ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1869/2024

Ședința publică din data de 18 septembrie 2024

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă la data 21 iulie 2022, reclamantul A. a formulat cerere de chemare în judecată prin care a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii nr. 25a din 16.04.2022, prin care i-a fost retras sprijinul politic și s-a dispus excluderea sa din B.; obligarea pârâtei la plata unor daune morale, în suma de 7.000 RON, corespunzătoare prejudiciului moral suferit precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata efectuate cu aceasta cauza.

Prin decizia civilă nr. 156 din 31 ianuarie 2023, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a admis cererea de chemare în judecată și a anulat hotărârea nr. 25a din 16.04.2022 emisă de B., fiind respinsă cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale. Totodată, a fost obligat pârâtul la suma de 20 RON cheltuieli de judecată către reclamant.

Prin decizia nr. 4385 din data de 19 septembrie 2023, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 156 din 31 ianuarie 2023 pronunțate de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2022, intimat fiind reclamantul A..

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești la data de 12.10.2023, petentul A. a solicitat, prin apărător, îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 4385/19.09.2023, în sensul înlăturării omisiunii de a obliga apelanta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.000 RON și inserării, în dispozitivul deciziei judecătorești, a capătului de cerere accesoriu privind obligarea apelantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON.

Prin încheierea din 14 noiembrie 2023, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a respins cererea formulată de petentul A. privind îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 4385/19.09.2023, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2022; a îndreptat, din oficiu, eroarea materială strecurată în decizia civilă nr. 4385/19.09.2023, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2022, în sensul că a înlăturat paragraful final al considerentelor hotărârii.

Împotriva încheierii din 14 noiembrie 2023 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă a formulat recurs petentul A., invocând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, în esență, recurentul pretinde că instanța a pronunțat hotărârea cu încălcarea prevederilor art. 442 C. proc. civ. întrucât în considerentele deciziei nr. 4385/19.09.2023 -pagina 5 alin. (10)- a soluționat în mod expres capătul de cerere accesoriu privind acordarea cheltuielilor de judecată și a obligat apelantul-pârât la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON, însă dintr-o eroare, sub forma omisiunii, nu a menționat acest fapt și în dispozitivul hotărârii judecătorești.

Arată că nu este incidentă ipoteza unei cereri de completare a hotărârii judecătorești, prevăzută de dispozițiile art. 444 C. proc. civ., întrucât studiind întreaga hotărâre (considerentele fac corp comun cu dispozitivul hotărârii judecătorești) se observă, în cuprinsul acestor considerente, că instanța de apel a acordat cheltuielile de judecată în cuantumul solicitat.

Mențiunea din considerenete deciziei judecătorești, care nu pot fi înalturate și nici analizate distinct de dispozitivul deciziei, sunt evidente în sensul că instanța de apel a admis și capătul de cerere privind cheltuileile de judecată, deci nu a omis să analizeze acest capăt de cerere aceesoriu ci doar a omis să-l insereze și în dispozitivul deciziei.

Arată recurentul că instanța de apel a creat o situație mai grea reclamantului chiar în procedura de soluționare a cererii pe care acesta a formulat-o, prin faptul că din oficiu instanța de apel a înteles să elimine din dispozitivul deciziei mențiunea privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Solicită admiterea recursul, casarea încheierii recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de îndreptare eroare materială, respectiv să dispună instanța îndreptarea erorii materiale în sensul înlăturării omisiunii de a obliga apelanta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON și inserării, în dispozitivul deciziei judecătorești, a capătului de cerere accesoriu privind obligarea apelantei parate la plata cheltuileilor de judecată de 2.000 RON.

În cauză nu a fost formulată întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând, cu prioritate conform prevederilor art. 284 C. proc. civ., excepția privind inadmisibilitatea căii de atac a recursului, se rețin următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 21 iulie 2022 (inițială) reclamantul a solicitat (i) anularea Hotărârii nr. 25a din 16.04.2022, prin care i-a fost retras sprijinul politic și s-a dispus excluderea sa din B.; (ii) obligarea pârâtului la plata unor daune morale, în suma de 7.000 RON, corespunzătoare prejudiciului moral suferit precum și (iii) obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata efectuate cu aceasta cauza.

Instanța de fond a admis acțiunea și a anulat Hotărârea nr. 25a din 16.04.2022 emisă de B., fiind respinsă cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale.

Împotriva sentinței civile nr. 156 din 31 ianuarie 2023 a promovat apel doar pârâtul B., formulând critici cu privire la soluția ce vizează primul capăt de cerere, astfel că soluția privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale se bucură de autoritate de lucru judecat.

În ceea ce privește obiectul cererii de chemare în judecată inițiale, Înalta Curte constată că Legea partidelor politice nr. 14/2003 reglementează procedura de soluționare a cererii de înregistrare a unui partid politic, inclusiv calea de atac (apel) împotriva hotărârii instanței privind admiterea cererii de înregistrare, hotărârea curții de apel fiind definitivă (art. 21 alin. (4).

Prin decizia Curții Constituționale nr. 530 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 13 ianuarie 2014, a fost declarată neconstituționalitatea dispozițiilor art. 16 alin. (3) din Legea nr. 14/2003 ("Dobândirea sau pierderea calității de membru al unui partid politic este supusă numai jurisdicției interne a partidului respectiv, potrivit statutului partidului"), întrucât acestea încalcă prevederile art. 21 din Constituție, reținându-se că cererea membrului de partid căruia i s-a aplicat sancțiunea excluderii din partid nu poate ajunge niciodată să fie examinată în mod efectiv de un judecător imparțial și independent, liberul acces la justiție fiind nu doar limitat, ci complet anihilat. Curtea a reținut, totodată, că se încalcă și plenitudinea de jurisdicție a instanțelor judecătorești, astfel cum aceasta este reglementată de art. 126 alin. (1) din Constituție.

Ca urmare a pronunțării deciziei Curții Constituționale nr. 530/2013, litigiile care au ca obiect anularea hotărârilor de excludere a unor membri dintr-un partid revin, spre soluționare, în virtutea prevederilor art. 18 și art. 21 din Legea nr. 14/2003 și aplicării principiului prevăzut de art. 5 alin. (3) C. proc. civ., referitor la judecarea pricinilor potrivit dispozițiilor edictate pentru instituția juridică asemănătoare (cea mai apropiată), instanțelor de judecată de drept comun prevăzute în Legea nr. 14/2003, respectiv tribunalul, în primă instanță și curții de apel, în calea de atac a apelului.

Regimul juridic al exercitării căilor de atac în această materie respectă, pentru argumente de analogie și simetrie juridică, ierarhia instituită de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 14/2003, cu mențiunea că instanțele de drept comun vor fi, conform art. 95 pct. 1 și art. 107 C. proc. civ., cele din circumscripția teritorială în care domiciliază sau își au sediul părțile.

Aplicând aceste considerente și dispoziții legale în speță, Înalta Curte constată că litigiul dedus judecății a fost soluționat în fond de Tribunalul Vâlcea, iar în apel de Curtea de Apel Pitești.

Dând eficiență dispozițiilor art. 21 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 14/2003 și reținând că alin. (4) al acestui articol stabilește caracterul definitiv al hotărârii pronunțate în apel, reiese că decizia civilă nr. 4385/19.09.2023 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă nu este susceptibilă de recurs, fiind definitivă.

Normele legale menționate se coroborează cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ., conform cărora sunt hotărâri definitive, cele date în apel fără drept de recurs. Rezultă că deciziile definitive, date în soluționarea apelului, nu pot fi supuse recursului și ca atare, are caracter inadmisibil calea de atac exercitată împotriva unor atare hotărâri.

Față de cele arătate, încheierea din 14 noiembrie 2023 împotriva căreia a fost declarată calea extraordinară de atac a recursului nu este susceptibilă de recurs, întrucât în cauză sunt incidente dispozițiile art. 446 C. proc. civ. potrivit cărora "încheierile pronunțate în temeiul art. 442 și 443, precum și hotărârea pronunțată potrivit art. 444 sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea."

Ca atare, întrucât hotărârea cu privire la care s-a susținut că ar conține erori materiale este definitivă (decizia civilă nr. 4385/19.09.2023), reiese că nu este supusă căii de atac a recursului nici încheierea din 14 noiembrie 2023 prin care s-a soluționat cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul respectivei hotărâri.

În atare condiții, Înalta Curte constată că dispozitivul încheierii recurate conține mențiunea greșită "cu recurs în 30 de zile de la comunicare (…)", iar instanța are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenței dreptului și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ prevăzute de lege.

Legalitatea căilor de atac, prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

În consecință, pentru argumentele anterior arătate, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 14 noiembrie 2023 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 14 noiembrie 2023 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 18 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.