ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 737/2019

Asupra cauzei de față, văzând și dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată depusă la data de 29 iunie 2015 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanții A., B., C., D. și E. au solicitat daune, astfel: 250.000 euro pentru A., câte 250.000 euro pentru fiecare copil: B. și C., precum și prestație periodică de 250 euro/lunar fiecăruia până la împlinirea vârstei de 26 de ani, 10.000 euro daune materiale și 200.000 euro pentru D. și 150.000 euro pentru E..

Prin Sentința civilă nr. 6290 din 12 noiembrie 2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.

Prin Sentința civilă nr. 1429 din 23.05.2016, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția a civilă s-a admis în parte cererea de chemare în judecată: a fost obligată pârâta SC F. SA la plata către reclamanți a următoarelor sume: suma de 10.000 de euro cu titlu de daune materiale și suma de 20.000 euro în echivalent RON la cursul BNR din data plății cu titlu de daune morale reclamantei D.; suma de 40.000 euro în echivalent RON la cursul BNR din data plății cu titlu de daune morale reclamantei A.; suma de 40.000 euro în echivalent RON la cursul BNR din data plății cu titlu de daune morale reclamantei B.; suma de 40.000 euro în echivalent RON la cursul BNR din data plății cu titlu de daune morale reclamantului C.; suma de 5.000 euro în echivalent RON la cursul BNR din data plății cu titlu de daune morale reclamantei E. A fost respinsă în rest cererea.

În considerente, s-a arătat că, potrivit actelor de stare civilă și de legitimare depuse la dosar, reclamanții sunt soția defunctului B., copiii acestuia, mama și sora; că, în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, existând probe în susținerea faptei ilicite a numitului G., fiind dovedită producerea unui prejudiciu reclamanților, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și vinovăția autorului; că, obligația de reparare a prejudiciului material și moral suferit de către reclamanți revine societății de asigurare emitente a poliței RCA, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 49 și 50 din Legea nr. 136/1995.

Cu privire la daunele materiale, prima instanță a reținut că reclamanta D., mama victimei B., a solicitat daune materiale în cuantum de 10.000 de euro, probate de facturile depuse la dosar care indică cheltuieli legate de transportul decedatului, monumentul funerar și ritualurile religioase în cuantum de aproximativ 126.317 grivne; având în vedere paritatea dintre euro și moneda ucraineană la nivelul anului 2013, Tribunalul a admis cererea, obligând pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.000 de euro.

În ce privește prestațiile periodice în cuantum de 250 de euro ce s-au solicitat pentru reclamanții minori B. și C., copiii defunctului B., tribunalul le-a apreciat neîntemeiate raportat la prevederile art. 49 pct. 2 din Ordinul CSA 14/2011, dispoziții care indică sumele la care poate fi obligată pârâta, asigurătorul RCA, în cazul decesului unei persoane ca urmare a accidentului și care nu prevăd plata unor astfel de prestații periodice.

Cu privire la daunele morale, tribunalul a avut în vedere faptul că stabilirea cuantumului despăgubirilor morale înseamnă, pe de o parte, dreptul reclamanților de a primi o compensație materială față de prejudiciul moral suferit, iar, pe de altă parte, această compensație materială nu poate conduce la o îmbogățire fără justă cauză.

Față de aceste aspecte, a apreciat că sumele de 50.000 euro pentru reclamanta A., 50.000 de euro pentru reclamanta B., 50.000 de euro pentru reclamantul C., 20.000 de euro pentru reclamanta D. și suma de 5.000 de euro pentru reclamanta E. reprezintă o reparație justă și echitabilă a prejudiciului moral produs acestora.

Reținând că obligația asigurătorului devine exigibilă la momentele precizate de art. 37 alin. (5) (și nu la momentul producerii accidentului), Tribunalul a respins cererea de actualizare a sumelor acordate, astfel cum a fost formulată.

Împotriva acestei sentințe, atât reclamanții B. și C., cât și pârâta SC F. SA au declarat apel.

Prin Decizia nr. 1917 din 21 noiembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a respins, ca nefondate, apelurile declarate împotriva Sentinței nr. 1429 din 23 mai 2016 a Tribunalului Ilfov.

Prin Decizia nr. 1910 din 24.11.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, s-a constatat nul recursul declarat de pârâta SC F. SA împotriva Deciziei nr. 1917 din 21 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă. A fost admis recursul formulat de reclamanții B. și C. împotriva Deciziei nr. 1917 din 21 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, s-a casat decizia recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

S-a reținut în decizia de casare că, în vederea stabilirii pensiei de întreținere, potrivit dreptului român, trebuia să se țină seama de criteriile de stabilire a despăgubirii la care are dreptul victima prin ricoșeu pentru repararea prejudiciului patrimonial suferit ca urmare a pierderii întreținerii pe care victima imediată, tatăl lor, avea obligația de a o presta ori le-o acorda în fapt recurenților-reclamanți.

În cauză, reclamanții minori au invocat acest prejudiciu patrimonial ce constă în pierderea de către ei a întreținerii pe care le-o presta victima imediată care a decedat urmare a faptei ilicite a conducătorului auto, iar un asemenea prejudiciu dă dreptul victimei indirecte să ceară repararea lui, cum prevede art. 1390 alin. (1) din C. civ.

În ceea ce privește cuantumul pensiei de întreținere, acesta urmează a fi stabilit în conformitate cu prevederile art. 1390 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "La stabilirea despăgubirii se va ține seama de nevoile celui păgubit, precum și de veniturile pe care în mod normal cel decedat le-ar fi avut pe timpul pentru care s-a acordat despăgubirea. Dispozițiile art. 1387 - 1389 se aplică în mod corespunzător."

Instanța a constatat că este fondată și critica referitoare la aspectul obligării pârâtei la plata dobânzii legale și actualizarea sumelor cu rata inflației începând cu data producerii evenimentului rutier, în raport de art. 1381 C. civ.

În aceste condiții, instanța de recurs a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 1.385 alin. (1) C. civ. și ale art. 1531 alin. (1) și (2) din același cod, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligației, conform cărora prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans).

În cazul de față, pierderea efectivă suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, poate fi remediată prin actualizarea sumelor acordate de prima instanță cu indicele de inflație.

De asemenea, principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale.

În privința dobânzii legale, legiuitorul a clasificat cele două tipuri de dobânzi prin Legea nr. 71/2011, act normativ care a modificat O.G. nr. 9/2000.

În speță, dobânda a fost solicitată de reclamanți pentru neîndeplinirea la scadență a reparării prejudiciului produs persoanei păgubite prin accidente de circulație și nu ca o plată pentru restituirea unui împrumut este de necontestat că dobânda legală solicitată este una penalizatoare.

În privința datei de la care se va calcula dobânda legală, instanța de recurs a reținut că, potrivit art. 1381 alin. (2) și (3) coroborat cu art. 1535 alin. (1) C. civ., în cazul răspunderii civile delictuale, dobânda curge de drept, de la data comiterii producerii faptei ilicite, iar nu de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, cum în mod nelegal s-a reținut de instanța de apel, întrucât, în privința reparării prejudiciului produs persoanei păgubite prin accidente de circulație trebuie avut în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, or, acest prejudiciu s-a produs în patrimoniul persoanei păgubite chiar de la data producerii accidentului, în speță, 2 august 2013, și trebuia reparat chiar cu începere de la această dată.

A stabilit totodată că, în rejudecare, se va stabili acordarea și cuantumul prestațiilor periodice pentru recurenții-reclamanți în raport de legea aplicabilă, în cauză, respectiv legea română, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei.

De asemenea, instanța de trimitere va avea în vedere data producerii accidentului rutier în ce privește capătul de cerere privind dobânzile legale și actualizarea cu rata inflației a daunelor recunoscute reclamanților și a eventualelor prestații periodice ce vor fi stabilite pentru recurenții-reclamanți.

Prin Decizia nr. 1212 din data de 24 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC F. SA A admis apelul declarat de reclamanții A., B., C., D. și E. împotriva Sentinței civile nr. 1429/23.05.2016, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă. A schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a obligat pe pârâtă la plata către reclamanții B. și C. a unei prestații periodice în cuantum de câte 384,44 RON lunar, pentru fiecare reclamant, începând cu data producerii evenimentului rutier, 02.08.2013, până la împlinirea vârstei de 26 de ani, cu condiția continuării studiilor; a obligat pe pârâtă la plata către reclamanții B. și C. a sumelor acordate acestora, cu titlu de daune (despăgubiri) morale, prin Sentința civilă nr. 1429/23.05.2016, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, cu aplicarea dobânzii legale și actualizarea cu rata inflației a daunelor recunoscute și acordate celor doi reclamanți, începând cu data producerii accidentului rutier, respectiv data de 02.08.2013, și până la momentul plății efective. A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate. A obligat pe apelanta pârâtă la plata către apelanții reclamanți a cheltuielilor de judecată în apel în cuantum de 3000 de RON, reprezentând onorariu de avocat.

În motivare, cu privire la apelul pârâtei, a reținut, în raport de situația de fapt și de decizia de casare, că daunele materiale au fost acordate în mod legal și temeinic de către instanța de fond, conform dovezilor administrate în cauză.

Cu privire la daunele morale, a apreciat, de asemenea, că soluția instanței de fond este corectă.

Cu privire la apelul reclamanților, curtea de apel a arătat că sunt fondate criticile acestora, în raport de cele reținute prin decizia de casare și de dispozițiile art. 1381, art. 1385 și art. 1531 C. civ., pierderea efectivă suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, poate fi remediată prin actualizarea sumelor acordate de prima instanță cu indicele de inflație.

De asemenea, principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale.

Curtea a mai arătat că data de la care se va calcula dobânda legală este data producerii accidentului rutier, în raport de cele reținute prin decizia de casare, întrucât, în privința reparării prejudiciului produs persoanei păgubite prin accidente de circulație trebuie avut în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, or, acest prejudiciu s-a produs în patrimoniul persoanei păgubite chiar de la data producerii accidentului, în speță, 2 august 2013, și trebuia reparat chiar cu începere de la această dată.

Cu privire la prestația periodică solicitată de reclamanții minori, curtea a reținut că în rejudecare, s-a depus dovada veniturilor obținute de către tatăl minorilor. A avut în vedere prevederile art. 529 C. civ., precum și împrejurarea că prestația periodică pretinsă de copiii minori ai defunctului, deși nu este echivalentă cu pensia de întreținere, are rolul de a acoperi prejudiciul cauzat minorilor prin lipsirea acestora de contribuția lunară pe care defunctul o avea la întreținerea lor.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta SC F. SA a formulat recurs, solicitând casarea ei în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Criticile de nelegalitate aduse hotărârii instanței de apel vizează următoarele aspecte:

Astfel, se susține că este greșită soluția instanței de apel cu privire la acordarea unor sume de bani cu titlu de pensie de întreținere către cei doi copii minori, fiind încălcate prevederile art. 529 alin. (1) și (2) C. civ., întrucât nu au fost coroborate cu art. 1393 C. civ.

A susținut că reclamanții nu au făcut dovada că în prezent primesc și o pensie de urmaș de la autoritățile din Ucraina, precum și cuantumul exact al acesteia. Totodată, a apreciat că obligarea pârâtei la plata acestor prestații periodice către reclamanți, până la împlinirea vârstei de 26 de ani, cu condiția continuării studiilor, privește o situație ipotetică, despre care pârâta nu are cunoștință, ceea ce ar impune casare cu trimitere, pentru administrarea probatoriului suplimentar.

Pârâta a criticat și măsura instanței de acordare a dobânzii legale de la momentul producerii evenimentului rutier, întrucât dimensiunea prejudiciului a putut fi cuantificat doar la momentul pronunțării hotărârii judecătorești în cauză.

A susținut că instanța de apel nu a coroborat prevederile art. 529 alin. (1) și (2) C. civ., cu cele ale art. 1393 C. civ., omițând să observe că reclamanții nu au făcut dovada că în prezent primesc și o pensie de urmaș de la autoritățile din Ucraina, care este cuantumul acesteia, pentru a se aprecia dacă era îndestulătoare, în raport de nevoile reclamanților.

Astfel, în prezent, reclamanții cumulează atât prestația din dosarul pendinte cu pensiile de urmaș, ceea ce, în raport de textele de lege mai sus indicate, este inadmisibil.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pârâta a arătat că instanța de apel nu a motivat dispoziția privind obligarea la plata prestațiilor periodice până la împlinirea vârstei de 26 de nai de către minori, cu condiția continuării studiilor și că această situație nu va putea fi verificată în viitor.

În ceea ce privește dispoziția de obligare la plata dobânzii legale și a actualizării cu rata inflației a sumelor stabilite prin Sentința nr. 1429 din 23 mai 2016 a Tribunalului Ilfov, pârâta a învederat că, deși raționamentul instanței este în sensul în care prejudiciul s-a produs în dauna reclamanților la momentul producerii accidentului, 2 august 2013, totuși dimensiunea acestui prejudiciu nu a putut fi cuantificată decât la momentul la care s-a pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă în cauză.

Se arată că, în condițiile în care reclamanții au solicitat despăgubiri în cuantum de 1.000.000 euro, nu se poate constata caracterul de certitudine al prejudiciului și, drept urmare, obligarea pârâtei la plata dobânzii este făcută cu încălcarea normelor de drept material, nefiind aplicabile în cauză dispozițiile art. 10 din O.G. nr. 13/2011.

Dosarul de recurs a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I-a civilă, și repartizat completului C5 la data de 27 iulie 2018.

La data de 30 octombrie 2018 a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, care a fost comunicat părților prin rezoluția din data de 8 noiembrie 2018.

Părțile nu au depus punct de vedere la raport.

În raport de dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., constatând împlinit termenul pentru depunerea punctelor de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (7) din același act normativ, completul de filtru, prin încheierea din 17 ianuarie 2019, a admis, în principiu, recursul declarat de pârâta SC F. SA împotriva Deciziei civile nr. 1212 din data de 24 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, fixând termen de judecată la data de 4 aprilie 2019.

Examinând hotărârea recurată, din perspectiva motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din perspectiva susținerilor pârâtei, ce vizează nemotivarea dispoziției privind obligarea la plata prestațiilor periodice pentru minori, până la împlinirea vârstei de 26 de ani, Înalta Curte reține că acesta este nefondat.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii, instanța trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situații particulare, de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi, scopul motivării fiind acela de a explica soluția adoptată de instanță.

Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele pro și contra ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile, apărările părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății.

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția, și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituție și respectiv art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de instanța ce are obligația legală de a proceda la o analiză a susținerilor, argumentelor și mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinența.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, precum și la susținerile pârâtei legate de nemotivarea hotărârii în ce privește dispoziția de obligare la plata prestațiilor periodice până la împlinirea vârstei de 26 de ani, Înalta Curte constată că instanța de apel, în argumentarea în drept și în fapt a soluției pronunțate, a reținut că reclamanții minori au încercat un prejudiciu patrimonial, care constă în pierderea susținerii ce le-a fost prestată de victima ce a decedat; or, asemenea prejudiciu dă dreptul victimei indirecte să ceară repararea lui.

În acest sens, art. 1390 C. civ. dispune "Despăgubirea pentru prejudiciile cauzate prin decesul unei persoane se cuvine numai celor îndreptățiți, potrivit legii, la întreținere din partea celui decedat", așadar, reclamanții au dreptul la reparație, în temeiul acestui text de lege, și cu acest titlu, în primul rând acele victime prin ricoșeu, care primeau sau ar fi primit întreținere de la victimă, având un drept subiectiv la întreținere, prevăzut expres de lege.

În argumentarea în drept a dispoziției de obligare la plata prestației periodice către minori, instanța de apel a mai arătat că "în ceea ce privește cuantumul pensiei de întreținere, acesta urmează a fi statuat în conformitate cu prevederile art. 1390 C. civ., potrivit cărora "la stabilirea despăgubirii se va ține seama de nevoile celui păgubit, precum și de veniturile pe care în mod normal cel decedat le-ar fi avut pe timpul pentru care s-a acordat despăgubirea. Dispozițiile art. 1387- 1389 se aplică în mod corespunzător, astfel cum s-a reținut în considerentele deciziei de casare".

Din perspectiva celor expuse, în condițiile în care instanța de apel și-a argumentat în drept și în fapt soluția adoptată, susținerile pârâtei legate de incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sunt nefondate.

Nefondate sunt și criticile legate de incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva încălcării dispozițiilor art. 529 alin. (1) și (2) C. civ., care, în opinia pârâtei trebuiau coroborate cu art. 1393 C. civ.

Astfel, dispozițiile art. 529 C. civ. prevăd că "Întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti".

Din această perspectivă, este de reținut că, prin decizia de casare nr. 1910 din 24 noiembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2015, a fost dezlegată problema de drept ce vizează stabilirea pensiei de întreținere potrivit dreptului român, că minorii reclamanți au suferit un prejudiciu patrimonial ce constă în pierderea întreținerii pe care le-o presta victima imediată care a decedat; că un asemenea prejudiciu dă dreptul victimei indirecte să ceară repararea lui.

În acest caz, art. 1390 C. civ. dispune "Despăgubirea pentru prejudiciile cauzate prin decesul unei persoane se cuvine numai celor îndreptățiți, potrivit legii, la întreținere din partea celui decedat".

Prin decizia de casare s-a statuat că în ceea ce privește cuantumul pensiei de întreținere, acesta urmează a fi stabilit în conformitate cu prevederile art. 1390 C. civ., mai sus citat.

Or, în condițiile în care prin decizia de casare enunțată a fost dezlegată problema de drept ce vizează incidența dispozițiilor art. 1390 alin. (3) C. civ., în ce privește cuantumul pensiei de întreținere, instanța de apel s-a conformat acesteia, în condițiile prevăzute de art. 501 C. proc. civ., motiv pentru care criticile legate de greșita aplicare a dispozițiilor art. 529 C. civ. raportat la art. 1390 C. civ. sunt nefondate.

Prin aceeași decizie de casare a fost dezlegată și problema de drept referitoare la obligarea pârâtei la plata dobânzii legale și actualizarea sumelor cu rata inflației, începând cu data producerii evenimentului, reținându-se incidența dispozițiilor art. 1381 și art. 1385 alin. (1) C. proc. civ. și că în cauza de față pierderea efectivă suferită de reclamanți, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, poate fi remediată prin actualizarea sumelor acordate cu indicele de inflație; că în privința dobânzii legale, legiuitorul a clasificat cele două tipuri de dobânzi prin Legea nr. 71/2011, act normativ care a modificat O.G. nr. 9/2000; că prin O.G. nr. 13/2011 a fost abrogată O.G. nr. 9/2000, iar dobânzile au fost clasificate în două categorii: remuneratorii și penalizatoare.

Prin decizia de casare s-a statuat că, în speță, dobânda a fost solicitată de reclamanți pentru neîndeplinirea la scadență a reparării prejudiciului produs persoanei păgubire prin accidentul de circulație și nu ca o plată pentru restituirea unui împrumut, așa încât se reține că dobânda legală solicitată este una penalizatoare.

În ceea ce privește data de la care se va calcula dobânda legală, prin decizia de casare s-a stabilit în mod obligatoriu pentru instanță în rejudecare că "potrivit art. 1381 alin. (2) și (3) coroborat cu art. 1535 alin. (1) C. civ., în cazul răspunderii civile delictuale, dobânda curge de la drept de la data comiterii faptei ilicite, iar nu de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, întrucât în privința reparării prejudiciului produs persoanei păgubite prin accidente de circulație, trebuie avut în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului", or, acest prejudiciu s-a produs în patrimoniul persoanei păgubire chiar de la data producerii accidentului, în speța de față data de 2 august 2013, și trebuie reparat cu începere de la această dată.

Din perspectiva celor statuate prin decizia de casare enunțată, instanța de apel, în condițiile prevăzute de art. 501 alin. (2) C. proc. civ., s-a conformat statuărilor și problemelor de drept dezlegate de instanța de recurs, motiv pentru care sunt nefondate și susținerile pârâtei legate de acordarea dobânzii legale de la momentul pronunțării hotărârii în cauză.

Față de cele expuse, cum nici una din criticile pârâtei nu se circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de pârâta SC F. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC F. SA împotriva Deciziei civile nr. 1212 din data de 24 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 aprilie 2019.

GGC - GV