ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3723/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3723/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 22 iulie 2020
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Turda la data de 27 noiembrie 2018, sub număr de dosar x/2018, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comuna Valea Ierii a solicitat obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 99.438.04 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor executate de către aceasta în temeiul Acordului Cadru de Lucrări nr. x/12.12.2014 și a contractului subsecvent 2018/26.08.2016, consemnate în facturile x/02.12.2016 (achitată parțial) și 8073/31.01.2017 și a sumei de 117.796.29 RON reprezentând penalități de întârziere datorate de Comuna Valea Ierii pentru neachitarea in termenul contractual a facturilor mai sus-menționate, calculate în conformitate cu prevederile art. 11.2. din contractul subsecvent 2018/26.08.2016, compusă din:113.246.39 RON reprezentând penalități calculate asupra sumei de 179.438,04 RON, începând cu scadenta fiecărei facturi și până la data de 25.09.2018 (data plății parțiale a facturii nr. x/02.12.2016), 4.549.89 RON reprezentând penalități calculate de la data de 26.09.2018 și până la data de 23.11.2018 asupra sumei de 99.438,04 RON și, obligarea în continuare a pârâtei la plata penalităților de întârziere asupra sumei de 99.438.04 RON, până la achitarea integrală a debitului principal.
Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu.
Hotărârile pronunțate în cauză
Judecătoria Turda, prin sentința civilă nr. 2283 din 8 iulie 2019, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Comuna Valea Ierii și, în consecință, a obligat pârâta la plata sumei de 99.438.04 RON reprezentând debit restant, suma de 117.796,29 RON penalități de întârziere calculate până la data de 23 noiembrie 2018 și la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere asupra sumei de 99.438.04 RON, începând cu data de 24 noiembrie 2018 și pana la achitarea integrala a debitului principal.
Totodată, a obligat pârâta să plătească în favoarea reclamantei suma de 18.553,21 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
În apelul declarat de pârâta Comuna Valea Ierii împotriva sentinței nr. 2283/2019, pronunțată la data de 8 iulie 2019 de Judecătoria Turda și a încheierii de ședința din data de 10 iunie 2019, Tribunalul Cluj, prin Decizia nr. 2026 din 6 decembrie 2019, admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj, secția Civilă și a declinat competența de soluționare a apelului formulat de apelanta Comuna Valea Ierii, în favoarea Tribunalului Specializat Cluj, reținând incidența art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.
Hotărârile care au generat conflictul de competență
Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Specializat Cuj, a recalificat calea de atac exercitată în cauză ca fiind recurs iar, prin sentința nr. 20 din 24 februarie 2020, a admis excepția necomtetenței materiale a acestuia și a declinat competența de soluționare a prezentei cereri în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.
La rândul său, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 597 din 15 iunie 2020, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei, având ca obiect calea de atac formulată de Comuna Valea Ierii, în contradictoriu cu intimata A. S.R.L.împotriva sentinței civile nr. 2283/08.07.2019, pronunțată de Judecătoria Turda în dosarul nr. x/2018, în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.
Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul instanței competente să soluționeze recursul, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pentru a se pronunța astfel, instanța reținut că, în cuprinsul deciziei civile nr. 20/2020 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, s-a reținut că declinarea competenței se impune întrucât recursul la secția de contencios administrativ a Curții de Apel este calea de atac prevăzută de art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016.
Instanța a mai reținut că articolul menționat exista și anterior intrării în vigoare a Legii nr. 212/2018, moment până la care competența de soluționare în materia achizițiilor publice era stabilită cu titlu general, de art. 55 alin. (1) în favoarea secției de contencios administrativ a tribunalelor.
Conchide instanța în sensul că, hotărârea pronunțată în primă instanță în procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se atacă cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare la instanța ierarhic superioară - secția/completul specializat în litigii cu profesioniști, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 101/2016.
Soluția Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență
Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.
Demersul judiciar cu care a fost învestită instanța îl reprezintă pretenții decurgând din executarea unui contract, iar natura juridică a contractelor încheiate intre reclamantă și Comuna Valea Ierii este aceea de contracte administrative (de achiziție publică).
Așa cum rezultă din expunerea rezumativă cuprinsă în prezenta decizie, obiectul cererii deduse judecății vizează obligarea pârâtului la plata sumei de 99.438.04 RON, reprezentând debit restant și penaități de întârziere de 117.796,29 RON și penalitpăți de 0,1/%pe zi de întârziere asupra debitului, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Mai precis, în cauza de față, litigiul dedus judecății se poartă între două persoane juridice, respectiv apelanta - pârâtă VALEA IERII și intimata -reclamantă A. S.R.L., fiind întemeiat pe obligații născute între un profesionist, A. S.R.L. și o unitate administrativ teritorială.
Așadar, raportul juridic dintre părți, își are originea, așa cum s-a precizat anterior, în contractul de achiziție publică, a contractelor sectoriale, a contractelor de concesiune de lucrări și de servicii privind acordul de cadru lucrări nr. x/12.12.2014, contract subsecvent nr. x/26.08.2016 pentru facturile neachitate integral ci doar parțial nr. x/02.11.2016 (achitată parțial) și nr. x/31.01.2017, cât și penalități de întârziere în cuantum de 117.796,29 RON.
În acest sens este de menționat că, în Legea nr. 101/2016 s-a introdus prin Legea nr. 212/2018, art. 51 alin. (1)
1
conform căruia procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către instanța civilă de drept comun în circumscripția căreia se află sediul autorității contractante, articol în temeiul căruia judecătoria și-a reținut competența de a judeca prezentul litigiu.
Este adevărat că art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 continuă să prevadă faptul că recursul se judecă de secția de contencios administrativ a Curții de Apel.
Însă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin Decizia nr. 40/2020, Înalta Curte a stabilit că:
"în interpretarea și aplicarea art. 55 alin. (3) raportat la art. 53 alin. (1^1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (în forma în vigoare anterior modificării prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achizițiilor publice), hotărârea pronunțată în primă instanță în procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se atacă cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare la instanța ierarhic superioară - secția/completul specializat în litigii cu profesioniști, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 101/2016.
Ori, față de cele statuate prin decizia sus- menționată, având în vedere considerentele arătate și, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe apelanta Comuna Valea Ierii și pe intimata A. S.R.L., în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 iulie 2020.