Decizia nr. 2252/2017 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 434/2014 a Curții de Apel Craiova

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, după declinarea de competență dispusă prin Sentința nr. 625 din 10 iunie 2014 a Tribunalului Olt, reclamantul A. a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/G/II din 12.03.2014 întocmit de Agenția Națională de Integritate, prin care s-a constatat că a încălcat prevederile art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției întrucât, începând cu data de 19.12.2008, a exercitat atât mandatul de senator în Parlamentul României, cât și funcția de administrator al S.C. D. S.R.L., înregistrată la Registrul Comerțului x/x1/2003.

Hotărârea Curții de apel Prin Sentința nr. 434 din 27 noiembrie 2014, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca nefondată.

Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ. Reclamantul a formulat, în esență, următoarele critici: - sentința nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei, în ceea ce privește motivul de nulitate a raportului de evaluare pentru nerespectarea prevederilor art. 13 din Legea nr. 176/2010; - instanța a ignorat dispozițiile art. 72 din Legea nr. 31/1990 și ale C. civ. în vigoare la data obținerii calității de administrator, referitoare mandat, conform cărora mandatul de administrator se stinge prin "renunțarea mandatarului la mandat". În ceea ce privește lipsa condiției opozabilității, dispozițiile art. 50 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 și cele ale art. 5 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, trebuie interpretate în sensul de a produce efecte. - instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești apreciind asupra calități de administrator al S.C. D. S.R.L., cu ignorarea aspectelor de fapt și de drept care statuează asupra încetării mandatului, interpretând extensiv raportarea pârâtei, ca terț, la situația generată de nepublicarea acestui fapt într-un registru public, încălcând dreptul recurentului la un proces echitabil, prin respingerea ca inadmisibilă a probei cu martori.

Procedura derulată în recurs Intimata Agenția Națională de Integritate, legal citată, nu a depus întâmpinare. Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2)-(3) C. proc. civ. a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 27.10.2016, conform alin. (4) al aceluiași articol. Prin încheierea din 20 decembrie 2016, completul filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecarea acestuia în ședință publică, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentului, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente. Recurentul-reclamant A. a supus controlului de legalitate, pe calea prevăzută de art. 22 din Legea nr. 176/2010, Raportul de evaluare nr. x/12.03.2014, prin care intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a reținut existența unei stări de incompatibilitate în privința sa. În concret, prin actul administrativ contestat s-a concluzionat că în perioada 9.12.2008 (data validării primului mandat de senator) și până la data întocmirii raportului contestat a deținut concomitent mandatul de senator în Parlamentul României și funcția de administrator al S.C. D. S.R.L. Această stare de fapt a fost contestată de recurentul-reclamant, care atât în punctul de vedere depus în cadrul procedurii administrative, cât și în fața instanței de fond, a arătat că nu mai deține funcția de administrator în cadrul S.C. D. S.R.L., societate care, de altfel, nu a desfășurat niciodată activitate comercială. Este adevărat că, la data de 15.02.2005 printr-un proces-verbal asociații A., B. și C. au hotărât să procedeze la desființarea societății comerciale, întrucât aceasta nu a putut să-și atingă scopul. Totodată, s-a hotărât retragerea reclamantului din funcția de administrator și a fost împuternicit B. să se ocupe de îndeplinirea formalităților necesare radierii societății comerciale. Însă, așa cum rezultă din datele transmise de Oficiul Național al Registrului Comerțului, demersurile necesare dizolvării și radierii societății comerciale D. S.R.L. nu au fost derulate de către persoana împuternicită în acest sens, astfel că recurentul-reclamant figurează în continuare în evidențele ORC, în calitate de administrator. În aceste condiții, este corectă concluzia instanței de fond, în sensul că pentru procesul-verbal încheiat la data de 15.09.2005 nu a fost îndeplinită condiția publicității, care presupunea înregistrarea acestuia în Registrul Comerțului și astfel mențiunile acestuia sunt inopozabile, conform dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului. De asemenea, procesul-verbal nu poartă o dată certă de înregistrare pentru a putea produce efecte sub aspectul încetării stării de incompatibilitate; în sensul celor reținute prin soluția de principiu adoptată de judecătorii secției de contencios administrativ și fiscal, din data de 7 noiembrie 2013. Însă, Înalta Curte reține că din probatoriul administrat în cauză reiese cu evidență că recurentul-reclamant nu a exercitat efectiv funcția de administrator, nici anterior datei validării mandatului de senator și nici ulterior acestei date. Din înscrisurile depuse la dosar recurs (declarații privind impozitul pe profit, declarații privind obligațiile de plată la bugetul de stat), rezultă că societatea comercială S.C. D. S.A. nu a desfășurat activitate comercială. Este real că la data întocmirii raportului de evaluare dispozițiile legale în vigoare, în temeiul cărora a fost reținută starea de incompatibilitate a reclamantului, anume art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 nu condiționau incompatibilitatea de desfășurarea unei activități comerciale a persoanei juridice unde persoana evaluată își desfășura activitatea de administrator. Dar, dispozițiile art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 au fost modificate prin Legea nr. 87/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 313/2.05.2017, în sensul că incompatibilitatea unui deputat sau senator este atrasă de exercitarea concomitentă a funcției de administrator la societățile reglementate de Legea nr. 31/1990 republicată, care desfășoară sistematic și efectiv activități comerciale. Chiar dacă dispozițiile legale menționate mai sus nu pot fi aplicate retroactiv unor situații juridice create sub imperiul unei alte reglementări, nu poate fi ignorată intenția legiuitorului de a se avea în vedere la stabilirea acestei situații de incompatibilitate, exercitarea efectivă a funcției de administrator și nu doar deținerea, intenție cristalizată prin modificările intervenite în baza Legii nr. 87/2017. Așadar, retragerea din calitatea de administrator nu poate produce consecințe juridice, întrucât procesul-verbal din data de 15.09.2005 nu a fost înregistrat în registrul comerțului potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 și nici nu poartă o dată certă. Împrejurarea că S.C. D. S.R.L. nu a desfășurat activitate comercială, așa cum rezultă din actele fiscale depuse în recurs, constituie un argument relevant în stabilirea stării de incompatibilitate. În ceea ce privește critica privind nulitatea raportului de evaluare determinată de nerespectarea dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 176/2010, în mod corect judecătorul fondului a reținut că până la data de 13.02.2014, data la care recurentul-reclamant a fost informat cu privire la procedura de evaluare derulată, autoritatea pârâtă a valorificat doar informații publice legate de persoana evaluată, informații existente în baza de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date și a Oficiului Național al Registrului Comerțului. În consecință, în cauză nu poate fi aplicată sancțiunea prevăzută de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010. Pentru toate aceste considerente, reținând că raportat la inactivitatea societății comerciale în cadrul căreia recurentul-reclamant deținea funcția de administrator, nu se poate reține existența unei stări de incompatibilitate, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința și, rejudecând, va admite acțiunea și va anula Raportul de evaluare contestat.