ÎCCJ, decizie (scj.ro #141600)

Despăgubiri materiale reprezentând pensie de întreținere, solicitate de copiii minori ai victimei decedate într-un accident rutier. Noțiunea de venit

Cuprins pe materii

: Drept civil. Obligații. Răspundere civilă delictuală

Index alfabetic

: pensie de întreținere

despăgubiri materiale

diurnă externă

salariu net

venit

prejudiciu prin ricoșeu

C.civ., art. 527, art. 529,  art. 1390

Sumele plătite de către angajator tatălui minorelor cu titlu de diurnă externă nu trebuie incluse în noțiunea de venit lunar net și, pe cale de consecință, acestea nu trebuie să influențeze cuantumul pensiei de întreținere care urmează a fi stabilit pentru cele două reclamante, întrucât sumele în discuție nu reprezintă venituri din salarii ori asimilate acestora și, ca atare, nu se subsumează noțiunii de "venit", relevantă în contextul art. 527 și 529 din Codul civil.

Secția I civilă, decizia nr. 1911 din 24 noiembrie 2017

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 11.11.2015, reclamantele A., B. și C. au chemat în judecată pârâta S.C. D. S.A. și intervenientul forțat E. solicitând  ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: obligarea pârâtei la plata sumei de 1.500.000 Euro (6.615.000 lei), în lei la cursul BNR din ziua efectuării plății, cate 500.000 euro (2.205.000 lei), reprezentând daune morale ca urmare a decesului soțului, respectiv tatălui F.; obligarea pârâtei la plata către minorele B. și C., a unei pensii de întreținere  lunare  în cuantum de câte 1.000 lei  fiecare, până la împlinirea vârstei de 18 ani și în continuare până la finalizarea studiilor, respectiv până cel târziu la vârsta de 26 ani; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept au invocat Legea nr.136/1995, Ordinul nr.14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, art.466 și urm. C.proc.civ.

Prin sentința civilă nr. 3823 din 22.06.2016 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a civilă, a fost admisă în parte cererea  și a fost obligată pârâta să plătească cu titlu de daune morale 50.000 euro echivalent în lei la data plății pentru reclamanta A.; câte 100.000 euro echivalent în lei la data plății pentru minorele B. și C.; a mai fost obligată să plătească către minorele B. și C. pensie de întreținere lunar în cuantum de 1.000 lei fiecare, de la data introducerii acțiunii 11.11.2015 și până la împlinirea vârstei de 18 ani și în continuare până la terminarea studiilor, respectiv până cel mai târziu la 26 ani.

Prin decizia nr. 206/A din 16.03.2016 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă a respins apelul formulat de reclamante împotriva sentinței civile nr. 3823/2016 pronunțate de Tribunalul București în contradictoriu cu apelanta pârâtă SC D. SA și intimatul intervenient E., ca nefondat, a admis apelul formulat de pârâtă, a schimbat sentința apelată în sensul că, a obligat pârâta la plata către fiecare dintre minorele B. și C. a unei pensii de întreținere în cuantum de câte 145 lei/lunar pentru fiecare minoră cu începere de la data introducerii acțiunii, 11.11.2015 și până la majorat, precum și în continuare, până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani, a obligat pârâta la plata către fiecare reclamanta a câte 40.000 euro daune morale și a obligat apelanta pârâtă la plata către apelanta reclamanta A. a sumei de 3.600 lei cheltuieli de judecată în apel. Curtea de apel a reținut următoarele:

În privința pensiei de întreținere, Curtea a arătat că va analiza diferențiat criticile părților în raport de dispozițiile legale care reglementează cuantumul obligației de întreținere (contestat de pârâtă)  și  de cele incidente cu privire la data de la care se acordă pensia de întreținere (contestată de reclamante).

În ceea ce privește legalitatea soluției primei instanțe de stabilire a pensiei de întreținere în favoarea minorelor, Curtea a constatat că aceasta nu a fost contestată, măsura impunându-se față de dispozițiile art. 1390 C.civ. și art. 529 C.civ.

În ceea ce privește noțiunea de venit prevăzută de art. 527 și 529  C.civ., Curtea a reținut considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, în cadrul căruia a pronunțat decizia nr. 21/2015 . Chiar dacă ipoteza avută în vedere de Înalta Curte de Casație și Justiție diferă de cea din prezenta speță, Curtea a apreciat că aceste considerente se impun și în acest dosar, având în vedere că s-a apreciat asupra noțiunii de venit menționat de art. 527 și 529 C.civ. iar în prezenta cauză, analiza pretențiilor și apărărilor părților se referă la aceeași noțiune.

Curtea a avut în vedere dispozițiile art. 5 din  H.G. nr. 518 din 10 iulie 1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, potrivit cărora, „personalului trimis în străinătate în condițiile prezentei hotărâri i se acordă: A. În străinătate, o indemnizație zilnică în valută primită pe perioada delegării și detașării în străinătate, denumită în continuare indemnizație de deplasare, compusă din: a) o sumă zilnică, denumită în continuare diurnă, în vederea acoperirii cheltuielilor de hrană, a celor mărunte uzuale, precum și a costului transportului în interiorul localității în care își desfășoară activitatea;”

Chiar dacă sumele achitate cu titlu de diurnă externă au fost achitate cu caracter de continuitate cel puțin pentru cele șase luni anterioare decesului, astfel cum au susținut apelantele reclamante și cum rezultă fără dubiu din adresa emisă de angajator, acestea nu pot fi reținute ca făcând parte din venitul net menționat de art. 529 C.civ. deoarece reprezintă un venit cu destinație specială, afectat în mod exclusiv desfășurării activității tatălui în străinătate având scopul de a asigura acoperirea cheltuielilor de hrană, a celor mărunte uzuale, precum și a costului transportului în interiorul localității în care își desfășura activitatea.

Împotriva deciziei civile pronunțate de instanța de apel reclamantele au declarat recurs, invocând următoarele motive de nelegalitate a deciziei recurate:

În dezvoltarea memoriului de recurs, reclamantele A., B. și C. susțin că, la stabilirea cuantumului despăgubirilor morale solicitate, instanța de apel nu avut în vedere criteriile detaliate în hotărâre și nici dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv Ordinul nr. 14/2011 al CSA care prevede că stabilirea cuantumului daunelor morale se face conform legislației și a jurisprudenței din România, sens în care se invocă două hotărâri judecătorești.

Sumele acordate cu titlu de daune morale de către instanța de apel constituie o limitare disproporționată și nejustificată a dreptului la despăgubire, prin raportare la jurisprudența aceleiași instanțe precum și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Deși instanța de apel a enumerat criteriile care trebuiau avute în vedere pentru determinarea cuantumului daunelor morale pentru fiecare reclamantă, în concret, acestea nu au fost utilizate.

Cu privire la pensia de întreținere lunară, în speță, se arată că sunt incidente dispozițiile Codului civil, iar nu cele ale Codului fiscal, cum greșit a reținut instanța de apel, respectiv prevederile art. 1390 C.civ.

Se mai arată că instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 1390 C.civ., raportându-se doar la sumele realizate de defunct cu titlu de salariu net, deși, inclusiv angajatorul G., în cuprinsul adeverinței depuse la dosar, precizează că venitul lunar plătit lui F. este compus din salariu net și diurnă externă în euro.

De altfel, instanța de apel nu a făcut aplicarea și celui de-al doilea criteriu instituit de art. 1390 C.civ., respectiv nevoile celui păgubit și nu a ținut cont că minorele sunt în continuarea studiilor, iar cheltuielile legate de dezvoltarea lor sunt tot mai mari (haine, alimente, rechizite etc.).

S-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat de reclamantele A., B. și C. împotriva deciziei nr. 102/A din 23.01.2017 a Curții de Apel București, Secția a V-a civilă.

Asupra îndeplinirii condițiilor de formă ale recursurilor, sub sancțiunea nulității, conform art. 486 alin. (3) C.proc.civ., s-au constatat următoarele:

Cererea de recurs formulată de reclamantele A., B. și C., ultimele două prin reprezentant legal A. a fost motivată, fiind semnată de reprezentantul reclamantelor, avocat X., cu delegație avocațială aflată la dosarul de fond (se precizează că reprezentarea este acordată și pentru căile de atac);

Motivele de recurs depuse au fost încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ.

S-a constatat că cererea de recurs a fost declarată în termenul legal.

Astfel, recursul formulat de reclamantele A., B. și C., ultimele două prin reprezentant legal A., a fost declarat la data de 22.03.2017 (conform datei de pe rezoluția de înregistrare a motivelor de recurs la instanța de apel).

Asupra verificării motivelor de casare, prevăzute de art. 488 C.proc.civ., s-au constatat că recursul formulat de reclamantele A., B. și C. a fost motivat conform prevederilor art. 487 alin. (1) C.proc.civ.

Motivele de recurs depuse au fost încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ. În urma verificărilor, s-a constatat că motivele promovate ar putea fi încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ. Nu au fost găsite motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C.proc.civ.

Prin încheierea din 14.07.2017 Î.C.C.J. a admis în principiu recursul declarat de reclamantele A., B. și C. împotriva deciziei nr. 102/A din 23.01.2017 a Curții de Apel București, Secția a V-a civilă și s-a acordat termen de judecată la data de 24.11.2017.

Examinând hotărârea atacată în limitele criticilor invocate și având în vedere raportul asupra admisibilității în principiu, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care urmează:

Prin decizia civilă nr. 102/A din 23.01.2017, Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă a respins, ca nefondate, apelurile reclamantelor, a admis apelul formulat de pârâtă, a schimbat sentința apelată în sensul că a obligat pârâta la plata către fiecare dintre minorele B. și C. a unei pensii de întreținere în cuantum de câte 145 lei/lunar pentru fiecare minoră cu începere de la data introducerii acțiunii, 11.11.2015 și până la majorat, precum și în continuare, până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani. A obligat pârâta la plata către fiecare reclamanta a câte 40.000 euro daune morale. A obligat pârâtă la plata către reclamanta A. a sumei de 3.600 lei cheltuieli de judecată în apel.

Recurentele reclamante invocă drept motive de nelegalitate interpretarea greșită a art. 1390 Cod civil, precum și a art. 49 pct. 2 din Ordinul CSA nr.14/2011, în ceea ce privește stabilirea cuantumului daunelor morale și a cuantumului pensiei de întreținere la care pârâtul a fost obligat către cele două reclamante, fiice ale defunctului.

În cauză, reclamantele au suferit prejudicii prin ricoșeu care sunt acele prejudicii  suferite de către terțe persoane, victime indirecte, cauzate acestora de prejudiciul inițial provocat direct și nemijlocit printr-o faptă ilicită sau alt eveniment victimei imediate. Lato sensu, este victimă indirectă orice persoană care este legată printr-o relație de interes patrimonial sau nepatrimonial cu victima imediată și care, datorită prejudiciului corporal cauzat acesteia, suferă o pierdere economică sau este lezată în sentimentele ei de afecțiune față de respectiva victimă imediată. Așadar, prejudiciul pe care îl suferă victima imediată este prin el însuși la originea directă a altor prejudicii cauzate unor terțe persoane.

Prejudiciile prin ricoșeu pot fi și nepatrimoniale sau morale. Asemenea prejudicii morale constau în suferința psihică pe care o încearcă victimele indirecte (de pildă, soțul sau soția, descendenții, părinții, frații și surorile etc. victimei imediate) din cauza pierderii unei ființe dragi, față de care au o afecțiune deosebită.

Dreptul victimelor indirecte la reparație pentru prejudiciile care le-au fost cauzate prin ricoșeu, limitele sale și condițiile de stabilire a despăgubirilor sau, după caz, a compensațiilor bănești sunt cuprinzător reglementate în art. 1390 - 1392 noul Cod Civil.

Motivele invocate de recurentele reclamante  în temeiul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., cu privire la interpretarea eronată a dispozițiilor art. 49 pct. 2 din Ordinul CSA 14/2011 vizează acest prejudiciu moral, ele fiind nemulțumite de aplicarea legii de către Curtea de apel în stabilirea cuantumului daunelor morale, motive ce nu pot fi însă primite.

Instanța de apel a apreciat că, în raport de consecințele suferite de persoanele vătămate, criteriile avute în vedere sunt acelea al echității și al proporționalității, potrivit cărora dacă prejudiciul suferit de persoana vătămată este unul grav, atunci aceasta este îndreptățită la acordarea unei despăgubiri corespunzătoare, având în vedere și natura raporturilor dintre soți și dintre părinte și copii minori, în mod legal instanța a dispus acordarea acestor daune morale, cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

În privința criteriilor de stabilire a despăgubirilor reprezentând daunele morale, acestea au fost aplicate de Curtea de apel în contextul examenului de interpretare corectă a prevederilor legale incidente mai sus menționate, în raport de consecințele negative suferite reclamante pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectată situația familială, profesională și socială, criterii subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimelor. Suma de 40.000 euro daune morale acordată de instanța de apel fiecărei reclamante nu reprezintă o limitare disproporționată și nejustificată a dreptului la despăgubire, Curtea având în vedere la determinarea în concret a cuantumului acestor daune morale în mod just că, spre deosebire de despăgubirile materiale care se stabilesc pe bază de probe directe, despăgubirile pentru daunele morale se stabilesc pe baza evaluării instanței de judecată.

Așadar, Curtea a avut în vedere o serie de criterii raportate la persoanele prejudiciate, precum consecințele negative suferite de reclamante pe plan psihic, importanța valorii morale lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.

Drept urmare, nu poate fi reținută incidența motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ. invocat de recurente.

Recurentele reclamante mai formulează critici de nelegalitate în privința interpretării prin prisma textelor legale a criteriilor de stabilire a despăgubirii la care are dreptul victima prin ricoșeu pentru repararea prejudiciului patrimonial suferit ca urmare a pierderii întreținerii pe care victima imediată , tatăl lor, avea obligația de a o presta ori le-o acorda în fapt, invocând nelegala aplicare a art. 1390 alin. (3)  din Codul civil.

În cauză, reclamantele minore au invocat acest prejudiciu patrimonial ce constă în pierderea de către ele a întreținerii pe care le-o presta victima imediată care a decedat urmare a faptei ilicite. Un asemenea prejudiciu dă dreptul victimei indirecte să ceară repararea lui. În acest sens, art. 1390 din Codul civil dispune:

„(1) Despăgubirea pentru prejudiciile cauzate prin decesul unei persoane se cuvine numai celor îndreptățiți, potrivit legii, la întreținere din partea celui decedat

”; așadar, au dreptul la reparație, în temeiul acestui text și cu acest titlu, în primul rând, acele victime prin ricoșeu care primeau sau ar fi primit întreținere de la victima imediată, având un drept subiectiv la întreținere, prevăzut expres de lege.

În ceea ce privește cuantumul pensiei de întreținere acordat de Curtea de apel celor două reclamante minore, nici aceste critici ale recurentelor nu pot atrage nelegalitatea deciziei instanței de apel.

Se susține în cuprinsul memoriului de recurs că în mod nelegal nu au fost luate în considerare de către instanță veniturile defunctului (care ar fi trebuit să includă și diurna pe care acesta o încasa), că s-au încălcat prevederile art. 1390 din Codul civil, că s-au ignorat nevoile celui păgubit și s-au aplicat în mod nelegal dispozițiile Codului fiscal.

Aceste afirmații sunt nefondate. Instanța de apel a interpretat și aplicat în mod legal normele de drept material, și anume prevederile art.1390 și 529 C.civ., reținând că sumele plătite tatălui minorelor cu titlu de diurnă externă nu trebuie incluse în noțiunea de venit lunar net și, pe cale de consecință, acestea nu trebuie să influențeze cuantumul pensiei de întreținere care urmează a fi stabilit pentru cele două reclamante minore.

Așadar, Curtea de apel, în contextul stabilirii cuantumului pensiei de întreținere acordate recurentelor reclamantelor fiice ale defunctului, a procedat la aplicarea justă a criteriilor legale statuate de prevederile incidente din Codul civil. Referirile instanței de apel la prevederile din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal sau din Legea nr.53/2003 privind Codul muncii au vizat clarificarea noțiunii de

venit

la care s-a raportat Curtea în examinarea și aplicarea dispozițiilor din Codul civil cu ocazia stabilirii cuantumului pensiei cuvenite reclamantelor și nu pot conduce la concluzia susținută de recurente că s-au ignorat astfel prevederile Codului civil.

Drept urmare, în mod corect a conchis instanța că sumele în discuție nu reprezintă venituri din salarii ori asimilate acestora și, ca atare, nu se subsumează noțiunii de "venit", relevantă în contextul art. 527 și 529 din Codul civil.

Nici critica recurentelor reclamante privind ignorarea de către instanța de apel a celui de-al doilea criteriu instituit de art. 1390 alin.(3) C.civ., respectiv

nevoile celui

păgubit

nu subzistă, Curtea de apel a  aplicat corect aceste prevederi conform cărora la stabilirea despăgubirii se va ține seama de

nevoile celui păgubit

precum și de veniturile pe care, în mod normal, cel decedat le-ar fi avut pe timpul pentru care s-a acordat despăgubirea.

Susținerea recurentelor prin care acestea invocă inaplicabilitatea art. 529 C.civ. nu poate fi primită, teza finală a art.1390 alin. (3) C.civ. prevede în mod expres drept un criteriu de stabilire a despăgubirii la care are dreptul victima pentru repararea prejudiciului patrimonial suferit ca urmare a pierderii întreținerii pe care victima imediată avea obligația de a o presta ori i-o acorda în fapt și

veniturile pe care, în mod normal, cel decedat le-ar fi avut pe timpul pentru care s-a acordat despăgubirea

, dispoziții legale aplicate în mod just de către Curtea de apel.

Pentru aceste considerente, a fost respins recursul declarat reclamante împotriva deciziei nr.

102/A din 23.01.2017 a Curții de Apel București, Secția a V-a civilă în baza art. 496 C.proc.civ.