ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 461/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 461/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr. 3954/97/2010,

reclamanta N.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin SC

H. București, să se constate că, în calitate de persoană expropriată, a

consimțit la preluarea proprietății sale imobiliare, de către pârât prin expropriere,

pentru realizarea obiectivului de interes național "Amenajarea

Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simeria", declarată

de utilitate publică, prin H.G. nr. 392/2002; să fie obligat pârâtul să-i

achite suma de 470.000 RON, reprezentând contravaloarea terenurilor (8,3

euro/mp.) și suma de 450.000 RON reprezentând contravaloarea lipsei de

folosință a acestora pe ultimii 18 de ani, ce urmează a se efectua în termen de

10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Pârâtul,

prin reprezentant, a depus întâmpinare prin care a invocat excepțiile

inadmisibilității și prematurității acțiunii, excepțiile lipsei calității

procesuale active a reclamantei și lipsei calității procesuale pasive a

pârâtei. Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâtul,

prin reprezentant a formulat cerere de chemare în garanție a Statului Român,

prin Ministerul Finanțelor Publice.

În

ședința publică din 15 iunie 2010, instanța a respins excepțiile invocate de

pârât în apărare, mai puțin excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantei, care a fost unită cu fondul. De asemenea, a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a chematului în garanție.

Prin

Sentința civilă nr. 404/2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, a fost

respinsă excepția lipsei calității procesuale active, a fost respinsă cererea

de chemare în garanție, iar pe fond a fost admisă, în parte, acțiunea civilă,

introdusă de reclamanta N.S., împotriva pârâtului Statul Român prin SC H. SA

București, și în consecință:

S-a

constatat că reclamanta, în calitate de persoană expropriată, a consimțit la

exproprierea pentru cauză de utilitate publică, de interes național, a

suprafeței de 12.971 mp teren echivalat integral ca arabil, situat pe raza

localității Sântămărie Orlea.

A

fost obligat pârâtul să plătească reclamantei cu titlu de despăgubiri, suma de

330.760 RON, reprezentând valoarea terenurilor expropriate și suma de 118.619

RON, reprezentând prejudiciul creat acesteia pentru lipsa folosului agricol

după terenuri, pe perioada 2002 - 2010, în termen de 10 zile de la rămânerea

definitivă a hotărârii.

A

fost obligat pârâtul să plătească reclamantei cu titlu de cheltuieli de

judecată, suma de 5.000 RON.

Pentru

a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin H.G. nr. 392/2002,

Guvernul României a declarat utilitatea publică de interes național, a lucrării

"Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul

Subcetate-Simeria", desemnând, expres la art. 2 al acestui act normativ,

ca expropriator, Statul Român prin Societatea Comercială de Producere a

Energiei Electrice H. SA, în subordinea MIR. În scopul realizării obiectivului

de utilitate publică declarat prin Hotărârea nr. 969/2004, s-a constituit, la

nivelul Primăriei Comunei Sântămărie Orlea, Comisia pentru soluționarea

întâmpinărilor persoanelor propuse pentru expropriere. Prin intermediul acestei

comisii, înființată în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, expropriatorul

a purtat negocieri cu persoanele expropriate pentru despăgubirea lor pentru terenurile

ce le-au fost preluate încă din anul 1990, între care și terenurile ce au

aparținut antecesorilor reclamantei, conform notificărilor transmise prin BEJ

O.O. din Hațeg.

Reclamanta,

deși de acord cu exproprierea, nu a primit despăgubirile legale, care conform

art. 26 din Legea nr. 33/1994, trebuie să includă valoarea imobilului

expropriat stabilită la prețul de piață plus valoarea prejudiciului creat,

care, în cauză, reprezintă folosul agricol pierdut.

Prin

lucrarea de evaluare întocmită de comisia formată din experții judiciari C.I.,

S.M. și O.E., a identificat terenurile expropriate reclamantei, ca descendentă

a proprietarilor tabulari, J.I., stabilind suprafața acestora la 12.971 mp.,

valoarea acestuia fiind de 330.760 RON, prin echivalarea întregii suprafețe de

teren ca arabilă, estimată la 25,5 RON/mp.

În

ceea ce privește despăgubirile reprezentând folosul agricol de tras, astfel cum

au fost stabilite de experții judiciari, pe suprafața de teren expropriat,

având în vedere categoria de folosință (arabil), faptul că în zonă nu se

practică culturi de legume și zarzavaturi pe arii extinse, culturile de bază

fiind porumbul și cartoful, instanța a apreciat că suma de 10.217 RON/an/ha,

este rezonabilă și poate compensa, în mod echitabil prejudiciul ce a fost creat

reclamanților, în condițiile în care acesta era singurul lor potențial agricol,

mai important. Instanța a apreciat că despăgubirile se justifică doar de la

momentul declarării utilității publice a lucrării de interes național

"Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul

Subcetate-Simeria", respectiv de la data publicării H.G. nr. 392/2002, act

ce constituie conform art. 5 - 7 din Legea nr. 33/1994, condiția sine-que-non a

demarării procedurilor de expropriere și legitimează preluarea imobilelor în

acest mod, pentru scopul realizării investiției de interes public național.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel pârâtul, prin reprezentant, solicitând

admiterea apelului și desființarea sentinței apelate, iar pe fondul cauzei

respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În

expunerea de motive apelantul a reiterat excepțiile invocate în fața instanței

de fond. În ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, întemeiată pe

dispozițiile Legii nr. 33/1994, apelantul susține că prin cerere, reclamantul

solicită acordarea de despăgubiri în temeiul legii menționate, pentru un teren

ocupat anterior apariției acestei legi, ceea ce este inadmisibil, având în

vedere principiul neretroactivității legii. Conform susținerilor apelantului

preluarea terenurilor s-a făcut în baza Decretului nr. 40/1989, care în anexa 2

prevede expres preluarea unei suprafețe de 685 ha teren situat în județul

Hunedoara. În susținerea acestei excepții, apelantul invocă faptul că

reclamantul putea beneficia de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 1/2000, care

prevăd posibilitatea ca, în cazul în care terenul cooperativizat este ocupat de

amenajări hidrotehnice, să se acorde teren în compensare sau despăgubiri.

În

ce privește excepția prematurității introducerii acțiunii, susține că în cauză

nu s-a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 33/1994 și nu s-a

dovedit finalizarea procedurii declanșate în temeiul Legii nr. 18/1991.

Apelantul

invocă și excepția lipsei calității procesuale pasive sub aspectul plății

despăgubirilor, susținând că expropriatorul este Statul Român, iar obiectivul

este unul de interes național, astfel că Statul este cel care trebuie să

suporte costurile exproprierii, respectiv plata despăgubirilor, și nu SC H. SA,

care este întreținută exclusiv prin fonduri proprii și a încheiat contract de

concesiune pentru exploatarea terenurilor afectate de obiectul de activitate al

acestei societăți.

Apelantul

invocă prin motivele de apel și excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantului, susținând că nu s-a făcut dovada unei vocații succesorale a

reclamantului pe terenul în litigiu, acestea nefăcând parte din masa

succesorală a antecesorilor. Se susține că reclamantul nu a formulat

întâmpinare la propunerea de preț făcută de apelant, ceea ce înseamnă că a

acceptat tacit oferta și că nu a făcut dovada calității de proprietar, ceea ce

a dus la imposibilitatea acordării despăgubirilor.

În

ce privește cererea de chemare în garanție, apelantul susține că în mod greșit

a fost respinsă, având în vedere motivele invocate în susținerea excepției

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei.

Pe

fondul cauzei, apelantul consideră acțiunea neîntemeiată întrucât reclamantul

nu a făcut dovada dreptului de proprietate, neavând un titlu valabil asupra

terenului, iar, ca urmare a declarării utilității publice a obiectivului

hidroenergetic, pârâtul a demarat procedura de notificare a persoanelor

îndreptățite la despăgubiri, dar reclamantul nu a formulat, în termen legal,

întâmpinare. Ca urmare, prețul propus de acesta a fost acceptat de reclamant

și, în consecință, despăgubirile acordate de instanță sunt neîntemeiate. Se

susține de asemenea că nu s-au respectat dispozițiile art. 26 din Legea nr.

33/1994, întrucât instanța de fond nu a ținut cont că de valoarea terenului

este exagerat de mare în raport cu prețul la care se vând efectiv terenuri în

zonă.

O

ultimă critică vizează acordarea folosului de tras cu încălcarea dispozițiilor

Decretului nr. 167/1958, având în vedere caracterul pecuniar al pretențiilor,

apelantul susținând că reclamantul ar fi putut fi îndreptățit la acordarea

acestor despăgubiri doar pe ultimii trei ani, pentru restul perioadei acțiunea

în pretenții fiind prescrisă.

Prin

Decizia civilă nr. 56/2012, Curtea de Apel Alba Iulia, în opinie majoritară, a

admis apelul pârâtului și a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a

respins acțiunea formulată de reclamanta N.S. împotriva pârâtului Statul Român

prin Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice H. SA București.

Au

fost menținute dispozițiile sentinței referitoare la respingerea cererii de

chemare în garanție formulată de Societatea Comercială de Producere a Energiei

Electrice SC H. SA București împotriva chematului în garanție Ministerul

Finanțelor Publice București.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut, în esență că

reclamanta nu a făcut dovada calității de proprietar a antecesorilor săi,

întrucât terenurile ce au aparținut acestora au fost cooperativizate, fiind

preluate de Statul Român și trecute în proprietatea fostelor CAP. Ca urmare,

s-a concluzionat că reclamanta nu are calitate procesuală activă.

S-a

reținut de asemenea că Statul Român are calitate de expropriator, astfel cum

s-a statuat prin H.G. nr. 392/2002 și că excepția prematurității nu este

fondată pentru că instanța a fost sesizată de reclamantă pentru stabilirea

cuantumului despăgubirilor pentru terenurile asupra cărora se pretinde a fi

proprietară, neputându-se pretinde acesteia să aștepte până când expropriatorul

va sesiza instanța.

În

ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor

Publice București, s-a apreciat corectă soluția primei instanțe, față de

prevederile art. 2 din H.G. nr. 392/2002 care stabilesc expres că expropriator

este Statul Român prin Societatea comercială de Producere a Energiei Electrice

H. SA.

În

opinie minoritară, instanța de apel a considerat că se impune respingerea

apelului, întrucât dreptul de proprietate al antecesorilor reclamantei este

dovedit, conform înscrisurilor de la dosar.

Împotriva

acestei hotărâri au declarat recurs părțile și Parchetul de pe lângă Curtea de

apel Alba Iulia.

Prin

Decizia nr. 4581/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost admise

recursurile, a fost casată decizia atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

În

considerentele deciziei, instanța de recurs a reținut că în mod greșit s-a

respins acțiunea reclamantei pentru lipsa calității procesuale active, întrucât

oferta de despăgubiri implică recunoașterea dreptului de proprietate al

reclamantei, iar instanța a fost investită să se pronunțe asupra cuantumului

despăgubirilor, nefiind formulată nicio cerere din partea expropriatorului care

să pună în discuție nulitatea actelor emise în procedura administrativă.

În

rejudecare, cauza a fost înregistrată sub Dosar nr. 3954/97/2010*.

În

al doilea ciclu procesual, intimata reclamantă a depus note de ședință prin

care a arătat că înțelege să își restrângă pretențiile reprezentând folosul

nerealizat doar pentru perioada 2007 - 2014. De asemenea a fost încuviințată

efectuarea unei noi expertize topografice.

Prin

Decizia civilă nr. 92 din 2 octombrie 2014, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I

civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin SC H. S.A. și a

schimbat în parte sentința atacată în ce privește cuantumul despăgubirilor

reprezentând folosul nerealizat și, rejudecând în aceste limite, a redus

cuantumul acestor despăgubiri pe perioada 2007 - 2010 la suma de 39.540 RON

(13.180 RON/an x 3 ani).

S-a

menținut în rest sentința atacată.

Pentru

a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că nu fac obiectul

rejudecării criticile referitoare la lipsa calității procesuale active a

reclamantei, întrucât instanța de recurs, în primul ciclu procesual, a dezlegat

această chestiune, în sensul existenței legitimării procesuale a reclamantei,

instanța nefiind investită cu analizarea titlului de proprietate al acesteia.

În

ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, susținute cu două

argumente și anume: că terenul era ocupat înainte de apariția Legii nr.

33/1994, astfel că această lege nu este aplicabilă și că exproprierea a operat

în baza Decretului nr. 40/1989, instanța de apel a considerat că aceasta a fost

corect respinsă, întrucât exproprierea terenurilor în litigiu a avut loc prin

H.G. nr. 392/2002, reclamanta neputând beneficia de dispozițiile art. 4 din

Legea nr. 1/2000, care nu putea produce efect ultraactiv.

Nici

excepția lipsei calității procesuale pasive a SC H. SA nu a fost primită, cu

argumentul că prin actul normativ de declarare a utilității publice, s-a

stabilit că expropriatorul Statul Român este reprezentat de pârâtă (art. 2 din

H.G. nr. 392/2002), aceasta fiind chemată în judecată în calitatea de

reprezentant al Statului și nu în nume propriu.

Curtea

de Apel Alba Iulia a constatat, totodată, că sunt nefondate și criticile

referitoare la soluția primei instanțe de respingere a cererii de chemare în

garanție a Ministerului Finanțelor Publice. S-a reținut că, potrivit art. 25

alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, Statul, ca subiect de drepturi și

obligații, participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor, afară

de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop. Astfel,

calitatea de reprezentant al Statului a fost stabilită, în speță, printr-o

normă specială, derogatorie de la dreptul comun, respectiv prin art. 2 din H.G.

nr. 392/2002.

Referitor

la criticile pe fondul cauzei, instanța de apel a constatat în privința

despăgubirilor reprezentând valoarea terenului expropriat că, prin expertiza și

suplimentul la expertiză efectuate în fața primei instanțe, experții au

identificat terenul în litigiu și au arătat, cu privire la prețul de

circulație, că pe piața imobiliară nu se tranzacționează terenuri similare cu

cel în litigiu, întrucât acesta este acoperit de apele lacului Strei din anii

1990, astfel că există o imposibilitate obiectivă de determinare a prețului cu

care se vând în mod obișnuit imobile de genul celui în cauză.

Față

de această constatare, experții au propus un preț de circulație calculat după

metoda de evaluare a terenului pe bază de profit, stabilind un preț de 25,5

RON/mp teren arabil, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Curtea

de apel a constatat, totodată, că au fost corect stabilite despăgubirile

reprezentând valoarea lipsei de folosință, cererea fiind, însă, admisibilă doar

pentru ultimii trei ani anterior introducerii acțiunii, pentru restul perioadei

acțiunea fiind prescrisă conform art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 3 alin. (1)

din Decretul nr. 167/1958.

Împotriva

deciziei menționate a declarat recurs Societatea de Producere a Energiei

Electrice în Hidrocentrale SC H. SA, reprezentată legal prin administrator

judiciar E.I. SPRL.

Dezvoltând

motivele de recurs, SC H. SA a invocat cazurile de nelegalitate prevăzute de

art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., criticând decizia recurată pentru

încălcarea formelor legale prevăzute de art. 315 C. proc. civ., în condițiile

în care, după casare, instanța de apel a statuat și asupra altor aspecte decât

determinarea cuantumului despăgubirilor, încălcând astfel limitele Deciziei de

casare nr. 4581/2013.

Motivul

de nelegalitate întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a vizat aplicarea

greșită a Legii nr. 33/1994, în ceea ce privește prejudiciul pretins, cât și

încălcarea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 cu privire la

criteriul de stabilire a valorii terenului expropriat.

Examinând

recursul declarat de SC H. SA, Curtea va constata că acesta a fost declarat de

o persoană juridică fără calitate procesuală în cauză.

Astfel,

examinând acțiunea introductivă, se constată că reclamanta N.S. a chemat în

judecată pe pârâtul Statul Român prin SC H. SA București, fiind evident că s-a

conferit calitate procesuală pasivă Statului Român.

Prima

instanță, respectiv Tribunalul Hunedoara, prin Sentința nr. 404 din 14

decembrie 2011, a admis în parte acțiunea, obligându-l pe pârâtul Statul Român

prin H. SA București la plata către reclamanta N.S. a sumei de 330.760 RON cu

titlu de despăgubiri reprezentând valoarea terenurilor expropriate și a sumei

de 118.619 RON, reprezentând prejudiciul creat acesteia pentru lipsa folosului

agricol pe perioada 2002 - 2010, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin

Decizia nr. 56 din 11 octombrie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă,

a admis apelul declarat de SC H. SA pentru pârâtul Statul Român și a schimbat

în parte sentința apelată în sensul respingerii acțiunii reclamantei împotriva

pârâtului Statul Român prin SC H. SA.

S-au

menținut dispozițiile sentinței referitoare la respingerea cererii de chemare

în garanție formulate împotriva Ministerului Finanțelor Publice.

Această

decizie a fost casată prin Decizia nr. 4581 din 16 octombrie 2013 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, prin considerentele căreia s-a reținut

că SC H. SA nu este proprietara obiectivelor hidroenergetice ce au făcut

obiectul H.G. nr. 392/2002, această societate neavând calitate procesuală

proprie de pârât în cauză, ci stând în proces ca reprezentant legal al

pârâtului Statul Român.

S-a

constatat de către Înalta Curte că raportul juridic de reprezentare s-a născut

în temeiul art. 12 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și, în temeiul H.G. nr.

392/2002, care vizează exproprierea în cauză, prin care a fost desemnată ca

reprezentant al expropriatorului Statul Român, SC H. SA.

Prin

Decizia nr. 92 din 2 octombrie 2014 pronunțată în rejudecare, Curtea de Apel

Alba Iulia, secția I civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român

prin SC H. SA, schimbând în parte Sentința nr. 404/2011 pronunțată de

Tribunalul Hunedoara, secția I civilă, în ceea ce privește cuantumul

despăgubirilor.

Prin

urmare, este evident că SC H. SA nu are calitate de parte, aceasta participând

în proces nu în nume propriu, ci ca reprezentant legal al pârâtului Statul

Român.

Ca

atare, această persoană juridică nu putea declara calea de atac extraordinară a

recursului în nume propriu, întrucât nu a avut calitatea de parte în proces în

fața primei instanțe și a instanței de apel nici în primul ciclu procesual și

nici în rejudecarea apelului după casarea cu trimitere.

În

raport de cadrul procesual, astfel cum a fost stabilit cu autoritate de lucru

judecat prin decizia de casare, societatea recurentă nu putea declara calea de

atac în nume propriu.

Pentru

toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul declarat de SC H.

SA, prin administrator judiciar E.I. SPRL ca fiind formulat de o persoană fără

calitate procesuală în exercitarea acestei căi de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Societatea de Producere a Energiei Electrice în

Hidrocentrale H. S.A., prin administrator judiciar E.I. SPRL împotriva Deciziei

nr. 92 din 02 octombrie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă, ca

fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală în exercitarea căii de

atac a recursului.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 17 februarie 2015.

Procesat

de GGC - GV