ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2026/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 06.01.2016, sub nr. x/2016, reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării au solicitat: admiterea pretențiilor fiecăruia dintre reclamanți, care fac obiectul Petiției nr. 74/07.01.2015 din Dosarul nr. x/2015 al CNCD, pretenții pe care le promovează și prin prezenta cerere și adresarea Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), în temeiul art. 19 alin. (3) lit. b) din Tratatul privind UE, varianta consolidată (TUE) coroborat cu art. 267 alin. (2) din Tratatul privind funcționarea UE, varianta consolidată TFUE următoarele întrebări:

II. 1. Dacă din art. 42 alin. (1) raportat la art. 2 pct. 6 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 cu modificările și completările ulterioare, al Consiliului rezultă că acordul de delegare de funcții (aprobat prin OMMFES 600/2008 cu modificările și completările ulterioare în cazul în speță) încheiat între autoritatea de gestionare în sensul art. 59 alin. (1) lit. a) (din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 cu modificările și completările ulterioare, al Consiliului (persoana chemată în garanție MF - AM POS DRU în cazul în speță) și organismul intermediar în sensul art. 2 pct. 6 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 cu modificările și completările ulterioare, al Consiliului, are esența, natura caracterele juridice ale unui contract de drept public de mandat cu reprezentare?

II.2. Dacă în temeiul principiului "la muncă egală, salariu egal" astfel cum este consacrat în normele de drept unional și în cele asimilate dreptului unional în vigoare prin acte de drept unional cum ar fi, fără a se limita la Carta Socială Europeană revizuită, norme invocate de către reclamanți, în care un funcționar din cadrul unui organism intermediar (OI) în sensul art. 2 pct. 6 din Regulamentul (CE) 1083/2006 cu modificările și completările ulterioare al Consiliului are dreptul la salariu egal cu cel cuvenit pentru postul echivalent din cadrul autorității de gestionare (autoritate de management) în sensul art. 59 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 cu modificările și completările ulterioare al Consiliului cu care respectivul OI are încheiat acord de delegare de funcții în sensul. II. 1. din petitul prezentei acțiuni.

Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin Sentința nr. 2817 din 30 septembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția rămânerii fără obiect a acțiunii și a respins acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca rămasă fără obiect.

Cererea de recurs

Împotriva Sentinței nr. 2817 din 30 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs B., pe care o consideră nelegală și netemeinică, invocând dispozițiile legale prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4,5, 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Obiectul cererii de chemare în judecată, așa cum a fost precizat, este constatarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii adresate de reclamanți, instituției pârâte și înregistrate sub nr. x, Dosar nr. x/2015 al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Articolul 18 din Legea contenciosului administrativ prevede că "(1) Instanța, soluționând cererea, poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă". Art. 1 din același act normativ prevede că: orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal al unei cereri, se poale adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public."

Din economia dispozițiilor legale anterior menționate, rezultă că instanța de contencios administrativ este competentă, după caz, în raport cu obiectul cererii, să anuleze actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.

În cauza de față, în raport cu obiectul acțiunii, sunt aplicabile dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv obligarea autorității publice să emită un act administrativ-jurisdicțional, având în vedere obiectul acțiunii precizat, care îl constituie nesoluționarea în termenul legal a unei cereri ori neemiterea unui act administrativ.

Dar după depunerea cererii de chemare în judecată și după precizarea acțiunii, la data de 09.02.2016, a fost comunicată reclamanților Hotărârea nr. 398/09.09.2015, emisă de pârâtă.

Prin urmare, instanța de fond a reținut în mod corect că acțiunea a rămas fără obiect și a respins-o ca atare.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de B. împotriva Sentinței nr. 2817 din 30 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 aprilie 2019.

GGC - NN