ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 03 iunie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de partea civilă A., în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 206/26.07.2024 pronunțată de Judecătoria Babadag în dosarul penal nr. x/2023 s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 196 alin. (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (2) și (10) C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului B. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pe o perioadă de 2 ani în condițiile art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., respectiv de la rămânerea definitivă a sentinței.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere în condițiile art. 65 alin. (3) C. pen., respectiv de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (2) și (10) C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului B. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pe o perioadă de 2 ani în condițiile art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., respectiv de la rămânerea definitivă a sentinței.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere în condițiile art. 65 alin. (3) C. pen., respectiv de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

S-a constatat că infracțiunile cercetate în prezentul dosar au fost săvârșite în condițiile concursului de infracțiuni prev. de art. 38 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă stabilită și anume 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani și 4 luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pe o durată de 2 ani, în condițiile art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., respectiv de la rămânerea definitivă a sentinței.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere în condițiile art. 65 alin. (3) C. pen., respectiv de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 92 C. pen. s-a stabilit termen de supraveghere de 3 ani, termen ce se calculează conform art. 92 alin. (2) C. pen. de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen. a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. a impus inculpatului obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizat împreună cu instituții din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a impus inculpatului să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 100 de zile sub supravegherea și în condițiile stabilite de serviciul de probațiune și au fost nominalizate Primăria Ceamurlia de Jos, județ Tulcea, și Inspectoratul Școlar Județean Tulcea ca și instituții în cadrul cărora obligația poate fi executată potrivit art. 404 alin. (2) C. proc. pen.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. i s-au pus în vedere inculpatului consecințele nerespectării măsurilor de supraveghere și a obligațiilor impuse, precum și consecințele săvârșirii de noi infracțiuni pe durata termenului de supraveghere, prevăzute de dispozițiile art. 96 și art. 97 C. pen. privind revocarea, respectiv anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicată.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (2) și (10) C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului C. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pe o perioadă de 2 ani în condițiile art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., respectiv de la rămânerea definitivă a sentinței.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere în condițiile art. 65 alin. (3) C. pen., respectiv de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 92 C. pen. s-a stabilit termen de supraveghere de 3 ani, termen ce se calculează conform art. 92 alin. (2) C. pen. de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen. a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. a impus inculpatului obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizat împreună cu instituții din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a impus inculpatului să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 100 de zile sub supravegherea și în condițiile stabilite de serviciul de probațiune și au fost nominalizate Primăria oraș Babadag, județ Tulcea, și Inspectoratul Școlar Județean Tulcea ca și instituții în cadrul cărora obligația poate fi executată potrivit art. 404 alin. (2) C. proc. pen.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. a pus în vedere inculpatului consecințele nerespectării măsurilor de supraveghere și a obligațiilor impuse, precum și consecințele săvârșirii de noi infracțiuni pe durata termenului de supraveghere, prevăzute de dispozițiile art. 96 și art. (97) C. pen. privind revocarea, respectiv anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicată.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. și art. 25 C. proc. pen. raportat la art. 1349 și urm. C. civ., a admis în parte acțiunea civilă și a obligat partea responsabilă civilmente D. S.A., în faliment, reprezentată legal prin E.. în calitate de lichidator la plata următoarelor sume:

- 15.000 RON (sumă actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală de la data producerii evenimentului rutier și până la data plății efective) cu titlu de daune materiale și 100.000 Euro (echivalent în RON la data plății, sumă actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și până la plata efectivă) cu titlu de daune morale, părții civile A.;

- 20.000 de RON cu titlu de daune materiale și 50.000 Euro (echivalent în RON la data plății) cu titlu de daune morale, părții civile C.;

- 8.515,35 RON cu titlu de daune materiale către partea civilă Spitalul Județean de Urgență Tulcea.

S-a luat act de faptul că părțile au fost asistate de apărători aleși și nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpații la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în cuantum total de 3.800 RON, din care: 2800 RON cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale, 250 RON cheltuieli judiciare efectuate în faza camerei preliminare și 750 RON cheltuieli judiciare efectuate în faza de judecată (câte 1900 RON fiecare).

Pentru a pronunța această hotărâre, în urma analizării probatoriului administrat în cauză, inclusiv prin raportare la apărările formulate, instanța de fond a reținut, în esență, că fapta inculpatului B., de a produce din culpă, la data de 13.05.2020, în jurul orei 21:55, un accident rutier, în timp ce se deplasa la volanul autoturismului, pe DN22/E87, pe sensul de mers Tulcea - Babadag, jud. Tulcea, la km 203+220 m, constând în impactul frontal cu atelajul cu tracțiune animală, condus pe același sens de deplasare de către inculpatul/persoana vătămată C., în urma accidentului rezultând decesul victimei F., care se afla în calitate de pasager în atelajul cu tracțiune animală, precum și rănirea gravă a inculpatului/persoana vătămată C. a cărui viață a fost pusă în primejdie, cu încălcarea disp. art. 35 alin. (1) și art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 constituie infracțiunile de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. și vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen.

De asemenea, a reținut că fapta inculpatului C. de a produce din culpă, la data de 13.05.2020, în jurul orei 2155, un accident rutier, pe DN22/E87, pe sensul de mers Tulcea - Babadag, jud. Tulcea, la km 203+220 m, în timp ce conducea în stare de ebrietate, un atelaj cu tracțiune animală, fără o îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante și fără ca să aibă în partea din față a atelajului un dispozitiv cu lumină albă sau galbenă, iar în partea din spate un dispozitiv cu lumină roșie, amplasată pe partea laterală stânga, fiind lovit de autoturismul, condus pe același sens de deplasare de către inculpatul B., în urma accidentului rezultând decesul numitului F., care se afla în calitate de pasager în atelajul cu tracțiune animală, cu încălcarea disp. art. 71 din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 165 alin. (1) lit. e) și g) din H.G. nr. 1391/2006 constituie infracțiunea de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen., precum și faptul că inculpații nu s-au sustras de la urmărirea penală, iar pe parcursul procesului au avut o atitudine constat sinceră, recunoscând de la prima declarație săvârșirea faptelor, dând, așadar, eficiență cauzei de atenuare prevăzute de art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În ceea ce privește latura civilă, judecătorul fondului a reținut că, în cauză, s-a constituit parte civilă persoana vătămată/inculpat C., succesoarea persoanei decedate G., fiica A. și Spitalul Județean de Urgență Tulcea.

De asemenea, a constatat că, potrivit art. 19 alin. (1) și (5) C. proc. pen., art. 1357 și art. 1381 C. civ., pentru a fi atrasă răspunderea civilă delictuală a unei persoane pentru fapta proprie, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor patru condiții: săvârșirea unei fapte ilicite, vinovăția autorului faptei ilicite, producerea unui prejudiciu și existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

Referitor la condiția existenței unei fapte ilicite, aceasta este îndeplinită, fapta ilicită constând în existența infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților și pentru care s-a dispus condamnarea lor. Totodată, între faptă și prejudiciu există raport de cauzalitate, deoarece, în lipsa acțiunii inculpaților, suferințele fizice și morale ale victimei nu ar fi fost ocazionate.

Condiția vinovăției este îndeplinită dat fiind faptul că în conformitate cu art. 1357 alin. (2) C. civ., autorul prejudiciului răspunde și pentru cea mai ușoară culpă. Or, presupusa infracțiune comisă de către inculpați este caracterizată sub aspect subiectiv de culpă, ambii inculpați având posibilitatea de a preveni producerea accidentului.

În ceea ce privește daunele materiale solicitate de partea civilă A. (suma de 15.000 RON actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală de la data producerii evenimentului rutier și până la data plății efective), instanța de fond a reținut că sumele necesare pentru înmormântare și tradițiile creștinești de pomenire depășesc sumele care pot fi justificate cu înscrisuri, având în vedere șocul și trauma resimțite cu ocazia decesului unei rude apropiate, în contextul cărora părțile civile nu au în vedere cu prioritate preconstituirea de dovezi. Astfel, în vederea soluționării în mod just și echitabil a componentei acțiunii civile referitoare la acest tip de cheltuieli, instanța a apreciat că suma de 15.000 de RON (sumă actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală de la data producerii evenimentului rutier și până la data plății efective) este suficientă pentru acoperirea cheltuielilor efectuate de partea civilă cu înmormântarea și pomenirile ulterioare ale victimei accidentului rutier.

Referitor la daunele materiale solicitate de partea civilă C. (suma de 20.000 Euro) instanța a reținut că deși aceasta nu a depus înscrisuri din care să rezulte efectuarea de cheltuieli pentru vindecare, este de netăgăduit că acestea au fost efectuate și, în acord cu principiul echității a acordat părții civile C. suma de 20.000 RON cu titlu de daune materiale considerând că această sumă este suficientă pentru acoperirea cheltuielilor efectuate.

Cu privire la solicitarea Spitalul Județean de Urgență Tulcea de plată a sumei de 8515,35 RON, sumă ce reprezintă contravaloarea cheltuielilor de spitalizare pentru persoana vătămată C., la dosarul cauzei fiind depusă dovada acestor cheltuieli, instanța a admis cererea părții civile.

În ceea ce privește solicitarea de acordare a daunelor morale, instanța de fond a reținut că legislația și practica judiciară nu au stabilit criterii precise de determinare a daunelor morale, însă trebuie să existe un echilibru între acestea și sumele de bani acordate, astfel încât nici să nu reprezinte o despăgubire derizorie, dar nici să nu reprezinte o îmbogățire nejustificată a părților civile. Așadar, la stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu moral instanța a avut în vedere următoarele criterii: consecințele negative suferite de cei în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectată situația familială, profesională și socială, având în vedere că, prin aceste despăgubiri cu rol compensatoriu, se urmărește o reparație justă și echitabilă a prejudiciului moral suferit.

În acest context, instanța a apreciat că viața de familie a părții civile A. a fost grav afectată, raportat la faptul că aceasta a pierdut părintele, în mod neașteptat, în condițiile în care relațiile cu victima se desfășurau armonios. Prin urmare, a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă și a obligat partea responsabilă civilmente să plătească suma de 100.000 euro (echivalent în RON la data plății) cu titlu de daune morale, sumă actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și până la plata efectivă, părții civile A..

În ceea ce o privește pe partea civilă C. având în vedere că producerea accidentului rutier i se datorează în proporție de 50% instanța a admis în parte acțiunea civilă și a obligat partea responsabilă civilmente să plătească suma de 50.000 euro (echivalent în RON la data plății) cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, inculpații B. și C., precum și partea responsabilă civilmente D. S.A.

Prin decizia penală nr. 154/P din 13 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de către apelanții inculpați B. și C. și apelanta parte responsabilă civilmente D. S.A., în faliment, împotriva sentinței penale nr. 206/26.07.20245 pronunțată de Judecătoria Babadag în dosarul penal nr. x/2023, a fost desființată, în parte, sentința penală apelată și încheierea de ședință din data de 28.02.2024 și, rejudecând:

Au fost respinse cererile inculpaților B. și C. de judecare a cauzei în procedura simplificată ca urmare a recunoașterii învinuirilor de către aceștia.

În baza art. 192 alin. (2) C. pen. și art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. pentru săvârșirea infracțiunii de uciderea din culpă.

În baza art. 196 alin. (2) și (3) C. pen. și art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămarea corporală din culpă.

A fost înlăturată din sentința apelată aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. pen. în referire la inculpatul B..

Au fost respinse, ca neîntemeiate, acțiunile civile exercitate în procesul penal de către părțile civile A. și C. față de inculpatul B. și partea responsabilă civilmente D. S.A.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea civilă exercitată în procesul penal de parte civilă Spitalul Județean de Urgență Tulcea.

A fost înlăturată aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. în privința inculpatului C..

A fost admisă, în parte, acțiunea civilă exercitată în procesul penal de partea civilă A. și a fost obligat inculpatul C. la plata, către această parte civilă, a sumei de 40.000 euro cu titlu de daune morale, prin echivalent RON la cursul BNR din data plății, actualizată cu indicele de inflație și însoțită de dobânda legală calculată de la data prezentei decizii, și a sumei totale de 15.000 RON cu titlu de daune materiale, actualizată cu indicele de inflație și însoțită de dobânda legală calculată de la data plății fiecărei sume componente.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost majorată la 3800 RON suma la care inculpatul C. a fost obligat către stat în primă instanță cu titlu de cheltuieli judiciare.

Au fost menținute dispozițiile sentinței și încheierii penale desființate în parte care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate în prezentele apeluri au rămas în sarcina statului.

În esență, analizând sentința penală apelată și realizând propriul examen al materialului probator administrat în cauză, Curtea a constatat că situația de fapt reținută de prima instanță a fost în mod corect stabilită, însă examinând vinovăția celor doi inculpați în producerea accidentului de circulație soldat cu decesul victimei F. și vătămarea corporală a lui C., a reținut că, potrivit art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, în modalitatea legislativă în vigoare la data faptelor, "Sunt interzise accesul și deplasarea vehiculelor cu tracțiune animală (...) pe drumurile naționale (...)". Or, având în vedere că accidentul rutier s-a produs pe un drum național european - DN 22/E 87, accesul și deplasarea atelajului hipo condus de inculpatul C. pe drumul public respectiv erau legal interzise.

În atare situație, obligațiile prevăzute de art. 35 alin. (1) și art. 48 din O.G. nr. 195/2002, reținute în rechizitoriu ca fiind încălcate de către inculpatul conducător auto B., având caracter general, sunt incapabile a defini (contura) vinovăția acestuia din urmă în comiterea celor două infracțiuni în modalitatea culpei cu neprevedere. Astfel, există culpă cu neprevedere (art. 16 alin. (4) lit. b) C. pen.) când făptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să îl prevadă.

Evaluând prioritar elementele în raport de care se poate identifica obligația inculpatului de a prevedea rezultatul acțiunii/omisiunii sale, instanța de apel a reținut că atitudinea subiectivă a inculpatului trebuie raportată în acest caz atât la împrejurările concrete în care inculpatul a acționat, cât și la normele legale care reglementează activitatea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice și care, astfel, îi instituie subiectului activ obligația de a se comporta diligent în desfășurarea activității menționate în referire la acțiuni, situații, stări și împrejurări legal reglementate. Cu alte cuvinte, chiar dacă acțiunea inculpatului este analizată, în considerarea unui criteriu obiectiv, prin trimitere la conduita unui bonus pater familias - adică a unui conducător auto diligent și prudent - totuși, în contextul reglementării clare a participanților la trafic a căror prezență era permisă pe drumurile publice în împrejurările date și a condițiilor în care aceștia puteau interveni în traficul rutier în acele circumstanțe de loc și timp, obligația inculpatului mai sus prezentată - de diligență și prudență - trebuie analizată în referire la participanții și acțiunile acestora a căror prezență și activitate erau legal concepute și reglementate.

Prin urmare, față de aceste considerații, instanța de apel a sublinait că nu se poate reține obligația inculpatului conducător auto de a prevedea prezența în trafic și activitatea unor participanți ale căror prezență și acțiune nu numai că nu erau legal reglementate, ci, mai mult, erau în mod expres interzise prin lege.

Așadar, neputându-i-se pretinde unui conducător auto să prevadă orice situație, chiar și pe aceea nereglementată de legiuitor, ținând cont că în prezenta cauză atitudinea subiectivă a inculpatului nu este examinată în mod generic, ci în concret, prin raportare la împrejurările în care acesta a acționat și rezultatul produs, Curtea a reținut că apelantul B. nu avea obligația de a prevedea prezența și deplasarea pe partea carosabilă a atelajalui hipo conduse de către coinculpatul C., astfel încât a acționat fără vinovăția cerută de lege față de cele două rezultate grave produse și imputate prin rechizitoriu.

Având în vedere aspectele anterior menționate și, față de cele statuate de Instanța Supremă prin Decizia R.I.L. nr. 4/2019 - potrivit căreia, printre altele, recunoașterea învinuirii presupune recunoașterea săvârșirii faptei în materialitatea sa și, deopotrivă, a elementelor de ordin subiectiv care au stat la baza săvârșirii actului de conduită imputat, dar și că, existând îndoieli în ceea ce privește forma de vinovăție cu care a acționat acuzatul (recunoscută, de altfel, fără rezerve), instanța are obligația legală de a respinge cererea de judecată în procedura prescurtată și de a aplica dispozițiile privind procedura de drept comun - Curtea a desființat în parte încheierea de ședință din 28.02.2024 și a respins cererile inculpaților B. și C. de judecare a cauzei în procedura simplificată, totodată înlăturând aplicarea disp. art. 396 alin. (10) C. proc. pen., soluția impunându-se față de faptul că cei doi inculpați nu au acționat cu formele și modalitățile de vinovăție reținute în rechizitoriu și recunoscute în fața primei instanțe.

În continuare, întrucât inculpații nu au contestat probele administrate în faza de urmărire penală nici în fața primei instanțe și nici în cursul judecății în apel, ci dimpotrivă, au fost de acord cu acestea, solicitând ca judecata să aibă loc pe baza acestor probe, instanța de apel a rejudecat cauza conform art. 374 alin. (7) C. proc. pen. și, față de disp. art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., a desființat sentința apelată și, în urma rejudecării, a achitat inculpatul B. pentru săvârșirea infracțiunilor de uciderea din culpă și vătămarea corporală din culpă deoarece a acționat fără vinovăție.

Față de dispozițiile art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, în modalitatea legislativă în vigoare la data faptelor, instanța de apel a reținut culpa exclusivă a coinculpatului C. în producerea accidentului de circulație și, implicit, a consecințelor acestuia, respectiv vătămarea sa corporală și decesul victimei F..

Prin urmare, a respins ca neîntemeiate acțiunile civile exercitate în procesul penal de către părțile civile A. și C. față de inculpatul B. și partea responsabilă civilmente D. S.A. - în cazul acestei părți, ca efect al admiterii propriului apel declarat - deoarece, lipsind vinovăția celui din urmă inculpat în săvârșirea pretinsului fapt ilicit, în cauză nu mai sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale a inculpatului și nici a părții responsabile civilmente asigurator de răspundere civilă auto pentru prejudiciile cauzate terților prin accidente rutiere.

De asemenea, nefiind întrunite condițiile prev. de art. 313 din Legea nr. 95/2006, în speță constituirea de parte civilă a Spitalului Județean de Urgență Tulcea având ca obiect sumele reprezentând cheltuieli de spitalizare a părții civile C., iar această din urmă persoană a fost stabilită ca având culpa exclusivă în propria-i vătămare corporală, prin urmare nefiind vorba despre daune rezultate din vătămarea sănătății unei alte persoane, în apelurile inculpatului B. și părții responsabile civilmente, instanța de apel a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă exercitată în procesul penal de parte civilă Spitalul Județean de Urgență Tulcea.

În continuare, Curtea a notat că partea civilă A. a înțeles să exercite acțiunea civilă, inițial, exclusiv față de inculpatul B. și asigurătorul acestuia de răspundere civilă auto, iar ulterior, potrivit precizărilor din 05.07.2023, și împotriva coinculpatului C.. Cu toate acestea, deși prima instanță a găsit întemeiată acțiunea civilă astfel precizată, a omis să oblige și pe acest din urmă inculpat la repararea prejudiciului reclamat.

În acord cu prima instanță, Curtea a constatat că în cauză sunt întrunite condițiile antrenării răspunderii civile delictuale a inculpatului C. pentru fapta proprie, în speță săvârșirea unei fapte ilicite, vinovăția autorului faptei ilicite, existența unui prejudiciu și a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. De asemenea, a reținut că, în mod corect Judecătoria a acordat suma de 15000 RON cu titlu de daune materiale și care, în scopul reparării integrale a prejudiciului cauzat, urmează a fi actualizată cu indicele de inflație și însoțită de dobânda legală calculată de la data plății.

Cât privește prejudiciul moral suferit de partea civilă și întinderea acestuia, Curtea a apreciat rezonabilă acordarea cu titlu de daune morale a sumei de 40.000 euro pentru partea civilă A., fiică a victimei, sumă plătibilă în RON la cursul BNR din data plății și care va fi actualizată cu indicele de inflație și însoțită de dobânda legală calculată de la data prezentei decizii.

Hotărârea din apel a fost comunicată la 19 februarie 2025 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța și la 24 februarie 2025 inculpatului B. și părții civile A., la 25 februarie 2025 inculpatului C., părții civile Spitalul Județean de Urgență Tulcea și părții responsabile civilmente D. S.A.

Termenul de declarare a recursului în casație s-a împlinit la data de 27 martie 2025 pentru partea civilă A..

Împotriva hotărârii instanței de apel, la 24 martie 2025 (data ștampilei de pe plic), a declarat recurs în casație partea civilă A. (prin avocat H. cu împuternicire avocațială nr. 100, aflată la dos. R728/179/2023 al Curții de Apel Constanța), invocând dispozițiile art. 436 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. și susținând, în esență, că decizia atacată nu este conformă cu regulile de drept aplicabile, în sensul că este pronunțată cu greșita aplicare a legii.

În concret, a susținut că inculpatul B., prin apelul formulat, nu a contestat legalitatea sau temeinicia hotărârii instanței de fond, ci a solicitat doar redozarea pedepsei primite, iar în aceste condiții, respingerea de către curtea de apel a cererii de judecare a cauzei în procedura simplificată a recunoașterii învinuirii este nelegală. Astfel, a subliniat că soluția de achitare prin reevaluarea vinovăției apelantului inculpat B. este vădit contrară atât voinței de recunoaștere a acestuia, cât și deciziei nr. 4/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, ce nu permite pronunțarea unei hotărâri de achitare întemeiată pe dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen.

Or, în opinia părții civile, soluția de achitare a inculpatului B. a influențat decisiv modalitatea de soluționare a laturii civile, înlăturarea acestui inculpat din sfera persoanelor care răspund penal conducând și la înlăturarea persoanei responsabile civilmente de a răspunde în cauză, în baza poliței de asigurare a inculpatului, împrejurarea care a determinat reducerea cuantumului daunelor materiale și morale.

Așadar, a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casație, apreciind că aceasta îndeplinește condițiile prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen., iar pe fond, admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Constanța.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată la 31 martie 2025 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, la 02 aprilie 2025 inculpaților B. și C., la 03 aprilie 2025 părții civile Spitalul Județean de Urgență Tulcea și părții responsabile civilmente D. S.A.

Termenul de 10 zile prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen. în care se puteau depune concluzii scrise a expirat cel mai târziu la data de la data de 14 aprilie 2025.

La data de 09 aprilie 2025, inculpatul B. a depus concluzii scrise, solicitând respingerea recursului în casație formulat de partea civilă A., iar la 10 aprilie 2025, partea responsabilă civilmente D. S.A., în faliment, reprezentată de E. în calitate de lichidator judiciar, a depus concluzii scrise, solicitând, în esență, în principal, respingerea, ca inadmisibil, a recursului în casație declarat de partea civilă, întrucât nu este indicat vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen., iar criticile formulate vizează netemeinicia hotărârii recurate. În subsidiar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului în casație ca nefondat, hotărârea Curții de Apel fiind legală și temeinică.

Dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 30 aprilie 2025. La înaintarea dosarului în calea de atac procedura de comunicare a cererii de recurs în casație era îndeplinită.

La data de 28 mai 2025 a fost depus la dosar raportul întocmit de magistratul-asistent desemnat, potrivit căruia cererea de recurs în casație formulată de partea civilă A. este inadmisibilă în principiu întrucât nu îndeplinește toate condițiile prevăzute de dispozițiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen. (nefiind respectată cerința de la art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. și nici condiția de la art. 438 alin. (1) C. proc. pen.).

Înalta Curte, analizând cererea de recurs în casație formulată de partea civilă A., constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilității în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispozițiile art. 434 (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) și (6) C. proc. pen. (privind persoanele îndreptățite a promova recursul în casație), art. 437 (referitor la conținutul cererii) și art. 438 C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casație), instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Reglementând conținutul cererii de recurs în casație, art. 437 alin. (1) C. proc. pen. stabilește că aceasta trebuie să cuprindă numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții ori, după caz, numele și prenumele procurorului care exercită calea extraordinară de atac și organul judiciar din care acesta face parte (lit. a), indicarea hotărârii care se atacă (lit. b), indicarea cazurilor de casare pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora (lit. c), precum și semnătura persoanei care a promovat recursul în casație (lit. d).

Rezultă, așadar, din cuprinsul textului de lege menționat că cererea de recurs în casație se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanței cu soluționarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conținutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casație, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac, domiciliul sau reședința părții, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părților (conform art. 445 C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, precum și voința de a recura respectiva hotărâre și limitele acestei voințe, respectiv motivele în fapt și în drept ce au determinat exercitarea căii de atac, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanței de recurs.

Așa cum se prevede în art. 440 alin. (2) C. proc. pen., indicarea în cerere a tuturor elementelor de conținut la care se referă expres art. 437 alin. (1) C. proc. pen. constituie o condiție de admisibilitate a recursului în casație, a cărei neîndeplinire atrage în mod obligatoriu respingerea ca inadmisibilă a căii extraordinare de atac.

Examinând cererea de recurs în casație formulată de partea civilă A. sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că aceasta respectă cerința prevăzută de art. 434 C. proc. pen., decizia penală nr. 154/P din 13 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac.

Deopotrivă, se constată că recursul în casație a fost promovat, în termen legal, de către A. (prin avocat H. cu împuternicire avocațială nr. 100, aflată la dos. R728/179/2023 al Curții de Apel Constanța), persoană care, față de calitatea sa de parte civilă în cursul procesului în fond și apel, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumerați în cuprinsul art. 436 alin. (1) C. proc. pen. Totodată, este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 436 alin. (6) C. proc. pen., având în vedere că, deși partea civilă A. nu a declarat apel în cauză, calea de atac formulată de inculpați și de partea responsabilă civilmente a fost admisă de Curtea de Apel Constanța.

Analizând, în continuare, cererea de recurs în casație din perspectiva respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta întrunește cerințele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen., întrucât cuprinde numele și prenumele recurentei, domiciliul acesteia, domiciliul procesual ales, este indicată hotărârea atacată și are aplicată semnătura persoanei care au întocmit-o.

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se constată că nu a fost invocat vreunul dintre motivele de casare reglementate de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., recurenta parte civilă susținând, în esență, că inculpatul B., prin apelul formulat, nu a contestat legalitatea sau temeinicia hotărârii instanței de fond, ci a solicitat doar redozarea pedepsei primite, iar în aceste condiții, respingerea de către curtea de apel a cererii de judecare a cauzei în procedura simplificată a recunoașterii învinuirii este nelegală. De asemenea, a susținut că soluția de achitare a inculpatului B. a influențat modalitatea de soluționare a laturii civile, înlăturarea acestui inculpat din sfera persoanelor care răspund penal conducând și la înlăturarea persoanei responsabile civilmente de a răspunde în cauză, în baza poliței de asigurare a inculpatului, împrejurarea care a determinat reducerea cuantumului daunelor materiale și morale.

Referitor la această condiție de admisibilitate, se impune a se menționa că invocarea formală a unor dispoziții legale [art. 436 alin. (1) lit. c) C. proc. pen..] nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație.

Astfel, referirea generală la dispozițiile art. 436 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. nu înlătură omisiunea indicării cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea, căci, așa cum se prevede în art. 440 alin. (2) C. proc. pen., indicarea în cerere a tuturor elementelor de conținut la care se referă expres art. 437 alin. (1) C. proc. pen. constituie o condiție de admisibilitate a recursului în casație.

De asemenea, din modalitatea de reglementare a acestei căi extraordinare de atac rezultă că recursul în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, așadar, ca scop exclusiv sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală.

Or, în speță, aspectele invocate de către recurenta parte civilă (desfășurarea judecății potrivit procedurii de drept comun; respingerea solicitării inculpatului B. privind judecarea în procedura simplificată a recunoașterii învinuirii, modalitatea de soluționare a laturii civile și reducerea cuantumului daunelor morale) nu se circumscriu niciunuia dintre motivele de casare expres și limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen. Formularea unor critici care nu se subsumează vreunui caz de casare echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casație, fapt ce atrage nerespectarea cerinței prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Pentru considerentele mai sus arătate, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație formulată de partea civilă A. nu îndeplinește toate condițiile prevăzute în mod cumulativ de dispozițiile legale, fiind promovată cu încălcarea prevederilor art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., motiv pentru care, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., va respinge calea extraordinară de atac exercitată de aceasta ca inadmisibilă.

Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, va obliga recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 440 C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de partea civilă A. împotriva deciziei penale nr. 154/P din 13 februarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 iunie 2025.