ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2992/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 4 iulie 2016, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 500.000 RON reprezentând daune morale pentru prejudiciul produs prin eroarea judiciară în urma căreia i-a fost stabilită paternitatea față de un copil care nu era al său (în temeiul art. 96 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și art. 52 alin. (3) din Constituție) și obligarea pârâtei B. la plata sumei de 250.000 RON reprezentând daune morale pentru prejudiciul adus onoarei, demnității și imaginii sale (în temeiul art. 58, art. 72, art. 73, art. 252 C. civ. și art. 8 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului) și ia plata sumei de 51.302 RON reprezentând prejudiciul produs ca urmare a plății nedatorate a pensiei de întreținere în perioada 1995-2014, cuantum actualizat prin raportare la indicele de consum (în temeiul art. 1349 și art. 1344 C. civ.).

Tribunalul Buzău, secția I civilă, prin sentința nr. 300 din 6 aprilie 2017, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta B. A admis, în parte, acțiunea. A respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. A respins, ca fiind fără obiect, cererea de chemare în garanție a Institutului Național de Medicină Legală "Mina Minovici". A obligat-o pe pârâta B. să plătească reclamantului suma de 49.067,35 RON cu titlu de prejudiciu produs ca urmare a plății nedatorate a pensiei de întreținere, sumă ce urmează a fi actualizată în continuare cu indicele de inflație începând cu data de 1 februarie 2017 și până la plata integrală a acesteia. A obligat-o, totodată, pe pârâtă la plata sumei de 50.000 RON cu titlu de daune morale și la plata sumei de 2.920 RON cu titlu de cheltuieli de judecata către reclamant.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut, referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, că dreptul la acțiunea pentru repararea prejudiciului s-a născut la data admiterii cererii de revizuire a sentinței civile nr. 1852 din 13 iunie 1995.

În ceea ce privește solicitarea obligării statului, instanța a constatat că în cauză nu s-a făcut dovada existenței hotărârii definitive de constatare a răspunderii penale sau disciplinare a judecătorului care a pronunțat sentința civilă nr. 1852/1995 în Dosarul nr. x/1994 ai Judecătoriei Slobozia, prin care s-a stabilit că reclamantul este tatăl minorei, nefiind astfel întrunite condițiile prevăzute de art. 96 din Legea nr. 303/2004 ce reprezintă sediul materiei pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erorile judiciare săvârșite în alte procese decât cele penale.

Solicitarea de obligare a pârâtei B. a fost găsită întemeiată de tribunal, care însă a apreciat că suma de 250.000 RON este disproporționată raportat la prejudiciul efectiv suportat de reclamant.

Cu privire la daunele materiale solicitate, tribunalul, analizând condițiile răspunderii civile delictuale reglementate de art. 1349 din noul C. civ., a admis cererea obligând-o pe pârâta B. la plata sumei reprezentând pensia de întreținere nedatorată plătită de reclamant.

Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin Decizia nr. 2252 din 30 octombrie 2017, a respins, ca neîntemeiată, excepția necompetenței curții, invocată de apelanta - pârâtă B. A admis apelul reclamantului împotriva sentinței tribunalului, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și B. și chematul în garanție Institutul de Medicină Legală "Mina Minovici". A schimbat, în parte, sentința în sensul că a obligat-o pe pârâta B. să plătească reclamantului suma de 70.000 RON cu titlu de daune morale în loc de 50.000 RON. A menținut restul dispozițiilor sentinței. A respins, ca nefondat, apelul incident declarat de pârâta B. împotriva aceleiași hotărâri. A obligat-o pe apelanta - pârâtă să plătească apelantului - reclamant suma de 1300 Iei cheltuieli de judecată.

Referitor la apelul reclamantului privind modul de soluționare a capătului de cerere privind obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, curtea a constatat că prima instanță a avut corect în vedere la pronunțarea soluției și o serie de aspecte reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 60 din 11 februarie 2014, prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 96 alin. (4) și (8) din Legea nr. 303/2004.

A fost apreciată ca întemeiată, în parte, critica reclamantului vizând cuantumul daunelor morale ia care a fost obligată pârâta B., care a fost majorat, pe baza probatoriilor administrate în cauză.

În ceea ce privește necompetența Curții de Apel Ploiești, excepție invocată de pârâta B. prin apelul incident, instanța și-a constatat, prin prisma art. 96 pct. 2 C. proc. civ., competența, observând că nemulțumirea părții constă în fapt în modul în care tribunalul a respins, ca neîntemeiate, excepția de necompetența teritorială și cererea de disjungere.

Astfel, s-a reținut corect de prima instanță că față de obiectul cererii deduse judecății, cererea de disjungere în ceea ce o privește pe pârâta B. este neîntemeiată, dat fiind că între capetele de cerere există o strânsă legătură de cauzalitate și față de art. 111 cu raportare la art. 112 C. proc. civ. a respins și excepția de necompetența teritorială.

Tot corectă a fost găsită și soluția tribunalului în ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta B.

Împotriva acestei decizii au declarat recursuri reclamantul și pârâta.

Prin motivele de recurs circumscrise art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reclamantul A. a criticat decizia curții de apel ca fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii patrimoniale a statului pentru erori judiciare săvârșite în alte procese decât cele penale. A arătat astfel că art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 stipulează în sensul că pentru obligarea statului la plata prejudiciilor materiale produse prin erori judiciare trebuie făcută dovada că s-a stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă răspunderea penală sau disciplinară a judecătorului, în timp ce pentru daunele morale solicitate textul de lege nu prevede nicio condiționare.

A solicitat admiterea recursului și, pe fond, admiterea acțiunii și obligarea statului la plata daunelor morale.

Prin motivele de recurs circumscrise pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., pârâta B. a solicitat admiterea acestuia, schimbarea în tot a deciziei atacate și respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată; admiterea excepției necompetenței teritoriale și declinarea judecării cauzei la Curtea de Apel București; admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune având în vedere că prestația periodică s-a desfășurat între anii 1995-2014.

În subsidiar, a solicitat micșorarea cuantumului daunelor materiale la cele neprescrise.

Referitor la prejudiciul material, recurenta - pârâtă a solicitat a se constata că nu este întrunită o condiție a răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită nu există, în condițiile în care nu a făcut decât să pună în executare cu bună credință o hotărâre judecătorească definitivă.

A apreciat, de asemenea, ca nefiind întrunită nici condiția vinovăției, având în vedere că adevărul judiciar stabilit în 1995 corespunde convingerilor sale intime.

La data de 27 februarie 2018, în termen legal, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Buzău a formulat întâmpinare în numele Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice la recursul declarat de reclamant, solicitând respingerea acestuia, ca nefondat.

La 1 martie 2018, în termen legal, a formulat întâmpinare la recursul pârâtei și reclamantul A., prin care a solicitat, în principal, anularea recursului pentru lipsa motivelor, iar în subsidiar, respingerea acestuia, ca nefondat.

La data de 19 martie 2018, în termen legal, a formulat întâmpinare intimatul - chemat în garanție Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici", prin care a solicitat respingerea recursului reclamantului, iar la 4 aprilie 2018, acesta a depus răspuns la întâmpinarea formulată de stat.

Urmare a comunicării întâmpinării, recurentul - reclamant a depus răspunsuri la întâmpinarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice la 6 martie 2018 și la întâmpinarea intimatului - chemat în garanție la 3 april ie 2018.

La data de 2 mai 2018, s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor.

Completul de filtru C3, la 3 mat 2018, constatând că raportul întrunește condițiile ari 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din cod.

Nu s-au depus puncte de vedere la raport.

Analizând recursurile, Înalta Curte constată că sunt inadmisibile, în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit dispozițiilor inițiale ale art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și. pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Aplicarea acestei norme a fost prorogată succesiv, ultima dată până la 1 ianuarie 2019, prin articolul unic alin. (1) al O.U.G. nr. 62/2015, precum și prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013.

Textul legal menționat a fost declarat neconstituțional prin decizia Curții Constituționale nr. 369/30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20 iulie 2017, în ceea ce privește sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 pronunțată în Dosarul nr. x/2018, la care s-au conexat Dosarele nr. x/2018 și nr. y/2018 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial nr. 609 din 17 iulie 2018), în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin, 4 din Constituția României, s-a stabilit că efectele deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017).

Or, în speță, s-a solicitat de către reclamant, prin acțiunea promovată, obligarea pârâților la plata sumelor de 500.000 RON și de 250.000 RON reprezentând daune morale, precum și la plata sumei de 51.302 RON reprezentând prejudiciul produs, actualizat prin raportare la indicele de consum.

Totodată, se reține că acțiunea a fost înregistrată pe rolul instanțelor judecătorești la 4 iulie 2016, anterior publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017 în Monitorul Oficial.

Ca atare, având în vedere că decizia Curții de Apel Ploiești, atacată, este pronunțată într-un litigiu pornit anterior publicării deciziei de neconstituționalitate evocată mai sus, aceasta nu este incidență cauzei pendinte, regimul juridic al căilor de atac susceptibile a fi exercitate în speță stabilindu-se potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum era în vigoare înainte de a fi declarat neconstituțional și anume, cu luarea în considerare a faptului că hotărârile pronunțate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON nu sunt susceptibile de recurs.

Pentru aceste considerente, recursurile declarate în cauză sunt inadmisibile, urmând a fi respinse ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de reclamantul A. și pârâta B. împotriva Deciziei nr. 2252 din 30 octombrie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19.09.2018.