ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 92/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 92/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Deliberând asupra cauzei
de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului
Vâlcea la data de 5 mai 2011, C.C., în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului
Râmnicu-Vâlcea și Municipiul Râmnicu-Vâlcea, prin Primar, a contestat hotărârea
nr. 21/2010 emisă de pârâți, prin care s-a stabilit valoarea despăgubirilor pentru
garajul expropriat.
În motivarea acțiunii,
reclamanta a arătat că din patrimoniul său a fost expropriat un garaj, pentru care
s-a stabilit o sumă cu titlu de despăgubiri, care nu asigură repararea integrală
a prejudiciului și a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 8.370 euro,
cu titlul de justă despăgubire.
În drept, cererea a fost
întemeiată pe dispozițiile art. 9 și urm. din Legea nr. 198/2004, art. 22 din Legea
nr. 255/2010 și Legea nr. 33/1994.
Prin sentința civilă
nr. 650 din data de 3 aprilie 2012 Tribunalul Vâlcea a admis în parte acțiunea,
în sensul că a obligat Municipiul Râmnicu-Vâlcea la plata de despăgubiri în sumă
de 15.560 RON, pentru garajul expropriat.
Hotărârea pronunțată a
fost dată cu recurs.
A fost respinsă cererea
de plată a lipsei de folosință a garajului, iar față de Consiliul Local Râmnicu-Vâlcea
și față de Primarul Municipiului, acțiunea a fost respinsă ca fiind formulată împotriva
unor persoane lipsite de calitate procesual pasivă.
Pentru a pronunța o astfel
de soluție, instanța de fond a reținut că valoarea reală a despăgubirilor este de
15.560 RON, potrivit valorii de circulație determinată prin raportul de expertiză
tehnică, efectuat potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, aceasta fiind justă pentru
a acoperi prejudiciul în raport de valoarea propusă de către intimat.
Cu privire la prejudiciul
constând în lipsa de folosință a garajului, Tribunalul a apreciat că nu sunt îndeplinite
condițiile răspunderii civile delictuale în sensul dovedirii unei pagube certe.
Împotriva acestei sentințe
Municipiul Râmnicu-Vâlcea a formulat apel, care a fost înregistrat pe rolul Curții
de Apel Pitești la data de 15 mai 2012.
Prin decizia civilă
nr. 74 din 29 aprilie 2013 Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a admis apelul
declarat de intimatul Municipiul Râmnicu-Vâlcea împotriva sentinței civile nr. 650
din 3 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, a schimbat în parte sentința,
în sensul că a obligat apelantul la plata către contestatoare a sumei de 13.100
RON, în loc de 15.560 RON și a menținut în rest sentința.
Hotărârea pronunțată a
fost dată cu recurs.
Pentru a decide astfel,
curtea de apel a reținut, ca situație de fapt, că pentru construirea unui pod peste
râul O., Municipiul Râmnicu Vâlcea a expropriat din patrimoniul intimatei un garaj
pentru care s-au propus despăgubiri în sumă de 1.664 euro.
Instanța de fond a majorat
valoarea despăgubirilor la suma de 15.560 RON, ținând cont de evaluarea efectuată
de experți după metoda valorii de înlocuire.
Curtea de apel a dispus
efectuarea un raport de expertiză tehnică, potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea
nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauze de utilitate publică.
Determinarea cuantumului
despăgubirilor la suma de 13.100 RON s-a făcut în raport de prețul în care se vând
în mod obișnuit garaje în Municipiul Râmnicu-Vâlcea, la data întocmirii raportului
de expertiză și de prejudiciul cauzat proprietarului, în raport de dovezile administrate.
Împotriva acestei decizii
pârâtul Municipiul Râmnicu-Vâlcea a declarat recurs.
În motivare, pârâtul a
criticat decizia curții de apel pentru greșita aplicare a art. 27 din Legea nr.
33/1994, în sensul că instanța nu a stabilit corect cuantumul despăgubirilor.
A învederat că, odată
cu garajul reclamantei, au mai fost expropriate alte 27 de garaje, identice cu acesta,
iar cuantumul despăgubirilor s-a situat la o sumă mai mică. Aceasta deoarece la
valoarea de la care s-a pornit calculul despăgubirilor au fost adăugați coeficienți
nereali, valabili pentru garaje supraterane sau subterane, situate în blocuri de
locuințe, cu finisaje complete, ceea ce nu este cazul în speță.
Cererea de recurs a fost
întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând decizia recurată,
Înalta Curte reține următoarele:
Cererea de chemare în
judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 5 mai 2011
și a avut ca obiect contestația împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirilor
din 17 decembrie 2010 emisă de comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004.
Despăgubirea contestată
a fost stabilită de expropriator la suma de 1.664 euro, iar despăgubirea solicitată
de reclamanți a fost de 8.370 euro.
Prin sentința civilă
nr. 650 din data de 3 aprilie 2012 Tribunalul Vâlcea a obligat pe pârâtul Municipiul
Râmnicu-Vâlcea la plata de despăgubiri în sumă de 15.560 RON către reclamantă, pentru
garajul expropriat.
Prin decizia civilă
nr. 74 din 29 aprilie 2013 Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a admis apelul
declarat de intimatul Municipiul Râmnicu-Vâlcea împotriva sentinței civile nr. 650
din 3 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, a schimbat în parte sentința,
în sensul că a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 13.100 RON,
în loc de 15.560 RON și a menținut în rest sentința.
Sub aspectul determinării,
în cauză, a posibilității exercitării căilor de atac de reformare, Înalta Curte
reține că cererea de chemare în judecată are un obiect patrimonial evaluabil în
bani, iar prin raportare la valoarea pretențiilor deduse judecății sunt aplicabile
dispozițiile art. 282
1
alin. (1) C. proc. civ., întrucât acestea se situează
sub limita de 100.000 RON.
Din perspectiva Legii
nr. 33/1994, Înalta Curte reține că la art. 23 acest act normativ prevede că hotărârile
pronunțate ca urmare a soluționării cererilor de expropriere sunt supuse căilor
de atac prevăzute de lege.
Prin urmare, nu există
în această lege dispoziții derogatorii de la prevederile C. proc. civ., sub aspectul
regimului juridic al căilor de atac.
În speță, curtea de apel
a judecat ca instanța de apel, în compunerea de doi judecători prevăzută de lege
pentru judecata apelului, și nu ca instanță de recurs, în compunerea de trei judecători,
așa cum se impunea în lumina dispozițiilor legale, ceea ce determină incidența cazului
de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., în raport de care recursul
va fi admis, iar decizia curții de apel casată cu trimiterea cauzei la aceeași instanță
pentru rejudecare, ca instanță de recurs.
În consecință, Înalta
Curte, constatând că a fost încălcat principiul legalității căilor de atac și că
în mod greșit curtea de apel s-a considerat învestită cu o cerere de apel, în temeiul
dispozițiilor art. 304 pct. 1 C. proc. civ., coroborate cu art. 312 alin. (1)
și alin. (3) C. proc. civ. va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite
cauza Curții de Apel Pitești pentru soluționare, ca instanță de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat
de pârâtul Municipiul Râmnicu-Vâlcea împotriva deciziei civile nr. 74 din 29 aprilie
2013 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.
Casează decizia și trimite
cauza aceleiași instanțe pentru judecata recursului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 16 ianuarie 2014.