ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 8/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 8/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Prin sentința civilă nr. 951 din 31 iulie 2012 pronunțată de

Tribunalul lași, secția a ll-a civilă contencios administrativ și fiscal, a

fost respinsă excepția netimbrării acțiunii și s-a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanții C.A. în nume propriu și ca reprezentant legal al

minorului C.C., în contradictoriu cu pârâții SC G.A. SA București și SC G.A. SA

Cluj Napoca - Departamentul pentru vătămări corporale și decese.

Pârâta SC G.A. SA a fost obligată să plătească fiecărui

reclamant câte 1.000.000 lei daune morale și să plătească minorului C.C. o

pensie lunară de 600 lei de la data de 6 martie 2009 și până la împlinirea

vârstei de 18 ani.

A fost respins capătul de cerere pentru plata daunelor

materiale și dobânda legală.

Pârâta a fost obligată să plătească reclamanților suma de

1.000 lei cheltuieli de judecată prin reducerea onorariului de la 10.000 lei la

1.000 lei.

În pronunțarea acestei soluții, prima instanță a avut în

vedere că urmare a unui accident de circulație produs la data de 6 martie 2009,

a intervenit decesul soțului reclamantei iar în prezenta cauză, acțiunea în

despăgubiri a fost formulată de soția și fiul victimei accidentului rutier

împotriva pârâților SC G.A. SA la care era asigurat autoturismul victimei.

În temeiul dispozițiilor art. 9, art. 42 alin. (2), art.

49 și 50 din Legea nr. 136/1995 și art. 26 din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008, prima

instanță a apreciat că cererea referitoare la daunele materiale nu a fost

dovedită iar în ceea ce privește daunele morale, fiind evident că s-a produs un

prejudiciu moral reclamanților, urmare a dispariției fulgerătoare a soțului,

respectiv tatălui, faptul că afectarea psihică și emoțională persistă cu

aceeași intensitate și în prezent, față de limitele maximale prevăzute de

legislația asigurărilor în materie, instanța reține că suma de 1.000.000 lei

pentru fiecare reclamant poate reprezenta o justă și integrală reparare a

prejudiciului nepatrimonial.

În privința prestației periodice, prima instanță a

constatat că minorul C.C. se afla la data de 06 martie 2009 în întreținerea

ambilor părinți. Deși tatăl său a realizat venituri ocazional, instanța s-a raportat

la salariul minim pe economie, iar în funcție de cuantumul acestuia și

prevederile art. 94 C. fam., a obligat asigurătorul să plătească reclamantului

minor suma de 600 lei lunar începând cu data de 06 martie 2009 și până la

terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 ani.

Au fost înlăturate susținerile pârâtei referitoare

faptul că minorul beneficiază de pensia de urmaș, având în vedere că nu s-a

produs nici o dovadă în acest sens.

Împotriva sentinței primei instanțe, a formulat apel pârâta

SC G.A. SA București iar prin Decizia civilă nr. 205 din 14 noiembrie 2012

pronunțată de Curtea de Apel lași, secția civilă, a fost respins ca nefondat

apelul pârâtei.

În motivarea apelului, pârâta a arătat că în mod greșit a

fost obligată la plata unei prestații periodice lunare de 600 lei pentru

reclamantul C.C. întrucât acesta din urmă va beneficia de pensie de urmaș al

celui decedat în baza dispozițiilor art. 65-75 din Legea nr. 19/2000 iar prin

acordarea de către prima instanță a prestației periodice lunare se va realiza o

dublă plată pentru același prejudiciu, ceea ce contravine legii.

S-a mai invocat și faptul că din probele administrate nu

reiese venitul lunar al persoanei decedate astfel încât cuantumul prestației

lunare a fost greșit stabilit.

Sub aspectul cuantumului daunelor morale, pârâta apelantă a

criticat hotărârea atacată întrucât suma stabilită pentru persoanele

beneficiare este mult prea mare în raport de practică, legislație și

jurisprudență. A susținut că suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu

duce la înlăturarea prejudiciului moral, dar nici nu poate să conducă la

creșterea patrimoniului reclamanților în raport cu situația economică a

acestora avută anterior accidentului survenit. S-a mai susținut că sumele de bani

acordate cu titlu de daune morale trebuie să aibă efecte compensatorii, însă

acestea neputându-se constitui în venituri nejustificate pentru reclamanți,

drept pentru care a solicitat reducerea cuantumului daunelor morale la o

valoare rezonabilă.

În argumentarea soluției pronunțate, instanța de apel a

reținut că prima instanță a făcut o aplicare și o interpretare judicioasă a

dispozițiilor legale cuprinse în Legea nr. 136/1995, cât și a celor prevăzute

de art. 24 și 25 din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008 pentru punerea în aplicare a

Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru

prejudiciile produse în accidente de autoturisme.

În ceea ce privește cererea privind stabilirea unei

prestații periodice lunare în favoarea minorului C.C., s-a reținut că a fost

corect soluționată în sensul admiterii acesteia, având în vedere că potrivit

dispozițiilor art. 49 și 50 din Legea nr. 136/1995 asigurătorul acordă

despăgubiri în baza contractului de asigurare pentru prejudiciile de care

asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de

autovehicule. Prin dispozițiile legale sus-menționate legiuitorul nu a realizat

vreo delimitare în acordarea despăgubirilor în funcție de natura prejudiciilor

produse, respectiv despăgubiri materiale sau daune morale, iar în cazul

despăgubirilor materiale nu s-a realizat vreo delimitare între sumele de bani

acordate global și prestațiile periodice. în atare situație, s-a reținut că în

noțiunea de despăgubire în mod judicios a fost inclusă și solicitarea privind

plata unei prestații periodice în favoarea minorului C.C. întrucât aceasta

acoperă o reparare integrală a prejudiciului în sensul asigurării până la

vârsta majoratului a stării materiale pe care ar fi avut-o dacă tatăl său nu ar

fi fost victima accidentului de circulație.

A fost înlăturată critica pârâtei sub aspectul că minorul ar

fi beneficiarul unei pensii de urmaș, atâta timp cât nu s-a făcut dovada

emiterii unei atare decizii iar îndeplinirea condițiilor de acordare a pensiei

pentru copilul celui decedat nu va împiedica ulterior asigurătorul să formuleze

o cerere prin care să solicite sistarea ori reducerea plății acestor prestații

stabilite de instanța de fond în funcție de venitul minim pe economie.

Referitor la daunele morale, s-a reținut că prima

instanță a avut în vedere îndreptățirea reclamanților de a primi o compensație

materială proporțională și' justă față de prejudiciul moral suferit, astfel

încât cuantumul daunelor morale stabilite în favoarea reclamanților este

justificat și proporțional și se încadrează în limitele de despăgubire

prevăzute expres de art. 24 din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008.

Prin Decizia civilă nr. 10 din 14ianuarie 2014 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, s-a admis recursul formulat de

pârâta SC G.A. SA București, s-a casat Decizia civilă nr. 205 din 14 noiembrie 2012

a Curții de Apel lași și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

S-a reținut incidența cazului de casare prevăzut de pct. 7 al

art. 304 C. proc. civ., apreciindu-se că soluția adoptată de instanța de apel

este insuficient motivată în raport de criticile formulate de pârâtă prin

memoriul de apel.

În rejudecare, prin Decizia nr. 149/2014 din 4 iunie

2014, Curtea de Apel lași, secția civilă, a admis apelul pârâtei SC G.A. SA

București, a schimbat în parte sentința primei instanțe și a obligat pârâta la

plata către reclamanți a câte 25.000 euro în echivalent lei la data plății cu

titlu de daune morale.

În argumentarea soluției pronunțate, instanța de

rejudecare a reținut în ceea ce privește cererea reclamanților privind

stabilirea unei prestații periodice lunare în favoarea reclamantului minor că

aceasta a fost soluționată corect și legal de către prima instanță, urmând a fi

menținută în maniera stabilită de prima instanță.

În temeiul dispozițiilor art. 998 C. civ. care prevăd o justă

și integrală reparație a pagubei, s-a reținut că despăgubirile periodice

cuvenite reclamantului minor trebuie stabilite prin raportare la vârsta

minorului de 2 ani și 8 luni la data accidentului când a decedat tatăl său, la

faptul că de la acel moment minorul va fi lipsit de afecțiunea și grija unui

părinte, de îndrumarea școlară și educațională a părintelui decedat și a

întreținerii din partea acestuia.

S-a mai reținut că potrivit copiei carnetului de muncă al

defunctului C.C., acesta la data accidentului era încadrat în calitate de

conducător auto la firma SC R.T.P. SRL, cu un venit lunar de aproximativ 6.000

lei lunar începând cu data de 20 ianuarie 2009, prin urmare, susținerile

pârâtei că nu s-a făcut dovada realizării de către defunct a unui venit

constant s-au apreciat a nu fi fondate.

De asemenea, nici susținerile pârâtei referitoare la greșita

stabilire a unei prestații periodice în favoarea reclamantului minor care

oricum va beneficia de pensie de urmaș s-au apreciat a nu fi întemeiate, în

raport de paguba efectiv suferită de reclamantul minor, precum și de beneficiul

de care a fost lipsit conform dispozițiilor art. 998 C. civ., acest drept

patrimonial cuvenit minorului fiind unul distinct de cel reprezentat de pensia

de urmaș ce i s-ar cuveni acestuia.

În ceea ce privește cuantumul daunelor morale stabilite

de prima instanță în sumă de 1.000.000 lei pentru fiecare reclamant în parte,

criticile pârâtei au fost apreciate a fi întemeiate, sub acest aspect apelul

pârâtei fiind fondat.

În motivarea acestei soluții, instanța de rejudecare a

reținut că principiul general aplicabil la acordarea despăgubirii este acela al

reparării integrale care implică acoperirea prejudiciului efectiv, cât și a

beneficiului nerealizat, despăgubire însă ce trebuie să fie echitabilă și

rezonabilă, instanța fiind cea care are obligația să-l aprecieze în raport de

gravitatea și importanța lui.

S-a reținut că este de necontestat că prin pierderea soțului

și respectiv a tatălui, reclamanții au suferit un prejudiciu moral, afectiv,

dispariția acestuia afectându-le irevocabil existența viitoare atât în plan

psiho-afectiv, cât și în plan financiar, precum și, din perspectiva necesității

de a face față unor obligații sociale și sarcini administrative pentru care nu

erau pregătiți, reclamanta C.A. rămânând părinte singur, iar minorul C.C.,

orfan.

Deși compensația materială solicitată de reclamantă

pentru prejudiciul moral suferit s-a apreciat a fi întemeiată, s-a considerat

că acesta trebuie raportat la consecințele negative suferite de aceștia în plan

fizic și psihic, intensitatea cu care au fost percepute aceste consecințe,

măsura în care Ie-a fost afectată situația familială.

Ca atare, în cuantificarea prejudiciului moral suferit a avut

în vedere că aprecierea acestuia trebuie să fie rezonabilă, pe o bază

echitabilă corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs.

Prin urmare, s-a apreciat că acordarea reclamanților-intimați

a câte 25.000 euro în echivalent lei la cursul B.N.R. de la data plății cu

titlu de daune morale pentru fiecare reclamant în parte, constituie o justă

reparație a prejudiciului moral cauzat acestora, fiind de natură a compensa

suferințele psihice cauzate de moartea intempestivă a soțului și respectiv a

tatălui reclamanților.

Împotriva Deciziei nr. 149 din 4 iunie 2014 a Curții de Apel

lași, secția civilă, au declarat recurs reclamanții C.A. și C.C. prin

reprezentant legal C.A., invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. în temeiul cărora au solicitat admiterea recursului, respingerea apelului

intimatei și menținerea sentinței primei instanțe ca fiind temeinică și legală.

În dezvoltarea motivelor de nelegalitate invocate,

recurenții-reclamanți au reiterat istoricul cauzei și situația de fapt, cu

accent pe prejudiciul ireparabil produs acestora de decesul soțului respectiv

tatălui lor.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de

dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenții au arătat, în esență, că

în ceea ce privește decizia recurată, este incident cazul de casare care

vizează insuficienta motivare a hotărârii, cu referire și la jurisprudența C.E.D.O.

potrivit căreia dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 alin. (1)

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, înglobează, printre altele,

dreptul părților aflate în proces de a prezenta observațiile pe care le

consideră relevante pentru cauza lor.

Au susținut recurenții că în considerentele hotărârii,

instanța motivează soluția pronunțată, neoferind argumente solide și legale, în

virtutea cărora a redus cuantumul despăgubirilor morale acordate prin

hotărârile anterioare și deși și-a însușit argumentele reținute de prima

instanță, soluția a fost fundamental diferită.

S-a susținut că motivarea deciziei în privința reducerii

cuantumului despăgubirilor morale s-a rezumat la două paragrafe, deși acordarea

acestor despăgubiri reprezintă capătul principal de cerere cu care a fost investită

instanța și comportă o sensibilitate crescută, reclamând pe cale de consecință

o analiză temeinică și o motivare amplă.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au arătat că

prin hotărârile anterioare, instanțele au făcut o interpretare și aplicare

judicioasă a dispozițiilor legale care guvernează această materie, au

cuantificat în mod corect prejudiciul moral, ținând cont atât de situația de

fapt (vârsta fragedă a copilului minor, vârsta tânără a soților), precum și de

practica recentă a instanțelor de judecată din România.

În continuare, au fost dezvoltate amplu argumente

referitoare la caracterul compensatoriu al despăgubirilor morale precizând

totodată aspectele ce au fost avute în vedere prin hotărârile pronunțate în

primul ciclu procesual, respectiv aspectul strict afectiv, șocul emoțional, și

afectarea pe termen lung a vieții de familie a recurenților-reclamanți. De

asemenea, s-a arătat că este necesară realizarea unei proporționalități între

pierderea suferită și impactul pe care această pierdere l-a avut asupra

echilibrului emoțional și psiho-social al celor doi, pe de o parte și suma

acordată cu acest titlu, care, ca și cuantum, să poată oferi satisfacție

materială care să creeze o stare de bine, de ameliorare a vieții celui

prejudiciat, proporțională cu pierderea suferită.

În sprijinul aceluiași motiv de nelegalitate, au fost

invocate statistici referitoare la suma necesară creșterii și educării unui

copil și jurisprudență relevantă în domeniu.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate,

în Urnitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte

constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prealabil analizării criticilor formulate, se impune a fi

făcută precizarea că, potrivit dispozițiilor legale ce reglementează calea de

atac extraordinară a recursului, nu pot face obiectul analizei în această fază

procesuală, criticile referitoare la stabilirea situației de fapt și

interpretarea probatoriului, acestea reprezentând aspecte legate de temeinicia

hotărârii și nu de nelegalitate a acesteia.

Revenind la motivele de nelegalitate invocate, art. 304 pct. 7

C. proc. civ. reglementează ca motiv de recurs situația în care hotărârea nu

cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii

ori străine de natura pricinii.

Motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să

cuprindă în considerentele sale, motivele de fapt și de drept care au format

convingerea instanței și au condus la soluția pronunțată, care au legătură

directă cu aceasta și care o susțin.

Potrivit art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea

instanței de fond trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au

format convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate susținerile

părților.

Criticile subsumate acestui motiv de nelegalitate, astfel cum

au putut fi extrase din memoriul de recurs, se referă la faptul că motivarea

deciziei în ceea ce privește reducerea cuantumului despăgubirilor morale este

mai mult decât lapidară, practic necuprinzând temeiurile concrete care au dus

la formarea convingerii instanței că suma de 25.000 euro pentru fiecare

reclamant constituie soluția legală în baza căreia prejudiciul a fost în mod

just și echitabil reparat.

Criticile formulate sunt nefondate, având în vedere că prin

considerentele menționate, instanța a argumentat exhaustiv soluția de diminuare

a despăgubirilor morale, soluție în sprijinul căreia a avut în vedere

consecințele suportate de reclamanți în plan personal, social și psihologic și

nu în ultimul rând, a avut în vedere criteriul echității și proporționalității

daunei cu despăgubirea acordată, criteriu consacrat de asemenea pe cale

jurisprudențială.

Înalta Curte reamintește că pentru a-și păstra

caracterul de satisfacție echitabilă, despăgubirile acordate pentru daune

morale trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna

suferită, în scopul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care

le-au îndurat sau le vor îndura terțele persoane păgubite.

Așa fiind, întrucât în operațiunea de cuantificare a

daunelor, instanța de apel a avut în vedere criteriile enunțate, soluția fiind

argumentată în raport de acestea, se constată că decizia recurată este la

adăpost de orice critică circumscrisă motivului de nelegalitate prevăzut de art.

304 pct. 7 C. proc. civ.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ., care vizează cazurile când hotărârea pronunțată este lipsită de

temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii,

reclamanții au formulat exclusiv critici asupra unor elemente ce țin de

administrarea și aprecierea probelor și de stabilirea situației de fapt,

aspecte ce nu formează obiectul motivului de nelegalitate evocat. în atare

situație, criticile amintite nu vor fi analizate având în vedere că instanța de

recurs este ținută să cenzureze hotărârea atacată exclusiv din perspectiva

motivelor de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304

C. proc. civ., în condițiile în care pct. 10 și 11 ale normei precitate, care

permiteau verificarea hotărârii recurate sub aspectul temeiniciei, au fost

abrogate prin Legea nr. 219/2005 și respectiv O.U.G. nr. 138/2000.

În raport de cele anterior expuse, înalta Curte reține că,

deși reclamanții au invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ., în realitate tind la reanalizarea situației de fapt stabilite de

instanța de apel cu privire la cuantumul daunelor morale.

Astfel, situația de fapt stabilită de instanțele de fond,

constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuție în cadrul

controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele

dezvoltate de reclamanți nu relevă nicio încălcare a dispozițiilor legale de

natură să impună modificarea soluției adoptate.

De

altfel, în argumentarea motivului de nelegalitate indicat s-a făcut referire la

criteriile deja examinate ce trebuiau avute în vedere la cuantificarea daunelor

morale precum și date statistice referitoare la costurile creșterii și educării

unui copil, aspecte ce ar fi putut fi invocate în fața instanțelor de fond

având în vedere că vizează chestiuni de netemeinicie.

Pentru ca susținerile dezvoltate de reclamanți să se

încadreze în ipoteza aplicării greșite a legii, se impunea a fi demonstrată

încălcarea unor norme legale în pronunțarea soluției atacate, cu argumente din

care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la

situația de fapt stabilită.

În concluzie, cu referire la motivul invocat se va reține că

reclamanții prin argumentele aduse au cerut instanței de recurs să statueze

asupra cauzei ca atare, judecând în fond și nu doar să verifice decizia din

apel în ce privește modul de aplicare a legii.

Pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamanții C.A. și C.C. prin reprezentant legal C.A.

împotriva Deciziei nr. 149/2014 din 4 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel

lași, secția civilă, menținând hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamanții C.A. și C.C. prin reprezentant

legal C.A. împotriva Deciziei nr. 149/2014 din 4 iunie 2014 pronunțată de

Curtea de Apel lași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2015.