ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 724/2020

Ședința publică din data de 31 martie 2020

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj, secția Civilă la 4 iulie 2017 sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Sălaj, a solicitat instanței obligarea acesteia la plata indemnizației reparatorii prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, cuvenită pentru perioada 1 ianuarie 2015 - până în prezent și în continuare.

Prin sentința civilă nr. 405 din 26 februarie 2018, pronunțată de Tribunalul Sălaj, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul A..

Împotriva acestei sentințe, reclamantul a declarat apel care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1188/2018 din 19 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale la 4 decembrie 2018, sub nr. x/2018, A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 1188/2018 din 19 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 194/A/2019 din 4 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, a fost respinsă ca nefondată cererea de revizuire.

Împotriva deciziei enunțate a declarat recurs revizuentul A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 7 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea deciziei atacate, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurentul a susținut că instanța care a pronunțat decizia civilă nr. 1188 din 19 septembrie 2018 a depășit atribuțiile puterii judecătorești, încălcând principii fundamentale consacrate de Constituție sau de legi organice, precum și principiile C.E.D.O cu privire la apărarea drepturilor omului.

Astfel, au fost încălcate prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, art. 10 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, art. 6, art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) C. proc. civ., iar instanța s-a pronunțat cu vădită rea-credință și exces de putere, prin introducerea în cauză a unei așa-zise hotărâri definitive cu privire la indemnizația reparatorie.

Totodată, s-a susținut că instanța în mod eronat a reținut existența autorității și puterii de lucru judecat, cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, ca urmare a încercării înlăturării dreptului reclamantului de a ataca cu recurs decizia civilă nr. 1188 din 19 septembrie 2018, conform art. 513 alin. (6) C. proc. civ., fapta instanței constituind un exces de putere.

La dosar nu s-a depus întâmpinare.

Prin rezoluția aflată la dosar, s-a stabilit că recursul este legal timbrat cu suma de 100 RON reprezentând taxa judiciară de timbru, în raport cu art. 24 alin. (1), coroborat cu art. 25 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit dovezilor de la dosar.

Magistratul-asistent raportor a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, potrivit art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 14 ianuarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului către părți, cu mențiunea că acestea pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, iar la 12 februarie 2020, recurentul a formulat punct de vedere la raport.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la 31 martie 2020.

Înalta Curte, constituită în completul de filtru, luând în examinare cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prezentul recurs a fost declarat împotriva deciziei civile nr. 194/A/2019 din 4 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a VI-a civilă, prin care s-a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuentul A., în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Cererea de revizuire a fost formulată împotriva deciziei civile nr. 1188/2018 din 19 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, prin care s-a respins apelul promovat împotriva sentinței civile nr. 405 din 26 februarie 2018 a Tribunalului Sălaj, ce a vizat cererea de chemare în judecată a reclamantului având ca obiect obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii Sălaj la plata indemnizației reparatorii prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, cuvenită pentru perioada 1 ianuarie 2015 - până în prezent și în continuare, fiind în domeniul asigurărilor sociale.

Astfel, decizia recurată are caracter definitiv de la pronunțarea sa, motiv pentru care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, aceasta neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căreia hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (5) C. proc. civ. "hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".

Art. 483 alin. (2) din C. proc. civ. prevede că nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale (…). De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.".

Totodată, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Decizia ce formează obiectul prezentului recurs vizează soluția dată asupra cererii de revizuire promovate împotriva unei hotărâri date în apel, în cadrul unui litigiu având ca obiect drepturi sau obligații privind asigurările sociale, iar potrivit art. 155 alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010 împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel, iar hotărârile curților de apel, precum și cele ale tribunalelor neatacate cu apel sunt definitive.

În raport cu prevederile legale evocate, decizia recurată nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 din C. proc. civ.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile stabilite de aceasta.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

În consecință, având în vederea dispozițiile legale evocate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de revizuentul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 194/A/2019 din 4 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată astăzi, 31 martie 2020, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.