ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3261/2021

Ședința publică din data de 27 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 05 decembrie 2019, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, a solicitat anularea adresei nr. x/17.10.2019, emisă de pârâtă și obligarea acesteia la furnizarea informațiilor solicitate.

Prin sentința civilă nr. 77/CA/2020 din 30 iulie 2020, Curtea de Apel Oradea, secția a II - a civilă a dispus următoarele:

- a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtă;

- a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor;

- a anulat adresa nr. x/17.10.2019, emisă de pârâtă și a obligat pârâta să-i comunice reclamantei informațiile solicitate prin cererea nr. x/23.09.2019 cu excepția celor referitoare la vehiculele având numerele de înmatriculare x, x și x, respingând ca nefondate restul pretențiilor;

- a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 77/CA/2020 din 30 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

Printr-un prim set de critici, recurentul-pârât a susținut că în mod eronat a respins instanța de fond excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, având în vedere că reclamanta nu a dovedit calitatea de persoană vătămată în cauză, în condițiile în care nu a făcut dovada existenței creanței înregistrată de autoritatea publică maghiară, reprezentând taxa de drum neachitată a cărei debitori sunt proprietarii/utilizatorii autovehiculelor a căror date cu caracter personal le-a solicitat.

Printr-un alt set de critici, recurentul-pârât a învederat că sentința atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 6 alin. (1) lit. e) și f) din Regulamentul UE 2016/679/27.04.2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE.

A apreciat, pe de o parte, că nu poate fi reținut un interes legitim al intimatei-reclamante în cauză, nefiind făcută dovada că proprietarii/utilizatorii autovehiculelor a căror date cu caracter personal le-a solicitat circulau fără a fi achitată taxa de drum, iar pe de altă parte, că existența interesului legitim presupune inclusiv stabilirea dacă persoana vizată a putut preconiza în mod rezonabil în momentul și în contextul colectării datelor cu caracter personal posibilitatea prelucrării ulterioare a acestora în scopul solicitat.

În acest sens, recurentul-pârât a susținut că, în raport de dispozițiile art. 11 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, nu poate fi exclusă ipoteza în care respectivele vehicule să nu se mai afle în proprietatea persoanelor din evidența sa, ci în proprietatea unor alte persoane aflate în interiorul termenului legal de 90 zile până la care au obligația de a-și transcrie acest drept în evidențele autorității competente.

Nu în ultimul rând, recurentul-pârât a arătat că potrivit Directivei UE 2019/520 a Parlamentului European și a Consiliului din 19 martie 2019 privind interoperabilitatea sistemelor de taxare rutieră electronică și facilitarea schimbului transfontalier de informații cu privire la neplata taxelor rutiere în cadrul Uniunii, schimbul transfrontalier de informații cu privire la vehiculele și datele privind proprietarii sau deținătorii acestora pentru care a fost stabilită neplata unei taxe rutiere într-un stat membru se efectuează numai de către și prin punctele naționale de contact ale statelor membre prin căutarea automată.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată în cauză la data de 08 octombrie 2020, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că sentința recurată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Prin cererea nr. x/23.09.2019 reclamanta i-a solicitat pârâtului să comunice numele/denumirea persoanei fizice/juridice proprietar a autovehiculelor cu numerele de înmatriculare anexate cererii, respectiv adresa/sediul acestora, precum și categoria, greutatea și numărul de locuri ale autovehiculelor înregistrate cu numerele de înmatriculare menționate.

Prin adresa nr. x/17.10.2019 pârâtul a refuzat să îi furnizeze informațiile solicitate arătând, în esență, că lipsește acordul persoanei afectate, iar predarea datelor solicitate nu are caracter necesar și legitim, reținându-se totodată că nu este incidentă ipoteza avută în vedere de art. 6 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (UE) 2016/679 din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE.

Critica recurentului-pârât privind soluția instanței de fond de respingere a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, este nefondată.

Înalta Curte constată că, potrivit art. 2 lit. a) din Legea nr. 554/2004, noțiunea de persoană vătămată în sensul contenciosului administrativ este definită de legiuitor prin raportare fie la un act administrativ, fie la nesoluționarea în termenul legal a unei cereri.

Dincolo de definiția actului administrativ (tipic) de la art. 2 lit. c) din lege ("actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ"), la art. 2 lit. i) din lege se reglementează noțiunea de refuz nejustificat de a soluționa o cerere (actul administrativ asimilat conform art. 2 alin. (2) din lege), constând în "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile".

Or, înscrisul atacat prin acțiunea de față (adresa nr. x/17.10.2019, emisă de recurentul-pârât) conține decizia acesteia de respingere a solicitării intimatei-reclamante de furnizare a datelor de identificare a proprietarilor/utilizatorilor de autovehicule, reprezentând o exprimare explicită a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane.

Totodată, reclamanta a făcut dovada contractului încheiat cu B. care, la rândul său, a fost împuternicită de către terța C.. prin împuternicirea depusă la dosar să facă demersuri în vederea identificării datelor necesare pentru recuperarea suprataxei de la proprietarii și deținătorii de autovehicule înmatriculate în România.

Criticile privind fondul cauzei, care vizează în esență aplicarea greșită a dispozițiilor art. 6 alin. (1) lit. e) și f) din Regulamentul UE 2016/679/27.04.2016, sunt nefondate.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Regulamentul (UE) 2016/679 din 27 aprilie 2016, "prezentul regulament stabilește normele referitoare la protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, precum și normele referitoare la libera circulație a datelor cu caracter personal".

Art. 4 pct. 1 și 2 din același act normativ european definește noțiunile de "date cu caracter personal" respectiv "prelucrare" ca reprezentând "date cu caracter personal" înseamnă orice informații privind o persoană fizică identificată sau identificabilă ("persoana vizată"); o persoană fizică identificabilă este o persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în special prin referire la un element de identificare, cum ar fi un nume, un număr de identificare, date de localizare, un identificator online, sau la unul sau mai multe elemente specifice, proprii identității sale fizice, fiziologice, genetice, psihice, economice, culturale sau sociale;

Conform art. 6 din Regulamentul (UE) 2016/679 din 27 aprilie 2016, "prelucrarea este legală numai dacă și în măsura în care se aplică cel puțin una dintre următoarele condiții:

(…)

(e) prelucrarea este necesară pentru îndeplinirea unei sarcini care servește unui interes public sau care rezultă din exercitarea autorității publice cu care este învestit operatorul;

(f) prelucrarea este necesară în scopul intereselor legitime urmărite de operator sau de o parte terță, cu excepția cazului în care prevalează interesele sau drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei vizate, care necesită protejarea datelor cu caracter personal, în special atunci când persoana vizată este un copil".

Înalta Curte reține că problema de drept care se impune a fi dezlegată este dacă, în cauză, sunt întrunite ipotezele prevăzute de art. 6 lit. e) și f) din Regulamentul (UE) 2016/679 din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), pentru a se putea analiza legalitatea refuzului pârâtei de comunicare a datelor solicitate.

Ca și premisă, se reține că, potrivit art. 11

4

și 11

5

lit. f) din O.G. nr. 83 din 30 august 2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple și serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, recurentul - pârât Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, are atribuția de a furniza, în condițiile legii, datele de identificare a persoanei prevăzute la art. 11 alin. (12) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și datele de identificare a vehiculului, solicitate de autorități și instituții publice, operatori economici și de alte persoane juridice.

În ceea ce privește cazurile prevăzute la lit. e) și f) ale art. 6 din Regulamentul (UE) 2016/679 din 27 aprilie 2016, raportat la situația de fapt reținută în cauză, instanța de control judiciar are în vedere că prelucrarea datelor personale privind titularul dreptului de utilizare a unor vehicule care au circulat pe rețeaua de autostrăzi dintr-un stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei impuse legal, este necesară în vederea stabilirii unei sarcini care servește unui interes public și în scopul intereselor legitime urmărite de operator sau de o parte terță.

Astfel, este fără echivoc că interesul public al statului maghiar este acela de a colecta taxele impuse de la toate persoanele care le datorează conform legislației acestui stat membru, iar sarcina identificării persoanelor care au calitatea de contribuabil derivată din utilizarea rețelei de autostrăzi servește acestui interes public.

Cu privire la interesul legitim, instanța de recurs constată că acesta a fost dovedit prin înscrisurile de la dosar, din care rezultă că fiecare din vehiculele indicate în cuprinsul anexei la cererea depusă au utilizat rețeaua maghiară de autostrăzi fără a achita taxa de drum aferentă.

Totodată, intimata-reclamantă a făcut dovada că legislația maghiară prevede plata unei taxe pentru utilizarea rețelei ungurești de autostrăzi și a unei suprataxe în ipoteza în care taxa inițială nu a fost plătită precum și că terța C.. este autoritatea rutieră din Ungaria, învestită cu prerogative de colectare a suprataxei menționate .

Nu în ultimul rând, intimata-reclamantă a făcut dovada contractului încheiat cu B. care la rândul său a fost împuternicită de către terța C.. prin procura depusă la dosar să efectueze demersuri în vederea identificării datelor necesare pentru recuperarea suprataxei de la proprietarii și deținătorii de autovehicule înmatriculate în România.

De altfel, Înalta Curte reține că refuzul de prelucrare a datelor nu a fost determinat de incertitudinea recurentului cu privire la calitatea intimatei de persoană împuternicită de autoritatea competentă maghiară să efectueze demersuri în vederea identificării datelor necesare pentru recuperarea suprataxei de la proprietarii și deținătorii de autovehicule înmatriculate în România.

În ceea ce privește situația de excepție a cazului în care prevalează interesele sau drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei vizate, Înalta Curte reține că nu există un drept fundamental al unei persoane, cu privire la care se pretinde existența unei obligații legale de plată, pentru a se sustrage de la o asemenea plată.

De asemenea, norma a fost prevăzută în vederea protejării intereselor legitime ale persoanelor ale căror date cu caracter personal urmează să fie prelucrate, nu pentru a facilita posibilitatea acestora de a eluda obligația legală de plată pentru utilizarea rețelei ungurești de autostrăzi și a unei suprataxe în ipoteza în care taxa inițială nu a fost plătită, cum este cazul de față.

Referitor la situația particulară reglementată de dispozițiile art. 11 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, instanța de control judiciar reține că, așa cum reiese din cererea adresată autorității pârâte, informațiile solicitate urmează să fie utilizate în vederea inițierii unei comunicări cu debitorii pentru a le pune inclusiv la dispoziție accesul la procedurile stabilite de legislația maghiară pentru cazurile în care s-au produs erori în redactarea vinietei, dar și alte situații prevăzute în aceste legi.

În consecință, în ipoteza în care respectivele vehicule nu se mai află în proprietatea persoanelor din evidența recurentului-pârât, ci în proprietatea unor alte persoane aflate în interiorul termenului legal de 90 zile până la care au obligația de a-și transcrie acest drept în evidențele autorității competente, aceștia au posibilitatea să comunice intimatei-reclamante această nouă realitate juridică și nu le vor fi afectate drepturile și interesele.

Nu în ultimul rând, în ceea ce privește Directiva UE 2019/520 a Parlamentului European și a Consiliului din 19 martie 2019, Înalta Curte reține, pe de o parte, că aceasta nu a fost avută în vedere de recurent la momentul soluționării cererii formulate de reclamantă și nu a constituit temeiul refuzului care face obiectul analizei în speță, fiind invocată pentru prima dată în calea de atac a recursului, iar pe de altă parte, dispozițiile directivei privesc schimbul transfrontalier de informații între statele membre și nu sunt incompatibile cu aplicarea prevederilor art. 6 lit. e) și f) din Regulamentul (UE) 2016/679 din 27 aprilie 2016, raportat la situația de fapt reținută în cauză.

În consecință, în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 6 lit. e) și f) din Regulamentul (UE) 2016/679 din 27 aprilie 2016 și, ca atare, refuzul de comunicare a datelor cu caracter personal solicitate este nelegal, iar toate criticile recurentului-pârât aduse soluției primei instanțe sunt nefondate.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare a sentinței prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor împotriva sentinței nr. 77/CA/2020 din 30 iulie 2020 a Curții de Apel Oradea, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2021.