ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 257/2015
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 257/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra recursurilor
de față;
Din examinarea
lucrărilor dosarului constată următoarele:
Tribunalului Brașov, secția a ll-a
civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 313/2013
din 16 octombrie 2013, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată
de reclamanții I.Z., I.S., G.K. minoră, prin reprezentant legal I.S., I.L. minor,
prin reprezentanți legali I.Z., I.S. în contradictoriu cu pârâta SC C.A. SA Sibiu
și intervenienții K.I. și T.F.
A obligat pârâta
SC C.A. SA să plătească reclamantului I.Z. suma de 100.000 euro în echivalent RON
la data plății efective, reprezentând despăgubiri pentru daune morale și suma de
60.000 euro, în echivalent RON la data plății efective, reprezentând despăgubiri
pentru daune materiale.
A obligat pârâta
SC C.A. SA să plătească reclamantului I.Z. suma de 155 euro/lunar, în echivalent
RON la data plății, reprezentând prestații periodice lunare de la data accidentului
8 iunie 2012 și până la încetarea stării de nevoie.
A obligată pârâta
SC C.A. SA să plătească reclamantei I.S. suma de 20.000 euro în echivalent în RON
la data plății efective, reprezentând despăgubiri pentru daune morale și suma de
⅓ din salariul mediu pe economie lunar, reprezentând pensie de înretinere
pentru copiii minori I.L. și G.K. de la data de 8 iunie 2012 și până la majoratul
minorilor sau alte dispoziții.
A obligat pârâta
SC C.A. SA să plătească reclamanților suma de 6.000 RON reprezentând cheltuieli
de judecată.
Au fost respinse
restul pretențiilor reclamanților.
Pentru a pronunța
această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
În fapt, la data
de 8 iunie 2012, reclamantul I.Z. în vârstă de 30 de ani, a suferit leziuni traumatice
grave într-un accident rutier, din culpa numitului T.L., asigurat R.C.A. la pârâta
SC C.A. SA.
În perioada 8
iunie 2012-26 iulie 2012 I.Z., a fost internat în Spitalul Clinic Județean de Urgență
B., Secția Neurochirurgie, întrucât în urma accidentului a suferit leziuni extrem
de grave, fiind în comă profundă și că potrivit deciziei medicale din 27
noiembrie 2012 eliberată de Casa Națională de Pensii Publice Harghita, acesta a
fost încadrat la grad de invaliditate II, capacitatea de muncă fiind pierdută în
totalitate.
Concluziile raportului
de expertiză medico-legală din 24 iulie 2012, precum și completarea raportului de
expertiză întocmit de dr. B.B. atestă faptul că reclamantul I.Z. prezintă sechele
neurologice și locomotorii ale unor leziuni traumatice care s-au produs posibil
în cadrul accidentului rutier.
S-a reținut că
reclamantul a necesitat circa 180 de zile îngrijire medicală față de complicațiile
apărute în evoluția leziunilor traumatice inițiale, necesitând respirație artificială
controlată pentru 8 zile, viața acestuia fiind pusă în primejdie.
Prin rezoluția
din 19 noiembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea, s-a dispus neînceperea
urmăririi penale față de conducătorul auto T.L., cercetat sub aspectul săvârșirii
infracțiunii de vătămare corporală din culpă, întrucât a intervenit decesul făptuitorului.
Instanța reținând
starea de infirmitate permanentă a reclamantului, dovedită cu înscrisurile depuse
la dosar și depozițiile martorilor, a apreciat ca fiind justificat cuantumul despăgubirilor
pentru daune materiale de 60.000 euro, în echivalent RON la data plății efective.
Ca urmare a pierderii
capacității de muncă au fost considerate întemeiate și pretențiile formulate de
reclamantul I.Z. privind prestația periodică lunară de la data accidentului 8
iunie 2012 și până la încetarea stării de nevoie în cuantum de 150 euro/lună în
echivalent RON la data plății, reținându-se că acesta realiza venituri periodice
din activitatea sportivă și din activitatea SC S&Z.P. SRL.
În speță, instanța
a apreciat că pentru repararea prejudiciului moral suferit de reclamantul I.Z. se
impune acordarea unui despăgubiri în cuantum de 60.000 euro, iar pentru reclamanta
I.S., în calitate de soție a victimei accidentului, care la data producerii accidentului
era însărcinată, despăgubiri în sumă de 20.000 euro, respingând restul pretențiilor
reprezentând daune morale, până la suma de 3.000.000 euro, ca neîntemeiate.
Au fost apreciate
ca întemeiate pretențiile reclamantei I.S., având ca obiect despăgubiri constând
în prestații periodice lunare, respectiv pensie de întreținere pentru minorii G.K.
și I.L. în cuantum de ⅓ din salariul mediu pe economie pentru fiecare copil,
conform art. 529 C. civ., începând cu data accidentului și până la majoratul minorilor.
Temeiul de drept
al acordării daunelor morale solicitate de reclamanți l-a constituit art. 49 teza
I, art. 54 din Legea nr. 136/1995, art. 26 alin. (1), art. 49 și art. 74 din Normele
privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin
accidente, aprobate prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011,
art. 1391 alin. (1), art. 2223 alin. (1) și art. 2226 alin. (1) noul C. civ.
Tribunalul Brașov,
secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă
nr. 51/C din 19 februarie 2013 a admis cererea reclamanților I.Z., I.S., G.K. și
I.L., ambii prin reprezentanți legali I.Z. și I.S., de îndreptare a erorii materiale
strecurată în considerentele sentinței civile nr. 313/2013 din 16 octombrie 2013,
a Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,
în sensul că suma acordată reclamantului I.Z. cu titlu de despăgubire morală este
de 100.000 euro în loc de 60.000 euro.
A respins cererea
reclamanților de obligare a pârâtei la plata daunelor morale pentru minorii G.K.
și I.L., întrucât la data accidentului 8 iunie 2012 minora G.K. avea vârsta de 10
ani, iar minorul I.L. nu era născut, astfel că față de vârsta acestora nu se poate
aprecia că au suferit un prejudiciu moral care să fie acoperit prin plata daunelor
morale.
Curtea de Apel
Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă
și asigurări sociale prin decizia civilă nr. 438/Ap din 8 iulie 2014, cu opinie
majoritară, a admis în parte apelurile formulate de reclamantul I.Z. și de pârâta
SC C.A. SA împotriva sentinței civile nr. 313/C din 16 octombrie 2013 pronunțată
de Tribunalul Brașov, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat pârâta
SC C.A. SA să plătească reclamantului I.Z. suma de 400.000 euro daune morale, în
loc de 100.000 euro.
A înlăturat dispoziția
privind obligarea pârâtei la plata către reclamanta I.S. a sumei de 20.000 euro
reprezentând daune morale, păstrând restul dispozițiilor sentinței.
A respins apelul
declarat de reclamanții I.S., G.K. și I.L. prin reprezentanți legali împotriva sentinței
civile nr. 313/C/2013 pronunțată de Tribunalul Brașov.
A respins apelul
formulat de reclamanți I.Z., I.S. în nume propriu și în calitate de reprezentanți
legali ai minorilor G.K. și I.L. împotriva sentinței civile nr. 51/C din 15
octombrie 2013 a Tribunalului Brașov.
Pentru a pronunța
această decizie instanța de apel a reținut următoarele:
I. Cu privire
la apelul reclamanților:
Curtea a reținut
că acesta este întemeiat doar în ceea ce privește critica referitoare la cuantumul
daunelor morale acordate de către instanța de fond reclamantului I.Z. în sumă de
100.000 euro, cuantum care nu reprezintă o despăgubire justă și corectă în raport
de traumele fizice și psihice suferite de către acesta, astfel că a obligat pârâta
SC C.A. SA să plătească reclamantului I.Z. suma de 400.000 euro daune morale, în
loc de 100.000 euro.
Reclamantul I.Z.
a fost victima unui accident auto ce a avut loc la 8 iunie 2012 din vina conducătorului
asigurat L.T., care a decedat la scurt timp, în urma căruia a fost internat de urgență
cu stare generală foarte gravă, stare care s-a menținut până în data de 15
iunie 2012, după care a suferit trei operații chirurgicale.
Potrivit raportului
de expertiză medico-legală, întocmit la 11 iunie 2013 de dr. B.B., reclamantul a
suferit un deficit locomotor accentuat, iar din deciziile nr. 2179 din 25
septembrie 2012, nr. 2905 din 19 noiembrie 2013 și certificatul din 30
septembrie 2013 a rezultat că reclamantul are capacitatea de muncă pierdută în totalitate,
fiind încadrat în gradul II de handicap.
Cu privire la
prejudiciul moral suferit de reclamantul I.Z., instanța a reținut că în urma accidentului
avut la vârsta de 30 de ani, acesta a devenit imobilizat într-un scaun cu rotile,
pierzându-și în totalitate capacitatea de muncă, că raportat la vătămările suferite,
la numărul de zile de îngrijire medicală necesare pentru vindecare, la traumele
fizice cu repercursiuni ireversibile, la privarea reclamantului de avantajele unei
vieți normale, de efortul suplimentar pe care acesta trebuie să îl facă pentru a-și
păstra condițiile de viață avute anterior accidentului precum și de prejudiciul
psihologic, acesta este îndreptățit la o compensație bănească care să-i ofere o
satisfacție echitabilă; ținând cont pe de o parte de suferințele fizice și psihice
accentuate ale acestuia precum și consecințele viitoare ale accidentului constând
în limitarea posibilității de a desfășura activități cotidiene, dar și, pe de altă
parte, necesitatea menținerii proporției între suferințele provocate și sarcina
impusă societății de asigurare de a suporta plata despăgubirilor; că în aceste condiții
suma de 400.000 euro constituie o satisfacție echitabilă.
II. Referitor
la apelul declarat de pârâta SC C.A. SA Sibiu.
Instanța a reținut
că în cauză accidentul de circulație menționat, a avut ca urmare vătămarea corporală
și nu decesul victimei, motiv pentru care devin incidente dispozițiile art. 1391
alin. (2) C. civ., potrivit căruia existența prejudiciului moral pentru alte categorii
de persoane decât victima accidentului este prezumată doar în caz de deces.
Prin urmare, în
mod nelegal instanța de fond a acordat prejudicii morale soției victimei accidentului
întrucât potrivit art. 3 din Legea nr. 136/1995 în asigurarea obligatorie raporturile
dintre asigurat și asigurător, drepturile și obligațiile fiecărei părți sunt stabilite
prin lege, iar persoanele care au vocație la despăgubiri sunt doar cele stabilite
de legiuitor, iar conform art. 50 din Legea nr. 136/1995, despăgubirile se acordă
pentru sumele pe care asigurătorul e obligat să le plătească persoanei păgubite
prin vătămare corporală sau deces.
Pentru aceleași
considerente, curtea a reținut că nu sunt întemeiate criticile invocate de reclamanți
prin care se solicită acordarea de daune morale către ce doi minori ai părților,
critici ce se regăsesc în apelul împotriva sentinței civile nr. 313/2013 și sentinței
civile nr. 51/2013 ale Tribunalului Brașov.
În ceea ce privește
motivele de apel referitoare la nedovedirea daunelor materiale în cuantum de 60.000
euro, acordate reclamantului I.Z., s-a reținut că acestea sunt nefondate întrucât
în această materie sunt aplicabile prevederile art. 49 pct. 1 lit. d) din Ordinul
Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011 potrivit cărora eventualele
cheltuieli prilejuite de accident, se pot acorda pe bază de documente justificative
conform prescripțiilor medicale. Din interpretarea acestui text de lege rezultă
că dovedirea daunelor materiale nu presupune doar cheltuielile deja efectuate până
la data pronunțării hotărârii instanței, ci și cele prescrise de medici ca fiind
necesare recuperării sau îmbunătățirii calității vieții în cazul unei vătămări corporale
cu infirmități definitive.
Ori, în acest
sens, din înscrisul intitulat programul individual din 29 septembrie 2012 întocmit
de către Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap de pe lângă Consiliul Județean
Harghita a rezultat că reclamantul I.Z., are nevoie de tratament chirurgical și
ortopedic, de asistență medicală la domiciliu, de kinetoterapie și fizioterapie,
de gimnastică medicală și de mijloace de autoservire, iar toate aceste prescripții
medicale raportate la situația gravă a reclamantului presupune costuri a căror evaluare
a fost în mod corect apreciată de către instanța de fond.
Instanța a respins
critica referitoare la contradicția dintre considerente și dispozitiv, în ce privește
cuantumul sumei acordate, reținând că aceasta a rămas fără obiect, întrucât prin
sentința civilă nr. 51/C/2014 a Tribunalului Brașov, ea a fost corectată, fiind
îndreptată eroarea materială, iar pârâta nu a exercitat apel împotriva acestei hotărâri.
Principiul judecării
în echitate invocat de pârâtă este aplicat și respectat prin pronunțarea prezentei
decizii, instanța procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare
ale cauzei, în funcție de care a stabilit întinderea daunelor morale acordate.
Instanța a respins
obligarea pârâtei la plata prejudiciului reprezentând daune morale în sumă de 20.000
euro către reclamanta I.S., în raport de art. 1391 alin. (2) C. civ., art. 3 și
art. 50 din Legea nr. 136/1995, reținând că întrucât accidentul de circulație produs
în cauză a avut ca urmare vătămarea victimei și nu decesul acesteia, astfel că în
mod nelegal instanța de fond i-a acordat această sumă.
Pentru aceleași
considerente au fost înlăturare și criticile reclamanților prin care s-a solicitat
acordarea de daune morale către cei doi copii minori.
Împotriva deciziei
civile nr. 438/Ap din 8 iulie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția
civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și
asigurări sociale au declarat recurs reclamanții I.Z., I.S., G.K. și I.L., ambii
prin reprezentanți legali I.Z. Șl I.S., dar și pârâta SC C.A. SA Sibiu.
I. Reclamanții
I.Z., I.S., G.K. și I.L., ambii prin I.Z. Șl I.S., prin recursul formulat, întemeiat
pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au criticat decizia recurată pentru nelegalitate,
solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul obligării
pârâtei la repararea integrală a prejudiciului suferit de aceștia în urma evenimentului
rutier din 8 iunie 2012.
Recurenții reclamanți,
după o prezentare a situației de fapt au susținut în esență următoarele:
Cuantumul daunelor
morale acordat este sub nivelul solicitat, având în vedere că I.Z. în urma accidentului
de circulație a suferit multiple traume fizice și psihice, urmare intervențiilor
chirurgicale la care a fost supus, care l-au transformat dintr-o persoană normală,
într-o persoană imobilizată într-un scaun cu rotile, capacitatea de muncă fiind
pierdută în totalitate.
În aprecierea
cuantumului daunelor morale, reclamantul I.Z. a cerut să fie avute în vedere și
înscrisurile depuse la dosar din care rezultă vătămările corporale suferite și starea
actuală a sănătății sale, precum și faptul că daunele morale la care a fost obligată
pârâta sunt inferioare celor pe care practica judecătorească Ie-a statuat ca fiind
echitabile pentru situații similare.
II. Pârâtă SC
C.A. SA Sibiu, prin recursul declarat și motivat la data de 10 iulie 2014, a expus
pe larg susținerile sale prin care a solicitat admiterea cererii de suspendare a
executării silite a sentinței civile nr. 313/C/2013 a Tribunalului Brașov și a deciziei
civile nr. 438/Ap din 8 iulie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția
civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și
asigurări sociale, în temeiul dispozițiilor art. 300 C. proc. civ., până la soluționarea
recursului.
La 2
octombrie 2014, pârâta SC C.A. SA Sibiu, a depus rândul al doilea al motivelor de
recurs, prin care a formulat cerere de repunere în termen pentru exercitarea drepturilor
procesuale prevăzute de art. 303 alin. (2) C. proc. civ., respectiv pentru motivarea
recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 438/Ap din 8 iulie 2014, pronunțată
de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,
de conflicte de muncă și asigurări sociale.
I. Analizând recursul
declarat de reclamanții I.Z., I.S., G.K. și I.L., ambii prin reprezentanți legali
I.Z. și I.S. împotriva deciziei civile nr. 438/Ap din 8 iulie 2014, pronunțată de
Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,
de conflicte de muncă și asigurări sociale prin prisma criticilor formulate și a
temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru
următoarele considerente:
Singura critică
formulată în cauză, vizează cuantumul despăgubirilor morale acordate de instanța
de apel reclamantului I.Z., susținând că acestea ar fi insuficiente.
Dauna morală constă
în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se
referă la existența fizică a persoanei, sănătatea și integritatea corporală, la
sentimentele de afecțiune, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional și
alte valori similare.
Cât privește evaluarea
despăgubirilor necesare compensării prejudiciului moral, aceasta trebuie să aibă
în vedere mai multe criterii.
Un criteriu important
pentru determinarea daunelor morale îl constituie gravitatea prejudiciului moral
suferit, astfel că, cu cât valoarea lezată are o importanță mai mare pentru victimă,
cu atât prejudiciul moral va fi mai grav. Și cum nu există o valoare mai importantă
decât viața prejudiciul moral produs în cauză este unul foarte mare, care justifică
cuantumul pretențiilor acordate de instanță.
Criteriul echității
exprimă cerința ca daunele acordate să reprezinte o justă și integrală desdăunare
a victimei.
Distinct de cele
reținute, în termenii Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților
Fundamentale criteriul echității se traduce prin necesitatea ca partea lezată să
primească o satisfacție rezonabilă pentru prejudiciul moral suferit, dreptul la
familie și dreptul la viață fiind unele dintre drepturile fundamentale ale omului,
în fapt dreptul la viață fiind cel mai important dintre ele.
În ceea ce privește
cuantumul daunelor morale acordate, este de observat totuși că instanța s-a raport
la limita despăgubirilor prevăzute de legiuitor și menționată în polița de asigurare,
precum și la împrejurarea că în urma evenimentului rutier reclamantul a suferit
traume fizice și psihice, situație în raport de care acesta în calitate de victimă
urmează a fi despăgubit, având în vedere circumstanțele concrete ale cauzei, condițiile
producerii accidentului.
Cât privește justa
și echitabila dezdăunare care trebuie avută în vedere la stabilirea cuantumului
acestora, Înalta Curte constată că instanța de control judiciar în calea devolutivă
a apelului, analizând probele administrate, a reținut în mod corect ca fiind întrunite
condițiile răspunderii civile delictuale cât privește temeiul de drept pentru acordarea
daunelor morale în raport de prevederile art. 998 C. civ., respectiv fapta ilicită,
prejudiciu suferit ca urmare a săvârșirii unei astfel de fapte, vinovăția și legătura
de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, ca dovedite, cu referire la Ordinul
Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011 și Legea nr. 136/1995, ceea
ce-l îndreptățește pe reclamant să solicite daune morale pentru prejudiciul produs
urmare a accidentului de circulație care a avut loc.
În cauză, instanța
de apel a pronunțat o hotărâre legală în ceea ce privește cuantumul daunelor morale
acordate, evidențiind, așa cum rezultă din considerentele deciziei atacate, identificarea
elementelor care definesc gravitatea prejudiciului și încadrarea acestora într-un
barem de gravitate. Aceasta, întrucât, un criteriu important în stabilirea daunelor
morale îl constituie gravitatea prejudiciului moral.
Se constată de
altfel că, în privința criteriilor de stabilire a despăgubirilor morale, instanța
supremă a fost constantă în a decide că acestea se stabilesc în raport cu consecințele
negative suferite de victimă pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate,
măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute
consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională
și socială.
În cuantificarea
prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii obiective,
rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real suferit, Curtea
Supremă de Justiție, completul de 9 judecători, decizia nr. 89 din 9 iunie 2003.
Cum instanța de
apel a aplicat în mod just aceste criterii, stabilind ca despăgubirile acordate
reclamantului să fie cuantificate la suma de 400.000 euro pentru reclamant, cuantumul
acestora fiind rezonabil și echitabil de natură să ofere o anumită satisfacție compensatorie,
criticile recurentului se apreciază ca nefondate.
Pentru toate considerentele
anterior reținute, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,
Înalta Curte constatând că decizia. instanței de apel este legală, va respinge ca
nefondat, recursul reclamanților I.Z., I.S., G.K. și I.L., ambii prin reprezentanți
legali I.Z. și I.S.
II. Înalta Curte,
examinând cererea de recurs formulată de pârâta SC C.A. SA Sibiu împotriva deciziei
civile nr. 438/Ap din 8 iulie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția
civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și
asigurări sociale, constată nulitatea acesteia în raport de reglementarea cuprinsă
în art. 302
1
alin. (1) lit. c) C. proc. civ., având în vedere următoarele
considerente:
Recursul, cale
extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate,
în reglementarea expresă și limitativă redată în art. 304 C. proc. civ.
Potrivit art.
302
1
alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde, sub
sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și
dezvoltarea lor.
Conform, art.
304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru
motivele de nelegalitate, prevăzute expres și limitativ la pct. 1-pct. 9, iar potrivit
dispozițiilor art. 306 alin. (3) din același cod, indicarea greșită a motivelor
de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă
încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Recurenta pârâtă
își circumscrie argumentația motivelor de modificare depuse în termen legal la data
de 10 iulie 2014, pe admiterea cererii de suspendare a executării silite a sentinței
civile nr. 313/C/2013 a Tribunalului Brașov și a deciziei civile nr. 438/Ap din
8 iulie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze
cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, în temeiul
dispozițiilor art. 300 C. proc. civ.
Prima chestiune
de drept care se impune a fi examinată în raport de recursul pârâtei vizează modalitatea
în care recurenta a înțeles să respecte regulile procedurale impuse pentru promovarea
acestei căi extraordinare de atac.
Din acest punct
de vedere trebuie observat că recurenta nu a invocat nici unul din motivele de nelegalitate
prevăzute de art. 304 pct. 1-pct. 9 C. proc. civ. și nici nu a argumentat în nici
un fel cererea sa de recurs. Având în vedere că dezvoltarea motivelor de nelegalitate
a deciziei recurate, presupune încadrarea într-unui din motivele limitativ prevăzute
de art. 304, Înalta Curte apreciază că lipsește o minimă argumentare a criticilor
pentru care solicită admiterea recursului declarat în cauză.
În consecință,
cum recurenta pârâtă nu arată motivele în raport de care apreciază ca fiind nelegală
decizia pronunțată de instanța de apel, întrucât motivele existente prin care a
susținut suspendarea executării nu se încadrează în nici unul din punctele art.
304 C. proc. civ., se constată că în cauză nu se poate realiza un examen al deciziei
atacate, sub aspectul legalității acesteia.
Or, dispozițiile
art. 304 alin. (1) și art. 302
1
alin. (1) C. proc. civ. nu numai că stabilesc
condițiile promovării recursului, ci sancționează cu nulitatea nerespectarea lor.
Cât privește completările
la motivele de recurs depuse la data de 2 octombrie 2014, este de reținut că potrivit
art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii
dacă legea nu dispune altfel, iar recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs
sau înăuntrul termenului de recurs, conform art. 301 alin. (1) din același cod.
Față de aceste
dispoziții legale și avându-se în vedere că cererea de repunere în termen formulată
a fost respinsă, în raport de data comunicării deciziei din apel 9 septembrie 2014,
criticile invocate de recurenta pârâtă în completările la motivele de recurs menționate,
nu vor fi examinate, acestea fiind depuse cu depășirea termenului legal de 15 zile.
În considerarea
celor ce preced, constatând că recurenta pârâtă SC C.A. SA Sibiu nu s-a conformat
obligației reglementate de dispozițiile art. 302
1
alin. (1) lit. c) C.
proc. civ. potrivit cărora cererea de ecurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității,
motivele de recurs și dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența
motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc.
civ., va constata nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 302
1
alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat
recursul declarat de reclamanții I.Z., I.S., G.K. și I.L., ambii prin I.Z. și I.S.
împotriva deciziei civile nr. 438/Ap din 8 iulie 2014, pronunțată de Curtea de Apel
Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de
muncă și asigurări sociale.
Constată nulitatea
cererii de recurs formulată de pârâta SC C.A. SA Sibiu împotriva deciziei civile
nr. 438/Ap din 8 iulie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă
și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2015.