ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5325/2021

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - I.S.C.T.R., anularea procesului-verbal nr. x/11.12.2014 și, pe cale de consecință, înlăturarea sancțiunii complementare de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului prin reținerea plăcuțelor de înmatriculare și a autorizației provizorii pe o perioadă de 6 luni, cu cheltuieli de judecată.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 43/CA/2019 - P.I. din 7 octombrie 2019, a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - I.S.C.T.R. și, pe cale de consecință, a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta S.C. A. declarat recurs. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că interpretarea noțiunii de "comunicare" cu "persoana vătămată într-un drept al său sau un interes legitim" astfel cum este prevăzută în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 trebuie interpretată stricto sensu, situație care se identifică în prezenta cauză cu persoana juridică S.C. A. S.R.L.. În acest context, recurenta consideră că este eronată interpretarea dată de instanța de fond noțiunii de "comunicare a actului administrativ" care ar fi legală față de o terță persoană adică "conducătorul auto", căruia chiar dacă i se predă un exemplar, de pe acest proces-verbal de reținere a plăcuțelor, aceasta nu echivalează cu "comunicarea" acestui act cu persoana vătămată în sensul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Conducătorul auto nu este una și aceeași persoană cu persoana vătămată în drepturile sale/interesele sale conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel că nu se poate naște dreptul de a contesta acest proces-verbal de la data predării către conducătorul auto a actului constatator. În opinia recurentei, conducătorul auto nu are calitatea de reprezentant al recurentei astfel nu are dreptul de a prelua vreun document în numele acesteia, nici nu a fost vreodată împuternicit în acest sens de a reprezenta societatea, singurul reprezentant al societății fiind administratorul. Acest mod de interpretare contravine actelor normative cu forță juridică superioară hotărârilor de guvern, adică art. 21 din Constituție, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 7 din Legea nr. 554/2004. Actul administrativ îl constituie procesul-verbal de reținere plăcuțe nr. x/11.12.2014, care nu a fost comunicat la data de 17.02.2015 când a fost comunicată întâmpinarea formulată, la care a fost anexat acest proces-verbal în dosarul nr. x/271/2014 al Judecătoriei Oradea. Ca urmare, nu poate fi reținută motivarea primei instanțe în sensul că ar fi fost comunicat acest proces-verbal la data de 11.12.2014. În mod greșit prima instanță reține că ar fi nerelevant aspectul dacă conducătorul auto avea sau nu mandat de reprezentare la momentul primirii procesului-verbal deoarece, spune instanța de fond, comunicarea procesului-verbal se face conducătorului auto, iar în caz de refuz contravenientului. Recurenta consideră că trimiterea pe care prima instanța o face la proba testimonială, în sensul că martorul B. ar fi confirmat că "s-a știut despre întocmirea procesului-verbal de reținere a plăcutelor încă din 11.12.2014" este contrazisă de depoziția acestuia. Martorul a relatat despre faptul că recurenta nu este operator de transport, despre faptul că acel ministivuitor care era pe platforma autoturismului al cărui plăcuțe au fost reținute, a fost achiziționat și este folosit la lucrări în construcții proprii, astfel ministivuitorul nu a fost transportat în alt scop decât pentru exercitarea propriei activități, aceea de construcții. Prin urmare, nu a desfășurat activitate de transport în momentul în care a fost oprit autoturismul de către inspectorii intimatei. De asemenea, recurenta consideră că, faptul că prima instanță omite luarea în considerare a depoziției martorului, este o dovadă a faptului că instanța de fond a înlăturat depoziția martorului pentru a justifica soluția greșită pe excepție și pentru ca acțiunea să nu fie analizată pe fond. În opinia recurentei, trebuia să fie luată în considerare declarația martorului care se bucura de prezumția de legalitate și de conformitate cu realitatea până la stabilirea în mod definitiv de către instanța penală a existenței infracțiunii de mărturie mincinoasă. Recurenta mai precizează că acțiunea în instanță a fost formulată în termen de 6 luni de la data comunicării adresei nr. x/2015.

Apărările formulate în cauză Intimatul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în transport rutier - I.S.C.T.R a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin procesul-verbal de reținere a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare nr. x/11.12.2014, întocmit de reprezentanții Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, s-a dispus suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului cu numărul de înmatriculare x pentru o perioadă de 6 luni, fiind reținute plăcuțele cu numerele de înmatriculare. În sarcina recurentei fiind reținută fapta că a efectuat transport rutier fără a deține licență de transport, licență comunitară și certificat de transport în cont propriu. Cu aceeași ocazie, a fost întocmit și procesul-verbal de contravenție nr. x/11.12.2014, care a fost atacat cu plângere contravențională în dos. nr. x/271/2014 al Judecătoriei Oradea. Prin plângerea prealabilă formulată la data de 24.02.2015, s-a solicitat Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, în baza art. 7 din Legea nr. 554/2004, revocarea procesului-verbal de reținere a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare nr. x/11.12.2014. Instanța de fond a constatat că procesul-verbal în litigiu a fost înmânat șoferului, care conducea autoturismul cu numărul de înmatriculare x, numitului C., aspect confirmat de acesta, situație în care, față de prevederile art. 17 alin. (5) din H.G. nr. 69/2012, data de la care curge termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este data de 11.12.2014, respectiv data la care a fost întocmit procesul-verbal și predat șoferului, care l-a și semnat de primire. Procedând la calcularea termenului, instanța a reținut că a fost depășit termenul de 30 de zile pentru depunerea plângerii prealabile. Înalta Curte constată că instanța în mod corect a reținut faptul că plângerea prealabilă a fost formulată peste termenul legal de 30 de zile. Înalta Curte are în vedere faptul că potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia." Art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 prevede că "Plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripție." Procedura prealabilă este reglementată de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune și trebuie îndeplinită obligatoriu în termenul prevăzut de dispozițiile legale invocate, în caz contrar sancțiunea fiind respingerea acțiunii ca inadmisibilă în temeiul dispozițiilor art. 109 alin. (2) din C. proc. civ. Înalta Curte constată că instanța de fond în mod temeinic și legal a reținut lipsa procedurii prealabile prevăzută de dispozițiile art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, precum și de cele ale art. 193 alin. (1) și (2) din Noul C. proc. civ., dispoziții conform cărora cel care se consideră vătămat în dreptul său, are obligația ca, înainte de a ataca acel act în justiție, pentru realizarea dreptului său, să formuleze plângere prealabilă. Numai după ce emitentul actului atacat răspunde petentului sau numai după ce, în termenul legal, emitentul actului atacat, nu soluționează plângerea, persoana vătămată se poate adresa cu acțiune la instanța de contencios administrativ. Astfel că, numai după parcurgerea etapelor mai sus menționate, dacă nu s-a obținut realizarea dreptului subiectiv vătămat de un act, se va putea introduce acțiune la instanța judecătorească. Înalta Curte reține și faptul că recursul grațios are caracter obligatoriu, fiind reglementat spre a oferi persoanelor interesate, posibilitatea rezolvării reclamației lor pe cale administrativă. În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.