ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1404/2020

Ședința publică din data de 7 iulie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, la data de 2 octombrie 2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții S.C. Pirmar S.R.L., B. și C., solicitând: constatarea încălcării de către pârâți, prin faptă ilicită, a drepturilor personale nepatrimoniale, prin atingerea adusă onoarei, demnității, vieții private și de familie, imaginii sale publice; interzicerea pentru viitor a încălcării de către pârâți a drepturilor sale personale nepatrimoniale; obligarea pârâților, în solidar, să publice, pe cheltuiala lor, în trei cotidiene naționale, o dezmințire prin care să înlăture acuzațiile care i-au fost aduse în mod injust; obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 1.000.000 RON către reclamant, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale cauzate prin atingerea adusă onoarei, demnității, reputației și imaginii sale publice.

Tribunalul Vâlcea, secția I-a civilă, prin sentința nr. 253 din 5 martie 2019, a admis în parte acțiunea și a constatat încălcarea de către pârâți a drepturilor reclamantului la onoare, demnitate, viață privată și imagine publică, pârâții fiind obligați, în solidar, la 5.000 RON, despăgubiri către reclamant.

Prin decizia nr. 5062 din data de 12 decembrie 2019, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 253 din data de 5 martie 2019 pronunțate de Tribunalul Vâlcea, în contradictoriu cu pârâtul C., redactor șef al publicației Ziarul de Vâlcea, și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a majorat cuantumul despăgubirilor morale la suma de 25.000 RON.

A menținut în rest sentința apelată.

A respins, ca lipsit de interes, apelul incident formulat de pârâții S.C. Pirmar S.R.L. Râmnicu Vâlcea și B., administrator al S.C. Pirmar S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul C., redactor șef publicație Ziarul de Vâlcea împotriva aceleași sentințe.

Împotriva deciziei nr. 5062 din 12 decembrie 2019 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă au declarat recurs pârâții B., S.C. Pirmar S.R.L. și C..

În susținerea recursului, recurenții-pârâți, în esență, au invocat următoarele critici:

- toate articolele scrise de Ziarul de Vâlcea, având ca temă activitatea lui A., în calitate de director general al S.C. D. S.A. Râmnicu Vâlcea, au vizat anumite nereguli, așa cum au fost constatate de redactorii ziarului, dar și cum au fost transmise de foarte mulți angajați și lideri de sindicat din interiorul societății;

- și-au exercitat dreptul la liberă exprimare, care este garantat de Constituția României, dar și de Carta Universală a Drepturilor Omului;

- procesele repetate împotriva publicației reprezintă presiuni evidente asupra ziariștilor corecți și independenți din județul Vâlcea, care își exercită menirea de câini de pază ai democrației și de observatori critici și vigilenți ai neregulilor din societate;

- intimatul-reclamant nu este la prima tentativă de a le îngrădi dreptul la liberă exprimare, acesta demarând, în paralel cu acest proces, și dosarul nr. x/2015, în care, în anul 2017, Curtea de Apel Pitești a emis o hotărâre judecătorească definitivă;

- Ziarul de Vâlcea a depus mai multe sesizări referitoare la unele activități ale intimatului-reclamant, în calitate de director al S.C. D. S.A., iar, la această dată, la DNA Pitești, se află în curs de cercetare mai multe presupuse fapte penale ale societății comerciale coordonate de intimatul-reclamant (dosar nr. x/2018);

- avocatul părții adverse dezinformează instanța de judecată, atunci când afirmă că Ziarul de Vâlcea a declanșat o campanie virulentă de presă;

- în cuprinsul articolelor indicate în cererea de chemare în judecată nu au fost folosite sintagme și expresii defăimătoare la adresa intimatului-reclamant, așa cum eronat a arătat avocatul acestuia; expresiile din articolele-pamflet ale Ziarului de Vâlcea nu au fost adresate intimatului-reclamant, nefiind indicat niciun nume;

- prin procesele demarate intimatul-reclamant urmărește o îmbogățire fără justă cauză;

- art. 10 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale reglementează dreptul la liberă la exprimare, iar libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esențiale ale oricărei societăți democratice și una dintre cerințele prioritare ale progresului oricărei societăți, datoria presei fiind aceea de a transmite informații și idei cu privire la chestiunile de interes public;

- toate articolele ziarului au prezentat: planurile de acaparare a întregii platforme chimice a județului Vâlcea de societatea reprezentată de intimatul-reclamant, poluarea orașului Râmnicu Vâlcea, modul în care au fost scoase profiturile anuale din țară, situația socială degradantă a angajaților etc;

- articolele invocate în cauză vizează o chestiune de interes public definită de practica europeană ca reprezentând orice "chestiune care afectează viața comunității", interesul public nerezumându-se la chestiunile politice, ci incluzând și pe cele sociale sau de alt gen care privesc comunitatea;

- libertatea de opinie este un drept garantat de art. 30 din Constituția României, potrivit căruia este inadmisibil ca un ziarist să nu poată formula judecăți critice de valoare, acesta fiind liber să își exprime opiniile cu privire la orice problemă de interes general;

- s-a recunoscut în jurisprudența europeană (cauza Dalban vs. România) faptul că "libertatea în domeniul presei include, de asemenea, și recurgerea la o anumită doza de exagerare chiar de provocare" aceasta ... se circumscrie interesului unei societăți democratice de a permite presei să își joace rolul indispensabil de "câine de pază" și să își exercite aptitudinea de a da informații cu privire la "problemele de interes general";

- posibilitatea sancționării pecuniare a unui ziarist pentru exprimarea unor idei referitoare la o chestiune de interes public poate crea riscul unei autocenzuri viitoare, ce poate conduce în final la stânjenirea în mod serios a contribuției presei la discutarea acestor chestiuni (cauza Jersild vs. Danemarca);

- buna-credință se prezumă, astfel că părțile pretins vătămate trebuie să facă dovada contrară a relei-credințe a ziaristului;

- necesitatea restrângerii libetății de exprimare într-o societate democratică pentru a proteja reputația/drepturile altora încetează acolo unde începe o altă necesitate, și anume aceea de a încuraja discuțiile deschise asupra chestiunilor de interes public, în cauză, instanța, trebuind să le acorde prioritate - în speță, "existența unor nevoi sociale imperioase" justifică demersurile mediatice;

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

În procedura de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea acestuia, pentru depunerea punctelor de vedere, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurenții pârâți au depus puncte de vedere la raport, susținând că recursul este admisibil și au solicitat admiterea acestuia astfel cum a fost formulat.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d), partea are obligația de a arăta în cererea de recurs motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) prevede că această mențiune este prevăzută sub sancțiunea nulității.

Art. 489 alin. (2) din același Cod stipulează că sancțiunea nulității recursului intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pentru a putea fi circumscrise cazurilor de nelegalitate cuprinse în art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze soluția și argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, în sensul că nu pot fi susținute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situației de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecință, instanța de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. și sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanței de recurs.

În speță, din memoriul de recurs nu reies critici care să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Astfel, prin decizia recurată instanța de apel a reținut că la stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciul adus onoarei, demnității și propriei imagini a unei persoane trebuie avute în vedere anumite criterii: cazul concret dedus judecății, gradul de lezare al valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora, toate aceste criterii de cuantificare fiind subordonate conotației aprecierii rezonabile, pe bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei, urmărindu-se acordarea unei reparații juste și echitabile în raport cu natura vătămării și modul în care valorile sociale mai sus menționate, protejate, au fost lezate. S-a reținut că raportat la aceste criterii, dată fiind poziția profesională a apelantului-reclamant, avându-se în vedere și gravitatea deosebită a prejudiciului cauzat onoarei și demnității reclamantului, suma de 5.000 RON despăgubiri stabilită de tribunal este prea mică și că se impune majorarea cuantumului despăgubirilor morale la suma de 25.000 RON.

Examinând cererea de recurs, astfel cum aceasta a fost formulată, se constată că aspectele evidențiate în cuprinsul memoriului de recurs nu reprezintă critici de nelegalitate ale hotărârii recurate, care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Astfel, recurenții-pârâți fac referire la aspecte ce nu pot fi supuse analizei în actualul cadru procesual, fără a puncta, în concret, care sunt criticile de nelegalitate ale hotărârii recurate, respectiv care au fost normele de drept material aplicate greșit de către instanța de apel.

Motivele de recurs, astfel cum au fost formulate, nu vizează nelegalitatea deciziei atacate, ci constituie aspecte de netemeinicie ale acesteia, referitoare la situația de fapt, chestiuni care nu pot fi supuse cenzurii în recurs, față de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care stipulează în sensul că se poate cere casarea unei hotărâri numai pentru motive de nelegalitate.

Or, condiția legală a dezvoltării criticilor din recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea unei hotărâri.

Așa fiind, cum aspectele invocate de recurenții pârâți nu se grefează pe conținutul hotărârii atacate și cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea situație de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului, admițând excepția cu acest obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâții S.C. Pirmar S.R.L., B. și C. împotriva deciziei nr. 5062 din 12 decembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 iulie 2020.