ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 257/2015

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Tribunalului Brașov, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 313/2013 din 16 octombrie 2013, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții I.Z., I.S., G.K. minoră, prin reprezentant legal I.S., I.L. minor, prin reprezentanți legali I.Z., I.S. în contradictoriu cu pârâta SC C.A. SA Sibiu și intervenienții K.I. și T.F. A obligat pârâta SC C.A. SA să plătească reclamantului I.Z. suma de 100.000 euro în echivalent RON la data plății efective, reprezentând despăgubiri pentru daune morale și suma de 60.000 euro, în echivalent RON la data plății efective, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale.

A obligat pârâta SC C.A. SA să plătească reclamantului I.Z. suma de 155 euro/lunar, în echivalent RON la data plății, reprezentând prestații periodice lunare de la data accidentului 8 iunie 2012 și până la încetarea stării de nevoie. A obligată pârâta SC C.A. SA să plătească reclamantei I.S. suma de 20.000 euro în echivalent în RON la data plății efective, reprezentând despăgubiri pentru daune morale și suma de ⅓ din salariul mediu pe economie lunar, reprezentând pensie de înretinere pentru copiii minori I.L. și G.K. de la data de 8 iunie 2012 și până la majoratul minorilor sau alte dispoziții. A obligat pârâta SC C.A. SA să plătească reclamanților suma de 6.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Au fost respinse restul pretențiilor reclamanților. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: În fapt, la data de 8 iunie 2012, reclamantul I.Z. în vârstă de 30 de ani, a suferit leziuni traumatice grave într-un accident rutier, din culpa numitului T.L., asigurat R.C.A. la pârâta SC C.A. SA. În perioada 8 iunie 2012-26 iulie 2012 I.Z., a fost internat în Spitalul Clinic Județean de Urgență B., Secția Neurochirurgie, întrucât în urma accidentului a suferit leziuni extrem de grave, fiind în comă profundă și că potrivit deciziei medicale din 27 noiembrie 2012 eliberată de Casa Națională de Pensii Publice Harghita, acesta a fost încadrat la grad de invaliditate II, capacitatea de muncă fiind pierdută în totalitate.

Concluziile raportului de expertiză medico-legală din 24 iulie 2012, precum și completarea raportului de expertiză întocmit de dr. B.B. atestă faptul că reclamantul I.Z. prezintă sechele neurologice și locomotorii ale unor leziuni traumatice care s-au produs posibil în cadrul accidentului rutier. S-a reținut că reclamantul a necesitat circa 180 de zile îngrijire medicală față de complicațiile apărute în evoluția leziunilor traumatice inițiale, necesitând respirație artificială controlată pentru 8 zile, viața acestuia fiind pusă în primejdie. Prin rezoluția din 19 noiembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de conducătorul auto T.L., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, întrucât a intervenit decesul făptuitorului.

Instanța reținând starea de infirmitate permanentă a reclamantului, dovedită cu înscrisurile depuse la dosar și depozițiile martorilor, a apreciat ca fiind justificat cuantumul despăgubirilor pentru daune materiale de 60.000 euro, în echivalent RON la data plății efective. Ca urmare a pierderii capacității de muncă au fost considerate întemeiate și pretențiile formulate de reclamantul I.Z. privind prestația periodică lunară de la data accidentului 8 iunie 2012 și până la încetarea stării de nevoie în cuantum de 150 euro/lună în echivalent RON la data plății, reținându-se că acesta realiza venituri periodice din activitatea sportivă și din activitatea SC S&Z.P. SRL. În speță, instanța a apreciat că pentru repararea prejudiciului moral suferit de reclamantul I.Z.

se impune acordarea unui despăgubiri în cuantum de 60.000 euro, iar pentru reclamanta I.S., în calitate de soție a victimei accidentului, care la data producerii accidentului era însărcinată, despăgubiri în sumă de 20.000 euro, respingând restul pretențiilor reprezentând daune morale, până la suma de 3.000.000 euro, ca neîntemeiate. Au fost apreciate ca întemeiate pretențiile reclamantei I.S., având ca obiect despăgubiri constând în prestații periodice lunare, respectiv pensie de întreținere pentru minorii G.K. și I.L. în cuantum de ⅓ din salariul mediu pe economie pentru fiecare copil, conform art. 529 C. civ., începând cu data accidentului și până la majoratul minorilor.

Temeiul de drept al acordării daunelor morale solicitate de reclamanți l-a constituit art. 49 teza I, art. 54 din Legea nr. 136/1995, art. 26 alin. (1), art. 49 și art. 74 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente, aprobate prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011, art. 1391 alin. (1), art. 2223 alin. (1) și art. 2226 alin. (1) noul C. civ. Tribunalul Brașov, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 51/C din 19 februarie 2013 a admis cererea reclamanților I.Z., I.S., G.K. și I.L., ambii prin reprezentanți legali I.Z. și I.S., de îndreptare a erorii materiale strecurată în considerentele sentinței civile nr. 313/2013 din 16 octombrie 2013, a Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în sensul că suma acordată reclamantului I.Z.

cu titlu de despăgubire morală este de 100.000 euro în loc de 60.000 euro. A respins cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata daunelor morale pentru minorii G.K. și I.L., întrucât la data accidentului 8 iunie 2012 minora G.K. avea vârsta de 10 ani, iar minorul I.L. nu era născut, astfel că față de vârsta acestora nu se poate aprecia că au suferit un prejudiciu moral care să fie acoperit prin plata daunelor morale. Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale prin decizia civilă nr. 438/Ap din 8 iulie 2014, cu opinie majoritară, a admis în parte apelurile formulate de reclamantul I.Z. și de pârâta SC C.A. SA împotriva sentinței civile nr. 313/C din 16 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat pârâta SC C.A.

SA să plătească reclamantului I.Z. suma de 400.000 euro daune morale, în loc de 100.000 euro. A înlăturat dispoziția privind obligarea pârâtei la plata către reclamanta I.S. a sumei de 20.000 euro reprezentând daune morale, păstrând restul dispozițiilor sentinței. A respins apelul declarat de reclamanții I.S., G.K. și I.L. prin reprezentanți legali împotriva sentinței civile nr. 313/C/2013 pronunțată de Tribunalul Brașov. A respins apelul formulat de reclamanți I.Z., I.S. în nume propriu și în calitate de reprezentanți legali ai minorilor G.K. și I.L. împotriva sentinței civile nr. 51/C din 15 octombrie 2013 a Tribunalului Brașov. Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut următoarele: I. Cu privire la apelul reclamanților: Curtea a reținut că acesta este întemeiat doar în ceea ce privește critica referitoare la cuantumul daunelor morale acordate de către instanța de fond reclamantului I.Z.

în sumă de 100.000 euro, cuantum care nu reprezintă o despăgubire justă și corectă în raport de traumele fizice și psihice suferite de către acesta, astfel că a obligat pârâta SC C.A. SA să plătească reclamantului I.Z. suma de 400.000 euro daune morale, în loc de 100.000 euro. Reclamantul I.Z. a fost victima unui accident auto ce a avut loc la 8 iunie 2012 din vina conducătorului asigurat L.T., care a decedat la scurt timp, în urma căruia a fost internat de urgență cu stare generală foarte gravă, stare care s-a menținut până în data de 15 iunie 2012, după care a suferit trei operații chirurgicale. Potrivit raportului de expertiză medico-legală, întocmit la 11 iunie 2013 de dr.

B.B., reclamantul a suferit un deficit locomotor accentuat, iar din deciziile nr. 2179 din 25 septembrie 2012, nr. 2905 din 19 noiembrie 2013 și certificatul din 30 septembrie 2013 a rezultat că reclamantul are capacitatea de muncă pierdută în totalitate, fiind încadrat în gradul II de handicap.

Cu privire la prejudiciul moral suferit de reclamantul I.Z., instanța a reținut că în urma accidentului avut la vârsta de 30 de ani, acesta a devenit imobilizat într-un scaun cu rotile, pierzându-și în totalitate capacitatea de muncă, că raportat la vătămările suferite, la numărul de zile de îngrijire medicală necesare pentru vindecare, la traumele fizice cu repercursiuni ireversibile, la privarea reclamantului de avantajele unei vieți normale, de efortul suplimentar pe care acesta trebuie să îl facă pentru a-și păstra condițiile de viață avute anterior accidentului precum și de prejudiciul psihologic, acesta este îndreptățit la o compensație bănească care să-i ofere o satisfacție echitabilă; ținând cont pe de o parte de suferințele fizice și psihice accentuate ale acestuia precum și consecințele viitoare ale accidentului constând în limitarea posibilității de a desfășura activități cotidiene, dar și, pe de altă parte, necesitatea menținerii proporției între suferințele provocate și sarcina impusă societății de asigurare de a suporta plata despăgubirilor; că în aceste condiții suma de 400.000 euro constituie o satisfacție echitabilă.

II. Referitor la apelul declarat de pârâta SC C.A. SA Sibiu. Instanța a reținut că în cauză accidentul de circulație menționat, a avut ca urmare vătămarea corporală și nu decesul victimei, motiv pentru care devin incidente dispozițiile art. 1391 alin. (2) C. civ., potrivit căruia existența prejudiciului moral pentru alte categorii de persoane decât victima accidentului este prezumată doar în caz de deces. Prin urmare, în mod nelegal instanța de fond a acordat prejudicii morale soției victimei accidentului întrucât potrivit art. 3 din Legea nr. 136/1995 în asigurarea obligatorie raporturile dintre asigurat și asigurător, drepturile și obligațiile fiecărei părți sunt stabilite prin lege, iar persoanele care au vocație la despăgubiri sunt doar cele stabilite de legiuitor, iar conform art. 50 din Legea nr. 136/1995, despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asigurătorul e obligat să le plătească persoanei păgubite prin vătămare corporală sau deces.

Pentru aceleași considerente, curtea a reținut că nu sunt întemeiate criticile invocate de reclamanți prin care se solicită acordarea de daune morale către ce doi minori ai părților, critici ce se regăsesc în apelul împotriva sentinței civile nr. 313/2013 și sentinței civile nr. 51/2013 ale Tribunalului Brașov. În ceea ce privește motivele de apel referitoare la nedovedirea daunelor materiale în cuantum de 60.000 euro, acordate reclamantului I.Z., s-a reținut că acestea sunt nefondate întrucât în această materie sunt aplicabile prevederile art. 49 pct. 1 lit. d) din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011 potrivit cărora eventualele cheltuieli prilejuite de accident, se pot acorda pe bază de documente justificative conform prescripțiilor medicale.

Din interpretarea acestui text de lege rezultă că dovedirea daunelor materiale nu presupune doar cheltuielile deja efectuate până la data pronunțării hotărârii instanței, ci și cele prescrise de medici ca fiind necesare recuperării sau îmbunătățirii calității vieții în cazul unei vătămări corporale cu infirmități definitive. Ori, în acest sens, din înscrisul intitulat programul individual din 29 septembrie 2012 întocmit de către Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap de pe lângă Consiliul Județean Harghita a rezultat că reclamantul I.Z., are nevoie de tratament chirurgical și ortopedic, de asistență medicală la domiciliu, de kinetoterapie și fizioterapie, de gimnastică medicală și de mijloace de autoservire, iar toate aceste prescripții medicale raportate la situația gravă a reclamantului presupune costuri a căror evaluare a fost în mod corect apreciată de către instanța de fond.

Instanța a respins critica referitoare la contradicția dintre considerente și dispozitiv, în ce privește cuantumul sumei acordate, reținând că aceasta a rămas fără obiect, întrucât prin sentința civilă nr. 51/C/2014 a Tribunalului Brașov, ea a fost corectată, fiind îndreptată eroarea materială, iar pârâta nu a exercitat apel împotriva acestei hotărâri. Principiul judecării în echitate invocat de pârâtă este aplicat și respectat prin pronunțarea prezentei decizii, instanța procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care a stabilit întinderea daunelor morale acordate.

Instanța a respins obligarea pârâtei la plata prejudiciului reprezentând daune morale în sumă de 20.000 euro către reclamanta I.S., în raport de art. 1391 alin. (2) C. civ., art. 3 și art. 50 din Legea nr. 136/1995, reținând că întrucât accidentul de circulație produs în cauză a avut ca urmare vătămarea victimei și nu decesul acesteia, astfel că în mod nelegal instanța de fond i-a acordat această sumă. Pentru aceleași considerente au fost înlăturare și criticile reclamanților prin care s-a solicitat acordarea de daune morale către cei doi copii minori. Împotriva deciziei civile nr. 438/Ap din 8 iulie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale au declarat recurs reclamanții I.Z., I.S., G.K.

și I.L., ambii prin reprezentanți legali I.Z. Șl I.S., dar și pârâta SC C.A. SA Sibiu. I. Reclamanții I.Z., I.S., G.K. și I.L., ambii prin I.Z. Șl I.S., prin recursul formulat, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au criticat decizia recurată pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul obligării pârâtei la repararea integrală a prejudiciului suferit de aceștia în urma evenimentului rutier din 8 iunie 2012. Recurenții reclamanți, după o prezentare a situației de fapt au susținut în esență următoarele: Cuantumul daunelor morale acordat este sub nivelul solicitat, având în vedere că I.Z. în urma accidentului de circulație a suferit multiple traume fizice și psihice, urmare intervențiilor chirurgicale la care a fost supus, care l-au transformat dintr-o persoană normală, într-o persoană imobilizată într-un scaun cu rotile, capacitatea de muncă fiind pierdută în totalitate.

În aprecierea cuantumului daunelor morale, reclamantul I.Z. a cerut să fie avute în vedere și înscrisurile depuse la dosar din care rezultă vătămările corporale suferite și starea actuală a sănătății sale, precum și faptul că daunele morale la care a fost obligată pârâta sunt inferioare celor pe care practica judecătorească Ie-a statuat ca fiind echitabile pentru situații similare. II. Pârâtă SC C.A. SA Sibiu, prin recursul declarat și motivat la data de 10 iulie 2014, a expus pe larg susținerile sale prin care a solicitat admiterea cererii de suspendare a executării silite a sentinței civile nr. 313/C/2013 a Tribunalului Brașov și a deciziei civile nr. 438/Ap din 8 iulie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, în temeiul dispozițiilor art. 300 C. proc.

civ., până la soluționarea recursului. La 2 octombrie 2014, pârâta SC C.A. SA Sibiu, a depus rândul al doilea al motivelor de recurs, prin care a formulat cerere de repunere în termen pentru exercitarea drepturilor procesuale prevăzute de art. 303 alin. (2) C. proc. civ., respectiv pentru motivarea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 438/Ap din 8 iulie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. I. Analizând recursul declarat de reclamanții I.Z., I.S., G.K. și I.L., ambii prin reprezentanți legali I.Z. și I.S.

împotriva deciziei civile nr. 438/Ap din 8 iulie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Singura critică formulată în cauză, vizează cuantumul despăgubirilor morale acordate de instanța de apel reclamantului I.Z., susținând că acestea ar fi insuficiente. Dauna morală constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a persoanei, sănătatea și integritatea corporală, la sentimentele de afecțiune, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional și alte valori similare.

Cât privește evaluarea despăgubirilor necesare compensării prejudiciului moral, aceasta trebuie să aibă în vedere mai multe criterii. Un criteriu important pentru determinarea daunelor morale îl constituie gravitatea prejudiciului moral suferit, astfel că, cu cât valoarea lezată are o importanță mai mare pentru victimă, cu atât prejudiciul moral va fi mai grav. Și cum nu există o valoare mai importantă decât viața prejudiciul moral produs în cauză este unul foarte mare, care justifică cuantumul pretențiilor acordate de instanță. Criteriul echității exprimă cerința ca daunele acordate să reprezinte o justă și integrală desdăunare a victimei.

Distinct de cele reținute, în termenii Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale criteriul echității se traduce prin necesitatea ca partea lezată să primească o satisfacție rezonabilă pentru prejudiciul moral suferit, dreptul la familie și dreptul la viață fiind unele dintre drepturile fundamentale ale omului, în fapt dreptul la viață fiind cel mai important dintre ele. În ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate, este de observat totuși că instanța s-a raport la limita despăgubirilor prevăzute de legiuitor și menționată în polița de asigurare, precum și la împrejurarea că în urma evenimentului rutier reclamantul a suferit traume fizice și psihice, situație în raport de care acesta în calitate de victimă urmează a fi despăgubit, având în vedere circumstanțele concrete ale cauzei, condițiile producerii accidentului.

Cât privește justa și echitabila dezdăunare care trebuie avută în vedere la stabilirea cuantumului acestora, Înalta Curte constată că instanța de control judiciar în calea devolutivă a apelului, analizând probele administrate, a reținut în mod corect ca fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale cât privește temeiul de drept pentru acordarea daunelor morale în raport de prevederile art. 998 C. civ., respectiv fapta ilicită, prejudiciu suferit ca urmare a săvârșirii unei astfel de fapte, vinovăția și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, ca dovedite, cu referire la Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011 și Legea nr. 136/1995, ceea ce-l îndreptățește pe reclamant să solicite daune morale pentru prejudiciul produs urmare a accidentului de circulație care a avut loc.

În cauză, instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală în ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate, evidențiind, așa cum rezultă din considerentele deciziei atacate, identificarea elementelor care definesc gravitatea prejudiciului și încadrarea acestora într-un barem de gravitate. Aceasta, întrucât, un criteriu important în stabilirea daunelor morale îl constituie gravitatea prejudiciului moral. Se constată de altfel că, în privința criteriilor de stabilire a despăgubirilor morale, instanța supremă a fost constantă în a decide că acestea se stabilesc în raport cu consecințele negative suferite de victimă pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

În cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii obiective, rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real suferit, Curtea Supremă de Justiție, completul de 9 judecători, decizia nr. 89 din 9 iunie 2003. Cum instanța de apel a aplicat în mod just aceste criterii, stabilind ca despăgubirile acordate reclamantului să fie cuantificate la suma de 400.000 euro pentru reclamant, cuantumul acestora fiind rezonabil și echitabil de natură să ofere o anumită satisfacție compensatorie, criticile recurentului se apreciază ca nefondate. Pentru toate considerentele anterior reținute, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constatând că decizia.

instanței de apel este legală, va respinge ca nefondat, recursul reclamanților I.Z., I.S., G.K. și I.L., ambii prin reprezentanți legali I.Z. și I.S. II. Înalta Curte, examinând cererea de recurs formulată de pârâta SC C.A. SA Sibiu împotriva deciziei civile nr. 438/Ap din 8 iulie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, constată nulitatea acesteia în raport de reglementarea cuprinsă în art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., având în vedere următoarele considerente: Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă și limitativă redată în art. 304 C. proc.

civ. Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. Conform, art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate, prevăzute expres și limitativ la pct. 1-pct. 9, iar potrivit dispozițiilor art. 306 alin. (3) din același cod, indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Recurenta pârâtă își circumscrie argumentația motivelor de modificare depuse în termen legal la data de 10 iulie 2014, pe admiterea cererii de suspendare a executării silite a sentinței civile nr. 313/C/2013 a Tribunalului Brașov și a deciziei civile nr. 438/Ap din 8 iulie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, în temeiul dispozițiilor art. 300 C. proc. civ. Prima chestiune de drept care se impune a fi examinată în raport de recursul pârâtei vizează modalitatea în care recurenta a înțeles să respecte regulile procedurale impuse pentru promovarea acestei căi extraordinare de atac. Din acest punct de vedere trebuie observat că recurenta nu a invocat nici unul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-pct.

9 C. proc. civ. și nici nu a argumentat în nici un fel cererea sa de recurs. Având în vedere că dezvoltarea motivelor de nelegalitate a deciziei recurate, presupune încadrarea într-unui din motivele limitativ prevăzute de art. 304, Înalta Curte apreciază că lipsește o minimă argumentare a criticilor pentru care solicită admiterea recursului declarat în cauză. În consecință, cum recurenta pârâtă nu arată motivele în raport de care apreciază ca fiind nelegală decizia pronunțată de instanța de apel, întrucât motivele existente prin care a susținut suspendarea executării nu se încadrează în nici unul din punctele art. 304 C. proc. civ., se constată că în cauză nu se poate realiza un examen al deciziei atacate, sub aspectul legalității acesteia.

Or, dispozițiile art. 304 alin. (1) și art. 302 1 alin. (1) C. proc. civ. nu numai că stabilesc condițiile promovării recursului, ci sancționează cu nulitatea nerespectarea lor. Cât privește completările la motivele de recurs depuse la data de 2 octombrie 2014, este de reținut că potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii dacă legea nu dispune altfel, iar recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, conform art. 301 alin. (1) din același cod. Față de aceste dispoziții legale și avându-se în vedere că cererea de repunere în termen formulată a fost respinsă, în raport de data comunicării deciziei din apel 9 septembrie 2014, criticile invocate de recurenta pârâtă în completările la motivele de recurs menționate, nu vor fi examinate, acestea fiind depuse cu depășirea termenului legal de 15 zile.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta pârâtă SC C.A. SA Sibiu nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de ecurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de recurs și dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții I.Z., I.S., G.K. și I.L., ambii prin I.Z. și I.S. împotriva deciziei civile nr. 438/Ap din 8 iulie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Constată nulitatea cererii de recurs formulată de pârâta SC C.A. SA Sibiu împotriva deciziei civile nr. 438/Ap din 8 iulie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2015.