Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.05.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3116/2021

HOTĂRÂRE
25.05.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3116/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 25 mai 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

D E C I D E Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 152/CA/2018 - PI din 1 octombrie 2018 a Curții de Apel Oradea – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca fiind nemotivat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 mai 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-01-15
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 156/2021
de prevederile art. 24 (2) din Legea 554/2004, pentru nerespectarea termenului de 30 zile, de nepunerea în aplicare a motivelor dispozitivului Deciziei 2040/31.05.2017, pag. 3 și pag. 7, referitoare la cele două regimuri juridice distincte
ÎCCJ 2021-05-27
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3261/2021
Ședința publică din data de 27 mai 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistra
ÎCCJ 2019-02-28
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1018/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II a civilă, de contencios admini
ÎCCJ 2020-07-22
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3738/2020
și cererea conexă promovată de reclamantul C. - în calitate de instructor auto autorizat, în contradictoriu cu Ministerul Transporturilor și B., ca neîntemeiate. A admis cererea de intervenție accesorie în favoarea pârâților formulată de in
ÎCCJ 2022-02-10
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 754/2022
Ședința publică din data de 10 februarie 2022 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea instanței de fond 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă