ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 92/2014

Deliberând asupra cauzei de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 5 mai 2011, C.C., în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului Râmnicu-Vâlcea și Municipiul Râmnicu-Vâlcea, prin Primar, a contestat hotărârea nr. 21/2010 emisă de pârâți, prin care s-a stabilit valoarea despăgubirilor pentru garajul expropriat. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că din patrimoniul său a fost expropriat un garaj, pentru care s-a stabilit o sumă cu titlu de despăgubiri, care nu asigură repararea integrală a prejudiciului și a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 8.370 euro, cu titlul de justă despăgubire.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 9 și urm. din Legea nr. 198/2004, art. 22 din Legea nr. 255/2010 și Legea nr. 33/1994. Prin sentința civilă nr. 650 din data de 3 aprilie 2012 Tribunalul Vâlcea a admis în parte acțiunea, în sensul că a obligat Municipiul Râmnicu-Vâlcea la plata de despăgubiri în sumă de 15.560 RON, pentru garajul expropriat. Hotărârea pronunțată a fost dată cu recurs. A fost respinsă cererea de plată a lipsei de folosință a garajului, iar față de Consiliul Local Râmnicu-Vâlcea și față de Primarul Municipiului, acțiunea a fost respinsă ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesual pasivă.

Pentru a pronunța o astfel de soluție, instanța de fond a reținut că valoarea reală a despăgubirilor este de 15.560 RON, potrivit valorii de circulație determinată prin raportul de expertiză tehnică, efectuat potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, aceasta fiind justă pentru a acoperi prejudiciul în raport de valoarea propusă de către intimat. Cu privire la prejudiciul constând în lipsa de folosință a garajului, Tribunalul a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în sensul dovedirii unei pagube certe.

Împotriva acestei sentințe Municipiul Râmnicu-Vâlcea a formulat apel, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Pitești la data de 15 mai 2012. Prin decizia civilă nr. 74 din 29 aprilie 2013 Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a admis apelul declarat de intimatul Municipiul Râmnicu-Vâlcea împotriva sentinței civile nr. 650 din 3 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, a schimbat în parte sentința, în sensul că a obligat apelantul la plata către contestatoare a sumei de 13.100 RON, în loc de 15.560 RON și a menținut în rest sentința. Hotărârea pronunțată a fost dată cu recurs. Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut, ca situație de fapt, că pentru construirea unui pod peste râul O., Municipiul Râmnicu Vâlcea a expropriat din patrimoniul intimatei un garaj pentru care s-au propus despăgubiri în sumă de 1.664 euro.

Instanța de fond a majorat valoarea despăgubirilor la suma de 15.560 RON, ținând cont de evaluarea efectuată de experți după metoda valorii de înlocuire. Curtea de apel a dispus efectuarea un raport de expertiză tehnică, potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauze de utilitate publică. Determinarea cuantumului despăgubirilor la suma de 13.100 RON s-a făcut în raport de prețul în care se vând în mod obișnuit garaje în Municipiul Râmnicu-Vâlcea, la data întocmirii raportului de expertiză și de prejudiciul cauzat proprietarului, în raport de dovezile administrate. Împotriva acestei decizii pârâtul Municipiul Râmnicu-Vâlcea a declarat recurs. În motivare, pârâtul a criticat decizia curții de apel pentru greșita aplicare a art. 27 din Legea nr. 33/1994, în sensul că instanța nu a stabilit corect cuantumul despăgubirilor.

A învederat că, odată cu garajul reclamantei, au mai fost expropriate alte 27 de garaje, identice cu acesta, iar cuantumul despăgubirilor s-a situat la o sumă mai mică. Aceasta deoarece la valoarea de la care s-a pornit calculul despăgubirilor au fost adăugați coeficienți nereali, valabili pentru garaje supraterane sau subterane, situate în blocuri de locuințe, cu finisaje complete, ceea ce nu este cazul în speță. Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Analizând decizia recurată, Înalta Curte reține următoarele: Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 5 mai 2011 și a avut ca obiect contestația împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 17 decembrie 2010 emisă de comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004.

Despăgubirea contestată a fost stabilită de expropriator la suma de 1.664 euro, iar despăgubirea solicitată de reclamanți a fost de 8.370 euro. Prin sentința civilă nr. 650 din data de 3 aprilie 2012 Tribunalul Vâlcea a obligat pe pârâtul Municipiul Râmnicu-Vâlcea la plata de despăgubiri în sumă de 15.560 RON către reclamantă, pentru garajul expropriat. Prin decizia civilă nr. 74 din 29 aprilie 2013 Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a admis apelul declarat de intimatul Municipiul Râmnicu-Vâlcea împotriva sentinței civile nr. 650 din 3 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, a schimbat în parte sentința, în sensul că a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 13.100 RON, în loc de 15.560 RON și a menținut în rest sentința.

Sub aspectul determinării, în cauză, a posibilității exercitării căilor de atac de reformare, Înalta Curte reține că cererea de chemare în judecată are un obiect patrimonial evaluabil în bani, iar prin raportare la valoarea pretențiilor deduse judecății sunt aplicabile dispozițiile art. 282 1 alin. (1) C. proc. civ., întrucât acestea se situează sub limita de 100.000 RON. Din perspectiva Legii nr. 33/1994, Înalta Curte reține că la art. 23 acest act normativ prevede că hotărârile pronunțate ca urmare a soluționării cererilor de expropriere sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, nu există în această lege dispoziții derogatorii de la prevederile C. proc. civ., sub aspectul regimului juridic al căilor de atac.

În speță, curtea de apel a judecat ca instanța de apel, în compunerea de doi judecători prevăzută de lege pentru judecata apelului, și nu ca instanță de recurs, în compunerea de trei judecători, așa cum se impunea în lumina dispozițiilor legale, ceea ce determină incidența cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., în raport de care recursul va fi admis, iar decizia curții de apel casată cu trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru rejudecare, ca instanță de recurs. În consecință, Înalta Curte, constatând că a fost încălcat principiul legalității căilor de atac și că în mod greșit curtea de apel s-a considerat învestită cu o cerere de apel, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 1 C. proc.

civ., coroborate cu art. 312 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ. va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza Curții de Apel Pitești pentru soluționare, ca instanță de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Râmnicu-Vâlcea împotriva deciziei civile nr. 74 din 29 aprilie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă. Casează decizia și trimite cauza aceleiași instanțe pentru judecata recursului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2014.