Decizia nr. 1591/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 474/2021 a Tribunalului Vâlcea

Obiectul cererii de chemare în judecată: - Prin cererea înregistrată la 8 octombrie 2019 pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții B. și C., formulând mai multe pretenții. Prin încheierea din 12 decembrie 2019, instanța a dispus disjungerea capetelor de cerere, obiectul dosarului nr. x/2019 fiind reprezentat de cererea de obligare a pârâtului B. la plata prejudiciului material și moral în cuantum de 1.000.000 euro pentru, denigrarea, defăimarea, umilirea sa și a familiei sale, încălcarea dreptului la demnitate, imagine, cinste onoare. Având în vedere valoarea pretențiilor, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Sentința pronunțată de Tribunalul Vâlcea: Prin sentința civilă nr. 474 din 4 martie 2021, Tribunalul Vâlcea a admis, în parte, excepția autorității de lucru judecat și a respins, în parte, cererea de chemare în judecată prin care reclamanta A. solicitase obligarea pârâtului B. la plata daunelor morale, în sumă de 1.000.000 euro, ca intrată în autoritatea lucrului judecat, în raport de decizia civilă nr. 844/R/16.04.2014 pronunțată de către Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2013, irevocabilă și în parte în raport de sentința civilă nr. 5476/11.11.2016 pronunțată de către Judecătoria Rm. Vâlcea în dosarul nr. x/2015, definitivă, sub aspectul daunelor morale pretinse pentru faptele reclamate la punctele 6-7 și 14 din respectiva acțiune. A fost respinsă excepția lipsei calității procesual-pasive a pârâtului. A fost admisă, în parte, excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile reclamantei vizând perioada anterioară datei de 18.10.2016 și față de care nu a operat autoritatea de lucru judecat, respingând cererea de chemare în judecată în pretenții vizând această perioadă, ca fiind prescrisă. A fost, în rest, respinsă ca neîntemeiată, în rest cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și ulterior precizată. A fost aplicată reclamantei amendă judiciară în sumă de 1.000 RON. Totodată, a fost admisă, în parte, cererea reconvențională formulată de pârâtul B. și a fost obligată reclamanta-pârâtă reconvențional să-i plătească acestuia 5.000 RON, reprezentând daune morale, precum și cheltuieli de judecată în cuantum de 1.100 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă cererii reconvenționale și onorariu avocațial.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Pitești: Prin decizia nr. 5325 din 14 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a fost admisă excepția netimbrării. A fost anual, ca netimbrat, apelul declarat de reclamanta-pârâtă reconvențional A. împotriva sentinței civile nr. 474 din 4 martie 2021 pronunțată de Tribunalul Vâlcea.

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva deciziei nr. 5325 din 14 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, reclamanta A. a declarat recurs, arătând că în mod greșit instanța a respins apelul, pronunțând o hotărâre nemotivată în fapt și în drept. Susține că instanța de apel nu i-a comunicat niciun act la adresa de domiciliu, toate actele de procedură fiindu-i comunicate la sediul cabinetului avocatului angajat să o reprezinte, astfel încât nu a cunoscut faptul că avea obligația de a timbra cererea de apel. Prezentând pe larg situația din toate cauzele în care figurează ca parte, recurenta-reclamantă arată că în mod greșit instanța a respins apelul ca netimbrat, având în vedere că într-una dintre cauze a plătit cauțiunea într-un cuantum mai mare, astfel încât instanța de apel ar fi trebuit să dispună compensarea cu taxa de timbru neachitată în dosar, iar nu să anuleze apelul, ca netimbrat. În drept, au fost indicate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Înregistrarea recursului la Înalta Curte și apărările formulate: Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 11 februarie 2022. Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (8 octombrie 2019), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 a alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 22 septembrie 2022, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Analizând recursul în raport de excepția nulității, invocată prin întâmpinare, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reține următoarele: Examinând cererea de recurs, se constată că aspectele prezentate de recurenta-reclamantă nu conțin precizări care să reprezinte o argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., invocate ca temei de drept al recursului. În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă a arătat, în mod generic, că hotărârea nu este motivată și că în mod greșit instanța i-a respins apelul ca netimbrat. În lipsa unei dezvoltări corespunzătoare, aceste simple susțineri sunt pur formale, în condițiile în care partea nu a adus critici concrete de nelegalitate a hotărârii recurate, limitându-se la a arăta, printr-o singură frază, că hotărârea nu este motivată în fapt și în drept. Recurenta nu precizează, punctual, care este argumentul pentru care consideră că instanța de apel a omis, în dezacord cu exigențele art. 425 C. proc. civ., în considerentele deciziei atacate să motiveze soluția de respingere a apelului ca netimbrat. Lipsa argumentelor părții pune instanța de control judiciar în imposibilitatea de a verifica legalitatea și temeinicia deciziei atacate. Celelalte critici formulate de recurenta-reclamantă, ce fac referire la faptul că instanța trebuia să dispună compensarea legală între taxa de timbru ce i s-a pus în vedere să fie achitată în apel și cauțiunea pe care partea a plătit-o într-un cuantum mai mare (în dosarul asociat nr. x/2019, având ca obiect suspendare executare silită), nu pot fi convertite într-un veritabil de motiv de recurs, în lipsa oricăror argumente de natură a reflecta în ce mod, prin considerentele reținute, instanța de apel a încălcat prevederi legale procedurale. Faptul că instanța de apel nu i-a comunicat niciun act la adresa de domiciliu, toate actele de procedură fiindu-i comunicate la sediul cabinetului avocatului angajat să o reprezinte, astfel încât nu a cunoscut că avea obligația de a timbra cererea de apel, nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigențelor prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării, în cuprinsul cererii de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalității hotărârii atacate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță. O astfel de modalitate de redactare a motivelor de recurs nu se circumscrie exigențelor art. 488 C. proc. civ., ce presupune ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecății critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanței de apel, astfel că, în atare circumstanțe, controlul de legalitate pe care îl exercită instanța de recurs este imposibil de realizat. Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează o examinare a hotărârii atacate sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs verifică, pe baza unor critici circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. Drept urmare, această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., obligație care revine, sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate. Cum susținerile recurentei-reclamante nu reprezintă critici concrete de nelegalitate a hotărârii atacate, susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare expres și limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, așa cum deja s-a menționat, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Având în vedere considerentele expuse, reținând că în cauză nu este posibilă o încadrare a criticilor de recurs, în condițiile dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.