ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 103 din 09 iulie 2019 Tribunalul Militar București:

I. În temeiul art. 396 alin. (1), (2) și 10 C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen.;

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) - dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, lit. b) - dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și lit. i) - dreptul de a conduce pe drumurile publice vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pe o perioadă de 3 (trei) ani;

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară;

În temeiul art. 65 alin. (3) C. pen., a dispus ca pedeapsa accesorie să se execută pe durata executării pedepsei principale privative de libertate sau până când aceasta este considerată ca executată;

În temeiul art. 91 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.;

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., a obligat pe inculpat ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b), și) d C. pen., a impus inculpatului să execute următoarele obligații: să frecventeze programele de reintegrare socială stabilite de consilierul de probațiune desemnat cu supravegherea sa, derulate de către Serviciul de Probațiune București sau organizate în colaborare cu instituțiile din comunitate; să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței;

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. și art. 93 alin. (3) C. pen., a obligat pe inculpat ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare în cadrul uneia dintre următoarele instituții: Arhiepiscopiei Bucureștilor/Administrației Domeniului Public Sector 3 București, la alegerea consilierului de probațiune;

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. și art. 91 alin. (4) C. pen., a atras atenția inculpatului asupra conduitei sale viitoare, asupra respectării dispozițiilor art. 93 alin. (5) C. pen. privind termenul în care trebuie îndeplinite integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, și asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. care prevăd revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și dispunerea executării pedepsei în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere ori nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege sau dacă nu îndeplinește integral obligațiile civile stabilite prin hotărâre ori dacă săvârșește o nouă infracțiune pe parcursul termenului de supraveghere;

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A., în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.;

II. Întemeiat pe dispozițiile art. 397 alin. (1) coroborat cu art. 19 și art. 25 alin. (1) C. proc. pen., a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă - minor B., prin reprezentant legal C., și a obligat partea responsabilă civilmente D. S.A. la plata către această parte civilă a următoarelor sume:

În temeiul art. 397 alin. (1) coroborat cu art. 25 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ. și art. 49, 50 din Legea nr. 136/1995 raportat la art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, a admis acțiunea civilă formulată de către Spitalul Universitar de Urgență București, și, în consecință a obligat partea responsabilă civilmente D. S.A. la plata sumei de 18.983,68 RON către Spitalul Universitar de Urgență București, reprezentând cheltuielile de spitalizare suportate pentru tratarea pacientului E. în data de 24.06.2016, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale;

III. În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 3.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 2.000 RON reprezintă cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Militar București a constatat că, prin Rechizitoriul nr. x/2016 din 13.03.2019 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen.

La primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită inculpatul a declarat că solicită ca judecata să aibă loc în condițiile prevăzute la art. 374 alin. (4) C. proc. pen., recunoscând în totalitate fapta reținută în sarcina sa, iar prima instanță a admis cererea inculpatului.

În fapt, s-a reținut, în esență, că la data de 24.06.2016, în jurul orelor 1745, în timp ce conducea autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, pe DN6, pe raza localității Mihăilești, județul Giurgiu, din direcția municipiului Alexandria spre municipiul București, a pierdut controlul asupra direcției într-o curbă la dreapta, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu autovehiculul marca x, cu numărul de înmatriculare x, condus regulamentar de numitul F., care circula din sens opus pe banda a doua de aceluiași drum, accident soldat cu decesul numitului E., pasager în autoturismul său datorită traumatismelor suferite.

Conform Raportului medico-legal nr. A3/967/2016, moartea numitului E., de 41 de ani, a fost violentă și s-a datorat șocului traumatic și hemoragic consecința unui traumatism grav (cu stop cardio-respirator) soldat cu: - traumatism toracic cu multiple fracturi costale bilaterale, hemotorax minim și contuzii pulmonare și cardiace; - traumatism abdominal cu rupturi hepatice și de splină operate în urgență, cu hemoperitoneu și hematom masiv retroperitoneal (evacuat); - traumatism pelvin soldat cu fractură complexă de bazin; cu evoluție gravă și instabilitate hemodinamică progresivă. Leziunile traumatice constatate la autopsie s-au putut produce prin lovire de corpuri dure în circumstanțele unui accident rutier (ocupant), iar prin amploarea și gravitatea lor, au legătură de cauzalitate directă și necondiționată cu decesul.

Pentru stabilirea dinamicii producerii accidentului, a locului impactului, a vitezelor de impact ale vehiculelor, a momentului declanșării stării de pericol și factorul declanșator, precum și pentru stabilirea posibilităților de evitare și prevenire a accidentului rutier, în cauză a fost dispus și efectuat un raport de expertiză criminalistică, care a concluzionat că evenimentul rutier s-a produs prin coliziunea frontală a autoturismului G. culoare gri, cu partea laterală dreapta a autovehiculului G. culoare albă, pe care l-a proiectat pe banda 1, unde a intrat în coliziune cu vehiculul H., starea de pericol fiind declanșată atunci când autoturismul G. înmatriculat cu numărul x, condus de numitul A. a trecut de axul drumului și a pătruns pe culoarul de deplasare al autovehiculului G., înmatriculat cu numărul x, condus de numitul F. Inculpatul A. putea preveni impactul cu autoturismele din contrasens, dacă adapta viteza la condițiile de drum, la o valoare de maxim 71 km/h, care i-ar fi permis păstrarea controlului asupra direcției de deplasare, numitul F., conducătorul autoturismului G., înmatriculat cu numărul x, nu putea evita și nici preveni accidentul, deoarece timpul de care a dispus pentru oprirea autovehiculului pe care îl conducea a fost inferior timpului întârzierilor involuntare. Numitul I., conducătorul autoturismului H., înmatriculat cu numărul x, nu putea evita și nici preveni accidentul, deoarece timpul de care a dispus pentru oprirea autovehiculului pe care îl conducea a fost inferior timpului întârzierilor involuntare.". Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă din raportul medico-legal de necropsie ale cărui concluzii sunt în sensul că între leziunile traumatice și cauza medicală a decesului există legătură de cauzalitate directă.

Astfel, potrivit raportului medico-legal, moartea numitului E., de 41 de ani, a fost violentă și s-a datorat șocului traumatic și hemoragic cu stop cardio-respirator soldat cu: traumatism toracic cu multiple fracturi costale bilateral, hemotorax minim și contuzii pulmonare cardiace; traumatism abdominal cu rupturi hepatice și de splină, hemoperitoneu și hematom masiv retroperitoneal; traumatism pelvin soldat cu fractură complexă de bazin, existând o legătură directă și necondiționată de cauzalitate între leziuni și deces. Accidentul de circulație a fost produs din culpă exclusivă a inculpatului.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea culpei cu previziune, prin nerespectarea dispozițiilor legale și măsurilor de prevedere privind circulația pe drumurile publice, inculpatul prevăzând posibilitatea producerii rezultatului faptei sale, dar a sperat în mod ușuratic că el nu se va produce. Acest aspect este demonstrat în cauză de faptul că inculpatul, posesor al permisului de conducere categoria B, a condus autoturismul în condițiile unui carosabil ud, nu a păstrat direcția inițială de mers, a pierdut controlul volanului și a pătruns pe sensul opus de circulație, într-o curbă la dreapta, depășind limita maximă de viteză în localitate, neadaptată la condițiile de drum - circula pe timp de ploaie și în condițiile unui carosabil ud.

În drept, fapta inculpatului A., care, la data de 24.06.2016, în jurul orei 1740, în timp ce se deplasa cu autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, pe DN6 din direcția Alexandria către București, în localitatea Mihăilești, județul Giurgiu, la Km 22+300 m, urmare a nerespectării dispozițiilor legale și a măsurilor de prevedere privind circulația pe drumurile publice, nu a păstrat direcția inițială de mers într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul volanului și a pătruns pe sensul opus de circulație, consecință a unei vitezei superioare de deplasare neadaptată la condițiile de drum - circula pe timp de ploaie și în condițiile unui carosabil ud, situație care a concurat semnificativ la pierderea controlului asupra direcției de mers a autoturismului său și a intrat în coliziune cu autovehiculul marca x, cu numărul de înmatriculare x, condus regulamentar de numitul F., care circula din sens opus pe banda a 2 a de aceluiași drum, accident soldat cu decesul numitului E., pasager în autoturismul său datorită traumatismelor suferite, constituie infracțiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen.

Constatând, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta menționată în capitolul anterior există, constituie infracțiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. și a fost săvârșită de inculpatul A., prima instanță a dispus condamnarea sa pentru infracțiunea menționată, față de recunoașterea învinuirii, limitele pedepsei prevăzute de lege fiind reduse conform art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

La individualizarea pedepsei prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., constatând că infracțiunea prezintă un grad de pericol social deosebit de ridicat, relevat de împrejurările comiterii infracțiunii, ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale și măsurilor de prevedere privind circulația pe drumurile publice, relațiile sociale referitoare la dreptul la viață fiind incompatibile cu acțiunea inculpatului. Prima instanță a ținut cont și de statutul social al inculpatului, de caracterizările favorabile depuse la dosar și de evoluția în cariera militară, de faptul că nu a mai săvârșit infracțiuni și de conduita corectă după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, dar nu a acordat acestor caracterul de împrejurări ori circumstanțe care atenuează răspunderea penală, întrucât recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât atunci când împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil persoana făptuitorului într-o asemenea manieră încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.

În raport de elementele de individualizare anterior analizate, având în vedere numărul foarte mare al accidentelor de circulație și al infracțiunilor de acest gen, iresponsabilitatea multor șoferi, dar și faptul că accidentului rutier provocat de inculpat a avut consecințe dramatice și iremediabile, pierzându-și viața o persoană, prima instanță a concluzionat că fapta inculpatului prezintă un grad de pericol social concret ridicat, pentru care se impune aplicarea unei pedepse orientate spre media limitelor speciale între care se poate face individualizarea judiciară.

Față de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, de împrejurările cauzei și de persoana inculpatului, prima instanță a apreciat că se impune aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule pentru care se eliberează permis de conducere conform O.U.G. nr. 195/2002.

La stabilirea pedepselor complementare, prima instanță a avut în vedere împrejurarea că accidentul rutier provocat de inculpat, deși produs în anul 2016, timpul trecut nefiind suficient pentru ca acesta să înțeleagă consecințele imprudenței sale manifestate prin ignorarea prevederilor legale în materia circulației pe drumurile publice, dar și nevoia de a proteja societatea și după punerea sa în libertate, de un comportament inconștient al acestuia la volan. Astfel, instanța de fond a considerat că riscurile acestei atitudini de sfidare a regulilor rutiere sunt prea mari, iar valorile periclitate sunt fundamentale, ceea justifică necesitatea impunerii interdicției de a conduce pe perioada rezonabilă de 3 ani.

Pentru aceleași motive, în baza art. 65 alin. (1) și (3) C. pen., prima instanță a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) din C. pen., a căror exercitare a fost interzisă și ca pedeapsă complementară.

Sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, prima instanță a apreciat că scopul reeducării inculpatului poate fi atins și fără executarea efectivă a pedepsei închisorii, astfel în cauză sunt îndeplinite condițiile pentru a fi incidentă instituția suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Cu toate că inculpatul a solicitat, în subsidiar, amânarea aplicării pedepsei, prima instanță a arătat că singura alternativă din punct de vedere al individualizării este pedeapsa închisorii în regim de detenție, față de aspectul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea dedusă judecății este de la 2 la 7 ani, reglementarea acestui maxim special atrăgând imposibilitatea de a se dispune amânarea aplicării pedepsei (nefiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 83 alin. (2) C. pen. sau renunțarea la aplicării pedepsei (nefiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 80 alin. (2) lit. d) C. pen.). În consecință, în temeiul art. 91 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, și a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform art. 92 C. pen.

În privința laturii civile, prima instanță a reținut că, în speță, până la începerea cercetării judecătorești, persoana vătămată minor B., prin reprezentantul său legal C., prin apărător ales, a depus la dosar cererea de constituire de parte civilă în contradictoriu cu partea responsabilă civilmente S.C. D. S.A., prin care a solicitat admiterea acțiunii civile și obligarea părții responsabile civilmente la: plata sumei de 600.000 euro, în echivalentul RON, potrivit cursului BNR din ziua plății,sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la data plății efective, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale; la plata sumei de 500 euro/lună, în echivalent în RON, potrivit cursului BNR din ziua plății, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, cu titlu de prestație unică, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la data plății efective, pentru perioada cuprinsă între data decesului victimei, 24.06.2016, și data achitării efective a despăgubirilor, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale; la plata sumei de 500 euro/lună,în echivalent în RON, potrivit cursului BNR din ziua plății,sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, cu titlu de prestație periodică lunară,constând în diferența dintre echivalentul în RON a sumei de 500 euro și valoarea la data plății a indemnizației sociale pentru pensionari la care este îndreptățită partea civilă conform O.U.G. nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, în calitate de beneficiar al pensiei de urmaș; la plata sumei de 2.000 RON, reprezentând contravaloarea expertizei psihologice extrajudiciară a minorei B., cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale.

Prin urmare, luând în considerare aspectele posibil de cuantificat implicate în evaluarea pierderii părții civile (trauma psihică și șocul emoțional produse prin pierderea tatălui, modalitatea în care s-a produs decesul acestuia), prima instanța a acordat părții civile minora B. 1/4 din suma de bani solicitată pentru prejudiciul moral, urmare reținerii culpei exclusive a inculpatului în producerea accidentului, respectiv câte 150.000 euro, în echivalent în RON, potrivit cursului BNR din ziua plății, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la data plății efective, sumă de bani care reprezintă o justă și echitabilă despăgubire, aptă atât să dea satisfacție morală părții civile minore, cât și să nu constituie o îmbogățire fără justă cauză a acesteia.

La data producerii accidentului, pentru autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, condus de către inculpatul A., era încheiată o poliță de asigurare de răspundere civilă auto RCA validă (13.06.2016 - 12.06.2017), emisă de D. S.A. seria x nr. x, valabilă la data de 24.06.2016. Potrivit poliței de asigurare, limita de despăgubire pentru vătămări corporale și decese este de 5.000.000 euro, în echivalent RON, iar limita de despăgubire pentru pagube materiale este de 1.000.000 euro, în echivalent RON.

Cu privire la partea civilă Spitalul Clinic de Urgență București, care a prestat serviciile medicale pacientului E. în data de 24.06.2016, prima instanță a reținut că unitatea medicală în cauză s-a constituit partea civilă în prezentul procesul penal, anterior citirii actului de sesizare, cu suma de 18.983,68 RON, cu titlu de cheltuieli de spitalizare, atașând decontul de cheltuieli aferent Fișei de Observații.

Având în vedere că prejudiciul a fost dovedit de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență București și că acesta este o consecință a infracțiunii săvârșite de inculpat, s-a apreciat că partea civilă are dreptul la recuperarea integrală a acestuia, inclusiv a dobânzii legale.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel inculpatul J. și partea responsabilă civilmente D. S.A.

Inculpatul a solicitat admiterea apelului, reducerea cuantumului pedepsei principale la maxim 2 ani închisoare, prin aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., fapta fiind recunoscută, iar instanța de fond a admis cererea, cu menținerea aplicării art. 91 C. pen., dar cu modificarea duratei termenului de supraveghere la 2 ani; înlăturarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen.; înlăturarea pedepsei accesorii; înlăturarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., și a pedepsei accesorii. În situația în care se va aprecia că nu pot fi înlăturate pedeapsa complementară și cea accesorie, s-a solicitat reducerea duratei acestora la maxim 2 ani.

S-a mai solicitat înlăturarea obligației prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen. și reducerea perioadei de prestare a unei munci neremunerate în folosul comunității la 80 de zile lucrătoare.

Partea responsabilă civilmente a solicitat reducerea cuantumului daunelor morale acordate, în concordanță cu prevederile legale și jurisprudență în materie, arătând, totodată, că obligarea la plata unei sume de 500 euro/lună, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale, este nulă de drept, fiind în afara legii, întrucât în legislația națională nu există noțiunea de prestație unică cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale.

Prin Decizia penală nr. 56 din 23 octombrie 2019 pronunțată de Curtea Militară de Apel București, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins apelul declarat de inculpatul J.

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de partea responsabilă civilmente D. S.A., s-a desființat, în parte, sentința atacată, respectiv doar cu privire la latura civilă, și în rejudecare, au fost înlăturate dispozițiile privitoare la obligarea părții responsabilă civilmente D. S.A. la plata către partea civilă B. a sumei de 500 euro/lună, în echivalentul RON, potrivit cursului BNR din ziua plății, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, cu titlul de prestație unică, precum și a sumei de 2.000 RON, sumă reprezentând contravaloarea expertizei psihologice extrajudiciară.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul J. să plătească statului suma de 100 cu titlul de cheltuieli judiciare.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelului declarat de partea responsabilă civilmente D. S.A. au rămas în sarcina statului.

Analizând apelurile declarate, prin prisma motivelor invocate, în raport cu probele de la dosar și cu dispozițiile legale în materie, Curtea a constatat că, potrivit art. 187 C. pen., limitele speciale ale pedepselor, chiar și în cazul în care inculpatul solicită ca judecata să se facă în procedura recunoașterii învinuirii, sunt cele prevăzute în norma de incriminare a faptei săvârșite în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.

Referitor la circumstanțele personale ale inculpatului, Curtea a constatat că, datorită limitei maxime de 7 ani a pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea de săvârșirea căreia este acuzat inculpatul, în cauză nu se poate dispune o soluție de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei.

S-a mai constatat că pierderea calității de militar în Jandarmeria Română este o consecință directă a dispozițiilor art. 87 alin. (1) din Legea nr. 80/1995.

Prin urmare, Curtea a constatat că prima instanță a făcut o justă individualizare a pedepselor aplicate, durata acestora fiind în concordanță cu gradul de pericol social concret al faptei penale reținute în sarcina inculpatului prin acțiunea penală de față.

Apreciind asupra apelului declarat de partea responsabilă civilmente, Curtea a constatat că acest apel este fondat în parte, respectiv doar în privința dispozițiilor prin care această parte a fost obligată la plata sumei de 500 euro/lună, în echivalent RON, potrivit cursului B.N.R. din ziua plății, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, cu titlul de prestație unică, și a sumei de 2.000 RON, sumă reprezentând contravaloarea expertizei psihologice extrajudiciară.

În ce privește suma de 500 euro/lună, în echivalent RON, potrivit cursului B.N.R. din ziua plății, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, cu titlul de prestație unică, Curtea a constatat că sentința atacată nu este legală pentru că nu arată care este temeiul de drept avut în vedere pentru plata acestei prestații, și nici în ce constă prejudiciul reparat prin această plată, astfel că instanța de control judiciar nu are posibilitatea de a cenzura hotărârea în litigiu prin raportare la situația de fapt, ceea ce conduce la concluzia că partea responsabilă civilmente a fost obligată la repararea unui prejudiciu care nu există.

Referitor la plata sumei de 2000 RON reprezentând contravaloarea expertizei psihologice extrajudiciară, s-a constatat că expertiza extrajudiciară avută în vedere de prima instanță nu a fost o probă administrată în cauză și nici nu a fost valorificată în cadrul ansamblului probator avut în vedere de prima instanță la soluționarea cauzei. În acest sens, pe de o parte, instanța de fond nu a arătat în hotărârea atacată dacă expertiza extrajudiciară a fost utilă cauzei, iar, pe de altă parte, potrivit art. 276 alin. (1) C. proc. pen., partea civilă poate recupera doar cheltuielile judiciare pe care le-a efectuat în procesul penal, nu și a celor extrajudiciare.

Apelul declarat de partea responsabilă civilmente a fost apreciat ca nefondat în privința celorlalte dispoziții din sentința atacată. În acest sens, Curtea a constatat că, în temeiul art. 1391 alin. (2) C. civ., instanța judecătorească va putea să acorde despăgubiri descendenților pentru durerea încercată prin moartea victimei.

La stabilirea cuantumului sumei acordată de prima instanță părții civile minore s-a avut în vedere faptul că prin uciderea din culpă a victimei s-a cauzat o stare de disconfort psihic pentru această parte, concretizată în lipsa suportului afectiv și de companie ce se asigură în mod firesc de tatăl unei persoane, stare care în mod cert se va accentua pentru partea civilă pe măsură ce aceasta va înainta în vârstă și va simți lipsa tatălui său. Existența acestei stări de disconfort psihic se prezumă ca urmare a relațiilor de afecțiune firești în care victima se afla cu partea civilă, de sprijin moral și material.

De asemenea, Curtea a constatat că prin cuantumul daunelor morale acordate de prima instanță asigură realizarea finalității avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat posibilitatea de reparare a prejudiciului nepatrimonial, respectiv asigurarea unei compensații pentru suferințele cauzate victimei prejudiciului, de natură să conducă la crearea premiselor de obținere a unor mijloace care să înlocuiască, într-o anumită măsură, imposibilitatea de a duce o viață normală determinată de lipsa unei persoane dragi care ar fi asigurat un suport emoțional și afectiv de maximă importanță pentru viața părții civile, care să poată diminua sentimentul de frustrare aferent situațiilor în care această parte civilă este lipsită de afecțiunea și sprijinul ce puteau fi furnizate de prezența în viața ei a victimei.

Având în vedere această finalitate, Curtea a constatat că, cuantumul sumei acordate părții civile cu titlul de daune morale, nu depășește necesitățile impuse de scopul urmărit de legiuitor, iar acordarea daunelor morale în acest cuantum nu conduce la o îmbogățire fără justă cauză a părții civile, ci doar sunt îndestulătoare pentru a acoperi prejudiciul moral suferit de partea civile.

În ce privește repararea prejudiciului material cauzat prin plata unei prestații periodice lunare, Curtea a constatat că apelul părții responsabile civilmente nu este întemeiat, întrucât partea civilă este îndreptățită la primirea unei asemenea prestații, conform art. 1393 C. civ., potrivit cărora dacă în cadrul asigurărilor sociale s-a recunoscut dreptul la un ajutor sau la o pensie, reparația este datorată numai în măsura în care paguba suferită prin vătămare sau moarte depășește ajutorul ori pensia.

De asemenea, Curtea a constatat că în cauză nu s-au administrat probe din care să rezulte că repararea prejudiciului material cauzat părții civile prin uciderea din culpă a tatălui său se poate realiza doar prin plata sumei pe care o primește cu titlul de pensie de urmaș și indemnizație socială, fapt pentru care această critică a apelantei - parte responsabile civilmente nu a fost admisă.

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs în casație inculpatul A., prin avocat K. la data de 23 decembrie 2019.

În cuprinsul căii de atac formulată de inculpatul A., prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., s-a arătat, în esență, că, sub aspectul laturii subiective, a acționat cu forma de vinovăție sub forma culpei cu prevedere, realizând că, prin nerespectarea regimului legal de viteză, poate pune în pericol viața altor persoane, fără, însă, a accepta producerea rezultatului, susținând, totodată, că pericolul social al unei fapte săvârșite din culpă este mai redus decât cel al unei fapte similare săvârșite cu intenție.

Prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., s-a arătat, în esență, că s-a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât față de natura și gravitatea faptei săvârșite, de împrejurările cauzei și de persoana sa, instanțele inferioare, în mod eronat, au apreciat că se impune aplicarea unei pedepse complementare, în temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., că, în mod nelegal, i s-a interzis exercitarea drepturilor pe durata executării pedepsei principale a închisorii întrucât nu a ocupat o funcție, nu a exercitat o profesie, nu a desfășurat o activitate de natura aceleia de care s-a folosit la comiterea infracțiunii, precum și că pedeapsa complementară a interzicerii de a fi ales în autorități publice sau de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat nu este necesară, fiind vădit excesivă raportat la gravitatea cauzei, împrejurările și persoana sa.

Prin încheierea din data de 12 martie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 56 din 23 octombrie 2019 pronunțată de Curtea Militară de Apel București, și s-a dispus trimiterea cauzei la completul competent în vederea judecării căii extraordinare de atac promovată de recurent, fixându-se termen de judecată la data de 04 iunie 2020.

La termenul din data de 04 iunie 2020, cu ocazia dezbaterilor, recurentul inculpat A., prin apărător ales, avocat K., a arătat că își întemeiază recursul în casație doar pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. nu și pe cele de la pct. 7 ale aceluiași text normativ, acestea din urmă fiind indicate din eroare în cererea de recurs.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Legiuitorul a reglementat cazurile în care se poate face recurs în casație în conținutul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., iar în ceea ce privește cel expres arătat la pct. 12 a statuat " că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Prin sintagma mai sus menționată "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege, în raport cu încadrarea juridică și cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel. Prin urmare, constituie motiv de casare aplicarea unei alte pedepse principale decât cea prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, aplicarea unei pedepse principale care depășește limitele generale ale pedepsei ori care se situează sub aceste limite, aplicarea unei pedepse principale care depășește sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, inclusiv aplicarea pedepsei complementare care depășește ori se situează sub limitele prevăzute de lege.

Se constată că inculpatul J. a fost condamnat la pedeapsa principală de 2 ani și 6 luni închisoare și la 3 ani pedeapsa complementară, constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., astfel că, atât pedeapsa principală, cât și cea complementară, se încadrează în limitele prevăzute de lege, respectiv de la 2 la 7 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., și o perioadă de la 1 la 5 ani, așa cum este reglementat în dispozițiile art. 66 alin. (1) C. pen.

Prin urmare, criticile formulate de apărătorul inculpatului ce vizează greșita aplicare a pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare invocat, întrucât se tinde la o reindividualizare judiciară a pedepsei, considerate excesive raportat la natura și gravitatea faptei săvârșite, împrejurările cauzei și de persoana sa, în condițiile în care nu a ocupat o funcție, nu a exercitat o profesie, nu a desfășurat o activitate de natura aceleia de care s-a folosit la comiterea infracțiunii, situație exclusă din sfera de cenzură în calea de atac a recursului în casație, potrivit art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În consecință, Înalta Curte, constatând că pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., de 3 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. este cuprinsă în limitele legale, urmează ca, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., să respingă, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. și, întrucât acesta se află în culpă procesuală și a-l obliga, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 156 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 56 din 23 octombrie 2019, pronunțată de Curtea Militară de Apel București.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 156 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 iunie 2020.

GGC - NN