Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.11.2017
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1911/2017

HOTĂRÂRE
24.11.2017
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1911/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra cauzei de față constată următoarele:

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele A., B. și C. împotriva deciziei nr. 102/A din 23 ianuarie 2017 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 noiembrie 2017.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, decizie (scj.ro #141600)
cuantum de câte 1.000 lei fiecare, până la împlinirea vârstei de 18 ani și în continuare până la finalizarea studiilor, respectiv până cel târziu la vârsta de 26 ani; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În drept au invocat
ÎCCJ 2017-03-17
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 514/2017
Decizia nr. 514 /20 17 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 80 din data de 19 ianuarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2014, Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, a admis apelul formulat de recl
ÎCCJ 2017-06-22
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1119/2017
Decizia nr. 1119/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Obiectul cauzei; Prin acțiunea introdusă pe rolul Tribunalului Călărași la data de 9 aprilie 2015, înregistrată sub nr. x/116/2015, reclamanții A., B. și C. au chemat în
ÎCCJ 2019-04-04
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 737/2019
Asupra cauzei de față, văzând și dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată depusă la data de 29 iunie 2015 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanții A., B., C., D
ÎCCJ 2020-01-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 55/2020
Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 28 mai 2015,
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă