ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2219/2021

Ședința publică din data de 7 aprilie 2021

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - Direcția Transport Rutier suspendarea executării dispozițiilor cuprinse în notificarea nr. x din 03.03.2020 emisă de pârât, până la soluționarea definitivă a cauzei care face obiectul dosarului nr. x/2020 înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 556 din 6 iulie 2020, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - Direcția Transport Rutier și a suspendat executarea notificării nr. x/03.03.2020, emisă de către pârât, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare.

A obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 2430 RON, reprezentând onorariu avocat și taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - Direcția Transport Rutier, pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 din C. proc. civ.

Recurentul pârât a susținut că sentința recurată a fost dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.

Retragerea autorizațiilor de transport eliberate operatorului de transport român S.C. A. S.R.L., pentru serviciul regulat București 12.00-Chișinău 12.00, pentru nerespectarea de către acesta a legislației în vigoare pe teritoriul Moldovei, se face în baza Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova în domeniul transporturilor rutiere din 28.10.1992 și a protocoalelor Comisiei mixte din România și Republica Moldova în domeniul transportului rutier.

În conformitate cu prevederile art. 18 din Acord, orice litigiu privitor la interpretarea sau aplicarea acordului va fi soluționat prin negocieri directe între autoritățile competente ale celor două părți contractante, iar în cazul care autoritățile competente nu ajuns la o înțelegere, litigiul va fi supus soluționării pe cale diplomatică.

Recurentul a considerat că suspendarea executării notificării Ministerului Transporturilor-Directia Transport Rutier prin care s-au retras autorizațiile eliberate operatorului de transport român S.C. A. S.R.L. excedează competenței generale a instanței de judecată, care nu se poate substitui autorităților competente ale celor două părți contractante care stabilesc de comun acord, prin corespondență, cum s-a întâmplat și în speță, retragerea autorizației transportatorului pentru efectuarea de transporturi pe teritoriul părții contractante unde s-a comis abaterea.

În continuare, recurentul a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce privește existența cazului bine justificat și a pagubei iminente.

Contrar reținerilor primei instanțe, recurentul a susținut că notificarea nr. x/03.03.2020 este legală din punctul de vedere al îndeplinirii cerințelor motivării și, pe cale de consecință, nu există o aparență de nelegalitate care să conducă la îndeplinirea condiției cazului bine justificat.

Atât notificarea cât și actele care au stat la baza emiterii acesteia conțin suficiente elemente care permit destinatarului său să cunoască și să evalueze temeiurile deciziei, iar pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate.

Instanța de fond nu a analizat argumentele invocate de partea pârâtă, nu a procedat la o înlăturare, motivat și argumentat, în mod explicit, a susținerilor din întâmpinare, în condițiile în care au fost invocate suficiente motive pentru care nu poate fi primită cererea de suspendare.

Anterior comunicării către reclamantă a notificării prin care a fost încunostințată de retragerea autorizațiilor de transport pentru serviciul regulat București 12.00-Chișinău 12.00, aceasta a fost sancționată contravențional atât de către Inspectoratul de Stat pentru Controlul in Transportul Rutier, cât și de autoritățile din Republica Moldova și, totodată, i s-a atras atenția că în situația în care nu va remedia cât mai urgent abaterile care i se impută, se va proceda la retragerea autorizațiilor.

Mai mult, din conținutul notificării a cărei suspendare s-a dispus în prezenta cauză și al răspunsului la plângerea prealabilă rezultă că s-au indicat textele legale încălcate de reclamant, precum și abaterile săvârșite, care conduc la concluzia legalității notificării din punctul de vedere al îndeplinirii cerințelor motivării.

Cu privire la condiția pagubei iminente, recurentul a arătat că reclamanta nu a administrat probe cu privire la iminența producerii unei pagube, în condițiile în care acest aspect nu se prezumă, ci trebuie dovedit, fiind lipsite de relevanță simplele afirmații făcute.

II. Apărările intimatei

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus note de ședință prin care a invocat excepția tardivității și excepția nulității recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Instanța de recurs reține că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. se referă la situația în care instanța a pronunțat o hotărâre cu exces de putere, altfel decât în limitele prevăzute de lege, prin depășirea atribuțiile care îi revin, cu încălcarea principiului constituțional al separației puterilor în stat, prin imixtiune în atribuțiile puterii legislative sau executive ale unei alte autorități, sau în domenii excluse puterii judecătorești.

Critica privind depășirea de către prima instanță a atribuțiilor puterii judecătorești nu este fondată, având în vedere că modalitatea în care sunt reglementate în Legea nr. 554/2004 dreptul persoanei vătămate de a se adresa instanței [art. 1 alin. (1) și (2)], obiectul acțiunii judiciare (art. 8) și soluțiile pe care le poate pronunța instanța (art. 18) configurează un contencios administrativ subiectiv de plină jurisdicție, în cadrul căruia instanța învestită cu exercitarea controlului de legalitate are nu doar atribuția de a anula actul administrativ sau de a obliga autoritatea publică la o anumită conduită concretizată în emiterea unui act sau în efectuarea unei operațiuni administrative, ci poate dispune măsuri pentru înlăturarea completă a efectelor vătămătoare și restabilirea dreptului ori interesului legitim lezat.

Așa cum a reținut și judecătorul fondului, instanța nu contestă dreptul autorității pârâte de a sancționa o împrejurare ce constituie abatere de la normele legale indicate de recurent în condițiile stabilite prin Acordul între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova în domeniul trasporturilor rutiere din 28.10.1992 și a protocoalelor Comisiei mixte din România și Republica Moldova în domeniul transportului rutier, însă măsura retragerii autorizației de transport este supusă controlului instanței de contencios administrativ în condițiile precizate anterior.

Referitor la invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin raportare la dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că instanța de fond, motivat și argumentat a apreciat că, în cauză, există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond, a conținutului și legalității actelor administrative contestate.

Cu privire la argumentele subsumate cazului bine justificat în cadrul cererii de suspendare, Înalta Curte constată că prima instanță nu a procedat la un examen de fond al actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat, ci a constat, pe baza unui examen sumar, permis de art. 14 din Legea nr. 554/2004, că există o îndoială serioasă în privința legalității notificării constestate având în vedere că pârâtul nu a învederat niciun temei legal pentru justificarea în drept a retragerii autorizațiilor de transport deținute de reclamantă pentru efectuarea transportului pe traseul București 12.00-Chișinău 12.00.

Poate constitui temei al cazului bine justificat absența efectivă a motivării sau o motivare de o așa manieră încât nu se permite în niciun mod verificarea raționamentului ce a condus autoritatea publică la emiterea actului administrativ.

Instanța de recurs observă că notificarea contestată nu cuprinde nicio dispoziție legală, iar răspunsul emis la 08.04.2020 ca urmare a formulării plângerii prealabile cuprinde generic referiri la "Acordul Interbus", Acordul între România și Republica Moldova în domeniul transporturilor rutiere și legislația națională privind săvârșirea și sancționarea faptelor de încălcare a normelor aplicabile în transportul rutier, dar fără a se indica norma legală concretă, imperativă sau prohibitivă, pretins încălcată.

Totodată, la motivarea în fapt, autoritatea pârâtă a făcut trimitere la abaterile repetate săvârșite de reclamantă la efectuarea curselor pe traseul București 12.00 – Chișinău 12.00, fără a preciza însă în ce constau abaterile respective.

Motivarea actelor administrative reprezintă o condiție de valabilitate a acestora, emitentului unui astfel de act revenindu-i obligația de a indica elementele de drept și de fapt care au stat la baza soluției adoptate, pentru a putea fi cunoscute de destinatar și în funcție de care să-și poată formula eventuale apărări, pe de o parte, precum și pentru ca instanța de judecată să poată exercita un control efectiv a legalității actului, pe de altă parte.

În speță, instanța de recurs constată, în acord cu judecătorul fondului, că notificarea contestată de reclamantă nu este motivată, astfel că există o îndoială serioasă cu privire la aparența de legalitate a actului administrativ în discuție.

În ceea ce privește existența condiției referitoare la paguba iminentă, se reține că și aceasta este îndeplinită în cauză, având în vedere consecința imediată și directă pe care executarea notificării nr. x/03.03.2020 ar avea-o asupra activității S.C. A. S.R.L., în condițiile în care autoritatea nu a evidențiat motivele de fapt și de drept care au dus la luarea acestei decizii.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - Direcția Transport Rutier.

În baza art. 453 din C. proc. civ. va obliga recurentul pârât Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - Direcția Transport Rutier la plata către intimata reclamantă S.C. A. S.R.L. a sumei de 2380 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - Direcția Transport Rutier împotriva sentinței civile nr. 556 din 6 iulie 2020 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul pârât la plata către intimatul reclamant a sumei de 2380 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 aprilie 2021.