ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1256/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 07.12.2016 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., S.C. C. S.R.L. Râmnicu Vâlcea (D.), S.C. E. S.R.L. Râmnicu Vâlcea (F.) și S.C. G. S.R.L. Craiova, obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 1.000.000 euro, reprezentând daune morale pentru prejudicii aduse onoarei, demnității și reputației reclamantului; obligarea pârâților să publice hotărârea de sancționare ce se va pronunța sub titlul "Anunț judiciar", pe cheltuiala lor, pe prima pagină a ziarului, în trei numere consecutive, cu aceleași caractere cu care sunt tipărite celelalte articole ale publicației, sub sancțiunea de daune cominatorii de 500 RON/zi de întârziere, daune calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii; obligarea pârâților să publice integral hotărârea de sancționare sub titlul "Anunț judiciar", pe cheltuiala lor și în formatul electronic al publicației, trei săptămâni consecutiv, pe site-ul publicațiilor, cu aceleași caractere cu care sunt tipărite celelalte articole ale publicației, sub sancțiunea de daune cominatorii de 500 RON/zi de întârziere, daune calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 72, 253, 1349, 1357, 1516 și urm. C. civ. La termenul de judecată din 16.02.2018, reclamantul, prin apărător, a depus la dosar tranzacțiile încheiate cu pârâtele S.C. C. S.R.L. și S.C. G. S.R.L., prin care a solicitat să se ia act că renunță la judecarea cererii față de acestea. La data de 30.03.2018, reclamantul a precizat cererea de chemare în judecată, în sensul că solicită obligarea pârâților B. și S.C. E. S.R.L. la câte 250.000 euro, cu titlu de daune morale. Prin sentința nr. 797/22.06.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2016, a fost consfințită tranzacția încheiată între reclamantul A. și pârâta S.C. C. S.R.L., precum și tranzacția încheiată între reclamant și pârâta S.C. G. S.R.L., dispunându-se disjungerea capătului de cerere privind pe pârâții B. si S.C. E. S.R.L.. Capătul de cerere astfel disjuns a fost înregistrat sub numărul de dosar x/2018

Sentința pronunțată de Tribunalul Vâlcea Prin sentința nr. 107/01.02.2019, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a admis, în parte, acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții B. și S.C. E. S.R.L.; a obligat pe pârâtul B. să plătească reclamantului A. suma de 47 300 RON (echivalentul a 10.000 euro la data pronunțării), reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral și 2500 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat; a respins celelalte capete de cerere; a respins cererea reclamantului față de pârâta S.C. E. S.R.L. Râmnicu Vâlcea.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Pitești Prin decizia nr. 2489/23.09.2020, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul pârâtului B. împotriva sentinței; a obligat apelantul pârât să plătească intimatului-reclamant suma de 1.000 RON, cheltuieli de judecată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., pârâtul B.. Recurentul a arătat că instanța de apel a stabilit o situație de fapt necorespunzătoare probelor administrate și a argumentat hotărârea cu motive străine de natura cauzei (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), iar pe cale de consecință, a interpretat și aplicat greșit normele de drept material incidente (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.). Instanța de apel, deși a reținut că informațiile în discuție sunt reale, a apreciat că ele trebuiau a fi făcute publice într-o altă modalitate, utilitatea acestora trebuia să fie verificată, dovedită ori să prezinte un real interes, iar prin această abordare a încălcat și interpretat în mod limitativ drepturile esențiale recunoscute jurnalistului. Câtă vreme informațiile exprimau o realitate factuală, rezultă că nu există o faptă ilicită, prin urmare dispozițiile art. 1349 C. civ. au fost greșit aplicate. Caracterul contradictoriu al motivării rezidă în faptul că instanța de apel, raportându-se la calitatea de lider sindical a pârâtului, a apreciat într-un considerent că această calitate este un argument de atenuare a existenței faptei ilicite, iar într-un alt considerent că este un argument de agravare a existenței faptei. Pe de altă parte, examinarea existenței faptei ilicite, ca element al răspunderii civile delictuale, are în vedere manifestarea exterioară a unei atitudini de conștiință și voință a unei anumite persoane, fiind lipsită de relevanță atitudinea subiectivă a persoanei față de fapta sa ori de urmările acestei fapte, situație față de care din nou instanța de apel a aplicat greșit normele incidente în speță. De asemenea, în cauză nu există prejudiciu, sau cel puțin nu a fost dovedit, singura motivare din hotărâre cu privire la acest aspect fiind aceea că au existat contestații din partea membrilor sindicatului cu privire la măsurile luate de reclamant în calitate de conducător, chestiune care însă nu poate fi pusă în sarcina recurentului, întrucât persoanele respective au capacitate deplină de exercițiu și dreptul de a efectua orice fel de demersuri. Ca atare, din această perspectivă, hotărârea recurată conține motive străine de natura cauzei. A mai arătat recurentul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra argumentelor acestuia referitoare la vină sau la corelația cu fapta ilicită și cu raportul de cauzalitate, nu a stabilit vinovăția în cauză, astfel încât a realizat o motivare străină de natura pricinii. A solicitat cheltuieli de judecată în cuantum de 2500 RON reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței de la dosar.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 21.04.2021 completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea acestuia la data de 09.06.2021. Nu s-au formulat puncte de vedere astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză La data de 08.01.2021(data poștei), în termen legal, intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și acordarea cheltuielilor de judecată. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., intimatul-reclamant a arătat că hotărârea recurată este legală, nu conține motive contradictorii sau străine de natura pricinii, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată ori neînsușirea, de către instanță, a apărărilor formulate de parte, nu sunt aspecte care să încalce exigențele art. 425 C. proc. civ. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimatul-reclamant a arătat că în mod corect instanța de apel a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale. Faptele recurentului afectează reputația reclamantului, încălcând dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 30 din Constituția României și art. 72 C. civ.. Fapta de denigrare a fost săvârșită cu vinovăție și toate afirmațiile recurentului au fost infirmate de probele dosarului. Având în vedere domeniul de activitate al reclamantului, în care credibilitatea joacă un rol important, prejudiciul de imagine este prezumat, iar prejudiciul moral constă în lezarea onoarei, deteriorarea bunei reputații, disconfortul psihic creat. Legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu rezultă ex rem, din chiar săvârșirea faptei, prin vătămarea valorilor sociale fundamentale ocrotite de normele constituționale și europene. Precizează că recurentul nu contestă cuantumul despăgubirilor acordate. Solicită cheltuieli de judecată în cuantum de 1500 RON reprezentând onorariu avocat pentru redactare întâmpinare, conform ordinului de plată de la dosar. La data de 25.01.2021 (data poștei) în termen legal, recurentul-pârât B. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor din actul procedural. Recursul este declarat în termen, este legal timbrat și este motivat conform legii, motivele fiind cele subsumate textelor de lege indicate. În cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, activitatea recurentului trebuia analizată prin prisma drepturilor recunoscute jurnaliștilor, nu au fost administrate probe concrete care să ateste existența unui prejudiciu, iar legătura de cauzalitate nu a fost analizată de către instanța de apel. Referitor la cuantumul prejudiciului, arată că noțiunea de drept la despăgubire este distinctă de cea de cuantum al acestora, iar ceea ce se critică prin recurs este dreptul la despăgubire generator ulterior al cuantumului. Solicită respingerea apărărilor din întâmpinare, admiterea recursului și acordarea cheltuielilor de judecată conform chitanței depuse la dosar. La data de 19.04.2021, intimatul-reclamant A. a depus note scrise prin care a reiterat apărările din întâmpinare, inclusiv excepția de nulitate a recursului pentru neîncadrare. II. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul declarat partea pârâtă B., Înalta Curte constată că este nefondat. Cu titlu prealabil, se impune precizarea că nu se poate pretinde pe calea recursului, în susținerea criticilor de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 488 C. proc. civ., că, rezultat al evaluării probatoriilor, instanța de apel nu ar fi stabilit pe deplin și corect situația de fapt ori că ar fi stabilit o situație de fapt necorespunzătoare probelor administrate, întrucât o astfel de împrejurare, în lipsa invocării încălcării unor norme de drept, nu poate fundamenta caracterul nelegal al hotărârii recurate. Aceasta, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile și nu examinarea conformității situației de fapt relevate în conținutul hotărârii cu probatoriile administrate, întrucât această cale de atac nu presupune o nouă judecată de fond. Ca atare, instanța de recurs va analiza criticile de nelegalitate întemeiate de partea pârâtă pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. în raport de situația de fapt statuată la judecata în fond a cauzei, astfel cum aceasta este descrisă în considerentele hotărârii recurate, situație de fapt care, de altminteri, a stat la baza raționamentului judiciar pe care instanța de apel și-a fundamentat soluția pronunțată, atacată cu recurs. Totodată, se impune observația că prin demersul judiciar declanșat în prezenta cauză, partea reclamantă, administrator special al unei societăți comerciale importante atât pe plan local, cât pe plan național (care se confruntă cu dificultăți financiare grave), a cerut angajarea răspunderii civile delictuale a părții pârâte, lider al sindicatului din respectiva societate, pentru atingerea adusă reputației, onoarei și demnității sale, componente esențiale ale vieții private, susținând că aceasta, prin afirmațiile făcute în cadrul interviului dat în data de 27.06.2016 unei anumite publicații scrise și prin cele transmise altor publicații, i-a adus acuze grave, nefondate, cu scopul inducerii în eroare a opiniei publice asupra probității sale profesionale și morale, respectiv, cu scopul afectării imaginii sale publice, fără o bază factuală și vreo justificare legitimă. Subsumat motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., partea pârâtă pretinde ca fiind contradictorii considerentele hotărârii recurate relative la calitatea sa de lider de sindicat, care, pe de o parte, justifica interesul său în a supune atenției publice modalitatea în care sunt cheltuite fondurile bănești ale societății și, pe de altă parte, a fost folosită pentru a proteja, nepermis, interesele proprii ori interesele particulare ale unora dintre salariați afiliați sindicatului. Critica este nefondată. Considerentele relative la calitatea de lider de sindicat se regăsesc în cuprinsul hotărârii recurate în cadrul verificărilor necesar a fi fost realizate de instanța de judecată pentru a statua asupra calității persoanei care invocă dreptul la liberă exprimare și, deopotrivă, îndrituirea de a supune atenției publicului subiectul care a făcut obiectul dezbaterii publice, instanța de apel reținând, în mod corect, că liderul de sindicat este îndreptățit să supună dezbaterii publice aspecte negative din activitatea administratorului special al societății. Considerentele relative la activitatea sindicală, care ar fost folosită de liderul de sindicat (partea pârâtă) pentru a obține protecția unor interese proprii ori a intereselor personale ale unora dintre salariații afiliați sindicatului, se regăsesc în cuprinsul analizei efectuate de instanța de apel cu privire la una dintre afirmațiile formulate în mod public de partea pârâtă, anume a aceleia prin care a imputat părții reclamante că ar fi adoptat măsuri manageriale reprobabile cu scopul de a împiedica desfășurarea activităților sindicatului al cărui lider era și de a determina afilierea salariaților societății la sindicate nou înființate, afirmație criticată de partea reclamantă ca fiind nereală și lipsită de orice bază factuală. Așa fiind, constatând că prin intermediul considerentelor mai sus arătate, instanța de apel nu a analizat aceeași chestiune litigioasă, ci chestiuni litigioase diferite, critica părții pârâte privind caracterul contradictoriu al acestora se dovedește a fi nefondată. Subsumat aceleiași critici de nelegalitate, prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., partea pârâtă pretinde și că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pentru care instanța de apel, în aplicarea dispozițiilor art. 1395 C. civ., a apreciat ca fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale (existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a legăturii de cauzalitate între acestea și existența vinovăției sale), omisiunea fiind justificată de partea pârâtă prin aceea că statuările cu privire la împrejurările de fapt ale cauzei reținute de instanța de apel sunt rezultatul unei evaluări greșite a probatoriilor administrate. În dezvoltarea criticii, partea pârâtă pretinde și că instanța de apel a analizat și a statuat că faptele reprobabile pe care le-a imputat părții reclamante prin afirmațiile publice sunt fapte reale pentru ca, ulterior, să rețină, contradictoriu, că doar dacă ar fi fost adevărate aceste fapte ar fi fost de natură să atragă oprobriul asupra acestei părți. Critica nu este fondată. Mai întâi, se impune constatarea că hotărârea recurată cuprinde motivele pe care se întemeiază, cu arătarea probatoriilor evaluate, motive în baza cărora instanța de apel a reținut că partea pârâtă, în calitate de lider de sindicat, și-a exercitat dreptul la liberă exprimare cu depășirea limitelor impuse pentru exercițiul său și că, astfel exercitat, a fost de natură să afecteze reputația părții reclamante și să-i cauzeze prejudiciul moral a cărui reparație se impune a fi dispusă în procesul pendinte, în aplicarea normelor de drept relative la răspunderea civilă delictuală, prevăzute de art. 1349 C. civ. Împrejurarea că partea pârâtă nu este de acord cu considerentele prin care instanța de apel a statuat asupra circumstanțelor de fapt ale cauzei, pe care le apreciază a fi fost nedovedite în raport de probatoriile administrate în cursul judecății, nu poate susține, prin ea însăși, critica privind lipsa de motivare, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel cum eronat se pretinde prin recurs. În atare condiții, constatând și că este formulată în termeni generali, fără indicarea dovezilor administrate care nu ar fi fost examinate de către instanța de apel ori a dovezilor cu privire la care aceasta ar fi omis să pronunțe sau să arate argumentele pentru care le-a primit sau, dimpotrivă le-a înlăturat, critica părții pârâte, astfel exprimată, nu poate fi primită și analizată ca o critică de nelegalitate întemeiată pe dispozițiile art. 488 C. proc. civ., întrucât, îndreptată fiind doar împotriva statuărilor relative la împrejurările de fapt ale cauzei, astfel cum acestea au fost evaluate, în baza competențelor conferite de lege, de către instanța de apel, se constituie într-o critică de netemeinicie care scapă controlului instanței de recurs. Apoi este de observat că pretinzând caracterul contradictoriu ori insuficient al considerentelor de fapt ale hotărârii recurate, partea pârâtă face confuzie între afirmațiile pe care le-a făcut și prin care a imputat, în mod public, părții reclamante că s-ar face vinovată de săvârșirea unor fapte reprobabile în exercițiul funcției deținute și faptele care au făcut obiectul afirmațiilor publice (organizarea de chefuri în incinta unității, plimbări cu mașina societății condusă de șofer pus la dispoziția sa, plimbări în străinătate însoțit de un fals director și de un director general supus, înființarea de sindicate aservite și împiedicarea activităților sindicatului care ales lider, ignorarea regulilor privind securitatea contra incendiilor etc.), cu privire la acestea din urmă susținând, eronat, că instanța de apel ar fi reținut că au fost probate, în materialitatea lor, astfel cum au fost imputate părții reclamante. Or, instanța de apel a analizat afirmațiile formulate de partea pârâtă din perspectiva criteriilor dezvoltate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea prevederilor art. 8 paragraful 2 și art. 10 paragraful 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și, respectiv din perspectiva dispozițiilor art. 75 alin. (2) C. civ., criterii aplicabile, pentru identitate de rațiune, și raporturilor dintre particulari, analiza faptelor imputate prin intermediul afirmațiilor fiind limitată la verificările necesar a fi realizate pentru a statua asupra apărării părții pârâte privind existența unei baze factuale solide a respectivelor afirmații. Din considerentele hotărârii recurate rezultă că instanța de apel a reținut caracterul ilicit al afirmațiilor publice în considerarea conținutului, formei și termenilor folosiți (imputarea de fapte de natură obiectivă, în lipsa oricărei baze factuale ori prin prezentarea incompletă a tuturor datelor, în termeni jignitori și într-o formă care să atragă o judecată negativă din partea publicului a părții reclamate ca fiind o persoană neserioasă, care girează, în momente dificile din punct de vedere economic pentru societate, activități de cheltuire nejustificată a fondurilor bănești) și a motivelor care au stat la baza formulării acestora (cu scopul de a denigra partea reclamantă, de a alimenta nemulțumirile salariaților și de a-i incita împotriva părții reclamante), cu observarea și a calităților deținute de părți în cadrul societății comerciale, de administrator special și, respectiv, de lider de sindicat. Așa fiind, constatând că hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept necesar a fi relevate din perspectiva analizei impuse de verificarea pretenției de despăgubire deduse judecății, întemeiate pe încălcarea dreptului la viața privată, protejat de art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și pe depășirea limitelor dreptului la liberă exprimare, prevăzute de art. 75 alin. (2) C. civ. raportat la art. 10 paragraf (2) Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte apreciază, ca nefondată, critica formulată de partea pârâtă în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Subsumat motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., partea pârâtă pretinde că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât nu a avut în vedere că în exercitarea dreptului la liberă exprimare beneficia, în calitate de lider de sindicat, de protecția conferită jurnaliștilor, caz în care nu i se putea solicita dovada veridicității faptelor imputate prin afirmațiile formulate public, ci doar dovada existenței unei baze factuale, ceea ce a probat că exista. Critica este, de asemenea, nefondată. Analizând considerentele hotărârii recurate se constată că instanța de apel nu și-a fundamentat soluția pronunțată pe faptul nedovedirii de către partea pârâtă a realității faptelor imputate părții reclamante prin afirmațiile publice, astfel cum eronat se pretinde prin recurs. Pretinzând că nu i se putea solicita dovada realității faptelor ce au făcut obiectul afirmațiilor formulate, se constată că partea pârâtă dezvoltă aceeași confuzie între fapta ilicită supusă analizei, anume fapta de a formula, în exercitarea dreptului la liberă exprimare, afirmații publice, prin prezentarea incompletă sau fără o bază factuală a unor activități presupus abuzive de care s-ar face vinovată partea reclamantă, cu rea credință, în scopul atragerii dezaprobării publice și faptele reprobabile imputate părții reclamante, care au făcut obiectul afirmațiilor și a căror analiză, astfel cum s-a arătat, a fost făcută de instanța de apel doar din perspectiva existenței sau nu a bazei factuale. Anume, din considerentele hotărârii recurate rezultă că analizarea în materialitatea lor a unora dintre faptele reprobabile imputate public părții reclamante s-a realizat de instanța de apel în contextul verificării apărării prin care partea pârâtă a pretins existența bazei factuale a afirmațiilor publice, apărare găsită a fi nefondată în considerarea calității deținute de partea pârâtă în cadrul societății, de lider de sindicat, calitate în care avea posibilitatea de a se informa corect cu privire la circumstanțele de fapt în care s-au desfășurat activitățile pretins reprobabile și la condițiile în care au fost adoptate anumite decizii de către administratorul special, respectiv, avea îndatorirea de a relata toate datele relative la faptele imputate părții reclamante, pentru corecta informare a publicului, și nu doar a unora dintre aceste date și într-o manieră care să atragă, de la sine, dezaprobarea publicului. Din cuprinsul hotărârii recurate rezultă și că instanța de apel, în aprecierea depășirii de către partea pârâtă a limitelor libertății de exprimare și a repercusiunilor pe care această faptă le-a avut asupra vieții private a părții reclamante a analizat aceleași criterii aplicabile jurnaliștilor, astfel cum, de altminteri, pretinde și partea pârâtă prin recurs, anume: calitatea și funcția persoanei criticate, dar și a persoanei care expune criticile în mod public, forma, stilul și contextul factual în care mesajul a fost adus la cunoștința publicului, distincția între judecățile de valoare și imputarea unor situații faptice, scopul în care acestea au fost formulate public. Cât privește evaluarea caracterului jignitor al unora dintre termenii folosiți în formularea afirmațiilor publice, este de observat că aceasta se realizează de instanțele de fond prin aprecierea contextului factual în care acești termeni au fost folosiți, caz în care o atare evaluare nu poate face obiect al analizei instanței de recurs, întrucât nu se subsumează unei critici de nelegalitate. În consecință, instanța de recurs nu poate primi și nici analiza critica prin care partea pârâtă pretinde că sintagma "plimbător de hârtii", atribuită părții reclamante în aprecierea activității pe care a desfășurat-o în cadrul altei instituții, ar fi fost evaluată greșit de instanța de apel ca fiind insultătoare. În acest context al analizei este de menționat, că judecățile de valoare, deși, de principiu, este de admis că nu se pretează la o demonstrație a exactității lor, pot fi apreciate a fi excesive dacă sunt totalmente lipsite de baza factuală (Cauzele Jerusalem c. Austriei, Cumpăna si Mazăre c. României), situație în care, contrar susținerilor părții pârâte relevate prin memoriul de recurs, instanțele de judecată sunt în drept să analizeze și să stabilească legătura dintre o judecată de valoare și faptele care au stat la baza sa și care pot să varieze de la caz la caz, în funcție de circumstanțele specifice. Subsumat motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., partea pârâtă pretinde, totodată, că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1349 C. civ., întrucât în cauză nu erau dovedite condițiile impuse de acest text de lege pentru angajarea răspunderii sale civile delictuale. În dezvoltarea acestei critici, partea pârâtă reiterează că nu se putea reține ca fiind dovedite săvârșirea unei fapte ilicite (care ar fi trebuit analizată nu în raport de conținutul afirmațiilor publice, ci în raport de manifestarea interioară a unei atitudini de conștiință și voință a persoanei), existența unui prejudiciu (condiție care nu era îndeplinită în considerarea unor suferințe de ordin general ori prin raportarea la conduita reprobabilă a unora dintre salariații societății după publicarea afirmațiilor sale), existența vinovăției (probatoriile evidențiind, contrar celor reținute de instanța de apel, împrejurarea că doar a expus public afirmațiile critice, judecățile de valoare aparținând, în realitate, ziariștilor, precum și împrejurarea că scopul urmărit a fost acela de a informa opinia publică, în calitatea de lider de sindicat, cum se cheltuiesc banii publici ai unei societăți aflate în dificultate), existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită imputată și, respectiv, existența prejudiciului (care, cel puțin la nivel teoretic, ar putea avea și alte cauze). Critica nu este fondată. Invocând greșita aplicare a normelor de drept prevăzute de dispozițiile art. 1349 C. civ., se constată că partea pârâtă nu indică punctual în ce anume constă greșeala instanței de apel în legătură cu aplicarea normei de drept menționate, ci pretinde, în termeni generali, că evaluarea corectă a probatoriilor administrate în cauză nu ar susține situația de fapt expusă în considerentele hotărârii recurate, și, totodată, că o nouă evaluare a acelorași probatorii de către instanța de recurs ar impune concluzia nedovedirii de către partea reclamantă a condițiilor răspunderii civile delictuale. Procedând astfel, partea pârâtă ignoră faptul că instanța de recurs, astfel cum s-a arătat, în raport de dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., verifică doar aplicarea corectă a normelor de drept la situația de fapt stabilită la judecata în fond a pricinii, fără posibilitatea reaprecierii probatoriilor și a reevaluării circumstanțelor de fapt ale cauzei, întrucât acest lucru ar echivala, în mod nepermis procedural, devoluării fondului. Așa fiind, critica privind greșita statuare de către instanța de apel, în aprecierea probatoriilor administrate, cu privire la îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, fundamentată fiind de partea pârâtă, în realitate, pe o situație de fapt diferită decât cea expusă în cuprinsul hotărârii recurate (sub motiv că aceasta din urmă ar fi greșită), nu poate fi primită și analizată ca o critică de nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. Pentru aceste considerente, constatând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) din cod, urmează a respinge recursul dedus judecății de partea pârâtă, ca nefondat. Constatând că partea pârâtă a pierdut procesul, în baza art. 453 alin. (1) și art. 451 alin. (2) C. proc. civ., aceasta va fi obligată să plătească părții reclamante cheltuieli de judecată într-un cuantum diminuat la suma de 3000 RON, în considerarea gradului redus de complexitate al cauzei în fața instanței de recurs. PENTRU ACESTE MOTIVE,