ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 938/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 16 octombrie 2007,

reclamantul I.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, suspendarea

executării actului administrativ cu caracter normativ O.U.G. nr. 107/2007 privind

modificarea alin. (1) al art. 2 din O.U.G. nr. 17/2005 pentru stabilirea de măsuri

organizatorice la nivelul administrației publice centrale, susținând că sunt îndeplinite

condițiile art. 1 și art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În cauză au formulat cereri

de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României, Ministerul Mediului și

Dezvoltării Durabile, precum și Garda Națională de Mediu.

Reclamantul și-a precizat

ulterior acțiunea în sensul că solicită instanței să dispună anularea O.U.G.

nr. 107/2007 în baza art. 8 din Legea nr. 554/2004, pentru motivele expuse în acțiune

și suspendarea aplicării O.U.G. nr. 107/2007 în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004

și nu în baza art. 14 cum s-a solicitat anterior, motivele fiind cele deja expuse

în acțiunea introductivă.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin încheierea pronunțată la

24 octombrie 2007, a respins excepția lipsei calității procesuale a reclamantului

invocată de intervenientul Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile; a admis

excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării O.U.G. nr. 107/2007

invocată de pârât și, în consecință, a respins cererea ca inadmisibilă.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că reclamantul are calitate procesuală activă întrucât a invocat

și justificat interesul legitim public în ceea ce privește suspendarea executării

actului administrativ cu caracter normativ.

Cu privire la excepția

inadmisibilității cererii s-a reținut că textul de lege invocat ca temei de drept

precizează în mod clar și fără echivoc că măsura legală a suspendării vizează actele

administrative unilaterale și nu cele cu caracter normativ cum este ordonanța de

urgență a guvernului, calea de contestare a acestora din urmă fiind cea prevăzută

de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei încheieri

a declarat recurs reclamantul I.S., invocând prevederile art. 14 alin. (4) din Legea

nr. 554/2004.

În motivarea căii de atac,

recurentul–reclamant a arătat că instanța de fond nu a pus excepția inadmisibilității

cererii de suspendare în discuția părților și că soluția de respingere a cererii

ca inadmisibilă este greșită, în raport cu prevederile Legii nr. 554/2004.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar, intimatul–pârât a arătat, în esență, că recursul nu este fondat, întrucât

excepția privind inadmisibilitatea cererii de suspendare a O.U.G. nr. 107/2007 a

fost invocată prin întâmpinare și a fost pusă în dezbaterea părților în ședința

publică din data de 21 octombrie 2007, iar soluția pronunțată de instanța de fond

se bazează pe aplicarea corectă a prevederilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004,

ce reglementează măsura suspendării executării numai cu privire la actele administrative,

nu și la ordonanțele Guvernului.

În ședința publică de

la 7 martie 2008, intimatul–pârât Guvernul României, prin reprezentant, a invocat

excepția nulității recursului.

Examinând cu prioritate

această excepție, în raport cu prevederile art. 137 C. proc. civ., aplicabile și

în recurs, potrivit art. 316, coroborat cu art. 298 C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul a fost depus la instanța a cărei hotărâre a fost atacată, conform

art. 302 C. proc. civ. și cuprinde criticile la adresa sentinței recurate, exprimate

într-o manieră extrem de sintetică, astfel încât va respinge excepția nulității

căii de atac.

Împrejurarea că recurentul–reclamant

nu și-a încadrat motivele de recurs în cazurile prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. nu atrage nulitatea căii de atac, pentru că, potrivit art. 304

1

C. proc. civ., recursul declarat împotriva unei hotărâri nesusceptibile de apel

nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să

examineze cauza sunt toate aspectele.

Analizând legalitatea

încheierii recurate prin prisma motivelor de recurs formulate și a prevederilor

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Din practicaua încheierii

de ședință din data de 24 octombrie 2007, întocmită potrivit art. 147 C. proc.

civ., rezultă că pârâtul Guvernul României, prin reprezentantul său, a invocat excepția

inadmisibilității cererii de suspendare a executării O.U.G. nr. 107/2007.

Excepția a fost pusă în

discuția părților, ocazie cu care intervenienții Ministerul Mediului și Dezvoltării

Durabile și Garda Națională de Mediu, prin reprezentanți, au solicitat respingerea

cererii de suspendare ca inadmisibilă, iar apărătorul reclamantului a solicitat

respingerea excepției, după care Curtea de apel a rămas în pronunțare.

Prin urmare, instanța

de fond a respectat principiile contradictorialității și oralității dezbaterilor.

Înalta Curte constată,

de asemenea, că soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de suspendare a

executării O.U.G. nr. 107/2007 este corectă în raport cu prevederile art. 15, corelate

cu cele ale art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Procedura de suspendare

a executării, instituită prin cele două art. menționate, poate avea ca obiect numai

un act administrativ unilateral, definit de art. 2 alin. (1) lit. c) teza I din

Legea nr. 554/2004 ca fiind actul individul sau normativ emis de o autoritate publică,

în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării

în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Ordonanța de urgență nu

este un act administrativ, ci un act cu putere de lege, adoptat de Guvern în virtutea

delegării legislative reglementate de art. 115 alin. (4)–(8) din Constituția României

și supus aprobării Parlamentului, astfel încât nu este susceptibilă de o suspendare

a executării în sensul art. 14-15 din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere considerentele

expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ. și reținând culpa procesuală a recurentului–reclamant, îl

va obliga la plata cheltuielilor de judecată (onorariu de avocat) solicitate de

intimata–intervenientă Garda de Mediu, în temeiul art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității

recursului.

Respinge recursul declarat

de reclamantul I.S. împotriva încheierii din 24 octombrie 2007 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul

nr. 7236/2/2007, ca nefondat.

Obligă recurentul la plata

sumei de 833 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata–intervenientă

Garda Națională de Mediu.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 martie 2008.