ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2317/2012

Deliberând asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin sentința penală nr. 4/ F din 18 ianuarie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 988/66/2011, s-a dispus condamnarea în baza art. 184 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 63 alin. (3) și (5) C. pen., art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., inculpatului G.A., la pedeapsa amenzii în cuantum de 400 lei, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă. A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 1 C. pen., conform cărora dacă se va sustrage cu rea-credință de la executarea amenzii, instanța poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, ținând seama de partea din amendă care a fost achitată.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 14 alin. (3) lit. b), alin. (5) C. proc. pen., art. 998 – art. 999 C. civ., art. 49 din Legea nr. 136/1995 a obligat asigurătorul SC O.V.I.G. SA să plătească părții civile N.A. suma totală de 2.000 Euro sau echivalent în lei la data plății efective, reprezentând despăgubiri civile (1.000 Euro daune materiale și 1.000 Euro daune morale) și a respins restul pretențiilor acestei părți civile. A respins, ca nefondate, pretențiile civile formulate de Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul să plătească statului suma de 700 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare. În baza art. 193 alin. (1) și (2) C. proc.

pen., art. 50 din Legea nr. 136/1995, a obligat asigurătorul SC O.V.I.G. SA să plătească părții civile N.A. suma de 300 lei cheltuieli judiciare. Instanța a fost sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov din 8 noiembrie 2011, consecutiv căruia s-a și investit potrivit art. 300 C. proc. pen., cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului G.A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 184 alin. (1) și (3) C. pen., constând, în esență, în aceea că la data de 9 mai 2011, inculpatul aflându-se la volanul autoturismului nu a acordat prioritate de trecere părții vătămate N.A., angajată în traversarea pe trecere de pietoni, de culoarea verde a semaforului și a accidentat-o, cauzându-i 16-18 zile îngrijiri medicale.

Hotărând soluționarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu art. 345 alin. (2) C. proc. pen., în condițiile aplicării procedurii simplificate reglementată în art. 320 1 C. proc. pen., privind judecata în cazul recunoașterii vinovăției numai pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, instanța a examinat și apreciat materialul amintit, confirmând existența faptului ilicit dedus judecății și vinovăția penală a autorului acestuia, în care sens a reținut următoarele: În după-amiaza zilei de 09 mai 2011, inculpatul G.A. se deplasa cu autoturismul personal, pe str. Zizinului din Municipiul Brașov în direcția str. Alex. Vlahuță. În apropierea Oficiului Poștal și în imediata apropiere a intersecției străzilor Zizinului cu Vlahuță, inculpatul nu a acordat prioritate de trecere pietonilor N.A.

și M.C., care se angajaseră în traversarea străzii dinspre Oficiul Poștal spre magazinul P., la culoarea verde a semaforului. În urma impactului, partea vătămată N.A. a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov - Serviciul U.P.U., fiind diagnosticată cu TCC acut minor, afirmativ fără pierderea stării de conștientă, hematom epicranian occipital drept, contuzie toracică, contuzie coloana cervicală, contuzie abdominală, contuzie genunchi drept și gamba dreaptă; examenul CT coloana cervicală vertebrală cervicală, efectuată la data de 13 mai 2011, a evidențiat mic traiect de fisură corticală pe conturul posterior al vertebrei cervicale C2, fără fragmente osoase în canal. Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 1196/ E din 12 mai 2011, întocmit de S.J.M.L.

Brașov, N.A. a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce la data de 09 mai 2011 prin lovire cu și de corpuri dure, posibil în cadrul unui accident de trafic rutier și necesită 16-18 zile îngrijire medicală, fără să rămână cu infirmități. Această stare de fapt a fost reținută pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale. Astfel, la dosarul cauzei a fost depus procesul verbal întocmit de organele de poliție la data de 09 mai 2011, cu ocazia cercetării la fața locului, în cuprinsul căruia au fost menționate principalele aspecte ale accidentului rutier, fiind întocmită și o schiță. Totodată, agenții de poliție sosiți la fața locului au confirmat, prin declarațiile date în fața procurorului, locul în care s-a produs accidentul, respectiv, pe trecerea de pietoni semnalizată prin indicator și marcaj, P.I.C.

precizând că G. A. nu a acordat prioritate de trecere victimei care circula regulamentar. De asemenea, instanța a acordat valoare probantă buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr. 675/ T din 12 mai 2011 întocmit de S.J.M.L. Brașov din cuprinsul căruia rezultă că la orele 18.540 inculpatul nu prezenta alcoolemie în sânge. Potrivit declarației părții vătămate N.A., în data de 09 mai 2011, s-a angajat în traversarea străzii după ce semaforul a avut culoarea verde, fiind lovită de autoturismul condus de inculpat, izbită de parbriz și trântită la pământ. S-a reținut că aceste susțineri se coroborează cu depozițiile martorilor oculari M.R.C. și N.G.

Din declarația celui dintâi a rezultat că a așteptat culoarea verde a semaforului din dreptul Oficiului Poștal Brașov pentru a traversa spre magazinul P.; în fața lui se afla o femeie, iar în spatele lor alte persoane, astfel încât, când semaforul a indicat culoarea verde, s-au angajat în traversarea străzii; la scurt timp după coborârea de pe trotuar, pe trecerea de pietoni, atât el, cât și femeia au fost loviți de mașina condusă de inculpat, fiind trântiți la pământ, femeia fiind mai întâi izbită de parbrizul autoturismului. De asemenea, martorul N.G., care se angajase în traversarea străzii din sensul opus (magazinul P. spre Oficiul Poștal Brașov) a declarat că, în timp ce se afla pe la jumătatea trecerii de pietoni, a auzit o bubuitură și a văzut în față, tot pe trecerea de pietoni, o femeie care fusese accidentată, respectiv, aruncată pe bordul unei mașini, martorul văzând când aceasta a căzut de pe capota mașinii pe carosabil.

Prin declarațiile date în cursul urmăririi penale, inculpatul a susținut că nu are nicio culpă în producerea accidentului rutier întrucât a rulat cu viteză redusă, înainte de a ajunge la trecerea de pietoni a observat că este liberă și semaforul era roșu, motiv pentru care și-a continuat deplasarea, a depășit semaforul de pe partea sa de mers, astfel încât s-a uitat spre semaforul de pe partea opusă, care era tot roșu; pentru a se asigura că poate să vireze pe b-dul. Vlahuță, a întors capul spre b-dul Saturn, astfel încât nu a observat schimbarea semaforului în verde și a lovit partea vătămată și un alt bărbat care se angajaseră în traversare. Potrivit aprecierii inculpatului, cei doi pietoni nu s-au asigurat și s-au angajat în traversare în mod intempestiv, fără să îl vadă.

Aceste declarații au fost contrazise de depozițiile martorilor anterior indicați, din care a rezultat, fără nici un dubiu, împrejurarea că partea vătămată s-a angajat în traversarea străzii după ce semaforul a afișat culoarea verde; relevantă este susținerea martorului N., care la momentul impactului, traversa din sens opus și se afla deja la jumătatea distanței suprafeței marcată drept trecere de pietoni, martorul M. confirmând că a văzut două autoturisme oprite pe cealaltă bandă de mers, acordând prioritate pietonilor care traversau dinspre magazinul P. spre oficiul poștal. În fața instanței de judecată, înainte de citirea actului de sesizare, inculpatul a invocat aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., învederând că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare, solicitând ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește. Din analiza probelor administrate în cursul urmăririi penale, coroborate cu declarația de recunoaștere a faptei de către inculpat, s-a constatat că, în drept, fapta inculpatului G.A. care, în data de 09 mai 2011, conducând autoturismul înmatriculat nu a acordat prioritate de trecere părții vătămate N.A., care se angajase în traversa pe trecerea de pietoni, la culoarea verde a semaforului, producând un accident rutier în urma căruia victima a suferit leziuni corporale care au necesitat spre vindecare un număr de 16-18 zile îngrijire medicală întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută și pedepsită de art. 184 alin. (1) și (3) C. pen.

Producerea accidentului rutier a fost determinată de împrejurarea că inculpatul a încălcat dispozițiile art. 31 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, conform cărora participanții la trafic trebuie să respecte regulile de circulație, semnalele, indicațiile și dispozițiile polițistului rutier, precum și semnificația diferitelor tipuri de mijloace de semnalizare rutieră, precum și pe cele ale art. 72 alin. (2) din același act normativ, potrivit cu care pietonii au prioritate de trecere față de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajați în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate și semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor.

Ca atare, întrucât inculpatul nu a respectat dispozițiile legii speciale privitoare la prioritatea de trecere, s-a apreciat nefondată cererea sa de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 184 alin. (1) și (3) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 184 alin. (1) C. pen.

Fiind în afara oricărui dubiu faptul că la momentul la care s-a angajat în traversarea pe trecerea de pietoni semaforul avea culoarea verde, instanța de fond a apreciat că nu se poate reține o culpă a victimei în producerea accidentului, inculpatul fiind singurul vinovat în condițiile în care avea obligația legală de a acorda prioritate de trecere pietonilor care traversau regulamentar, iar modul defectuos în care acesta a înțeles să se asigure pentru a pătrunde în intersecție și a efectua un viraj, în condițiile în care autoturismul pe care îl conducea se îndrepta iminent pe trecerea de pietoni, demonstrează existența formei de vinovăție necesară pentru a fi reținută în sarcina sa infracțiunea prevăzută de art. 184 alin. (1) ș (3) C. pen.

S-a mai reținut că, nu este incidență nicio cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei, iar apariția unui pieton pe trecerea de pietoni nu constituie o împrejurare care să nu poată fi prevăzută de un conducător auto, motiv pentru care dispozițiile art. 47 C. pen., nu sunt incidente. Din cele ce preced a rezultat că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, instanța de fond a dispus condamnarea acestuia. Curtea a reținut că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea sau amenda. Procedând la individualizarea pedepsei potrivit criteriilor prevăzute în acest sens de art. 72 C. pen., instanța a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea săvârșită astfel cum au fost modificate prin incidența art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., circumstanțele reale ale prezentei cauze, anterior expuse, dar și circumstanțele personale ale inculpatului aflat la prima confruntare cu legea penală, care a avut o bună conduită procesuală, manifestându-se activ încă din cursul urmăririi penale în sensul ajutării materiale a victimei; toate aceste aspecte au îndreptățit instanța să aprecieze că sancțiunea amenzii penale într-un cuantum orientat spre minimul special obținut prin aplicarea reducerii cu o treime este aptă să asigure realizarea scopului pedepsei, astfel cum acesta este reglementat prin dispozițiile art. 52 C. pen. Fată de toate aceste considerente, în 184 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 63 alin. (3) și (5) C. pen., art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., instanța l-a condamnat pe inculpatul G.A. la pedeapsa amenzii în cuantum de 400 lei, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Inculpatului i s-au pus în vedere dispozițiile art. 63 1 C. pen., arătându-i că dacă se va sustrage cu rea-credință de la executarea amenzii, instanța poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, ținând seama de partea din amendă care a fost achitată. Soluționând în continuare acțiunea civilă exercitată în prezentul proces penal de partea civilă N.A. și Spitalul Clinic Județean de Urgentă Brașov, Curtea a reținut că, înainte de citirea actului de sesizare, N.A. a învederat instanței că se constituie parte civilă cu suma de 1.000 Euro daune materiale și cu suma de 9.000 Euro daune morale, solicitând obligarea inculpatului, în solidar cu asigurătorul SC O.V.I.G.

SA la plata acestora. În dovedirea pretențiilor, partea civilă N.A. a atașat la dosarul cauzei biletul de ieșire din spital, certificatul medical nr. 15 din 09 decembrie 2011, prescripții medicamente. Totodată, Curtea a reținut că, în cursul urmăririi penale, inculpatul a achitat victimei, în scop de ajutor material, suma totală de 4.350 lei, iar la termenul când a fost audiat a declarat că este de acord să îi mai plătească suma de 1.000 Euro, pretinsă cu titlu de daune materiale, fiind astfel incidente dispozițiile art. 16 1 alin. (3) C. proc. pen. De asemenea, instanța a constatat că accidentul rutier a cărui victimă a fost N.A. a fost de natură să producă acesteia, pe lângă suferința fizică și o suferință psihică, inerentă celei dintâi și de natură să justifice acordarea de daune morale.

Conștiința de a fi bolnav și privat astfel de stilul de viată obișnuit, de obiceiurile zilnice, chiar și numai pe parcursul celor 16-18 zile de îngrijire medicală demonstrează existenta unui prejudiciu nepatrimonial pentru a cărui compensare este necesară o despăgubire patrimonială. De altfel, în cauză au fost audiați martorii M.A.M. și D.A., din ale căror depoziții instanța a reținut trauma încercată de victima accidentului, suferințele fizice și psihice ale acesteia, faptul că aceasta nu mai este la fel de comunicativă ca înainte de accident, fiind mai tot timpul supărată, acuzând dureri la ceafă și coloană. în cuantificarea sumei ce a fost acordată cu acest titlu, Curtea a apreciat că 1.000 Euro sau echivalentul în lei la data plății efective reprezintă o justă și echitabilă despăgubire, aptă atât să dea satisfacție morală victimei, cât și să nu constituie o îmbogățire fără justă cauză a acesteia.

Instanța a apreciat că pretențiile formulate de Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov sunt nefondate, fiind respinse pentru următoarele considerente: Unitatea sanitară s-a constituit parte civilă în prezenta cauză, solicitând, în temeiul art. 14 și urm. C. proc. pen., art. 313 din Legea nr. 95/2006, art. 998 – art. 999 și art. 1088 C. civ., acordarea sumei de 2011,81 lei, reprezentând contravaloarea prestațiilor medico-sanitare acordate victimei N.A.

în perioada internării acesteia, 28 iulie 2011 – 04 august 2011. Din oficiu, constatând că încă din cursul urmăririi penale s-a analizat dacă perioada internării este de natură să determine creșterea numărului de zile de îngrijire medicală necesare victimei N.A., fiind întocmită o completare a raportului de expertiză medico-legală, această instanță a dispus efectuarea unui supliment al expertizei, solicitând serviciului de specialitate să precizeze dacă există legătură de cauzalitate între afecțiunile ce au determinat internarea părții civile N.A.

și afecțiunile produse prin accidentul din data de 09 mai 2011. Prin răspunsul comunicat sub nr. 1196/E/2011, din 23 decembrie 2011, Serviciul Județean de Medicină Legală Brașov a învederat instanței că în cadrul spitalizării, ce a avut loc la 2 luni și jumătate după producerea leziunilor traumatice, nu s-au stabilit diagnostice medicale noi, complicații, ori stări sechelare în evoluția leziunilor traumatice inițiale, iar diagnosticul de sindrom HIC nu poate fi pus în legătură de cauzalitate cu evenimentul traumatic minor/mediu petrecut cu 79 de zile în urmă. A rezultat că nu este îndeplinită una dintre condițiile cumulative necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale (art. 998 – art. 999 din vechiul C. civ., în vigoare la momentul faptelor), lipsind legătura de cauzalitate între fapta ilicită a inculpatului și prejudiciul produs unității sanitare.

Referitor la cel care va fi obligat la plata despăgubirilor, Curtea a constatat că la data producerii accidentului rutier, autoturismul condus de inculpat avea încheiată o asigurare de răspundere civilă auto R.C.A. la SC O.V.I.G. SA, motiv pentru care acest asigurător a fost introdus în cauză și citat. Prin contractul de asigurare, asigurătorul și-a asumat expres obligația de a suporta pagubele cauzate de asigurat prin accidentul auto imputabil, în acest sens fiind și dispozițiile art. 49 alin. (1) din Legea nr. 136/1995. Curtea a reținut că, potrivit art. 41 din Legea nr. 136/1995, în asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii față de terțele persoane păgubite, iar potrivit art. 44 din aceeași act normativ, asigurătorul plătește despăgubirea nemijlocit celui păgubit în măsura în care acesta nu a fost despăgubit de asigurat.

Pentru prejudiciile încercate prin producerea unui accident de circulație, se angajează răspunderea asigurătorului ca efect al asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, art. 54 din Legea nr. 136/1996 stipulând expres faptul că în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.

Prin urmare, deși, în speță, sunt întrunite condițiile legale de angajare a răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, existând un contract de asigurare valabil încheiat, asigurătorul urmează a fi obligat în mod direct să acopere prejudiciul creat prin fapta inculpatului; obligația asigurătorului rezultă din dispozițiile legale menționate, astfel încât acesta nu poate fi chemat să răspundă nici ca parte responsabilă civilmente, nici ca garant și nici alături de cel răspunzător de producerea pagubei. Așa fiind, în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 14 alin. (3) lit. b), alin. (5) C. proc. pen., art. 998 – art. 999 C. civ., art. 49 din Legea nr. 136/1995, văzând și dispozițiile art. 24 alin. (2) lit. b) din Ordinul C.S.A.

nr. 5/2010, asigurătorul SC O.V.I.G. SA va fi obligat să plătească părții civile N.A. suma totală de 2.000 Euro sau echivalent în lei la data plății efective reprezentând despăgubiri civile (1.000 Euro daune materiale și 1.000 Euro daune morale), fiind respinse restul pretențiilor acestei părți civile, precum și pretențiile formulate de Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 700 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale și al judecății în primă instanță. Relativ la cererea părții civile de acordare a cheltuielilor judiciare reprezentate de onorariul avocatului ales (300 lei, conform facturii nr. 000813 din 05 decembrie 2011 depusă la dosarul cauzei), s-au constatat îndeplinite condițiile prevăzute de art. 193 alin. (1) și (2) C. proc.

pen. , fiind totodată incidente dispozițiile art. 50 din Legea nr. 136/1995 raportat la art. 26 alin. (1) lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010, în conformitate cu care despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, motiv pentru care asigurătorul va fi obligat să plătească părții civile N.A. și suma de 300 lei cheltuieli judiciare. 2. Împotriva sentinței penale evocate au formulat, în termen legal, recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și partea civilă N.A., aducând critici privind legalitatea și temeinicia hotărârii.

Procurorul a apreciat că pedeapsa aplicată este netemeinică în raport cu fapta reținută în sarcina inculpatului, care a ignorat regulile de circulație și nu a acordat prioritate de trecere părții civile care se angajase regulamentar pe trecerea de pietoni, la culoarea verde a semaforului, cu urmările faptei. În conformitate cu art. 52 – art. 72 C. pen., se consideră că se impunea aplicarea unei pedepse cu închisoarea, în modalitatea de executare prevăzută de art. 81 C. pen., iar în sprijinul unei asemenea soluții, au fost invocate decizii de speță vizând spețe similare, din care rezultă, în opinia procurorului, practica instanței de judecată de a aplica pedepse cu închisoarea pentru acest gen de infracțiuni, vătămare corporală din culpă.

Și recurenta parte civilă N.A. a avansat critici, susținând că sentința penală nr. 4/ F din 18 ianuarie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, este parțial netemeinică și nelegală, din perspectiva cuantumului daunelor morale acordate, circumscris cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. Se arată în cuprinsul motivelor de recurs depuse în scris la dosarul cauzei că în cauză nu este vorba de satisfacție morală ci de un echivalent al traumelor psihice declanșate de impactul ce a avut loc în momentul în care partea civilă a fost lovită de autoturismul inculpatului, izbite de parbriz și trântită la pământ. În acest sens s-a invocat aspectul că partea civilă nu este o persoană tânără, ci are vârsta de 58 ani, iar sechelele psihice sunt evidente.

În opinia recurentei părți civile, aprecierea prejudiciului moral nu se rezumă la determinarea „prețului” suferințelor fizice și psihice, ci înseamnă evaluarea tuturor consecințelor negative ale prejudiciului și implicațiile acestora pe toate planurile vieții sociale a persoanei vătămate. în consecință, partea civilă a subliniat că instanța a procedat la o subevaluare a cuantumului daunelor morale, aplicând greșit legea raportat la urmările faptei și a solicitat acordarea daunelor morale în cuantum de 9.000 euro. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând sentința recurată, prin prisma cazurilor de casare invocate, a criticilor formulate, dar și în conformitate cu prevederile art. 385 9 alin. (2) și (3) C. proc.

pen., expune. În cauza de față, instanța investită prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București din 8 noiembrie 2011 cu judecarea în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului G.A. (avocat în cadrul Baroului Gorj) pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, art. 184 alin. (1) și (3) C. pen., înainte de a proceda la citirea actului de sesizare în invocarea de către inculpat a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., constatând întrunite cerințele în materie, a soluționat latura penală și latura civilă adiacentă, constatând, din probele administrate la urmărirea penală, că fapta inculpatului e stabilită și sunt suficiente date cu privire la persoana inculpatului pentru a permite stabilirea unei pedepse.

În fapt, a reieșit că în data de 9 mai 2011, inculpatul G.A. conducând autoturismul, nu a acordat prioritate de trecere părții vătămate N.A. care traversa regulamentar pe trecerea de pietoni, provocând astfel un accident rutier cu consecința producerii unei leziuni corporale părții vătămate, ce au necesitat pentru vindecare 16-18 zile îngrijiri medicale. În urma unei evaluări corespunzătoare a materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, s-a concluzionat fundamentat că în producerea accidentului, inculpatul a fost singurul vinovat în împrejurarea în care avea obligația legală de a acorda prioritate de trecere pietonilor care traversau regulamentar și nu a procedat ca atare, ci dimpotrivă, a pătruns în acea intersecție și s-a asigurat de o manieră defectuoasă.

În raport cu critica procurorului legate de greșita individualizare juridică a pedepsei aplicate inculpatului G.A., Înalta Curte de Casație și Justiție în urma propriului demers analitic, constată că aceasta este nefondată. În aplicarea dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., instanța fondului a avut în vedere în operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., raportându-se în mod adecvat la circumstanțele reale ale cauzei, la gradul de pericol social concret al faptei și urmările acesteia, dar și la circumstanțele de ordin personal ale inculpatului, sens în care a ținut seama de aspectul că se afla la primul său conflict cu normele legii penale, a manifestat o bună conduită procesuală, conturându-se în cursul procesului penal disponibilitatea sa în a oferi ajutor material părții vătămate.

Prin condamnarea inculpatului la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 400 lei, în condițiile art. 63 C. pen., se apreciază că există garanții suficiente în îndeplinirea dublului scop al pedepsei. Individualizarea pedepsei trebuie să aibă ca scop determinarea aplicării unei pedepse juste, corecte, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât și din punct de vedere al nevoii de reeducare, reinserția socială a făptuitorului. În această manieră, retribuția justă realizează și scopul pedepsei, cel de prevenție generală și specială. Față de natura infracțiunii, forma de vinovăție cu care aceasta a fost comisă, urmărire faptei, dar și elementele ce caracterizează persoana inculpatului, în considerarea realizării unei proporționalități reale între nevoia de reeducare a inculpatului și restabilirea ordinii de drept încălcate, se concluzionează că operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei satisface exigențele legii.

În ceea ce privește greșita aplicare a legii în soluționarea laturii civile în cauză, critica adusă de recurenta parte civilă N.A. și circumscrisă cazului de casare reglementat în art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. , Înalta Curte de Casație și Justiție arată: Observând actele procedurale existente la dosarul cauzei se constată că partea vătămată N.A. s-a constituit în termen legal parte civilă împotriva inculpatului cu suma de 1000 euro reprezentând daune materiale și 1000 euro cu titlu de daune morale, solicitând obligarea inculpatului în solidar cu asigurătorul SC O. la plata acestor sume, iar în dovedirea pretențiilor materiale a depus o serie de documente justificative, bilet ieșire din spital, certificat medical, prescripții medicamente.

De menționat că materialul probator administrat la urmărirea penală relevă, în planul acțiunii civile adiacente exercitate în prezentul proces penal, că inculpatul a achitat părții vătămate suma de 4350 lei, în scop de ajutor material bănesc, iar în fața instanței de judecată și-a manifestat disponibilitatea de a mai achita acesteia suma de 1.000 euro, cu titlu de daune materiale. Într-un asemenea context procesual, instanța fondului făcând aplicarea art. 16 1 alin. (3) C. proc. pen., în ceea ce privește recunoașterea pretențiilor civile vizând daunele materiale, a procedat, în mod întemeiat, la obligarea inculpatului la plata sumei de 1000 euro, despăgubiri în măsura recunoașterii. Referitor la cuantificarea sumei pe care instanța fondului a acordat- o părții civile N.A.

cu titlu de daune morale, sumă contestată de recurenta parte civilă, în planul cuantumului scăzut, Înalta Curte de Casație și Justiție expune: Judecătorul fondului a apreciat că suma de 1000 euro sau echivalentul în lei la data plății efective reprezintă o justă și echitabilă despăgubire, aptă atât să dea satisfacție morală victimei cât și să nu constituie o îmbogățire fără justă cauză a acesteia. S-a avut în vedere în acest sens că accidentul rutier a cărei victimă a fost partea civilă N.A. a fost de natură a produce acesteia, alături de suferința fizică și o suferință psihică, inerentă și care justifică acordarea unor daune morale. Prin urmare, având în vedere cadrul procesual guvernat de dispozițiile art. 3856 alin. (3) C. proc.

pen., reaprecierea cuantumului daunelor morale la care este obligat inculpatul este posibilă în prezenta cauză, în contextul în care instanța de recurs, este obligată să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept. În baza propriului examen, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că prin cuantumul daunelor morale acordate părții civile, despăgubirea prezintă un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă sănătății fizice și psihice a părții vătămate, reflectând gradul de lezare a valorii sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii aduse. În fine, prin obligarea efectivă a asigurătorului SC O.V. la plata sumelor cu titlu de daune materiale și morale instanța fondului a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor Legii nr. 136/1995.

Astfel, în urma constatării că la data producerii accidentului rutier, autoturismul condus de inculpat avea încheiată o asigurare de răspundere civilă auto R.C.A. la SC O. s-a dispus introducerea în cauză și citarea acestei societăți de asigurări. În considerarea dispozițiilor din Legea nr. 136/1995 care statuează cu privire la obligarea asigurătorului la plata despăgubirilor pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii față de terțele persoane păgubite, în mod nemijlocit celui păgubit, în măsura în care acesta nu a fost despăgubit de asigurat, instanța fondului în mod pe deplin justificat a dispus obligarea asigurătorului SC O. în temeiul art. 49 din lege la plata daunelor.

Prin urmare, conform prevederilor legale evocate, asigurătorul, în baza contractului de asigurare, răspunde direct față de terțele persoane păgubite prin accidentul de autoturism produse de asigurat, despăgubirea acordându-se, potrivit art. 49 și 50 din lege, pentru sumele pe care asiguratul, e obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuieli de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri. Este evident faptul că partea vătămată care se constituie parte civilă în cadrul procesului penal urmărește să-i fie soluționate interesele sale legitime, având dreptul la un proces echitabil, inclusiv prin obligarea asigurătorului de răspundere civilă la plata despăgubirilor civile, manieră prin care se evită o serie de procese civile subsecvente ce ar tinde la prelungirea nefirească și păgubitoare a procesului penal.

În virtutea considerentelor ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apei Brașov și de partea civilă N.A. Va obliga recurenta parte civilă la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat G.A., se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de parchet, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și de partea civilă N.A. împotriva sentinței penale nr. 4/ F din 18 ianuarie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat G.A., în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de parchet, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 iunie 2012.