ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 8/2015

Prin sentința civilă nr. 951 din 31 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul lași, secția a ll-a civilă contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția netimbrării acțiunii și s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții C.A. în nume propriu și ca reprezentant legal al minorului C.C., în contradictoriu cu pârâții SC G.A. SA București și SC G.A. SA Cluj Napoca - Departamentul pentru vătămări corporale și decese. Pârâta SC G.A. SA a fost obligată să plătească fiecărui reclamant câte 1.000.000 lei daune morale și să plătească minorului C.C. o pensie lunară de 600 lei de la data de 6 martie 2009 și până la împlinirea vârstei de 18 ani. A fost respins capătul de cerere pentru plata daunelor materiale și dobânda legală.

Pârâta a fost obligată să plătească reclamanților suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată prin reducerea onorariului de la 10.000 lei la 1.000 lei. În pronunțarea acestei soluții, prima instanță a avut în vedere că urmare a unui accident de circulație produs la data de 6 martie 2009, a intervenit decesul soțului reclamantei iar în prezenta cauză, acțiunea în despăgubiri a fost formulată de soția și fiul victimei accidentului rutier împotriva pârâților SC G.A. SA la care era asigurat autoturismul victimei. În temeiul dispozițiilor art. 9, art. 42 alin. (2), art. 49 și 50 din Legea nr. 136/1995 și art. 26 din Ordinul C.S.A.

nr. 20/2008, prima instanță a apreciat că cererea referitoare la daunele materiale nu a fost dovedită iar în ceea ce privește daunele morale, fiind evident că s-a produs un prejudiciu moral reclamanților, urmare a dispariției fulgerătoare a soțului, respectiv tatălui, faptul că afectarea psihică și emoțională persistă cu aceeași intensitate și în prezent, față de limitele maximale prevăzute de legislația asigurărilor în materie, instanța reține că suma de 1.000.000 lei pentru fiecare reclamant poate reprezenta o justă și integrală reparare a prejudiciului nepatrimonial. În privința prestației periodice, prima instanță a constatat că minorul C.C. se afla la data de 06 martie 2009 în întreținerea ambilor părinți.

Deși tatăl său a realizat venituri ocazional, instanța s-a raportat la salariul minim pe economie, iar în funcție de cuantumul acestuia și prevederile art. 94 C. fam., a obligat asigurătorul să plătească reclamantului minor suma de 600 lei lunar începând cu data de 06 martie 2009 și până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 ani. Au fost înlăturate susținerile pârâtei referitoare faptul că minorul beneficiază de pensia de urmaș, având în vedere că nu s-a produs nici o dovadă în acest sens. Împotriva sentinței primei instanțe, a formulat apel pârâta SC G.A. SA București iar prin Decizia civilă nr. 205 din 14 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel lași, secția civilă, a fost respins ca nefondat apelul pârâtei.

În motivarea apelului, pârâta a arătat că în mod greșit a fost obligată la plata unei prestații periodice lunare de 600 lei pentru reclamantul C.C. întrucât acesta din urmă va beneficia de pensie de urmaș al celui decedat în baza dispozițiilor art. 65-75 din Legea nr. 19/2000 iar prin acordarea de către prima instanță a prestației periodice lunare se va realiza o dublă plată pentru același prejudiciu, ceea ce contravine legii. S-a mai invocat și faptul că din probele administrate nu reiese venitul lunar al persoanei decedate astfel încât cuantumul prestației lunare a fost greșit stabilit. Sub aspectul cuantumului daunelor morale, pârâta apelantă a criticat hotărârea atacată întrucât suma stabilită pentru persoanele beneficiare este mult prea mare în raport de practică, legislație și jurisprudență.

A susținut că suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu duce la înlăturarea prejudiciului moral, dar nici nu poate să conducă la creșterea patrimoniului reclamanților în raport cu situația economică a acestora avută anterior accidentului survenit. S-a mai susținut că sumele de bani acordate cu titlu de daune morale trebuie să aibă efecte compensatorii, însă acestea neputându-se constitui în venituri nejustificate pentru reclamanți, drept pentru care a solicitat reducerea cuantumului daunelor morale la o valoare rezonabilă. În argumentarea soluției pronunțate, instanța de apel a reținut că prima instanță a făcut o aplicare și o interpretare judicioasă a dispozițiilor legale cuprinse în Legea nr. 136/1995, cât și a celor prevăzute de art. 24 și 25 din Ordinul C.S.A.

nr. 20/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudiciile produse în accidente de autoturisme. În ceea ce privește cererea privind stabilirea unei prestații periodice lunare în favoarea minorului C.C., s-a reținut că a fost corect soluționată în sensul admiterii acesteia, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 49 și 50 din Legea nr. 136/1995 asigurătorul acordă despăgubiri în baza contractului de asigurare pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule. Prin dispozițiile legale sus-menționate legiuitorul nu a realizat vreo delimitare în acordarea despăgubirilor în funcție de natura prejudiciilor produse, respectiv despăgubiri materiale sau daune morale, iar în cazul despăgubirilor materiale nu s-a realizat vreo delimitare între sumele de bani acordate global și prestațiile periodice.

în atare situație, s-a reținut că în noțiunea de despăgubire în mod judicios a fost inclusă și solicitarea privind plata unei prestații periodice în favoarea minorului C.C. întrucât aceasta acoperă o reparare integrală a prejudiciului în sensul asigurării până la vârsta majoratului a stării materiale pe care ar fi avut-o dacă tatăl său nu ar fi fost victima accidentului de circulație. A fost înlăturată critica pârâtei sub aspectul că minorul ar fi beneficiarul unei pensii de urmaș, atâta timp cât nu s-a făcut dovada emiterii unei atare decizii iar îndeplinirea condițiilor de acordare a pensiei pentru copilul celui decedat nu va împiedica ulterior asigurătorul să formuleze o cerere prin care să solicite sistarea ori reducerea plății acestor prestații stabilite de instanța de fond în funcție de venitul minim pe economie.

Referitor la daunele morale, s-a reținut că prima instanță a avut în vedere îndreptățirea reclamanților de a primi o compensație materială proporțională și' justă față de prejudiciul moral suferit, astfel încât cuantumul daunelor morale stabilite în favoarea reclamanților este justificat și proporțional și se încadrează în limitele de despăgubire prevăzute expres de art. 24 din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008. Prin Decizia civilă nr. 10 din 14ianuarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, s-a admis recursul formulat de pârâta SC G.A. SA București, s-a casat Decizia civilă nr. 205 din 14 noiembrie 2012 a Curții de Apel lași și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

S-a reținut incidența cazului de casare prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., apreciindu-se că soluția adoptată de instanța de apel este insuficient motivată în raport de criticile formulate de pârâtă prin memoriul de apel. În rejudecare, prin Decizia nr. 149/2014 din 4 iunie 2014, Curtea de Apel lași, secția civilă, a admis apelul pârâtei SC G.A. SA București, a schimbat în parte sentința primei instanțe și a obligat pârâta la plata către reclamanți a câte 25.000 euro în echivalent lei la data plății cu titlu de daune morale. În argumentarea soluției pronunțate, instanța de rejudecare a reținut în ceea ce privește cererea reclamanților privind stabilirea unei prestații periodice lunare în favoarea reclamantului minor că aceasta a fost soluționată corect și legal de către prima instanță, urmând a fi menținută în maniera stabilită de prima instanță.

În temeiul dispozițiilor art. 998 C. civ. care prevăd o justă și integrală reparație a pagubei, s-a reținut că despăgubirile periodice cuvenite reclamantului minor trebuie stabilite prin raportare la vârsta minorului de 2 ani și 8 luni la data accidentului când a decedat tatăl său, la faptul că de la acel moment minorul va fi lipsit de afecțiunea și grija unui părinte, de îndrumarea școlară și educațională a părintelui decedat și a întreținerii din partea acestuia. S-a mai reținut că potrivit copiei carnetului de muncă al defunctului C.C., acesta la data accidentului era încadrat în calitate de conducător auto la firma SC R.T.P. SRL, cu un venit lunar de aproximativ 6.000 lei lunar începând cu data de 20 ianuarie 2009, prin urmare, susținerile pârâtei că nu s-a făcut dovada realizării de către defunct a unui venit constant s-au apreciat a nu fi fondate.

De asemenea, nici susținerile pârâtei referitoare la greșita stabilire a unei prestații periodice în favoarea reclamantului minor care oricum va beneficia de pensie de urmaș s-au apreciat a nu fi întemeiate, în raport de paguba efectiv suferită de reclamantul minor, precum și de beneficiul de care a fost lipsit conform dispozițiilor art. 998 C. civ., acest drept patrimonial cuvenit minorului fiind unul distinct de cel reprezentat de pensia de urmaș ce i s-ar cuveni acestuia. În ceea ce privește cuantumul daunelor morale stabilite de prima instanță în sumă de 1.000.000 lei pentru fiecare reclamant în parte, criticile pârâtei au fost apreciate a fi întemeiate, sub acest aspect apelul pârâtei fiind fondat.

În motivarea acestei soluții, instanța de rejudecare a reținut că principiul general aplicabil la acordarea despăgubirii este acela al reparării integrale care implică acoperirea prejudiciului efectiv, cât și a beneficiului nerealizat, despăgubire însă ce trebuie să fie echitabilă și rezonabilă, instanța fiind cea care are obligația să-l aprecieze în raport de gravitatea și importanța lui. S-a reținut că este de necontestat că prin pierderea soțului și respectiv a tatălui, reclamanții au suferit un prejudiciu moral, afectiv, dispariția acestuia afectându-le irevocabil existența viitoare atât în plan psiho-afectiv, cât și în plan financiar, precum și, din perspectiva necesității de a face față unor obligații sociale și sarcini administrative pentru care nu erau pregătiți, reclamanta C.A.

rămânând părinte singur, iar minorul C.C., orfan. Deși compensația materială solicitată de reclamantă pentru prejudiciul moral suferit s-a apreciat a fi întemeiată, s-a considerat că acesta trebuie raportat la consecințele negative suferite de aceștia în plan fizic și psihic, intensitatea cu care au fost percepute aceste consecințe, măsura în care Ie-a fost afectată situația familială. Ca atare, în cuantificarea prejudiciului moral suferit a avut în vedere că aprecierea acestuia trebuie să fie rezonabilă, pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs. Prin urmare, s-a apreciat că acordarea reclamanților-intimați a câte 25.000 euro în echivalent lei la cursul B.N.R.

de la data plății cu titlu de daune morale pentru fiecare reclamant în parte, constituie o justă reparație a prejudiciului moral cauzat acestora, fiind de natură a compensa suferințele psihice cauzate de moartea intempestivă a soțului și respectiv a tatălui reclamanților. Împotriva Deciziei nr. 149 din 4 iunie 2014 a Curții de Apel lași, secția civilă, au declarat recurs reclamanții C.A. și C.C. prin reprezentant legal C.A., invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. în temeiul cărora au solicitat admiterea recursului, respingerea apelului intimatei și menținerea sentinței primei instanțe ca fiind temeinică și legală. În dezvoltarea motivelor de nelegalitate invocate, recurenții-reclamanți au reiterat istoricul cauzei și situația de fapt, cu accent pe prejudiciul ireparabil produs acestora de decesul soțului respectiv tatălui lor.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenții au arătat, în esență, că în ceea ce privește decizia recurată, este incident cazul de casare care vizează insuficienta motivare a hotărârii, cu referire și la jurisprudența C.E.D.O. potrivit căreia dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, înglobează, printre altele, dreptul părților aflate în proces de a prezenta observațiile pe care le consideră relevante pentru cauza lor. Au susținut recurenții că în considerentele hotărârii, instanța motivează soluția pronunțată, neoferind argumente solide și legale, în virtutea cărora a redus cuantumul despăgubirilor morale acordate prin hotărârile anterioare și deși și-a însușit argumentele reținute de prima instanță, soluția a fost fundamental diferită.

S-a susținut că motivarea deciziei în privința reducerii cuantumului despăgubirilor morale s-a rezumat la două paragrafe, deși acordarea acestor despăgubiri reprezintă capătul principal de cerere cu care a fost investită instanța și comportă o sensibilitate crescută, reclamând pe cale de consecință o analiză temeinică și o motivare amplă. În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au arătat că prin hotărârile anterioare, instanțele au făcut o interpretare și aplicare judicioasă a dispozițiilor legale care guvernează această materie, au cuantificat în mod corect prejudiciul moral, ținând cont atât de situația de fapt (vârsta fragedă a copilului minor, vârsta tânără a soților), precum și de practica recentă a instanțelor de judecată din România.

În continuare, au fost dezvoltate amplu argumente referitoare la caracterul compensatoriu al despăgubirilor morale precizând totodată aspectele ce au fost avute în vedere prin hotărârile pronunțate în primul ciclu procesual, respectiv aspectul strict afectiv, șocul emoțional, și afectarea pe termen lung a vieții de familie a recurenților-reclamanți. De asemenea, s-a arătat că este necesară realizarea unei proporționalități între pierderea suferită și impactul pe care această pierdere l-a avut asupra echilibrului emoțional și psiho-social al celor doi, pe de o parte și suma acordată cu acest titlu, care, ca și cuantum, să poată oferi satisfacție materială care să creeze o stare de bine, de ameliorare a vieții celui prejudiciat, proporțională cu pierderea suferită.

În sprijinul aceluiași motiv de nelegalitate, au fost invocate statistici referitoare la suma necesară creșterii și educării unui copil și jurisprudență relevantă în domeniu. Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în Urnitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Prealabil analizării criticilor formulate, se impune a fi făcută precizarea că, potrivit dispozițiilor legale ce reglementează calea de atac extraordinară a recursului, nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală, criticile referitoare la stabilirea situației de fapt și interpretarea probatoriului, acestea reprezentând aspecte legate de temeinicia hotărârii și nu de nelegalitate a acesteia.

Revenind la motivele de nelegalitate invocate, art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează ca motiv de recurs situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care o susțin. Potrivit art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea instanței de fond trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților.

Criticile subsumate acestui motiv de nelegalitate, astfel cum au putut fi extrase din memoriul de recurs, se referă la faptul că motivarea deciziei în ceea ce privește reducerea cuantumului despăgubirilor morale este mai mult decât lapidară, practic necuprinzând temeiurile concrete care au dus la formarea convingerii instanței că suma de 25.000 euro pentru fiecare reclamant constituie soluția legală în baza căreia prejudiciul a fost în mod just și echitabil reparat. Criticile formulate sunt nefondate, având în vedere că prin considerentele menționate, instanța a argumentat exhaustiv soluția de diminuare a despăgubirilor morale, soluție în sprijinul căreia a avut în vedere consecințele suportate de reclamanți în plan personal, social și psihologic și nu în ultimul rând, a avut în vedere criteriul echității și proporționalității daunei cu despăgubirea acordată, criteriu consacrat de asemenea pe cale jurisprudențială.

Înalta Curte reamintește că pentru a-și păstra caracterul de satisfacție echitabilă, despăgubirile acordate pentru daune morale trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care le-au îndurat sau le vor îndura terțele persoane păgubite. Așa fiind, întrucât în operațiunea de cuantificare a daunelor, instanța de apel a avut în vedere criteriile enunțate, soluția fiind argumentată în raport de acestea, se constată că decizia recurată este la adăpost de orice critică circumscrisă motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., care vizează cazurile când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, reclamanții au formulat exclusiv critici asupra unor elemente ce țin de administrarea și aprecierea probelor și de stabilirea situației de fapt, aspecte ce nu formează obiectul motivului de nelegalitate evocat. în atare situație, criticile amintite nu vor fi analizate având în vedere că instanța de recurs este ținută să cenzureze hotărârea atacată exclusiv din perspectiva motivelor de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., în condițiile în care pct. 10 și 11 ale normei precitate, care permiteau verificarea hotărârii recurate sub aspectul temeiniciei, au fost abrogate prin Legea nr. 219/2005 și respectiv O.U.G.

nr. 138/2000. În raport de cele anterior expuse, înalta Curte reține că, deși reclamanții au invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în realitate tind la reanalizarea situației de fapt stabilite de instanța de apel cu privire la cuantumul daunelor morale. Astfel, situația de fapt stabilită de instanțele de fond, constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele dezvoltate de reclamanți nu relevă nicio încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună modificarea soluției adoptate.

De altfel, în argumentarea motivului de nelegalitate indicat s-a făcut referire la criteriile deja examinate ce trebuiau avute în vedere la cuantificarea daunelor morale precum și date statistice referitoare la costurile creșterii și educării unui copil, aspecte ce ar fi putut fi invocate în fața instanțelor de fond având în vedere că vizează chestiuni de netemeinicie. Pentru ca susținerile dezvoltate de reclamanți să se încadreze în ipoteza aplicării greșite a legii, se impunea a fi demonstrată încălcarea unor norme legale în pronunțarea soluției atacate, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situația de fapt stabilită. În concluzie, cu referire la motivul invocat se va reține că reclamanții prin argumentele aduse au cerut instanței de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond și nu doar să verifice decizia din apel în ce privește modul de aplicare a legii.

Pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții C.A. și C.C. prin reprezentant legal C.A. împotriva Deciziei nr. 149/2014 din 4 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel lași, secția civilă, menținând hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții C.A. și C.C. prin reprezentant legal C.A. împotriva Deciziei nr. 149/2014 din 4 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel lași, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2015.