ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2522/2015

Decizia nr. 2522/2015 Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursurilor de față; Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub Dosar nr. x/97/2010, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin SC B. SA București, pronunțarea unei sentințe prin care: - să se constate că reclamantul, în calitate de persoană expropriată, a consimțit să fie preluată prin expropriere suprafața de 1.010 mp, pentru realizarea lucrării de interes național „Amenajarea hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate Simeria”, declarată de utilitate publică prin H.G. nr. 392/2002; - să fie obligat pârâtul să-i plătească despăgubiri în sumă de 34.370 lei reprezentând valoarea de piață a terenului și suma de 25.000 lei reprezentând echivalentul lipsei de folosință a terenului respectiv, pe ultimii 18 ani.

În cauză, pârâtul a formulat cerere de chemare în garanție a Statului Român - prin Ministerul Finanțelor Publice - invocând calitatea statului de unic beneficiar al investiției, precum și aceea de „singur organism” îndrituit să dețină dreptul de proprietate publică asupra unui imobil și deci singurul având obligația de a suporta costurile exproprierii pentru cauză de utilitate publică. Prin întâmpinarea depusă, Ministerul Finanțelor Publice - reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara - a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, raportat la prevederile H.G.

nr. 392/2002 și art. 12 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în condițiile în care prin actul normativ emis de guvern, pârâta este desemnată expres ca organ abilitat cu îndeplinirea obiectivului de utilitate publică de interes național - solicitând totodată, pe fond respingerea cererii de chemare în garanție, raportat la atribuțiile sale, strict de reprezentare a statului, conferite expres prin H.G. nr. 1634/2009. În ședința publică din 30 iunie 2010, instanța a respins excepțiile invocate de pârât în apărare, prin întâmpinare, în condițiile art. 137 alin. (2) C. proc. civ. și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție.

Prin sentința civilă nr. 129/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara s-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Statul Român reprezentat de SC B. SA București împotriva chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesuale pasive și s-a admis, în parte, acțiunea reclamanților împotriva pârâtului Statul Român prin SC B. SA București, s-a constatat că reclamantul are calitatea de persoană expropriată care a consimțit la exproprierea pentru cauză de utilitate publică de interes național a suprafeței de 826 mp teren arabil, situat pe raza localității Subcetate, identificat prin raportul de expertiză efectuat în cauză, și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului cu titlu de despăgubiri, suma de 17.437,84 lei reprezentând valoarea terenului expropriat și suma de 11.530 lei, reprezentând prejudiciul creat reclamantului pentru folosul agricol nerealizat, pe perioada 2002-2013, precum și suma de 6.000 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Prin H.G. nr. 392/2002, Guvernul României a declarat utilitatea publică de interes național a lucrării „Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simera”, desemnând expres la art. 2 al acestui act normativ, ca expropriator, Statul Roman prin SC B. SA. În scopul realizării obiectivului de utilitate publică declarat prin Hotărârea nr. 969/2004, s-a constituit la nivelul Primăriei com. Sîntămărie Orlea, Comisia pentru soluționarea întâmpinărilor persoanelor propuse pentru expropriere. Prin intermediul acestei comisii - înființată în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994 - expropriatorul a purtat negocieri cu persoanele expropriate pentru despăgubirea lor pentru terenurile ce le-au fost preluate încă din anul 1990, între care și terenurile ce au aparținut antecesorilor reclamanților - conform notificărilor transmise.

Reclamantul, deși de acord cu exproprierea, nu a primit despăgubirile legale, care conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, trebuie să includă valoarea imobilului expropriat stabilită la prețul de piață plus valoarea prejudiciului creat, care reprezintă folosul agricol nerealizat. Art. 44 alin. (4) din Constituția României, consacră imperativul - și totodată garanția constituțională a proprietății particulare - potrivit căruia nimeni nu poate fi expropriat sau lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și cu o dreaptă și prealabilă despăgubire.

Principiul constituțional a fost preluat prin art. 1 al Legii nr. 33/1994 - privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică - care, reglementând cadrul general și procedura specială a exproprierii, impune ca despăgubirea să fie echitabilă și prealabilă - iar în ipoteza în care părțile nu ajung la un acord de voință, preluarea proprietății să se realizeze prin instanță, pe baza unei hotărâri judecătorești. În cauză este cert că mecanismul exproprierii amiabile nu a funcționat între părți, astfel că instanța a desemnat comisia de evaluare a despăgubirilor, în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994.

Prin lucrarea de evaluare întocmită de comisia formată din experții judiciari C., D. și E., a fost identificat terenul expropriat reclamantului în suprafață de 826 mp, teren arabil, din care 447 mp extravilan și 379 mp intravilan, estimat la 8,6 lei/mp pentru terenul extravilan și la 31,72 lei/mp, pentru terenul intravilan, astfel că valoarea întregii suprafețe expropriate a fost stabilită la suma de 17.437,84 lei, potrivit variantei I din raportul de evaluare și răspunsul la obiecțiuni.

În ce privește despăgubirile reprezentând folosul agricol de tras, astfel cum au fost stabilite de experții judiciari, pe suprafața de teren expropriat, având în vedere categoria de folosință (arabil), faptul că în zonă nu se practică culturi de legume și zarzavaturi pe arii extinse, culturile de bază fiind porumbul și cartoful, instanța a apreciat că suma de 12.690 lei/an/ha este rezonabilă și poate compensa în mod echitabil prejudiciul ce a fost creat reclamanților, în condițiile în care acesta era singurul lor potențial agricol, mai important. Ca atare, valoarea despăgubirilor reprezentând folos agricol nerealizat pe perioada 2002 - 2013 a fost stabilită la suma de 11.530 lei.

Cu privire la perioada pentru care instanța a acordat aceste despăgubiri pentru nevalorificarea potențialului agricol al terenului preluat abuziv, instanța a apreciat că acestea se justifică doar de la momentul declarării utilității publice a lucrării de interes național „Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simeria”, respectiv de la data publicării H.G. nr. 392/2002, act ce constituie conform art. 5 - 7 din Legea nr. 33/1994, condiția sine-qua-non a demarării procedurilor de expropriere și legitimează preluarea imobilelor în acest mod pentru scopul realizării investiției de interes public național. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta - SC B. SA, care a solicitat desființarea sentinței atacate și respingerea acțiunii reclamanților.

Prin Decizia civilă nr. 88 din 2 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia s-a respins excepția tardivității apelului pârâtei, invocată de intimatul reclamant A. și s-a admis apelul declarat de pârâta SC B. SA împotriva sentinței civile nr. 129/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă, și, în consecință, s-a schimbat în parte sentința atacată, numai sub aspectul despăgubirilor acordate reclamantului A. cu titlu de folos agricol nerealizat, și rejudecând în aceste limite, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului despăgubiri în sumă 6.290 lei, reprezentând folos agricol nerealizat, pe perioada 2007-2013. A fost menținută în rest sentința atacată. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român prin SC B. SA.

Înalta Curte, prin Decizia civilă nr. 1851 din 12 iunie 2014, a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului declarat de pârât aceleiași instanțe de apel. În motivarea deciziei de casare se reține, în esență, că excepțiile inadmisibilității, prematurității, lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și a lipsei calității procesuale active a reclamatului au fost corect soluționate de către instanța de apel, fiind, de asemenea, menținută în recurs soluția pronunțată cu privire la cererea de chemare în garanțe.

Ceea ce a apreciat greșit însă instanța de apel a fost modul de interpretare a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanța supremă dispunând casarea pentru refacerea raportului de expertiză, în sensul ca experții să țină cont de contracte de vânzare cumpărare, deci tranzacții efective, nu oferte de vânzare, cu privire la terenuri de natura celui în cauză, la momentul efectuării raportului de expertiză, în vederea stabilirii prețului cu care se vând în mod obișnuit imobile de aceeași natură cu cel în litigiu. În rejudecare, dosarul a fost înregistrat sub Dosar nr. x/97/2010*. Ca urmare a decesului reclamantului A., în cauză au fost introduși moștenitorii acestuia - F. și G. Intimatele reclamante au invocat excepția lipsei calității procesuale active a apelantei SC B. SA de a formula prezenta cale de atac.

Prin Decizia nr. 34 din 25 iunie 2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I-a civilă, a respins, excepția lipsei calității procesuale active în exercitarea căii de atac a SC B. SA. A admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin SC B. SA împotriva sentinței civile nr. 129/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr. x/97/2010. A schimbat în parte sentința atacată în ceea ce privește modalitatea de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune și rejudecând în aceste limite: A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru folosul de tras solicitat pentru perioada anterioară anului 2007. A obligat pârâtul să plătească reclamantelor F. și G., succesoare ale reclamantului A., decedat în cursul procesului, suma de 6.290 lei cu titlu de folos de tras pe perioada 2007-2013.

A menținut în rest sentința atacată. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea, în temeiul art. 137 C. proc. civ., s-a pronunțat mai întâi asupra excepției lipsei calității procesuale active în exercitarea căii de atac a SC B. SA. A reținut, mai întâi, că prin notele scrise depuse la fila 286 s-a precizat expres faptul că apelul ce face obiectul prezentului dosar a fost formulat în numele Statului Român, în temeiul calității de reprezentant, conferită și instituită prin dispozițiile art. 2 din H.G. nr. 392/2002. În al doilea rând, trebuie avut în vedere că prin Decizia nr. 1851/2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că instanța de apel, în primul ciclu procesual, în mod corect a reținut că pârâta a fost chemată în judecată în calitate de reprezentant al Statului Român și nu în nume propriu.

Raportat la precizarea formulată în acest ciclu procesual, luând în considerare și susținerile formulate prin motivele de apel ale pârâtei, motive prin care se susține că SC B. SA poate fi cel mult un prepus al Statului, dar nu se confundă cu acesta, în baza art. 129 C. proc. civ. (vechi), instanța a respins excepția invocată, având în vedere dispozițiile art. 2 din H.G. nr. 392/2002, acest text de lege prevăzând expres că expropriatorul este Statul Român prin SC B. SA. În consecință, această societate nu a participat în proces în nume propriu, ci doar în calitate de reprezentantă a expropriatorului Statul Român, iar mandatul dat acestei societăți este un mandat legal și obligatoriu, deoarece calitatea de reprezentant este conferită de lege.

În consecință, instanța apreciază că apelul este declarat de SC B. SA, în calitate de reprezentantă a Statului Român. Pe fondul cauzei, Curtea, analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, în raport de dispozițiile art. 315 C. proc. civ., conform celor dispuse de instanța supremă, reține următoarele: Aspectul asupra căruia instanța de apel a rămas sesizată, celelalte probleme intrând în autoritate de lucru judecat ca urmare a respingerii motivelor de recurs formulate de pârât sau ca urmare a neatacării cu recurs, este valoarea terenului expropriat. Pentru a clarifica acest aspect, prin raportul de expertiză efectuat experții au stabilit valoarea cu care se vând în mod obișnuit terenuri de natura celui în cauză în aceeași unitate administrativ teritorială, la momentul raportului de expertiză, ținând cont de tranzacții efectiv realizate, recurgând la metoda comparației directe.

Procedând în acest mod s-a dat eficiență dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, conform celor dispuse de către instanța supremă. Prin raportul de expertiză s-a stabilit că valoarea terenurilor situate în extravilan este de 4,56 euro sau 20,45 lei, iar a celor din intravilan de 5,90 euro sau 26,44 lei. Valoarea totală a terenurilor în litigiu a fost stabilită la 19.162 lei. Instanța de fond a acordat cu titlu de despăgubiri, respectiv ca și contravaloare a terenurilor, suma de 17.437,84 lei. Comparând cele două valori, rezultă că suma stabilită prin raportul de expertiză efectuat în apel, și care ar reprezenta valoarea ce trebuie acordată în rejudecare reclamantelor pentru terenul expropriat, este evident mai mare decât cea acordată de instanța de fond.

În acest caz s-ar ajunge la o agravare a situației pârâtului în propria cale de atac, ceea ce nu este posibil, deoarece s-ar încălca dispozițiile art. 296 teza a II-a C. proc. civ., potrivit cărora „apelantului nu i se poate însă crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată”. Exclusiv din acest punct de vedere, întrucât acordarea sumei ce rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză ar echivala cu o situație mai grea decât cea dispusă prin hotărârea atacată, apelul formulat de către pârâtă sub acest aspect este nefondat. În ceea ce privește folosul agricol este de menționat faptul că decizia pronunțată în primul ciclu procesual sub acest aspect nu a fost recurată, intrând în autoritate de lucru judecat.

Cu toate acestea, întrucât Decizia civilă nr. 88/2013 a fost casată în întregime și nu doar în parte, strict din considerente de tehnică juridică, pentru a se cunoaște ce anume s-a menținut ca urmare a pronunțării deciziei din recurs, se impune reluarea soluției pronunțate în primul ciclu procesual, în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune cu privire la folosul agricol și a obligării pârâtului la plata către reclamantele F. și G., succesoare ale reclamantului A., decedat în cursul procesului, a sumei de 6.290 lei cu titlu de folos de tras pe perioada 2007-2013. Cu privire la cheltuielile de judecată, apelanta solicitând contravaloarea onorariilor de expert, este de menționat faptul că această cheltuială nu poate fi pusă în sarcina părții adverse, pentru că sub acest aspect i s-a respins apelul, astfel că raportat la dispozițiile art. 274 C. proc.

civ. nu pot fi acordate. Intimatele au solicitat onorariul avocațial cu titlu de cheltuieli de judecată, dar la dosar nu s-a depus vreo chitanță justificativă în acest sens, astfel că nu s-au acordat în cauză. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele F. și G. și pârâtul Statul Român prin SC B. SA prin administrator judiciar SC H. SPRL. În recurs, SC B. SA prin administrator judiciar SC H. SPRL a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamante, solicitând respingerea acestuia ca nefondat. Totodată, a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivarea căii de atac, în temeiul dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit c) C. proc. civ. Recurentele-reclamante F. și G. au formulat întâmpinare la recursul declarat de pârât, solicitând respingerea acestuia, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Totodată, au invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrare în motivele de nelegalitate expres reglementate de art. 304 C. proc. civ. Cu privire la recursul declarat de recurentele reclamante F. și G., Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția de tardivitate, în raport de dispozițiile art. 301 C. proc. civ., excepție care urmează a se soluționa cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., care se aplică în mod corespunzător în recurs. Conform art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile și se socotește de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. În speță, hotărârea recurată este Decizia civilă nr. 34 din 25 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I-a civilă.

Dovezile de comunicare a acestei hotărâri către reclamante se află la filele 324 - 325 în dosarul instanței de apel, iar potrivit acestora, comunicarea hotărârii s-a făcut la data de 16 iulie 2015. Raportat la această dată, termenul legal de recurs socotit pe zile libere, neintrând în calcul nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul, conform art. 101 alin. (1) C. proc. civ., s-ar fi încheiat la data de 03 august 2015 (o zi lucrătoare de luni). Recursul a fost declarat la data de 14 august 2015 (conform ștampilei de pe plicul atașat la fila 23 în dosarul instanței de recurs). Potrivit dispozițiilor înscrise în art. 103 C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

În speță, recurentele reclamante nu au solicitat instanței repunerea în termenul de recurs, cerere prin care ar fi putut dovedi că au fost împiedicate printr-o împrejurare mai presus de voința lor să-l respecte, astfel că au fost decăzute din dreptul de a exercita calea de atac. Dispozițiile legale ce reglementează termenul pentru exercitarea recursului au caracter imperativ, astfel încât nerespectarea acestui termen atrage sancțiunea decăderii părții din acest drept, cu consecința respingerii, ca tardiv, a recursului formulat în aceste condiții. În consecință, având în vedere aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamantele F. și G. Referitor la excepția nulității recursului declarat de pârât pentru neîncadrare în motivele de nelegalitate expres reglementate de art. 304 C. proc.

civ., invocată de recurentele reclamante prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recurentul pârât a indicat motivele de nelegalitate pe care își întemeiază recursul și anume, cele reglementate de art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., pe care le-a și dezvoltat, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței de apel, raportat la aceste motive, pe care instanța de recurs urmează a le analiza din perspectiva încadrării lor în dispozițiile legale menționate, dar și a caracterului lor fondat sau nefondat în circumstanțele speței. Prin urmare, cum recursul pârâtului apare ca fiind motivat, Înalta Curte urmează să respingă excepția nulității acestui recurs, invocată de recurentele reclamante prin întâmpinare.

Recurentul-pârât Statul Român prin SC B. SA, prin administrator judiciar SC H. SPRL, a criticat decizia atacată din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 5, pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. I. Se susține, generic, că nelegalitatea deciziei atacate decurge din încălcarea normelor procedurale privind desfășurarea judecății, aspect ce se subscrie punctului 5 al art. 304 C. proc. civ. În considerarea acestui motiv de nelegalitate, se arată că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în ceea ce privește modalitatea de efectuare a raportului de expertiză în rejudecare, respectiv cea dispusă de instanța de recurs prin decizia de casare, și anume realizarea expertizei evaluatorii în conformitate cu prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, cu emiterea unei adrese către Camera Notarilor Publici care să comunice informații legate de tranzacțiile privind terenuri de același fel ca și cele din litigiu.

Se susține, de asemenea, încălcarea formelor de procedură impuse în materia încheierilor interlocutorii pronunțate în cadrul desfășurării judecății, forme legale impuse prin prevederile art. 268 C. proc. civ., încălcare pentru care intervine sancțiunea nulității instituită prin art. 105 alin. (2) C. proc. civ. În acest sens se arată, în esență, că prin încheierea de ședință din data de 02 octombrie 2014, instanța de apel, în rejudecare, a dispus administrarea probei cu expertiză în modalitatea dispusă prin decizia de casare, fiind transmisă către comisia de experți, desemnată în cauză, o adresă în vederea efectuării raportului de expertiză.

Având în vedere că din conținutul lucrării de specialitate, comunicată de comisia de experți la termenul din data de 19 martie 2015, a reieșit faptul că nu s-a întocmit raportul de expertiză cu respectarea în integralitate a criteriului prevăzut de art. 26 din Legea nr. 33/1994, prin încheierea de ședință din data de 09 aprilie 2015 instanța de apel a admis obiecțiunile pârâtului și a dispus revenirea cu adresă la experți, dispunând totodată în sarcina acestora completarea expertizei prin determinarea valorii terenului expropriat luând în considerare contractele de la filele 111-142 din dosarul cauzei și eventual, alte contracte privind terenuri de același fel pe care le-ar putea obține experții.

La termenul următor, în data de 21 mai 2015, ulterior încuviințării de completare a raportului de expertiză, intimatele reclamante au depus la dosar trei contracte, solicitând să fie luate în considerare la determinarea valorii terenului expropriat. Deși pârâtul a prezentat, prin obiecțiunile formulate, argumentele pentru care aceste contracte nu puteau fi luate în considerare având în vedere că nu respectă criteriul legal impus de art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanța a dispus trimiterea lor către experți pentru a fi luate în considerare la efectuarea completării de expertiză, suplimentar prețurilor din contractele de la filele 111-142.

Prin completarea de expertiză comunicată la termenul din data de 18 iunie 2015, comisia de experți a determinat valoarea terenului expropriat cu încălcarea atât a obiectivului dispus de instanță prin cele două încheieri anterioare, cât și cu încălcarea prevederilor legale în materia exproprierilor, respectiv dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994. Se susține, de asemenea, că momentul care trebuie luat în calcul pentru aplicarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 este momentul încuviințării expertizei și începerii acesteia, respectiv octombrie 2014, ci nu momentul când a fost întocmit raportul, respectiv în iunie 2015. Ca atare, faptul că raportul de expertiză a fost depus de către comisia de experți la un termen de 6 luni de la încuviințare nu schimbă momentul întocmirii expertizei, raportat la dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, respectiv momentul de început al efectuării expertizei.

O altă critică, expusă în continuare, vizează încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil, respectiv încălcarea dreptului la un proces echitabil și a dreptului la apărare al pârâtului, respectiv principiul aflării adevărului, prin aceea că instanța de apel a soluționat cauza cu încălcarea celor hotărâte prin încheieri interlocutorii și totodată, cu nesocotirea drepturilor procesuale câștigate în cauză, neregularități ce se circumscriu, de asemenea, motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Vătămarea produsă prin încălcarea acestor principii este dată de faptul că prin hotărârea recurată s-a pronunțat o soluție cu nesocotirea dispozițiilor legale și a Deciziei de casare nr. 185/2014.

II. Un alt motiv de recurs invocat și încadrat de recurentul pârât în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., privește nelegalitatea deciziei recurate, decurgând din nemotivarea soluției pronunțate cu privire la respingerea obiecțiunilor formulate la completarea raportului de expertiză efectuat în rejudecare, sens în care subliniază că, la termenul din data de 25 iunie 2015, instanța de apel a respins obiecțiunile pârâtului în contextul în care aceste obiecțiuni au vizat exact aceleeași problemă ca și obiecțiunile din data de 09 aprilie 2015, încuviințate anterior. Motivarea superficială a soluției de respingere a obiecțiunilor din data de 25 iunie 2015 este în contradicție cu cele hotărâte prin încheierea interlocutorie din data de 09 aprilie 2015, contravenind totodată desfășurării cursului procesului.

O altă chestiune nemotivată din cuprinsul hotărârii atacate, privește alegerea variantei de determinare a valorii terenului expropriat. Având în vedere că instanța nu a înlăturat motivat argumentele din cuprinsul obiecțiunilor apelantului pârât din data de 25 iunie 2015, parte din aceste argumente regăsindu-se și în obiecțiunile anterior încuviințate și totodată, luând în considerare faptul că alegerea variantei de determinare a despăgubirilor din cele două existente nu a fost motivată în niciun fel, Decizia civilă nr. 34/2015 a fost dată cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. III. În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se invocă nelegalitatea deciziei civile nr. 34/2015, decurgând din pronunțarea hotărârii cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor Legii nr. 33/1994. În conformitate cu prevederile exprese și imperative ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, atât instanța de judecată, cât și experții sunt obligați ca în stabilirea despăgubirilor să aibă în vedere prețul cu care se vând în mod obișnuit terenuri de același fel în unitatea administrativ-teritorială. Deși prima variantă din raportul de expertiză se circumscria atât dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, cât și celor hotărâte de Înalta Curte prin decizia de casare, instanța de apel a ales ca variantă de determinare pe cea din completarea raportului de expertiză, care nu corespundea obiectivului stabilit prin încheierea din data de 02 octombrie 2014, respectiv 09 aprilie 2015, variantă care încalcă dispozițiile imperative ale art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Contractele în raport de care s-a stabilit valoarea despăgubirilor privesc terenuri dintr-o altă categorie de folosință, fiind vorba de terenuri înscrise pe același extras de carte funciară la valori exagerat de mari, care nu corespund și nu reflectă piața de tranzacționare din acea zonă, motiv pentru care, este inechivoc că în determinarea valorii despăgubirilor, astfel cum instanța de apel a ales varianta de calcul, s-au încălcat dispozițiile imperative ale art. 26 din Legea nr. 33/1994. Mai mult, potrivit normelor de evaluare imobiliară, în cazul unei evaluări prin metoda comparației directe care are în vedere prețuri de mai multe niveluri, prețurile cu valori extreme, prea mari ori prea mici sunt excluse, urmând să se determine o valoare medie de tranzacționare care să reflecte cel mai corect valoarea de piață, aceasta fiind și rațiunea pentru care legiuitorul a folosit sintagma prețul cu care se vând în mod obișnuit terenuri de același fel.

Nelegalitatea hotărârii pronunțate în rejudecare decurge din faptul că soluția cu privire la determinarea cuantumului despăgubirilor este dată, atât cu aplicarea greșită a legii exproprierii în ceea ce privește prejudiciul pretins, cât și cu încălcarea prevederilor art. 26 alin. (2) Legea nr. 33/1994, cu privire la criteriul de stabilire a valorii terenului expropriat. În concluzie, în ceea ce privește valoarea terenului expropriat, instanța de apel a încălcat prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, stabilind valoarea despăgubirilor prin luarea în considerare a unor prețuri care nu reprezintă o vânzare în mod curent, obișnuită. Examinând recursul pârâtului prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că nu este fondat, pentru considerentele ce succed: Structurând multiplele argumente aduse în susținerea primului motiv de casare invocat, cel reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., fundamentat pe încălcarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., decurgând din încălcarea normelor procedurale privind desfășurarea judecății în rejudecare după casare, Înalta Curte constată că prin decizia de casare pronunțată în primul ciclu procesual al cauzei, Decizia nr. 1851 din 12 iunie 2014 a acestei instanțe, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la curtea de apel și s-au dat indicații precise în legătură cu probele care urmează a fi administrate în vederea lămuririi pe deplin a valorii terenului expropriat.

În acest sens instanța de casare a reținut că, ceea ce a apreciat greșit instanța de apel (în primul ciclu procesual) a fost modul de interpretare a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, sens în care a dispus refacerea raportului de expertiză, în sensul ca experții să țină cont de contracte de vânzare cumpărare, deci tranzacții efective, nu oferte de vânzare, cu privire la terenuri de natura celui în cauză, la momentul efectuării raportului de expertiză, casarea deciziei pronunțate în apel fiind, așadar, dispusă pentru efectuarea unui nou raport de expertiză în vederea stabilirii prețului cu care se vând în mod obișnuit imobile de aceeași natură cu cel în litigiu. Rejudecând cauza, după casare, instanța de trimitere era obligată, potrivit art. 315 C. proc.

civ., să se conformeze indicațiilor din decizia de casare referitoare la administrarea probei cu expertiză și, pentru a clarifica acest aspect, prin raportul de expertiză dispus și efectuat în cauză, experții au stabilit valoarea cu care se vând în mod obișnuit terenuri de natura celui în cauză în aceeași unitate administrativ teritorială, la momentul raportului de expertiză, ținând cont de tranzacții efectiv realizate, recurgând la metoda comparației directe. Procedând în acest mod s-a dat eficiență dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, conform indicațiilor instanței de casare, dar și dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., care limitează obligativitatea deciziei instanței de recurs la problemele de drept dezlegate și la necesitatea administrării de probe.

În consecință, nu se poate reține că instanța de trimitere a nesocotit hotărârea instanței de casare pronunțând o hotărâre nelegală, de natură să determine incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Mai mult, Înalta Curte constată că, deși recurentul pârât invocă nerespectarea deciziei de casare, criticile formulate vizează anumite împrejurări legate de modul de administrare a probei cu expertiză și de interpretarea dată acestei probe, aspecte care nu pot fi valorificate pe această cale, nefiind motive de casare sau modificare, ci eventual, de netemeinicie a deciziei atacate.

Este nefondată și critica privind încălcarea formelor de procedură impuse în materia încheierilor interlocutorii pronunțate în cadrul desfășurării judecății, cu referire la faptul că greșit instanța de apel a revenit asupra încheierilor interlocutorii din data de 02 octombrie 2014 și de 09 aprilie 2015, prin care a dispus stabilirea prin expertiză a valorii terenului expropriat conform prețurilor din contractele comunicate de Camera Notarilor Publici, fapt ce a condus, în opinia recurentului, la încălcarea formei legale impusă prin normele procedurale conținute de art. 268 alin. (3) C. proc. civ. Se constată, în speță, că prin încheierea din data de 02 octombrie 2014 instanța de trimitere a dispus efectuarea unei expertize evaluatorii în vederea determinării valorii terenului expropriat, în deplină conformitate cu indicațiie obligatorii din decizia de casare.

La termenul de judecată din data de 09 aprilie 2015 recurentul pârât a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză depus la dosar, iar prin încheierea de ședință de la această dată, instanța a admis obiecțiunile formulate și a dispus completarea raportului de expertiză având în vedere contractele de la dosarul cauzei (filele 111 - 142) și, eventual, alte contracte în situația în care privesc terenuri de același fel ca și cele din litigiu. La termenul de judecată din 18 iunie 2015 comisia de experți a depus la dosar completarea raportului de expertiză, iar la termenul din 25 iunie 2015 instanța de judecată a respins obiecțiunile pârâtului la această completare a raportului de expertiză și a rămas în pronunțare.

Din expunerea precedentă nu rezultă că decizia atacată a fost pronunțată cu neobservarea formelor legale prevăzute de art. 268 alin. (3) C. proc. civ. în materia încheierilor interlocutorii pronunțate în cursul desfășurării judecății, astfel cum susține recurentul pârât. Critica în sensul că, prin respingerea obiecțiunilor formulate de acesta la data de 25 iunie 2015, instanța de apel ar fi revenit asupra încheierilor interlocutorii din data de 02 octombrie 2014 și respectiv, de 09 aprilie 2015, nu atrage nulitatea acestor încheieri, în condițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., și nici incidența motivului de casare reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., nefiind vorba despre încălcări prevăzute sub sancțiunea nulității, ci mai de grabă, de o chestiune ce ține de modul de administrare și apreciere a probei cu expertiză de către judecătorii cauzei.

Referitor la susținerea pârâtului recurent, că momentul care trebuie luat în calcul pentru aplicarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 este momentul încuviințării expertizei și începerii acesteia, respectiv octombrie 2014, ci nu momentul când a fost întocmit raportul, respectiv iunie 2015, Înalta Curte constată că în rejudecare după casare, instanța de trimitere a luat în considerare momentul efectuării raportului de expertiză, în acord cu decizia de casare, acesta fiind momentul întocmirii raportului de către comisia de experți. Textul de lege nu distinge în privința acestui moment, astfel încât susținerile recurentului pârât în acest sens sunt lipsite de orice suport legal și chiar jurisprudențial cu privire la această chestiune.

Nici critica ce vizează încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil, respectiv încălcarea dreptului la un proces echitabil și a dreptului la apărare al pârâtului, respectiv principiul aflării adevărului, prin aceea că instanța de apel a soluționat cauza cu încălcarea celor hotărâte prin încheieri interlocutorii și totodată, cu nesocotirea drepturilor procesuale câștigate în cauză, nu este fondată. Argumentele aduse în susținerea acestei critici nu reclamă neregularități de natură să conducă la concluzia încălcării principiilor fundamentale ale procesului civil și care să se încadreze motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., după cum vătămarea invocată, aceea că prin hotărârea atacată s-a pronunțat o soluție cu nesocotirea dispozițiilor legale și a Deciziei de casare nr. 185/2014, nu reclamă un prejudiciu personal, produs pârâtului, care să nu poată fi altfel înlăturat decât prin anularea actului de procedură astfel încheiat.

Înalta Curte urmează să respingă și motivul de recurs bazat pe nemotivarea hotărârii atacate, respectiv critica privind nemotivarea soluției pronunțate cu privire la respingerea obiecțiunilor formulate la completarea raportului de expertiză, prin încheierea din 25 iunie 2015, constatând că în considerentele acestei încheieri, instanța a justificat soluția de respingere a obiecțiunilor, motivând că expertiza a fost întocmită în luna iunie 2015, contractele comunicate de Camera Notarilor Publici sunt în cea mai mare parte din anul 2014, iar textul de lege - art. 26 din Legea nr. 33/1994, raportat la decizia de casare, are în vedere sintagma „ de la momentul raportului de expertiză”.

În aceste condiții nu se poate reține că decizia atacată cu recurs nu este motivată, în sensul că nu cuprinde considerentele de fapt și de drept în temeiul cărora judecătorii au respins obiecțiunile formulate de pârât, așa încât să se poată considera că s-a soluționat procesul fără a se intra în cercetarea fondului, ipoteză a motivului reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în care nemotivarea ar atrage casarea soluției și trimiterea cauzei pentru rejudecare. Pe de altă parte, soluția dată pricinii este juridică, neimpunându-se nici suplinirea motivării de către instanța de recurs. De asemenea, referitor la alegerea variantei de determinare a valorii terenului expropriat, din cele două prezentate de comisia de experți, Înalta Curte apreciază că reprezintă o chestiune de judecată, eventual o critică de netemeinicie a soluției pronunțate și, nicidecum, de nelegalitate, în măsură să atragă casarea hotărârii atacate.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., decurgând din pronunțarea hotărârii atacate cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, Înalta Curte constată că nu este fondat. Referitor la acea ipoteză a motivului de nelegalitate invocat, ce vizează încălcarea sau aplicarea greșită a legii, Înalta Curte constată că este incidentă atunci când instanța a recurs la textul de lege aplicabil speței dar, fie l-a încălcat în litera sau spiritul lui, fie l-a aplicat greșit. De pildă, instanța încalcă sau aplică greșit legea atunci când: aplică o normă generală, nesocotind existența normei speciale; aplică o normă care nu este incidentă în speță; aplică legea română, deși raportul juridic cu element de extraneitate este guvernat de legea străină; dă o interpretare greșită textului de lege corespunzător situației de fapt.

În speță, instanța de rejudecare a recurs la textul de lege aplicabil speței, respectiv art. 26 din Legea nr. 33/1994, și a stabilit pe baza expertizei de specialitate întocmită de o comisie formată din 3 experți, valoarea terenului expropriat. Criticile recurentului pârât care vizează anumite împrejurări legate de modalitatea efectuării expertizei, contestarea concluziilor expertizei, sau a răspunsului experților la obiecțiuni, nu pot fi valorificate din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Alegând ca variantă de determinare a valorii terenului expropriat pe cea din completarea raportului de expertiză, instanța de apel nu a încălcat criteriul de stabilire a valorii prevăzut de art. 26 din Legea nr. 33/1994, astfel cum greșit susține recurentul pârât, ci a procedat la judecată în conformitate cu principiul aflării adevărului, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice în cauză.

Aceasta reprezintă, de altfel, o chestiune de interpretare și apreciere dată probei cu expertiză, ceea ce constituie o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Critica relativă la încălcarea sau aplicarea greșită a legii exproprierii în ceea ce privește prejudiciul pretins este o critică superfluă, în condițiile în care încă din primul ciclu procesual acest aspect, al folosului tras, a intrat în autoritate de lucru judecat. Pentru toate aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate invocate de recurentul pârât, Înalta Curte având în vedere dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului formulat de pârâtul Statul Român prin SC B. SA prin administrator judiciar SC H. SPRL. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin SC B. SA prin administrator judiciar SC H. SPRL împotriva Deciziei civile nr. 34 din 25 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I-a civilă. Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamanții F. și G. împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 noiembrie 2015.