusă revizuirii în cauza dedusă judecății, a admis în parte apelul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Sălaj împotriva Sentinței civile nr. 440 din 13.03.2017 a Tribunalului Sălaj, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Sălaj. Au fost păstrate restul dispozițiilor sentinței apelate care nu contravin deciziei.

Revizuentul a solicitat revizuirea acestei decizii, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., normă care deschide părților calea acestei căi extraordinare de atac, de retractare și nedevolutive, pentru cazul în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

S-a susținut că decizia a cărei anulare este contrară deciziilor pronunțate de aceeași instanță, cu privire la persoane care își desfășoară activitatea la același loc de muncă, indicate în tabelul anexat cererii.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade diferite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceleași calități.

Fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă autoritatea de lucru judecat și presupune îndeplinirea mai multor condiții cumulative: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină, deci, să existe tripla identitate de elemente - părți, obiect și cauză, hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite, iar în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat.

După cum s-a arătat mai sus, una dintre condițiile existenței cazului de revizuire în discuție vizează tripla identitate, de părți, obiect și cauză între litigiile în care s-au pronunțat hotărârile pretins contradictorii.

În cauza dedusă judecății, cele două hotărâri nu îndeplinesc condiția identității de părți.

Revizuentul nu invocă pronunțarea unor hotărâri contradictorii în litigii care să privească aceleași părți, având același obiect și temei juridic, ci obținerea unei soluții favorabile de către alte persoane care s-ar afla în situație similară cu a sa.

Or, pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este necesar ca hotărârile pretins contradictorii să vizeze aceleași părți, același obiect și aceeași cauză, ceea ce nu este cazul în speță.

Soluțiile obținute de alte părți în alte litigii, chiar dacă acestea ar viza circumstanțe asemănătoare cu cele din procesul de față, nu pot fundamenta cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece nu asigură îndeplinirea cerinței identității de părți, enunțată mai sus.

Aspectele invocate prin cererea de revizuire îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se urmărește reformarea unei hotărâri judecătorești intrată în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greșită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii.

Aplicarea diferită a dispozițiilor legale la situații de fapt asemănătoare, ar releva premisele unei jurisprudențe neunitare, dar nu reprezintă un caz de revizuire în condițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și, în consecință, nu poate fi cenzurată în calea de retractare a revizuirii.

Cu privire la această chestiune, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat asupra faptului că instituirea normei de la art. 322 pct. 7 C. proc. civ. răspunde acestui imperativ al respectării puterii de lucru judecat, dar și celui al asigurării securității raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-o cale de atac de natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că "există două puncte de vedere diferite asupra aceleiași chestiuni". (cauza Stanca Popescu c. României din 7 iulie 2009).

De asemenea, aceeași curte, în alte decizii de speță (cauza Iordan Iordanov și alții contra Bulgariei din 2 iulie 2009) a statuat asupra faptului că divergențele de jurisprudență nu pot justifica o intervenție prin intermediul căilor extraordinare de atac prin care să se desființeze hotărâri judecătorești intrate în puterea lucrului judecat. Cu toate că în aceste cauze a fost admisă nevoia de a corecta erorile judiciare și de a asigura o jurisprudență unitară a instanțelor judecătorești, aceeași curte europeană a considerat că aceste scopuri nu trebuie atinse cu orice preț, și mai ales cu încălcarea principiului securității juridice. A constatat astfel că, în aceste situații nu se urmărește unificarea jurisprudenței, ci mai degrabă, anularea unor hotărâri judecătorești ce nu erau favorabile celor care le promovau, nefiind vorba despre un veritabil demers judiciar întreprins în scopul armonizării practicii instanțelor și care ar fi condus la pronunțarea unor soluții general valabile și obligatorii pentru restul sistemului judiciar. În realitate, soluțiile astfel pronunțate rămân la nivel de speță, fără să "lege" în niciun fel instanțele de judecată, servind numai la desființarea unor precedente nefavorabile pentru cei care uzează de această cale extraordinară de atac. Prin urmare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului pare să fie reticentă în a îndrepta "un rău", respectiv divergențele de jurisprudență prin intermediul altor mijloace care sunt de natură să aducă atingere principiului securității juridice în aceeași măsură.

Concluzionând, se constată că aspectele invocate, pe larg, prin cererea de revizuire îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se urmărește reformarea unei hotărâri judecătorești intrată în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greșită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii.

În atare situație, nefiind întrunite condițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei nr. 1325 din 25 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosar nr. x/2016, formulată de revizuentul A.

Cu recurs la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2018.

Procesat de GGC - NN