ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2317/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2317/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra

recursurilor de față,

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

18 ianuarie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu

minori, pronunțată în dosarul nr. 988/66/2011, s-a dispus condamnarea în baza

art. 184 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 63 alin. (3) și (5) C.

pen., art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., inculpatului G.A., la

pedeapsa amenzii în cuantum de 400 lei, pentru săvârșirea infracțiunii de

vătămare corporală din culpă.

A atras atenția inculpatului asupra

dispozițiilor art. 63

1

C. pen., conform cărora dacă se va sustrage

cu rea-credință de la executarea amenzii, instanța poate înlocui această

pedeapsă cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute de lege pentru

infracțiunea săvârșită, ținând seama de partea din amendă care a fost achitată.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc.

pen., raportat la art. 14 alin. (3) lit. b), alin. (5) C. proc. pen., art. 998

– art. 999 C. civ., art. 49 din Legea nr. 136/1995 a obligat asigurătorul SC O.V.I.G.

SA să plătească părții civile N.A. suma totală de 2.000 Euro sau echivalent în

lei la data plății efective, reprezentând despăgubiri civile (1.000 Euro daune

materiale și 1.000 Euro daune morale) și a respins restul pretențiilor acestei

părți civile.

A respins, ca nefondate, pretențiile

civile formulate de Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., a obligat inculpatul să plătească statului suma de 700 de lei cu titlu de

cheltuieli judiciare.

În baza art. 193 alin. (1) și (2) C.

proc. pen., art. 50 din Legea nr. 136/1995, a obligat asigurătorul SC O.V.I.G. SA

să plătească părții civile N.A. suma de 300 lei cheltuieli judiciare.

Instanța a fost sesizată prin

rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov din 8 noiembrie

2011, consecutiv căruia s-a și investit potrivit art. 300 C. proc. pen., cu

judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului G.A. pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită

de art. 184 alin. (1) și (3) C. pen., constând,

în esență, în

aceea că la data de 9 mai 2011, inculpatul aflându-se la volanul autoturismului

nu a acordat prioritate de trecere părții vătămate N.A., angajată în

traversarea pe trecere de pietoni, de culoarea verde a semaforului și a

accidentat-o, cauzându-i 16-18 zile îngrijiri medicale.

Hotărând soluționarea în fond a cauzei

penale prin condamnare în conformitate cu art. 345 alin. (2) C. proc. pen., în

condițiile aplicării procedurii simplificate reglementată în art. 320

1

C. proc. pen., privind judecata în cazul recunoașterii vinovăției numai pe baza

probelor administrate în faza de urmărire penală, instanța a examinat și

apreciat materialul amintit, confirmând existența faptului ilicit dedus

judecății și vinovăția penală a autorului acestuia, în care sens a reținut

următoarele:

În după-amiaza zilei de 09 mai 2011,

inculpatul G.A. se deplasa cu autoturismul personal, pe str. Zizinului din

Municipiul Brașov în direcția str. Alex. Vlahuță.

În apropierea Oficiului Poștal și în

imediata apropiere a intersecției străzilor Zizinului cu Vlahuță, inculpatul nu

a acordat prioritate de trecere pietonilor N.A. și M.C., care se angajaseră în

traversarea străzii dinspre Oficiul Poștal spre magazinul P., la culoarea verde

a semaforului.

În urma impactului, partea vătămată N.A.

a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov - Serviciul

U.P.U., fiind diagnosticată cu TCC acut minor, afirmativ fără pierderea stării

de conștientă, hematom epicranian occipital drept, contuzie toracică, contuzie

coloana cervicală, contuzie abdominală, contuzie genunchi drept și gamba

dreaptă; examenul CT coloana cervicală vertebrală cervicală, efectuată la data

de 13 mai 2011, a evidențiat mic traiect de fisură corticală pe conturul

posterior al vertebrei cervicale C2, fără fragmente osoase în canal.

Potrivit raportului

de expertiză medico-legală nr. 1196/ E din 12 mai 2011,

întocmit de S.J.M.L. Brașov, N.A. a

prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce la data de 09 mai 2011

prin lovire cu și de corpuri dure, posibil în cadrul unui accident de trafic rutier

și necesită 16-18 zile îngrijire medicală, fără să rămână cu infirmități.

Această stare de fapt a fost reținută

pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Astfel, la dosarul cauzei a fost depus

procesul verbal întocmit de organele de poliție la data de 09 mai 2011, cu

ocazia cercetării la fața locului, în cuprinsul căruia au fost menționate

principalele aspecte ale accidentului rutier, fiind întocmită și o schiță.

Totodată, agenții de poliție

sosiți la fața

locului au confirmat, prin declarațiile date în fața procurorului,

locul

în care s-a produs accidentul, respectiv, pe trecerea de pietoni

semnalizată prin indicator și marcaj, P.I.C. precizând

că G.

A. nu a acordat prioritate de

trecere victimei care circula regulamentar.

De asemenea, instanța a

acordat valoare probantă buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr.

675/ T din 12 mai 2011 întocmit de

S.J.M.L. Brașov

din cuprinsul căruia rezultă

că la

orele 18.540 inculpatul nu prezenta alcoolemie în sânge.

Potrivit declarației părții vătămate N.A.,

în data de 09 mai 2011, s-a angajat în traversarea străzii după ce semaforul a

avut culoarea verde, fiind lovită de autoturismul condus de inculpat, izbită de

parbriz și trântită la pământ.

S-a reținut că aceste susțineri se

coroborează cu depozițiile martorilor oculari M.R.C. și N.G. Din declarația

celui dintâi a rezultat că

a așteptat

culoarea verde a semaforului din dreptul Oficiului Poștal Brașov pentru a

traversa spre magazinul P.; în fața lui se afla o femeie,

iar în spatele

lor alte persoane, astfel încât, când semaforul a indicat culoarea verde, s-au

angajat în traversarea străzii; la scurt timp după coborârea de pe trotuar, pe

trecerea de pietoni, atât el, cât și femeia au fost loviți de mașina condusă de

inculpat, fiind trântiți la pământ, femeia fiind mai întâi izbită de parbrizul

autoturismului.

De asemenea, martorul N.G., care se

angajase în traversarea străzii din sensul opus (magazinul P. spre Oficiul

Poștal Brașov) a declarat că, în timp ce se afla pe la jumătatea trecerii de

pietoni, a auzit o bubuitură și a văzut în față, tot pe trecerea de pietoni, o

femeie care fusese accidentată, respectiv, aruncată pe bordul unei mașini,

martorul văzând când aceasta a căzut de pe capota mașinii pe carosabil.

Prin declarațiile date în cursul

urmăririi penale, inculpatul a susținut că nu are nicio culpă în producerea

accidentului rutier întrucât a rulat cu viteză redusă, înainte de a ajunge la

trecerea de pietoni a observat că este liberă și semaforul era roșu, motiv

pentru care și-a continuat deplasarea, a depășit semaforul de pe partea sa de

mers, astfel încât s-a uitat spre semaforul de pe partea opusă, care era tot

roșu; pentru a se asigura că poate să vireze pe b-dul. Vlahuță, a întors capul

spre b-dul Saturn, astfel încât nu a observat schimbarea semaforului în verde

și a lovit partea vătămată și un alt bărbat care se angajaseră în traversare.

Potrivit aprecierii inculpatului, cei doi pietoni nu s-au asigurat și s-au

angajat în traversare în mod intempestiv, fără să îl vadă.

Aceste declarații

au fost contrazise de depozițiile martorilor anterior

indicați, din care a rezultat, fără

nici un dubiu, împrejurarea că partea vătămată s-a angajat în traversarea

străzii după ce semaforul a afișat culoarea verde; relevantă este susținerea

martorului N., care la momentul impactului, traversa din sens opus și se afla

deja la jumătatea distanței suprafeței marcată drept trecere de pietoni,

martorul M. confirmând că a văzut două autoturisme oprite pe cealaltă bandă de

mers, acordând prioritate pietonilor care traversau dinspre magazinul P. spre

oficiul poștal.

În fața instanței de judecată, înainte

de citirea actului de sesizare,

inculpatul

a invocat aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.,

învederând

că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare, solicitând

ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire

penală, pe care le cunoaște și le însușește.

Din analiza probelor administrate în

cursul urmăririi penale, coroborate cu declarația de recunoaștere a faptei de

către inculpat, s-a constatat că, în drept, fapta inculpatului G.A. care, în

data de 09 mai 2011, conducând autoturismul înmatriculat nu a acordat

prioritate de trecere părții vătămate N.A., care se angajase în traversa pe

trecerea de pietoni, la culoarea verde a

semaforului,

producând un accident rutier în urma căruia victima a suferit

leziuni

corporale care au necesitat spre vindecare un număr de 16-18 zile îngrijire

medicală întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

vătămare corporală din culpă, prevăzută și

pedepsită de art. 184 alin. (1) și (3)

C. pen.

Producerea accidentului rutier a fost

determinată de împrejurarea că inculpatul a încălcat dispozițiile art. 31 din O.U.G.

nr. 195/2002 republicată, conform cărora participanții la trafic trebuie să

respecte regulile de circulație, semnalele, indicațiile și dispozițiile

polițistului rutier,

precum și semnificația

diferitelor tipuri de mijloace de semnalizare rutieră,

precum și pe cele

ale art. 72 alin. (2) din același act normativ, potrivit cu care pietonii au

prioritate de trecere față de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt

angajați în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate,

marcate și semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat

pietonilor.

Ca atare,

întrucât inculpatul nu a respectat dispozițiile legii speciale

privitoare la prioritatea de trecere,

s-a apreciat nefondată cererea sa de schimbare a încadrării juridice din

infracțiunea prevăzută de art. 184

alin. (1)

și (3) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 184 alin. (1) C. pen.

Fiind în afara oricărui dubiu faptul

că la momentul la care s-a angajat în traversarea pe trecerea de pietoni

semaforul avea culoarea verde, instanța de fond a apreciat că nu se poate

reține o culpă a victimei în producerea accidentului, inculpatul fiind singurul

vinovat în condițiile în care avea obligația legală de a acorda prioritate de

trecere pietonilor care traversau regulamentar, iar modul defectuos în care

acesta a înțeles să se asigure pentru a pătrunde în intersecție și a efectua un

viraj, în condițiile în care autoturismul pe care îl conducea se îndrepta

iminent pe trecerea de pietoni, demonstrează existența formei de vinovăție

necesară pentru a fi reținută în sarcina sa infracțiunea prevăzută de art. 184

alin. (1) ș (3) C. pen.

S-a mai reținut că, nu este incidență

nicio cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei, iar apariția unui

pieton pe trecerea de pietoni nu constituie o împrejurare care să nu poată fi

prevăzută de un conducător auto, motiv pentru care dispozițiile art. 47 C. pen.,

nu sunt incidente.

Din cele ce preced a rezultat că fapta

există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, instanța de

fond a dispus condamnarea acestuia.

Curtea a reținut

că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea

săvârșită este închisoarea sau amenda.

Procedând la individualizarea pedepsei

potrivit criteriilor prevăzute în acest sens de art. 72 C. pen., instanța a

avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea săvârșită

astfel cum au fost modificate prin incidența art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen., circumstanțele reale ale prezentei cauze, anterior expuse, dar și

circumstanțele personale ale inculpatului aflat la prima confruntare cu legea

penală, care a avut o bună conduită procesuală, manifestându-se activ încă din

cursul urmăririi penale în sensul ajutării materiale a victimei; toate aceste

aspecte au îndreptățit instanța să aprecieze că sancțiunea

amenzii penale într-un cuantum orientat spre

minimul special obținut prin

aplicarea reducerii cu o treime este aptă

să asigure realizarea scopului

pedepsei,

astfel cum acesta este reglementat prin dispozițiile art. 52 C. pen.

Fată de toate aceste considerente, în

184 alin. (1) și (3) C. pen., cu

aplicarea

art. 63 alin. (3) și (5) C. pen., art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.,

instanța l-a condamnat pe inculpatul G.A. la pedeapsa amenzii în cuantum

de 400 lei, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Inculpatului i s-au pus în vedere

dispozițiile art. 63

1

C. pen., arătându-i că dacă se va sustrage cu rea-credință

de la executarea amenzii, instanța poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa

închisorii în limitele prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, ținând

seama de partea din amendă care a fost achitată.

Soluționând în continuare acțiunea

civilă exercitată în prezentul proces penal de partea civilă N.A. și Spitalul

Clinic Județean de Urgentă Brașov, Curtea a reținut că, înainte de citirea

actului de sesizare, N.A. a învederat instanței că se constituie parte civilă

cu suma de 1.000 Euro daune materiale și cu suma de 9.000 Euro daune morale,

solicitând obligarea inculpatului, în solidar cu asigurătorul SC O.V.I.G. SA la

plata acestora.

În dovedirea pretențiilor, partea

civilă N.A. a atașat la dosarul cauzei biletul de ieșire din spital,

certificatul medical nr. 15 din 09 decembrie 2011,

prescripții medicamente.

Totodată, Curtea

a reținut că, în cursul urmăririi penale, inculpatul a

achitat victimei, în scop de ajutor

material, suma totală de 4.350 lei, iar la termenul când a fost audiat a

declarat că este de acord să îi mai plătească suma de 1.000 Euro, pretinsă cu

titlu de daune materiale, fiind astfel incidente dispozițiile art. 16

1

alin. (3) C. proc. pen.

De asemenea, instanța a constatat că

accidentul rutier a cărui victimă a fost N.A. a fost de natură să producă

acesteia, pe lângă suferința fizică și o suferință psihică, inerentă celei

dintâi și de natură să justifice acordarea de daune morale.

Conștiința de a fi bolnav și privat astfel

de stilul de viată obișnuit, de obiceiurile zilnice, chiar și numai pe

parcursul celor 16-18 zile de îngrijire medicală demonstrează existenta unui

prejudiciu nepatrimonial pentru a cărui compensare este necesară o despăgubire

patrimonială. De altfel, în cauză au fost audiați martorii M.A.M. și D.A., din

ale căror depoziții instanța a reținut trauma

încercată

de victima accidentului, suferințele fizice și psihice ale acesteia,

faptul

că aceasta nu mai este la fel de comunicativă ca înainte de

accident, fiind mai tot timpul supărată, acuzând

dureri la ceafă și coloană.

în cuantificarea sumei ce a fost acordată cu

acest titlu, Curtea a apreciat că 1.000 Euro sau echivalentul în lei la data

plății efective reprezintă o justă și echitabilă despăgubire, aptă atât să dea

satisfacție

morală victimei, cât și să nu

constituie o îmbogățire fără justă cauză a

acesteia.

Instanța a apreciat că pretențiile

formulate de Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov sunt nefondate, fiind

respinse pentru următoarele considerente:

Unitatea sanitară s-a constituit parte

civilă în prezenta cauză, solicitând, în temeiul art. 14 și urm. C. proc. pen.,

art. 313 din

Legea nr. 95/2006, art. 998 –

art. 999 și art. 1088 C. civ., acordarea sumei de

2011,81 lei,

reprezentând contravaloarea prestațiilor medico-sanitare acordate victimei N.A.

în perioada internării acesteia, 28 iulie 2011 – 04 august 2011.

Din oficiu, constatând că încă din

cursul urmăririi penale s-a analizat dacă perioada internării este de natură să

determine creșterea numărului de zile de îngrijire medicală necesare victimei N.A.,

fiind întocmită o completare a raportului de expertiză medico-legală, această

instanță a dispus efectuarea unui supliment al expertizei, solicitând

serviciului de specialitate să precizeze dacă există legătură de cauzalitate

între afecțiunile ce au determinat internarea părții civile N.A. și afecțiunile

produse prin accidentul din data de 09 mai 2011.

Prin răspunsul comunicat sub nr. 1196/E/2011,

din 23 decembrie 2011,

Serviciul Județean de

Medicină Legală Brașov a învederat instanței că în

cadrul spitalizării,

ce a avut loc la 2 luni și jumătate după producerea

leziunilor traumatice, nu s-au stabilit diagnostice medicale noi,

complicații, ori stări sechelare în evoluția leziunilor traumatice inițiale,

iar diagnosticul de sindrom HIC nu poate fi pus în legătură de cauzalitate cu

evenimentul

traumatic minor/mediu petrecut cu 79 de zile în urmă.

A rezultat că nu este îndeplinită una

dintre condițiile cumulative necesare pentru angajarea răspunderii civile

delictuale (art. 998 – art. 999 din vechiul C. civ., în vigoare la momentul

faptelor), lipsind legătura de cauzalitate între fapta ilicită a inculpatului

și prejudiciul produs unității sanitare.

Referitor la cel

care va fi obligat la plata despăgubirilor, Curtea a constatat că la data

producerii accidentului rutier, autoturismul condus de inculpat avea încheiată

o asigurare de răspundere civilă auto R.C.A. la SC

O.V.I.G. SA, motiv pentru care acest

asigurător a fost introdus în cauză și citat. Prin contractul de asigurare,

asigurătorul și-a asumat expres obligația de a suporta pagubele cauzate de

asigurat prin accidentul auto imputabil, în acest sens fiind și dispozițiile

art. 49 alin. (1) din Legea nr. 136/1995.

Curtea a reținut că, potrivit art. 41

din Legea nr. 136/1995, în asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul se

obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul

răspunde în baza legii față de terțele persoane păgubite, iar potrivit art. 44

din aceeași act normativ, asigurătorul plătește despăgubirea nemijlocit celui

păgubit în măsura în care acesta nu a fost despăgubit de asigurat.

Pentru prejudiciile încercate prin

producerea unui accident de circulație, se angajează răspunderea asigurătorului

ca efect al asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii

produse prin accidente de vehicule, art. 54 din Legea nr. 136/1996 stipulând

expres faptul că în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească,

drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule se exercită

împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.

Prin urmare, deși, în speță, sunt

întrunite condițiile legale de angajare a răspunderii civile delictuale pentru

fapta proprie, existând un contract de asigurare valabil încheiat, asigurătorul

urmează a fi obligat în mod direct să acopere prejudiciul creat prin fapta

inculpatului; obligația asigurătorului rezultă din dispozițiile legale

menționate, astfel încât acesta nu poate fi chemat să răspundă nici ca parte

responsabilă civilmente, nici ca garant și nici alături de cel răspunzător de

producerea pagubei.

Așa fiind, în baza art. 346 alin. (1)

C. proc. pen., raportat la art. 14 alin. (3) lit. b), alin. (5) C. proc. pen.,

art. 998 – art. 999 C. civ., art. 49 din Legea nr. 136/1995, văzând și

dispozițiile art. 24 alin. (2) lit. b) din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010, asigurătorul

SC O.V.I.G. SA va fi obligat să plătească părții civile N.A. suma totală de

2.000 Euro sau echivalent în lei la data plății efective reprezentând

despăgubiri civile (1.000 Euro daune materiale și 1.000 Euro daune morale),

fiind respinse restul pretențiilor acestei părți civile, precum și pretențiile

formulate de Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 700 de lei cu

titlu de cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale și al

judecății în primă instanță.

Relativ la cererea părții civile de

acordare a cheltuielilor judiciare reprezentate de onorariul avocatului ales

(300 lei, conform facturii nr. 000813 din 05 decembrie 2011 depusă la dosarul

cauzei), s-au constatat îndeplinite condițiile prevăzute de art. 193 alin. (1)

și (2) C. proc. pen.

, fiind totodată

incidente dispozițiile art. 50 din Legea nr. 136/1995

raportat la art.

26 alin. (1) lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010, în conformitate cu care

despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le

plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor

păgubite prin vătămare corporală sau deces, motiv pentru care asigurătorul va

fi obligat să plătească părții civile N.A. și suma de 300 lei cheltuieli

judiciare.

au formulat, în termen legal, recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Brașov și partea civilă N.A., aducând critici privind legalitatea și temeinicia

hotărârii.

Procurorul a apreciat că pedeapsa

aplicată este netemeinică în raport cu fapta reținută în sarcina inculpatului,

care a ignorat regulile de circulație și nu a acordat prioritate de trecere

părții civile care se angajase regulamentar pe trecerea de pietoni, la culoarea

verde a semaforului, cu urmările faptei.

În conformitate

cu art. 52 – art. 72 C. pen., se consideră că se impunea

aplicarea unei pedepse cu închisoarea,

în modalitatea de executare prevăzută de art. 81 C. pen., iar în sprijinul unei

asemenea soluții, au fost invocate decizii de speță vizând spețe similare, din

care rezultă, în

opinia procurorului,

practica instanței de judecată de a aplica pedepse cu

închisoarea pentru

acest gen de infracțiuni, vătămare corporală din culpă.

Și recurenta parte civilă N.A. a

avansat critici, susținând

că sentința

penală nr. 4/ F din 18 ianuarie 2012 a Curții de Apel Brașov,

secția penală

și pentru cauze cu minori, este parțial netemeinică și nelegală, din

perspectiva cuantumului daunelor morale acordate, circumscris cazului de casare

prevăzut

de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.

Se arată în

cuprinsul motivelor de recurs depuse în scris la dosarul

cauzei că în cauză nu este vorba de

satisfacție morală ci de un echivalent al traumelor psihice declanșate de

impactul ce a avut loc în momentul în care partea civilă a fost lovită de

autoturismul inculpatului, izbite de parbriz și trântită la pământ.

În acest sens s-a invocat aspectul că

partea civilă nu este o persoană tânără, ci are vârsta de 58 ani, iar sechelele

psihice sunt evidente.

În opinia

recurentei părți civile, aprecierea prejudiciului moral nu se

rezumă la determinarea „prețului”

suferințelor fizice și psihice, ci înseamnă evaluarea tuturor consecințelor

negative ale prejudiciului și

implicațiile

acestora pe toate planurile vieții sociale a persoanei vătămate.

în

consecință, partea civilă a subliniat că instanța a procedat la o subevaluare a

cuantumului daunelor morale, aplicând greșit legea raportat la urmările faptei

și a solicitat acordarea daunelor morale în cuantum de 9.000 euro.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând sentința recurată, prin

prisma cazurilor de casare invocate, a

criticilor formulate, dar și în conformitate cu prevederile art. 385

9

alin. (2) și (3) C. proc. pen., expune.

În cauza de față, instanța investită

prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București din 8

noiembrie 2011 cu judecarea în vederea tragerii la răspundere penală a

inculpatului G.A. (avocat în cadrul Baroului Gorj) pentru săvârșirea

infracțiunii de vătămare corporală din culpă, art. 184 alin. (1) și (3) C.

pen., înainte de a proceda la citirea actului de sesizare în invocarea de către

inculpat a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., constatând

întrunite cerințele în materie, a soluționat latura penală și latura civilă

adiacentă, constatând, din probele administrate la urmărirea penală, că fapta

inculpatului e stabilită și sunt suficiente date cu privire la persoana

inculpatului pentru a permite stabilirea unei pedepse.

În fapt, a reieșit că în data de 9 mai

2011, inculpatul G.A. conducând autoturismul, nu a acordat prioritate de

trecere părții vătămate N.A. care traversa regulamentar pe trecerea de pietoni,

provocând astfel un accident rutier cu consecința producerii unei leziuni

corporale părții vătămate, ce au necesitat pentru vindecare 16-18 zile

îngrijiri medicale.

În urma unei evaluări corespunzătoare

a materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, s-a

concluzionat fundamentat că în producerea accidentului, inculpatul a fost

singurul vinovat în împrejurarea în care avea obligația legală de a acorda

prioritate de trecere pietonilor care traversau regulamentar și nu a procedat

ca atare, ci dimpotrivă, a pătruns în acea intersecție și s-a asigurat de o

manieră defectuoasă.

În raport cu critica procurorului

legate de greșita individualizare juridică a pedepsei aplicate inculpatului G.A.,

Înalta Curte de Casație și Justiție în urma propriului demers analitic,

constată că aceasta este nefondată.

În aplicarea dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., instanța fondului a avut în vedere în operațiunea de

individualizare judiciară a pedepsei criteriile prevăzute de art. 72

C. pen., raportându-se în mod adecvat la circumstanțele reale ale cauzei, la

gradul de pericol social concret al faptei și urmările acesteia, dar și la

circumstanțele de

ordin personal ale

inculpatului, sens în care a ținut seama de aspectul că

se afla la

primul său conflict cu normele legii penale, a manifestat o bună conduită

procesuală, conturându-se în cursul procesului penal disponibilitatea sa în a

oferi ajutor material părții vătămate.

Prin condamnarea inculpatului la

pedeapsa amenzii penale în

cuantum de 400

lei, în condițiile art. 63 C. pen., se apreciază că există garanții suficiente

în îndeplinirea dublului scop al pedepsei.

Individualizarea pedepsei trebuie să

aibă ca scop determinarea aplicării unei pedepse juste, corecte, atât sub

aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât și din punct de vedere al

nevoii de reeducare, reinserția socială a făptuitorului.

În această manieră, retribuția justă

realizează și scopul pedepsei, cel de prevenție generală și specială.

Față de natura infracțiunii, forma de

vinovăție cu care aceasta a fost comisă, urmărire faptei, dar și elementele ce

caracterizează persoana inculpatului, în considerarea realizării unei

proporționalități reale între nevoia de reeducare a inculpatului și

restabilirea ordinii de drept încălcate, se concluzionează că operațiunea de

individualizare judiciară a pedepsei satisface exigențele legii.

În ceea ce privește greșita aplicare a

legii în soluționarea laturii civile în cauză, critica adusă de recurenta parte

civilă N.A. și circumscrisă cazului de casare reglementat în art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.

, Înalta

Curte de Casație și Justiție arată:

Observând actele procedurale existente

la dosarul cauzei se constată că partea vătămată N.A. s-a constituit în termen

legal parte civilă împotriva inculpatului cu suma de 1000 euro reprezentând

daune materiale și 1000 euro cu titlu de daune morale, solicitând obligarea

inculpatului în solidar cu asigurătorul SC O. la plata acestor sume, iar în

dovedirea pretențiilor materiale a depus o serie de documente justificative, bilet

ieșire din spital, certificat medical, prescripții medicamente.

De menționat că materialul probator

administrat la urmărirea penală relevă, în planul acțiunii civile adiacente

exercitate în prezentul

proces penal, că

inculpatul a achitat părții vătămate suma de 4350 lei, în

scop de ajutor

material bănesc, iar în fața instanței de judecată și-a

manifestat disponibilitatea de a mai achita acesteia suma de 1.000

euro,

cu titlu de daune materiale.

Într-un asemenea context procesual,

instanța fondului făcând aplicarea art. 16

1

alin. (3) C. proc. pen.,

în ceea ce privește

recunoașterea

pretențiilor civile vizând daunele materiale, a procedat, în

mod

întemeiat, la obligarea inculpatului la plata sumei de 1000 euro, despăgubiri

în măsura recunoașterii.

Referitor la

cuantificarea sumei pe care instanța fondului a acordat-

o părții civile N.A. cu titlu de daune

morale, sumă contestată de recurenta parte civilă, în planul cuantumului

scăzut, Înalta Curte de Casație și Justiție expune:

Judecătorul fondului a apreciat că

suma de 1000 euro sau echivalentul în lei la data plății efective reprezintă o

justă și echitabilă despăgubire, aptă atât să dea satisfacție morală victimei

cât și să nu constituie o îmbogățire fără justă cauză a acesteia.

S-a avut în vedere în acest sens că

accidentul rutier a cărei victimă a fost partea civilă N.A. a fost de natură a

produce acesteia, alături de suferința fizică și o suferință psihică, inerentă

și care justifică acordarea unor daune morale.

Prin urmare, având în vedere cadrul

procesual guvernat de dispozițiile art. 3856 alin. (3) C.

proc. pen., reaprecierea cuantumului daunelor morale la care este obligat

inculpatul este posibilă în prezenta cauză, în contextul în care instanța de

recurs, este obligată să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de

drept.

În baza propriului examen, Înalta

Curte de Casație și Justiție consideră că prin cuantumul daunelor morale

acordate părții civile, despăgubirea prezintă un raport rezonabil de

proporționalitate cu atingerea adusă sănătății fizice și psihice a părții

vătămate, reflectând gradul de lezare a valorii sociale ocrotite, intensitatea

și gravitatea atingerii aduse.

În fine, prin obligarea efectivă a

asigurătorului SC O.V. la plata sumelor cu titlu de daune materiale și morale

instanța

fondului a făcut o corectă

aplicare a dispozițiilor Legii nr. 136/1995.

Astfel, în urma constatării că la data

producerii accidentului rutier, autoturismul condus de inculpat avea încheiată

o asigurare de răspundere civilă auto R.C.A. la SC O. s-a dispus introducerea

în cauză și citarea acestei societăți de asigurări.

În considerarea dispozițiilor din

Legea nr. 136/1995 care statuează cu privire la obligarea asigurătorului la

plata despăgubirilor pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza

legii față de terțele persoane păgubite, în mod nemijlocit celui păgubit, în

măsura în care acesta nu a fost despăgubit de asigurat, instanța fondului în

mod pe deplin justificat a dispus obligarea asigurătorului SC O. în temeiul

art. 49 din lege la plata daunelor.

Prin urmare, conform prevederilor

legale evocate, asigurătorul, în baza contractului de asigurare, răspunde

direct față de terțele persoane păgubite prin accidentul de autoturism produse

de asigurat, despăgubirea acordându-se, potrivit art. 49 și 50 din lege, pentru

sumele pe care asiguratul, e obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și

cheltuieli de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces,

precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri.

Este evident faptul că partea vătămată

care se constituie parte civilă în cadrul procesului penal urmărește să-i fie

soluționate interesele sale legitime, având dreptul la un proces echitabil,

inclusiv prin obligarea asigurătorului de răspundere civilă la plata despăgubirilor

civile, manieră prin care se evită o serie de procese civile subsecvente ce ar

tinde la

prelungirea nefirească și

păgubitoare a procesului penal.

În virtutea considerentelor ce preced,

Înalta Curte de Casație și

Justiție, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apei

Brașov și de partea civilă N.A.

Va obliga recurenta parte civilă la

plata cheltuielilor judiciare către stat, iar onorariul pentru apărătorul desemnat

din oficiu pentru intimatul inculpat G.A., se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Cheltuielile

judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat

de parchet, vor rămâne în sarcina

statului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și de partea civilă N.A.

împotriva sentinței penale nr. 4/ F din 18 ianuarie 2012 a Curții de Apel

Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta parte civilă la plata

sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul pentru apărătorul desemnat

din oficiu pentru intimatul inculpat G.A., în sumă de 200 lei, se va plăti din

fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu

soluționarea recursului declarat de parchet, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 iunie

2012.