ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1630/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 664 din 12 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția I civilă, a fost admisă excepția de netimbrare și a fost anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 657 din 20.04.2017 a Judecătoriei Dorohoi.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a formulat recurs.

Prin încheierea de ședință din 15 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a fost suspendată judecarea cauzei până la soluționarea sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ.

Împotriva încheierii de ședință de mai sus, reclamantul A. a formulat recurs, care face obiectul prezentului dosar.

Cererea de recurs formulată de reclamantul A. a fost motivată succint, fără a se indica vreun temei de drept.

Reclamantul și-a exprimat nemulțumirea cu privire la suspendarea cauzei până la pronunțarea de către Înalta Curte asupra hotărârii prealabile.

Recursul a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 18 ianuarie 2019.

Raportul a fost comunicat părților la data de 3 mai 2019, conform dovezilor aflate la dosar.

Analizând excepția lipsei de interes a reclamantului în recursul declarat în cauză, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Excepția lipsei de interes este o excepție de fond, absolută și peremptorie, care, în caz de admitere, face de prisos cercetarea pe fond a cererii, motiv pentru care, având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanța are obligația să se pronunțe cu prioritate asupra acesteia.

Astfel, interesul, ca și condiție de exercițiu a acțiunii civile, reprezintă folosul pe care îl are o persoană, pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare, iar în cvasitotalitatea doctrinei, s-a statuat că interesul trebuie să fie legitim, respectiv corespunzător cerințelor legii materiale și procesuale; actual, respectiv să existe la momentul la care a fost formulată cererea și, nu în ultimul rând, direct și personal, respectiv să aparțină celui care a formulat cererea.

Interesul procesual este o condiție de exercițiu a acțiunii civile, în timp ce apelul și/sau recursul sunt forme de manifestare a acțiunii civile, ce presupun exercitarea dreptului de a face uz de căile de atac și se înscriu în ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege, prin care se urmărește protecția unui drept subiectiv ori a unui interes legitim și pentru a căror realizare recurgerea la instanță este obligatorie.

Ca atare, interesul procesual actual, legitim și personal este o condiție de exercițiu ce trebuie să se justifice în fiecare etapă procesuală, inclusiv în recurs.

În cauză, la data de 4 ianuarie 2019, reclamantul A. a declarat recurs împotriva încheierii de ședință din 15 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, prin care a fost a fost suspendată judecarea cauzei până la soluționarea sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ.

Înalta Curte reține că, anterior declarării recursului în cauză, la data de 18 decembrie 2018, Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 874/2018, prin care a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 27 C. proc. civ., în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt neconstituționale.

În motivarea acestei decizii, instanța de control constituțional a avut în vedere că prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în M. Of. nr. 582/20.07.2017 s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederii legale care limita exercițiul căii de atac a recursului, în funcție de un anumit prag valoric, și s-a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, este neconstituțională.

Totodată, Curtea Constituțională a mai reținut că, prin Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, publicată în M. Of. nr. 836/1.10.2018, instanța de contencios constituțional a dezvoltat considerentele cu privire la efectele Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, cu prilejul analizării obiecției de neconstituționalitate formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, între altele, în legătură cu prevederile art. III pct. 3 [cu referire la art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013] și pct. 4 [cu referire la art. XVIII din Legea nr. 2/2013] din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative.

De asemenea, a avut în vedere că prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată, de către de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea unor chestiuni de drept, ulterior deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, (prin care s-a statuat că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea acestei din urmă decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv), Înalta Curte de Casație și Justiție a admis sesizările formulate privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 din C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituția României, efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017).

Curtea Constituțională a reținut că, potrivit interpretării date de Înalta Curte de Casație și Justiție prevederilor art. 27 din C. proc. civ., legea aplicabilă căii de atac exercitată împotriva unei hotărâri judecătorești pronunțate după publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 este legea în vigoare la data începerii procesului, deși, înainte de pronunțarea hotărârii judecătorești susceptibile de reformare, a fost declarat neconstituțional chiar textul de lege care reglementa exercitarea căii de atac, în vigoare la data începerii procesului.

Cu alte cuvinte, potrivit interpretării date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin intermediul hotărârii prealabile, deși dispoziția legală care suprima în mod expres calea de atac a recursului, în privința hotărârilor judecătorești pronunțate în cererile evaluabile în bani de până la 1.000.000 de RON inclusiv, a fost constatată neconstituțională, aceasta continuă să fie aplicabilă tuturor litigiilor în curs, înregistrate pe rolul instanțelor anterior datei publicării deciziei de constatare a neconstituționalității.

Or, Curtea Constituțională a reținut că o asemenea soluție interpretativă are semnificația prelungirii, în timp, a efectelor unei norme constatate neconstituționale, cu consecința aplicării acesteia în cadrul proceselor în curs, ceea ce conduce la încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție, care consacră efectul imediat și general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale.

S-a arătat că problema de drept care a făcut obiectul hotărârii prealabile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție a vizat un conflict de drept intertemporal, din perspectiva aplicării în timp a normei, în cauză fiind incidente, pe de o parte, prevederile art. 27 din C. proc. civ., potrivit căruia "Hotărârile rămân supuse căilor de atac (...) prevăzute de legea sub care a început procesul.", și, pe de altă parte, prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție, care reglementează efectele deciziilor Curții Constituționale.

Curtea Constituțională a reținut că, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din actele normative constatate ca fiind neconstituționale încetează să mai producă efecte juridice, de la momentul publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial. Astfel, aceste prevederi constituționale, coroborate cu cele cuprinse în art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, instituie o regulă de aplicare în timp a normelor legale constatate neconstituționale, regulă care se aplică în mod prioritar, dată fiind forța juridică superioară a normei constituționale, în raport cu normele generale de drept tranzitoriu, cuprinse în acte normative cu forță juridică inferioară (în speță, C. proc. civ.), în acord cu principiul supremației Legii fundamentale, cuprins în art. 1 alin. (5) din Constituție.

Mai mult, potrivit art. 142 alin. (1) din Legea fundamentală, Curtea este garantul supremației Constituției, ceea ce obligă instanța constituțională la o atitudine activă, în sensul aplicării și respectării acestui principiu în limitele competenței sale (a se vedea și Deciziile nr. 1533 din 28 noiembrie 2011, publicată în M. Of. nr. 905/20.12.2011 și nr. 1615 din 20 decembrie 2011, publicată în M. Of. nr. 99/8.02.2012).

Totodată, interpretarea dată prevederilor art. 27 din C. proc. civ., prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, este contrară și jurisprudenței Curții Constituționale referitoare la efectele de ordin constituțional ale deciziilor sale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, anterior citată, paragraful 61, și jurisprudența acolo invocată, respectiv, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007, publicată în M. Of. nr. 104/12.02.2007, Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în M. Of. nr. 256/18.04.2012, Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, publicată în M. Of. nr. 84/4.02.2015, parag. 28, sau Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în M. Of. nr. 190/14.03.2016, parag. 52).

Astfel, așa cum s-a arătat anterior, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale referitoare la efectele unei decizii prin care se constată neconstituționalitatea unei dispoziții legale, o decizie de admitere a unei excepții de neconstituționalitate se va aplica în privința raporturilor juridice ce urmează a se naște după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României - facta futura; de asemenea, decizia va fi aplicabilă în cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării acesteia - cauze pendinte, în care respectivele dispoziții sunt aplicabile, indiferent de invocarea excepției până la publicarea deciziei de admitere, precum și, în mod excepțional, acelor situații care au devenit facta praeterita - respectiv cauzelor în care a fost invocată excepția, indiferent dacă până la publicarea acesteia au fost soluționate în mod definitiv, cauze în care este incident motivul de revizuire prevăzut în art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ.

Prin urmare, Curtea Constituțională a reținut că incidența efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 și în cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești, la momentul publicării acesteia - cauze pendinte, în care respectivele dispoziții sunt aplicabile - indiferent de invocarea excepției până la publicarea deciziei de admitere, este în acord cu prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție, dispoziții constituționale pe care se întemeiază expresia obligativității erga omnes a interpretării și soluției pronunțate de instanța de contencios constituțional, care implică obligația constituțională a tuturor autorităților de a aplica întocmai deciziile Curții, la situațiile concrete în care normele constatate neconstituționale au incidență (a se vedea și Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în M. Of. nr. 69/1.02.2016). Așa cum Curtea Constituțională a reținut în mod expres în Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, anterior citată, parag. 61, art. 147 din Constituție este, în privința normelor procedurale, de imediată aplicare, având caracter sancționatoriu. Prin urmare, în interpretarea acestui text constituțional, raportat la normele de procedură civilă, Curtea a constat că acesta se aplică atât situațiilor pendinte, cât și celor ce se vor naște în viitor, sfera de aplicare a art. 147 alin. (4) din Constituție neputând fi condiționată de faptul că procesul civil a fost pornit anterior sau ulterior publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017.

De aceea, interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție textelor de lege criticate, care este în mod expres contrară considerentului nr. 32 al Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, referitoare la efectele deciziei de constatare a neconstituționalității, este de natură a contraveni efectelor de ordin constituțional ale deciziilor Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme legale, iar o înlăturare a acestor efecte, în cauzele deduse soluționării instanțelor de judecată, echivalează cu nerespectarea principiului constituțional al valorii obligatorii și opozabilității erga omnes a deciziilor Curții Constituționale, consacrată de art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală.

De asemenea, având în vedere că decizia de constatare a neconstituționalității face parte, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, din ordinea juridică normativă, realizarea, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a unui control de constituționalitate implicit al efectelor acestei decizii, prin raportare la alte norme constituționale incidente, în speță principiul neretroactivității legii civile, echivalează cu încălcarea competenței specifice exclusive a instanței de contencios constituțional, reglementată în art. 146 din Legea fundamentală.

În concluzie, în ceea ce privește efectele constatării ca neconstituționale a unei soluții legislative cuprinse într-o normă de procedură, respectiv sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 de RON inclusiv", cuprinsă în dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, Curtea Constituțională a reținut că nu devin incidente prevederile art. 27 din C. proc. civ., potrivit cărora "Hotărârile rămân supuse căilor de atac (...) prevăzute de legea sub care a început procesul" dat fiind faptul că neconstituționalitatea este o sancțiune de drept constituțional care se aplică imediat situațiilor pendinte.

Astfel, nu se poate ajunge la concluzia că decizia Curții s-ar aplica numai proceselor pornite după publicarea sa, caz în care, în mod evident, hotărârea susceptibilă a fi recurată este pronunțată după publicarea deciziei.

Art. 27 din Cod constituie o normă de procedură de natură legală și nu poate restrânge sfera de aplicare a art. 147 alin. (4) din Constituție. Acceptarea unei asemenea teze ar echivala cu prevalența unei norme legale față de una de rang constituțional și s-ar înfrânge în mod indirect efectul imediat și general obligatoriu al deciziei Curții Constituționale.

Or, într-un stat de drept, toate autoritățile publice, atât în aplicarea, cât și în interpretarea normelor infraconstituționale, trebuie să respecte deciziile Curții Constituționale din moment ce acestea materializează și explicitează exigențele Constituției.

În speța ce face obiectul prezentului dosar, în raport de soluția pronunțată de Curtea Constituțională după declararea recursului în cauză, precum și de ampla motivare a acesteia, parțial redată mai sus, Înalta Curte constată că recursul formulat de reclamant a rămas fără finalitate juridică.

Înalta Curte reține și că, din verificările efectuate, s-a constatat că Dosarul nr. x/2016**, aflat pe rolul Curții de Apel Suceava, secția I civilă, a fost repus pe rol, fiind suspendat la termenul de judecată din 13 iunie 2019, în baza dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. .

Având în vedere toate considerentele mai sus arătate, Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat în cauză, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de ședință din 15 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 octombrie 2019.

GGC - NN