ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3116/2021

Obiectul cererii dedusă judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal la data de 13.04.2018 reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Transporturilor, solicitând instanței să oblige pârâtul să respecte întocmai interpretarea dată de instanța de control judiciar a I. C. civ..J, precizată în considerentele Deciziei nr. 2040 din 31.05.2017, referitor la modul de interpretare juridică a prevederilor art. 4 lit. b) din Anexa 1 la OMT nr. 733/2013.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 152/CA/2018 - PI din 1 octombrie 2018, Curtea de Apel Oradea – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor. A respins ca nefondată cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta Federația Națională a Formatorilor Auto din România.

Cererea de recurs Împotriva sentinței nr. 152/CA/2018 - PI din 1 octombrie 2018 a Curții de Apel Oradea – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A. prin care a solicitat admiterea recursului. În motivarea cererii de recurs, reclamantul a reiterat motivele pe care și-a întemeiat cererea de chemare în judecată și a precizat în mod expres că motivarea instanței de fond nu îl satisface, deoarece nu a tranșat dacă desființarea din partea pârâtului a categoriei profesionale a instructorilor auto a fost sau nu legală. Recurentul-reclamant, în drept și-a întemeiat cererea de recurs pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Ministerul Transporturilor a depus întâmpinare la cererea de recurs prin care a solicit să se respingă ca nefondat recursul.

Cu privire la examinarea recursului În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 06.02.2019 s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de la data de 26 octombrie 2021, iar ulterior prin încheierea din 17 aprilie 2019 s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată la data de 25 mai 2021. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Înalta Curte examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepția nulității cererii de recurs, urmează a o admite pentru considerentele următoare: Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege. Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.", iar în conformitate cu pervederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol. Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității recursului. În plus, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. În speță, recurentul-reclamant nu a formulat veritabile critici la adresa sentinței pronunțate de prima instanță, prin care să arate în ce constă nelegalitatea acesteia, prin raportare la soluția pronunțată de Curtea de Apel ori la argumentele arătate de instanță în fundamentarea hotărârii. Chiar dacă acesta a indicat ca temei de drept motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de argumentele prezentate în cuprinsul cererii de recurs, constată că a acest motiv de casare a fost invocat formal. Fără să combată în vreun fel raționamentul instanței de fond și să formuleze astfel de critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul-reclamant A. s-a limitat în susținerea cererii de recurs la reluarea apărărilor exprimate în fața instanței de recurs. Afirmația sa, conform căreia motivarea instanței nu-l satisface, confirmă că în fapt, intenția acestuia de a promova rcursul nu urmărește reformarea sentinței din perspectiva legalității sale, ci mai degrabă o rejudecare efectivă pe fond în urma căria instanța de recurs să ofere o motivare care să-l satisfacă pe reclamant. Aceste elemente nu pot fi supuse analizei instanței de recurs, în măsura în care această instanță are competența de analiză doar cu privire la elemente de nelegalitate ale sentinței instanței de fond. În cauză, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. În aceste condiții, Înalta Curte constată că cererea de recurs reprezintă în concret intenția reclamantului de a i se rejudeca cauza într-o cale extraordinară de atac, deoarece soluția instanței de fond îl nemulțumește, însă fără a invoca efectiv critici care să se circumscrie motivelor de casare. În consecință, reținând că nu este posibilă o încadrare a conținutului cererii de recurs într-unul din cazurile de casare reglementate de dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanță, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac pentru nemotivare.