ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 938/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 16 octombrie 2007, reclamantul I.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, suspendarea executării actului administrativ cu caracter normativ O.U.G. nr. 107/2007 privind modificarea alin. (1) al art. 2 din O.U.G. nr. 17/2005 pentru stabilirea de măsuri organizatorice la nivelul administrației publice centrale, susținând că sunt îndeplinite condițiile art. 1 și art. 14 din Legea nr. 554/2004. În cauză au formulat cereri de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României, Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, precum și Garda Națională de Mediu. Reclamantul și-a precizat ulterior acțiunea în sensul că solicită instanței să dispună anularea O.U.G.

nr. 107/2007 în baza art. 8 din Legea nr. 554/2004, pentru motivele expuse în acțiune și suspendarea aplicării O.U.G. nr. 107/2007 în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004 și nu în baza art. 14 cum s-a solicitat anterior, motivele fiind cele deja expuse în acțiunea introductivă. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin încheierea pronunțată la 24 octombrie 2007, a respins excepția lipsei calității procesuale a reclamantului invocată de intervenientul Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile; a admis excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării O.U.G. nr. 107/2007 invocată de pârât și, în consecință, a respins cererea ca inadmisibilă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamantul are calitate procesuală activă întrucât a invocat și justificat interesul legitim public în ceea ce privește suspendarea executării actului administrativ cu caracter normativ. Cu privire la excepția inadmisibilității cererii s-a reținut că textul de lege invocat ca temei de drept precizează în mod clar și fără echivoc că măsura legală a suspendării vizează actele administrative unilaterale și nu cele cu caracter normativ cum este ordonanța de urgență a guvernului, calea de contestare a acestora din urmă fiind cea prevăzută de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul I.S., invocând prevederile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

În motivarea căii de atac, recurentul–reclamant a arătat că instanța de fond nu a pus excepția inadmisibilității cererii de suspendare în discuția părților și că soluția de respingere a cererii ca inadmisibilă este greșită, în raport cu prevederile Legii nr. 554/2004. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul–pârât a arătat, în esență, că recursul nu este fondat, întrucât excepția privind inadmisibilitatea cererii de suspendare a O.U.G. nr. 107/2007 a fost invocată prin întâmpinare și a fost pusă în dezbaterea părților în ședința publică din data de 21 octombrie 2007, iar soluția pronunțată de instanța de fond se bazează pe aplicarea corectă a prevederilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, ce reglementează măsura suspendării executării numai cu privire la actele administrative, nu și la ordonanțele Guvernului.

În ședința publică de la 7 martie 2008, intimatul–pârât Guvernul României, prin reprezentant, a invocat excepția nulității recursului. Examinând cu prioritate această excepție, în raport cu prevederile art. 137 C. proc. civ., aplicabile și în recurs, potrivit art. 316, coroborat cu art. 298 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul a fost depus la instanța a cărei hotărâre a fost atacată, conform art. 302 C. proc. civ. și cuprinde criticile la adresa sentinței recurate, exprimate într-o manieră extrem de sintetică, astfel încât va respinge excepția nulității căii de atac. Împrejurarea că recurentul–reclamant nu și-a încadrat motivele de recurs în cazurile prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. nu atrage nulitatea căii de atac, pentru că, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., recursul declarat împotriva unei hotărâri nesusceptibile de apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sunt toate aspectele. Analizând legalitatea încheierii recurate prin prisma motivelor de recurs formulate și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Din practicaua încheierii de ședință din data de 24 octombrie 2007, întocmită potrivit art. 147 C. proc. civ., rezultă că pârâtul Guvernul României, prin reprezentantul său, a invocat excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării O.U.G. nr. 107/2007.

Excepția a fost pusă în discuția părților, ocazie cu care intervenienții Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile și Garda Națională de Mediu, prin reprezentanți, au solicitat respingerea cererii de suspendare ca inadmisibilă, iar apărătorul reclamantului a solicitat respingerea excepției, după care Curtea de apel a rămas în pronunțare. Prin urmare, instanța de fond a respectat principiile contradictorialității și oralității dezbaterilor. Înalta Curte constată, de asemenea, că soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de suspendare a executării O.U.G. nr. 107/2007 este corectă în raport cu prevederile art. 15, corelate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Procedura de suspendare a executării, instituită prin cele două art. menționate, poate avea ca obiect numai un act administrativ unilateral, definit de art. 2 alin. (1) lit. c) teza I din Legea nr. 554/2004 ca fiind actul individul sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice. Ordonanța de urgență nu este un act administrativ, ci un act cu putere de lege, adoptat de Guvern în virtutea delegării legislative reglementate de art. 115 alin. (4)–(8) din Constituția României și supus aprobării Parlamentului, astfel încât nu este susceptibilă de o suspendare a executării în sensul art. 14-15 din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și reținând culpa procesuală a recurentului–reclamant, îl va obliga la plata cheltuielilor de judecată (onorariu de avocat) solicitate de intimata–intervenientă Garda de Mediu, în temeiul art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului. Respinge recursul declarat de reclamantul I.S. împotriva încheierii din 24 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 7236/2/2007, ca nefondat. Obligă recurentul la plata sumei de 833 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata–intervenientă Garda Națională de Mediu. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2008.