ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 461/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr. 3954/97/2010, reclamanta N.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin SC H. București, să se constate că, în calitate de persoană expropriată, a consimțit la preluarea proprietății sale imobiliare, de către pârât prin expropriere, pentru realizarea obiectivului de interes național "Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simeria", declarată de utilitate publică, prin H.G. nr. 392/2002; să fie obligat pârâtul să-i achite suma de 470.000 RON, reprezentând contravaloarea terenurilor (8,3 euro/mp.) și suma de 450.000 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a acestora pe ultimii 18 de ani, ce urmează a se efectua în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Pârâtul, prin reprezentant, a depus întâmpinare prin care a invocat excepțiile inadmisibilității și prematurității acțiunii, excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei și lipsei calității procesuale pasive a pârâtei. Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Pârâtul, prin reprezentant a formulat cerere de chemare în garanție a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. În ședința publică din 15 iunie 2010, instanța a respins excepțiile invocate de pârât în apărare, mai puțin excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, care a fost unită cu fondul. De asemenea, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție.

Prin Sentința civilă nr. 404/2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active, a fost respinsă cererea de chemare în garanție, iar pe fond a fost admisă, în parte, acțiunea civilă, introdusă de reclamanta N.S., împotriva pârâtului Statul Român prin SC H. SA București, și în consecință: S-a constatat că reclamanta, în calitate de persoană expropriată, a consimțit la exproprierea pentru cauză de utilitate publică, de interes național, a suprafeței de 12.971 mp teren echivalat integral ca arabil, situat pe raza localității Sântămărie Orlea. A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei cu titlu de despăgubiri, suma de 330.760 RON, reprezentând valoarea terenurilor expropriate și suma de 118.619 RON, reprezentând prejudiciul creat acesteia pentru lipsa folosului agricol după terenuri, pe perioada 2002 - 2010, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 5.000 RON. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin H.G. nr. 392/2002, Guvernul României a declarat utilitatea publică de interes național, a lucrării "Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simeria", desemnând, expres la art. 2 al acestui act normativ, ca expropriator, Statul Român prin Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice H. SA, în subordinea MIR. În scopul realizării obiectivului de utilitate publică declarat prin Hotărârea nr. 969/2004, s-a constituit, la nivelul Primăriei Comunei Sântămărie Orlea, Comisia pentru soluționarea întâmpinărilor persoanelor propuse pentru expropriere.

Prin intermediul acestei comisii, înființată în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, expropriatorul a purtat negocieri cu persoanele expropriate pentru despăgubirea lor pentru terenurile ce le-au fost preluate încă din anul 1990, între care și terenurile ce au aparținut antecesorilor reclamantei, conform notificărilor transmise prin BEJ O.O. din Hațeg. Reclamanta, deși de acord cu exproprierea, nu a primit despăgubirile legale, care conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, trebuie să includă valoarea imobilului expropriat stabilită la prețul de piață plus valoarea prejudiciului creat, care, în cauză, reprezintă folosul agricol pierdut. Prin lucrarea de evaluare întocmită de comisia formată din experții judiciari C.I., S.M.

și O.E., a identificat terenurile expropriate reclamantei, ca descendentă a proprietarilor tabulari, J.I., stabilind suprafața acestora la 12.971 mp., valoarea acestuia fiind de 330.760 RON, prin echivalarea întregii suprafețe de teren ca arabilă, estimată la 25,5 RON/mp. În ceea ce privește despăgubirile reprezentând folosul agricol de tras, astfel cum au fost stabilite de experții judiciari, pe suprafața de teren expropriat, având în vedere categoria de folosință (arabil), faptul că în zonă nu se practică culturi de legume și zarzavaturi pe arii extinse, culturile de bază fiind porumbul și cartoful, instanța a apreciat că suma de 10.217 RON/an/ha, este rezonabilă și poate compensa, în mod echitabil prejudiciul ce a fost creat reclamanților, în condițiile în care acesta era singurul lor potențial agricol, mai important.

Instanța a apreciat că despăgubirile se justifică doar de la momentul declarării utilității publice a lucrării de interes național "Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simeria", respectiv de la data publicării H.G. nr. 392/2002, act ce constituie conform art. 5 - 7 din Legea nr. 33/1994, condiția sine-que-non a demarării procedurilor de expropriere și legitimează preluarea imobilelor în acest mod, pentru scopul realizării investiției de interes public național. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul, prin reprezentant, solicitând admiterea apelului și desființarea sentinței apelate, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În expunerea de motive apelantul a reiterat excepțiile invocate în fața instanței de fond.

În ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 33/1994, apelantul susține că prin cerere, reclamantul solicită acordarea de despăgubiri în temeiul legii menționate, pentru un teren ocupat anterior apariției acestei legi, ceea ce este inadmisibil, având în vedere principiul neretroactivității legii. Conform susținerilor apelantului preluarea terenurilor s-a făcut în baza Decretului nr. 40/1989, care în anexa 2 prevede expres preluarea unei suprafețe de 685 ha teren situat în județul Hunedoara. În susținerea acestei excepții, apelantul invocă faptul că reclamantul putea beneficia de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 1/2000, care prevăd posibilitatea ca, în cazul în care terenul cooperativizat este ocupat de amenajări hidrotehnice, să se acorde teren în compensare sau despăgubiri.

În ce privește excepția prematurității introducerii acțiunii, susține că în cauză nu s-a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 33/1994 și nu s-a dovedit finalizarea procedurii declanșate în temeiul Legii nr. 18/1991. Apelantul invocă și excepția lipsei calității procesuale pasive sub aspectul plății despăgubirilor, susținând că expropriatorul este Statul Român, iar obiectivul este unul de interes național, astfel că Statul este cel care trebuie să suporte costurile exproprierii, respectiv plata despăgubirilor, și nu SC H. SA, care este întreținută exclusiv prin fonduri proprii și a încheiat contract de concesiune pentru exploatarea terenurilor afectate de obiectul de activitate al acestei societăți.

Apelantul invocă prin motivele de apel și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, susținând că nu s-a făcut dovada unei vocații succesorale a reclamantului pe terenul în litigiu, acestea nefăcând parte din masa succesorală a antecesorilor. Se susține că reclamantul nu a formulat întâmpinare la propunerea de preț făcută de apelant, ceea ce înseamnă că a acceptat tacit oferta și că nu a făcut dovada calității de proprietar, ceea ce a dus la imposibilitatea acordării despăgubirilor. În ce privește cererea de chemare în garanție, apelantul susține că în mod greșit a fost respinsă, având în vedere motivele invocate în susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei.

Pe fondul cauzei, apelantul consideră acțiunea neîntemeiată întrucât reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate, neavând un titlu valabil asupra terenului, iar, ca urmare a declarării utilității publice a obiectivului hidroenergetic, pârâtul a demarat procedura de notificare a persoanelor îndreptățite la despăgubiri, dar reclamantul nu a formulat, în termen legal, întâmpinare. Ca urmare, prețul propus de acesta a fost acceptat de reclamant și, în consecință, despăgubirile acordate de instanță sunt neîntemeiate. Se susține de asemenea că nu s-au respectat dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât instanța de fond nu a ținut cont că de valoarea terenului este exagerat de mare în raport cu prețul la care se vând efectiv terenuri în zonă.

O ultimă critică vizează acordarea folosului de tras cu încălcarea dispozițiilor Decretului nr. 167/1958, având în vedere caracterul pecuniar al pretențiilor, apelantul susținând că reclamantul ar fi putut fi îndreptățit la acordarea acestor despăgubiri doar pe ultimii trei ani, pentru restul perioadei acțiunea în pretenții fiind prescrisă. Prin Decizia civilă nr. 56/2012, Curtea de Apel Alba Iulia, în opinie majoritară, a admis apelul pârâtului și a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanta N.S. împotriva pârâtului Statul Român prin Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice H. SA București. Au fost menținute dispozițiile sentinței referitoare la respingerea cererii de chemare în garanție formulată de Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice SC H. SA București împotriva chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice București.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut, în esență că reclamanta nu a făcut dovada calității de proprietar a antecesorilor săi, întrucât terenurile ce au aparținut acestora au fost cooperativizate, fiind preluate de Statul Român și trecute în proprietatea fostelor CAP. Ca urmare, s-a concluzionat că reclamanta nu are calitate procesuală activă. S-a reținut de asemenea că Statul Român are calitate de expropriator, astfel cum s-a statuat prin H.G. nr. 392/2002 și că excepția prematurității nu este fondată pentru că instanța a fost sesizată de reclamantă pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru terenurile asupra cărora se pretinde a fi proprietară, neputându-se pretinde acesteia să aștepte până când expropriatorul va sesiza instanța.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice București, s-a apreciat corectă soluția primei instanțe, față de prevederile art. 2 din H.G. nr. 392/2002 care stabilesc expres că expropriator este Statul Român prin Societatea comercială de Producere a Energiei Electrice H. SA. În opinie minoritară, instanța de apel a considerat că se impune respingerea apelului, întrucât dreptul de proprietate al antecesorilor reclamantei este dovedit, conform înscrisurilor de la dosar. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs părțile și Parchetul de pe lângă Curtea de apel Alba Iulia. Prin Decizia nr. 4581/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost admise recursurile, a fost casată decizia atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În considerentele deciziei, instanța de recurs a reținut că în mod greșit s-a respins acțiunea reclamantei pentru lipsa calității procesuale active, întrucât oferta de despăgubiri implică recunoașterea dreptului de proprietate al reclamantei, iar instanța a fost investită să se pronunțe asupra cuantumului despăgubirilor, nefiind formulată nicio cerere din partea expropriatorului care să pună în discuție nulitatea actelor emise în procedura administrativă. În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub Dosar nr. 3954/97/2010*. În al doilea ciclu procesual, intimata reclamantă a depus note de ședință prin care a arătat că înțelege să își restrângă pretențiile reprezentând folosul nerealizat doar pentru perioada 2007 - 2014. De asemenea a fost încuviințată efectuarea unei noi expertize topografice.

Prin Decizia civilă nr. 92 din 2 octombrie 2014, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin SC H. S.A. și a schimbat în parte sentința atacată în ce privește cuantumul despăgubirilor reprezentând folosul nerealizat și, rejudecând în aceste limite, a redus cuantumul acestor despăgubiri pe perioada 2007 - 2010 la suma de 39.540 RON (13.180 RON/an x 3 ani). S-a menținut în rest sentința atacată. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că nu fac obiectul rejudecării criticile referitoare la lipsa calității procesuale active a reclamantei, întrucât instanța de recurs, în primul ciclu procesual, a dezlegat această chestiune, în sensul existenței legitimării procesuale a reclamantei, instanța nefiind investită cu analizarea titlului de proprietate al acesteia.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, susținute cu două argumente și anume: că terenul era ocupat înainte de apariția Legii nr. 33/1994, astfel că această lege nu este aplicabilă și că exproprierea a operat în baza Decretului nr. 40/1989, instanța de apel a considerat că aceasta a fost corect respinsă, întrucât exproprierea terenurilor în litigiu a avut loc prin H.G. nr. 392/2002, reclamanta neputând beneficia de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 1/2000, care nu putea produce efect ultraactiv. Nici excepția lipsei calității procesuale pasive a SC H. SA nu a fost primită, cu argumentul că prin actul normativ de declarare a utilității publice, s-a stabilit că expropriatorul Statul Român este reprezentat de pârâtă (art. 2 din H.G.

nr. 392/2002), aceasta fiind chemată în judecată în calitatea de reprezentant al Statului și nu în nume propriu. Curtea de Apel Alba Iulia a constatat, totodată, că sunt nefondate și criticile referitoare la soluția primei instanțe de respingere a cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice. S-a reținut că, potrivit art. 25 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, Statul, ca subiect de drepturi și obligații, participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor, afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop. Astfel, calitatea de reprezentant al Statului a fost stabilită, în speță, printr-o normă specială, derogatorie de la dreptul comun, respectiv prin art. 2 din H.G.

nr. 392/2002. Referitor la criticile pe fondul cauzei, instanța de apel a constatat în privința despăgubirilor reprezentând valoarea terenului expropriat că, prin expertiza și suplimentul la expertiză efectuate în fața primei instanțe, experții au identificat terenul în litigiu și au arătat, cu privire la prețul de circulație, că pe piața imobiliară nu se tranzacționează terenuri similare cu cel în litigiu, întrucât acesta este acoperit de apele lacului Strei din anii 1990, astfel că există o imposibilitate obiectivă de determinare a prețului cu care se vând în mod obișnuit imobile de genul celui în cauză. Față de această constatare, experții au propus un preț de circulație calculat după metoda de evaluare a terenului pe bază de profit, stabilind un preț de 25,5 RON/mp teren arabil, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Curtea de apel a constatat, totodată, că au fost corect stabilite despăgubirile reprezentând valoarea lipsei de folosință, cererea fiind, însă, admisibilă doar pentru ultimii trei ani anterior introducerii acțiunii, pentru restul perioadei acțiunea fiind prescrisă conform art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale SC H. SA, reprezentată legal prin administrator judiciar E.I. SPRL. Dezvoltând motivele de recurs, SC H. SA a invocat cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., criticând decizia recurată pentru încălcarea formelor legale prevăzute de art. 315 C. proc.

civ., în condițiile în care, după casare, instanța de apel a statuat și asupra altor aspecte decât determinarea cuantumului despăgubirilor, încălcând astfel limitele Deciziei de casare nr. 4581/2013. Motivul de nelegalitate întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a vizat aplicarea greșită a Legii nr. 33/1994, în ceea ce privește prejudiciul pretins, cât și încălcarea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 cu privire la criteriul de stabilire a valorii terenului expropriat. Examinând recursul declarat de SC H. SA, Curtea va constata că acesta a fost declarat de o persoană juridică fără calitate procesuală în cauză. Astfel, examinând acțiunea introductivă, se constată că reclamanta N.S.

a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin SC H. SA București, fiind evident că s-a conferit calitate procesuală pasivă Statului Român. Prima instanță, respectiv Tribunalul Hunedoara, prin Sentința nr. 404 din 14 decembrie 2011, a admis în parte acțiunea, obligându-l pe pârâtul Statul Român prin H. SA București la plata către reclamanta N.S. a sumei de 330.760 RON cu titlu de despăgubiri reprezentând valoarea terenurilor expropriate și a sumei de 118.619 RON, reprezentând prejudiciul creat acesteia pentru lipsa folosului agricol pe perioada 2002 - 2010, precum și la plata cheltuielilor de judecată. Prin Decizia nr. 56 din 11 octombrie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a admis apelul declarat de SC H. SA pentru pârâtul Statul Român și a schimbat în parte sentința apelată în sensul respingerii acțiunii reclamantei împotriva pârâtului Statul Român prin SC H. SA.

S-au menținut dispozițiile sentinței referitoare la respingerea cererii de chemare în garanție formulate împotriva Ministerului Finanțelor Publice. Această decizie a fost casată prin Decizia nr. 4581 din 16 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, prin considerentele căreia s-a reținut că SC H. SA nu este proprietara obiectivelor hidroenergetice ce au făcut obiectul H.G. nr. 392/2002, această societate neavând calitate procesuală proprie de pârât în cauză, ci stând în proces ca reprezentant legal al pârâtului Statul Român. S-a constatat de către Înalta Curte că raportul juridic de reprezentare s-a născut în temeiul art. 12 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și, în temeiul H.G.

nr. 392/2002, care vizează exproprierea în cauză, prin care a fost desemnată ca reprezentant al expropriatorului Statul Român, SC H. SA. Prin Decizia nr. 92 din 2 octombrie 2014 pronunțată în rejudecare, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin SC H. SA, schimbând în parte Sentința nr. 404/2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor. Prin urmare, este evident că SC H. SA nu are calitate de parte, aceasta participând în proces nu în nume propriu, ci ca reprezentant legal al pârâtului Statul Român. Ca atare, această persoană juridică nu putea declara calea de atac extraordinară a recursului în nume propriu, întrucât nu a avut calitatea de parte în proces în fața primei instanțe și a instanței de apel nici în primul ciclu procesual și nici în rejudecarea apelului după casarea cu trimitere.

În raport de cadrul procesual, astfel cum a fost stabilit cu autoritate de lucru judecat prin decizia de casare, societatea recurentă nu putea declara calea de atac în nume propriu. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul declarat de SC H. SA, prin administrator judiciar E.I. SPRL ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală în exercitarea acestei căi de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale H. S.A., prin administrator judiciar E.I. SPRL împotriva Deciziei nr. 92 din 02 octombrie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală în exercitarea căii de atac a recursului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2015. Procesat de GGC - GV