ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 46/2026

Ședința publică din data de 22 ianuarie 2026

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la data de 05 decembrie 2022, reclamanta A. și Tensionari în Constructii S.R.L. în contradictoriu cu pârâții B. S.A. și Municipiul Dej a solicitat instanței ca prin hotărârea care o va pronunța să dispună:

I.obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 1,222.137 Ron ce reprezintă contravaloarea facturii fiscale nr. x și 349 emise în baza Contractului de execuție lucrări nr. x/30.04.2020, cu titlu de debit;

II.obligarea pârâților în solidar la plata unei despăgubiri pentru pierderea de oportunități, faptul că a fost împiedicată să execute programul la contractele în curs, 5 luni până în prezent, nu și-a putut asigura salariile angajaților, nu a încasat prețul contractelor;

III.obligarea pârâților în solidar la plata penalităților de întârziere conform contractului, de la data punerii în întârziere - 14.06.2022 și până la data introducerii cererii de chemare în judecată, obligarea pârâților în solidaritate, în continuare, la plata penalităților de întârziere până la data plății efective și actualizarea debitului conform legislației în vigoare cu rata inflației.

IV.obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă de timbru judiciar și onorariu avocațial.

Prin precizarea depusă pentru primul termen de judecată, reclamanta a arătat că înțelege să își întemeieze pretențiile în raport cu pârâtul Municipiul Dej și pe contractul nr. x/08.02.2022 încheiat cu acesta, în baza căruia a emis factura nr. x/16.02.2022.

Prin sentința civilă nr. 1172 din 28 iunie 2023 Tribunalul Specializat Cluj a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. S.A.. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Dej. A respins acțiunea formulată și precizată de reclamanta A. și Tensionari în Constructii S.R.L. în contradictoriu cu pârâții B. S.A. și Municipiul Dej. A obligat reclamanta la plata în favoarea pârâtului Municipiul Dej a sumei de 17.850 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.

Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel reclamanta A. și Tensionari în Constructii S.R.L.

Prin cererea din data de 17.03.2025 apelanta A. și Tensionări în Construcții S.R.L. a solicitat repunerea pe rol a cauzei și suspendarea judecării prezentei cauze până la soluționarea dosarului penal ce cuprinde plângerea formulată împotriva domnului expert C..

Prin decizia civilă nr. 180 din 18 martie 2025 Curtea de apel Cluj, secția a II-a civilă a respins cererea de repunere pe rol a cauzei. A admis apelul declarat de apelanta societatea A. și Tensionari în Constructii S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1172/2023 pronunțate la data de 28.06.2023 de Tribunalul Specializat Cluj în dosar nr. x/2022, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că:

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. și Tensionari în Constructii S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele societatea B. S.A. și U.A.T. Municipiul Dej, și în consecință: A obligat pârâta B. S.A. să plătească reclamantei suma de 288.155 RON, TVA inclus, reprezentând contravaloare lucrări. A obligat pârâta U.A.T. Municipiul Dej să plătească reclamantei suma de 397.838,86 RON, TVA inclus, reprezentând contravaloare lucrări. A respins cererea reclamantei privind obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă debitului principal începând cu data de 14.06.2022, precum și cererea reclamantei privind obligarea pârâtelor la plata unei despăgubiri pentru pierderea de oportunități. A păstrat soluția primei instanței privind excepțiile. A obligat pârâta B. S.A. să plătească reclamantei suma de 6.486,55 RON cu titlu de cheltuieli de judecată la fond. A obligat pârâta U.A.T. Municipiul Dej să plătească reclamantei suma de 7.583,38 RON cu titlu de cheltuieli de judecată la fond. A obligat reclamanta la plata către U.A.T. Municipiul Dej a sumei de 11.900 RON cu titlu de cheltuieli de judecată la fond. A compensat cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă și pârâta U.A.T. Municipiul Dej la fond și în consecință, a constatat în favoarea U.A.T. Municipiul Dej o creanță curentă în cuantum de 4.316,62 RON cu titlu de cheltuieli de judecată împotriva averii reclamantei A. și Tensionări în Construcții S.R.L. A constatat în favoarea expertului judiciar C. o creanță curentă în cuantum de 900 RON reprezentând diferență onorariu expertiză, împotriva averii apelantei A. și Tensionări în Construcții S.R.L. A obligat intimata B. S.A. să plătească apelantei suma de 5.693,27 RON cu titlu de cheltuieli de judecată cuvenite în apel. A obligat intimata U.A.T. Municipiul Dej să plătească apelantei suma de 6.241,69 RON cu titlu de cheltuieli de judecată cuvenite în apel. A obligat apelanta să plătească intimatei B. S.A. suma de 794 RON cu titlu de cheltuieli de judecată cuvenite în apel și să plătească intimatei suma U.A.T. Municipiul Dej suma de 7.536 RON cu titlu de cheltuieli de judecată cuvenite în apel. A compensat cheltuielile de judecată efectuate de părți în apel și în consecință, a obligat intimata B. S.A. la plata sumei de 4.899,27 RON către apelantă și a constatat în favoarea intimatei U.A.T. Municipiul Dej o creanță curentă în cuantum de 1.294,31 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel împotriva averii reclamantei A. și Tensionări în Construcții S.R.L.

Împotriva acestei decizii civile au declarat recurs atât reclamanta, cât și pârâtele.

Recurenta reclamantă A. și Tensionări în Construcții S.R.L a declarat recurs împotriva încheierii de ședință din data de 04.03.2025 pronunțate de Curtea de Apel Cluj și a deciziei civile nr. 180/18.03.2025, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, solicitând instanței casarea în integralitate a încheierii de ședință din data de 04.03.2025 și în parte a deciziei civile nr. 180/2025, cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

Recurenta a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a arătat că odată cu soluționarea primului petit din cererea de chemare în judecată instanța de apel a încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea încheierii de ședință din data de 04.03.2025 și a deciziei atacate. A prezentat recurenta procedura de administrare a probei cu expertiză construcții, arătând că expertul a comunicat acesteia un raport de expertiză diferit de cel înaintat instanței, existând o diferență semnificativă cu privire la sumele reținute în cuprinsul acestuia, motiv pentru care a formulat obiecțiuni, a solicitat lămuriri și ulterior, a solicitat efectuarea unei noi expertize, de către un alt expert, solicitare respinsă de către instanță, fiind astfel încălcate, în opinia recurentei, dispozițiile art. 338 alin. (1) C. proc. civ., art. 22 alin. (2) C. proc. civ.,

În ceea ce privește dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a apreciat ca fiind nemotivată soluția respingerii criticilor față de expertiză, invocând încălcarea dispozițiilor C. proc. civ., art. 6 din CEDO, jurisprudența Curții Constituționale și art. 21 alin. (3) din Constituția României.

A apreciat recurenta că motivarea lipsește efectiv, față de împrejurarea că instanța de apel a refuzat să lămurească suplimentar raportul de expertiză, iar în cuprinsul hotărârii își însușește în mod automat concluziile expertului, fără a mai dezvolta explicații cu privire la originiea, fundamentul sau corectitudinea acestora.

Referitor la petitul 3 din cererea de chemare în judecată, privind obligarea intimatei B. S.A. la plata dobânzii legale penalizatoare, respectiv obligarea intimatei U.A.T. Municipiul Dej la plata penalităților de întârziere, recurenta a invocat încălcarea principiului disponibilității, reglementat de art. 9 alin. (2) C. proc. civ., pronunțându-se asupra unor lucruri ce nu s-au cerut, fiind incident art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, a arătat că instanța de apel a încălcat limitele investirii și a condiționat scadența prețului aferent lucrărilor executate de recurentă de emiterea unor facturi fiscale, motiv pentru care se impune eliminarea considerentelor referitoare la necesitatea de a emite alte facturi fiscale, pentru a genera scadența sumelor de bani menționate în cuprinsul dispozitivului deciziei.

În ceea ce privește art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat încălcarea prevederilor art. 1530, art. 1535 alin. (1) C. civ. și art. 1548 C. civ.

A susținut recurenta că instanța de apel a încălcat prevederile art. 1535 alin. (1) C. civ., prin faptul că a condiționat dreptul acesteia la daune moratorii, de culpa intimatelor. În măsura în care s-ar considera că daunele moratorii sunt condiționate de culpa intimatelor, instanța de apel a încălcat prezumția relativă de existență a culpei intimatei, art. 1548 C. civ., cu atât mai mult cu cât a stabilit prin considerente că intimatele au conoscut că au obligația de a achita unele dintre lucrările executate de recurentă, în temeiul contractelor.

Prin însăși soluția dispusă în cauză, instanța de apel a constatat îndatorirea intimatelor de a achita parte din sumele de bani solicitate, soluție ce nu putea fi dispusă în lipsa caracterului nejustificat al neexecutării. Odată reținută neexecutarea nejustificată, soluția de obligare la suportarea de daune moratorii devenea o consecință automată raportat la caracterul accesoriu al acestora.

Orice condiționare a suportării de daune moratorii, în raport de modalitata de emitere a facturii, va genera încălcarea art. 1535 alin. (1) C. civ., acestea fiind datorate prin simplul fapt al scadenței debitelor principale.

Prin urmare, a solicitat casarea în parte a deciziei, trimiterea cauzei instanței de apel spre o nouă judecată, pentru a analiza și stabili îndreptățirea recurentei reclamante la daune moratorii, pe care le datorează intimatele, începând cu data punerii în întârziere, 14.06.2022 și până la data plății efective a debitelor principale.

Recurenta pârâtă U.A.T. MUNICIPIUL DEJ, prin recursul formulat împotriva deciziei civile nr. 180/2025 pronunțate de Curtea de Apel Cluj a solicitat, în principal, casarea deciziei civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea în parte a deciziei civile nr. 180/2025 și, după rejudecarea în fond a apelului, respingerea apelului formulat de reclamanta A. și Tensionări în construcții S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1172/28.06.2023, pronunțate de Tribunalul Specializat Cluj.

Recurenta a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.,

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susținut că prin hotărârea pronunțată s-au încălcat dispozițiile art. 14 alin. (6), art. 22 alin. (6) și cele cuprinse la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în ceea ce privește situația raporturilor dintre reclamanta A. și Tensionări în construcții S.R.L. și U.A.T. Municipiul Dej, prin raportare la susținerile reclamantei intimate, potrivit cărora între aceasta și U.A.T. Municipiul Dej nu există un contract valabil încheiat.

A mai susținut recurenta că o parte a considerentelor hotărârii, cele privitoare la contractul nr. x/08.02.2022, nu respectă exigențele impuse de dispozițiile art. 14 alin. (6), art. 22 alin. (6) și art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., întrucât motivele reținute nu au fost puse în discuția contradictorie a părților, iar considerentele hotărârii depășesc limitele învestirii, raportat la susținerile ambelor părți, cu interese contrarii, referitoare la nevalabilitatea contractului nr. x/08.02.2022.

Raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a apreciat că hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii, care au determinat soluția de admitere a apelului și a cererii de chemare în judecată. Au fost redate paragrafe ale deciziei contestate, recurenta precizând că instanța a reținut și analizat răspunsul la obiecțiuni formulat de expertul C., însă în considerentele și dispozitivul hotărârii nu s-a ținut seama de răspunsul la obiecțiuni, fapt care a afectat legalitatea și corectitudinea deciziei atacate.

În considerarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat încălcarea prevederilor art. 3 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 98/2016, contrar celor reținute de instanța de apel, Legea nr. 98/2016 instituind obligativitatea încheierii contractelor de achiziție publică în forma scrisă, nefiind aplicabile prevederile art. 231 din aceeași lege, avut în vedere de instanța de apel.

În continuare, recurenta a invocat încălcarea prevederilor art. 1166, art. 1179 alin. (1) pct. 2 și 3 și art. 1182 alin. (1) din C. civ., atât U.A.T. Municipiul Dej, cât și reclamanta intimată A. și Tensionări în construcții S.R.L. susținând că nu este valabil contractul nr. x/08.02.2022, întrucât părțile nu s-au pus de acord asupra tuturor elementelor contractului, clauzele nefiind acceptate fără rezerve.

De asemenea, a fost invocată încălcarea dispozițiilor art. 1270 alin. (1) C. civ., recurenta arătând că nu au fost respectate condițiile art. 5.4 și 5.5 din Contractul nr. x/08.02.2022, condiții ce trebuiau a fi îndeplinite cumulativ anterior înregistrării cererii de chemare în judecată și înainte de pronunțarea hotărârii instanței de apel. Condiția existenței facturii și a situațiilor de lucrări acceptate la plată de beneficiar erau condiții contractuale și obligatorii pentru părți, în măsura în care se reține valabilitatea contractului nr. x/08.02.2022.

Recurenta a mai invocat încălcarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) punctele 41,43, 44, art. 14 alin. (3) și art. 54 alin. (6) din Legea nr. 273/2006, arătând că U.A.T. Municipiul Dej, ca autoritate publică locală, nu poate efectua plăți în absența unui contract valabil încheiat și a unei facturi emise pe baza unor situații de lucrări verificate și acceptate de către beneficiar și dirigintele de șantier.

A apreciat recurenta că este nelegală soluția instanței de apel și pentru considerentul că a obligat U.A.T. Municipiul Dej să plătească reclamantei suma de 397.838,86 RON, cu condiția ca în viitor reclamanta intimată să îndeplinească formalitățile prevăzute în contractul nr. x/2022.

Acele formalități prevăzute de contractul nr. x/2022 ar fi trebuit îndeplinite anterior pronunțării deciziei, pentru că nici instanța de apel, și nici U.A.T. Municipiul Dej nu pot avea certitudinea că obligațiile și condițiile impuse reclamantei intimate vor fi respectate sau nu.

Recurenta pârâtă B. S.A. a solicitat casarea deciziei civile nr. 180/2025, după rejudecarea în fond a apelului, să se stabilească că a intervenit compensația legală în limita sumei de 89.281.15 RON între creanța A. și Tensionări în Construcții S.R.L., în cuantum de 288.155 RON cu TVA inclus, stabilită în decizia civilă nr. 180/2025 și creanța acesteia în sumă de 89.281,15 RON.

Prealabil, recurenta a arătat că posibilitatea de a invoca, în recurs, intervenția compensației legale rezultă din coroborarea dispozițiilor art. 494 C. proc. civ., și că, în cadrul judecării apelului a invocat compensația legală astfel cum rezultă din încheierea de ședință din 04.03.2025, precum și din decizia civilă nr. 180/2025, pagina 29.

Totodată, a relevat faptul că anterior pronunțării deciziei civile nr. 180/2025, reclamanta A. și Tensionări în Construcții S.R.L. nu avea o creanță împotriva acesteia, iar creanța pe care o au contra reclamantei intimate A. și Tensionări în Construcții S.R.L., în cuantum de 89.281,15 RON a fost înscrisă în tabelul definitiv al creditorilor, cuprinzând creanțele înregistrate împotriva debitorului A. și Tensionări în Construcții S.R.L., având nr. de ieșire 829/04.03.2025, tabel publicat în B.P.I. nr. 4675/05.03.2025.

Recurenta pârâtă B. S.A. a invocat încălcarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1616 C. civ.

În condițiile în care recurenta B. S.A. este înscrisă în tabelul de creanțe al debitoarei cu suma de 89.281,15 RON, iar prin decizia civilă nr. 180/2025 a fost obligată să plătească intimatei suma de 288.155 cu TVA inclus, a intervenit compensația legală în limita sumei de 89.281,15 RON.

În mod greșit s-a reținut că poate invoca compensația legală în dosarul de insolvență din moment ce compensația a intervenit la data pronunțării deciziei nr. 180/18.03.2025.

A menționat că, în data de 18.03.2025, la momentul pronunțării deciziei, erau întrunite condițiile prevăzute de art. 1616 și 1617 C. civ., referitoare la compensația legală, context în care, instanța de apel ar fi trebuit să facă aplicarea acestor dispoziții deoarece compensația a fost invocată de reprezentantul convențional al acesteia.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 11.06.2025 și a fost repartizat aleatoriu Completului nr. 3, astfel cum reiese din fișa Ecris.

În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 30.09.2025, s-a fixat termen de judecată la data de 22.01.2026, în ședință publică, cu citarea părților.

La termenul din 22.01.2026, după dezbateri contradictorii, instanța a reținut cauza în pronunțare asupra recursurilor declarate.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta reclamantă A. și Tensionari în Constructii S.R.L. este fondat,în parte, iar recusurile declarate de recurentele pârâte U.A.T. Municipiul Dej și B. S.A. sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Asupra recursului declarat de recurenta-reclamantă A. și Tensionari în Construcții S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. D., împotriva încheierii de ședință din data de 04 martie 2025

Prin încheierea de ședință din data de 04.03.2025, instanța de apel a respins ca tardivă cererea de recuzare a expertului, a respins cererea reclamantei în sensul ca expertul desemnat să răspundă la obiecțiunile necomunicate, apreciind că acestea nu sunt veritabile obiecțiuni și a respins cererea aceleiași părți de efectuare a unei noi expertize de către un alt expert, Curtea de apel apreciind că raportul întocmit în cauză, astfel cum a fost complinit prin obiecțiuni, este lămuritor și complet.

Recurenta-reclamantă a atacat această încheiere, invocând motivul de casare prescris de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., conform căruia prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, apreciind că au fost încălcate prevederile art. 338 alin. (1) C. proc. civ. și art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Casarea hotărârii pentru acest motiv se poate obține în mod diferit, după cum s-a încălcat o normă procedurală cu caracter de ordine publică, când sancțiunea este nulitatea absolută, ori o normă procedurală cu caracter de ordine privată, când sancțiunea este nulitatea relativă. Cu privire la condițiile de invocare a nulității actelor de procedură, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 178 alin. (1) și art. 247 C. proc. civ., motivul de casare fiind, după caz, de ordine publică sau de ordine privată, după cum prin intermediul său se invocă încălcarea unor norme procedurale de ordine publică sau de ordine privată.

În ceea ce privește susținerea recurentei-reclamante referitoare la încălcarea art. 338 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut în mod corect că înscrisurile depuse de parte nu constituie veritabile obiecțiuni la raportul de expertiză.

Din analiza încheierii atacate rezultă că instanța de apel a examinat conținutul concret al obiecțiunilor și a constatat că ele nu vizează clarificarea unor aspecte tehnice neelucidate, ci exprimă, în realitate, dezacordul părții față de concluziile expertului și solicitarea unei reinterpretări a probelor, ceea ce excedează noțiunii de "obiecțiuni" în sensul art. 338 C. proc. civ. Or, potrivit jurisprudenței constante, obligația instanței de a solicita completarea sau lămurirea raportului de expertiză intervine numai atunci când obiecțiunile sunt pertinente, concrete și vizează neclarități sau omisiuni reale ale raportului, nu atunci când partea urmărește, sub aparența unor obiecțiuni, să obțină modificarea concluziilor expertului.

Prin urmare, instanța de apel nu a refuzat în mod arbitrar aplicarea art. 338 alin. (1) C. proc. civ., ci a făcut o apreciere judicioasă asupra naturii și pertinenței criticilor formulate, apreciere care ține de puterea sa suverană de apreciere a probelor și care nu poate fi cenzurată în recurs.

Astfel cum însăși recurenta-reclamantă recunoaște în cuprinsul motivelor de recurs, art. 338 alin. (1) C. proc. civ. stabilește o facultate a instantelor de a dispune efectuarea unei noi expertize de către un alt expert, atunci când ar exista greșeli evidențiate de părți, iar nu o obligație, neconstituind o normă imperativă.

Recurenta-reclamantă mai susține că instanța de apel ar fi încălcat dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., prin respingerea cererii de efectuare a unei noi expertize de către un alt expert.

Înalta Curte constată că și această critică este nefondată, instanța de apel a reținut în mod expres că raportul de expertiză întocmit în cauză, astfel cum a fost complinit prin răspunsurile la obiecțiunile admise, este lămuritor și complet, fiind apt să conducă la soluționarea cauzei, prin coroborarea cu celelalte probe administrate în speță. În aceste condiții, respingerea cererii de efectuare a unei noi expertize reprezintă o aplicare corectă a principiului rolului activ al judecătorului, care nu obligă instanța să administreze probe inutile sau redundante, ci doar probele necesare pentru aflarea adevărului.

Dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. consacră rolul activ al judecătorului, însă nu conferă părților un drept absolut la administrarea tuturor probelor solicitate, ci lasă instanței marja de apreciere în a stabili dacă o probă suplimentară este necesară. În speță, instanța de apel a motivat în mod corespunzător de ce apreciază că o nouă expertiză nu se impune, neputându-se reține vreo încălcare a normelor procedurale.

Mai mult decât atât, Înalta Curte conchide că, subsumat acestui motiv de casare se critică, în esență, modul de administrare a probelor, evidențiindu-se anumite încălcări care nu sunt reglementate sub sancțiunea nulității, încheierea de ședință din data de 04.03.2025 fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale incidente, criticile formulate de recurenta-reclamantă neputându-se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În consecință, recursul declarat împotriva acestei încheieri urmează a fi respins, ca nefondat.

Asupra recursurilor declarate împotriva deciziei civile nr. 180/2025 din 18 martie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă

Cum împotriva deciziei pronunțate în cauză au formulat recurs atât reclamanta, cât și cei doi pârâți, având în vedere că recursul reclamantei vizează în principal doar capătul accesoriu de cerere referitor la penalitatea contractuală, respectiv dobânda penalizatoare, vor fi analizate cu prioritate recursurile formulate de pârâți.

În ceea ce privește recursul formulat de recurenta-pârâtă B. S.A.

Recurenta pârâtă B. S.A. a solicitat casarea deciziei civile nr. 180/2025, după rejudecarea în fond a apelului, să se stabilească că a intervenit compensația legală în limita sumei de 89.281.15 RON între creanța A. și Tensionări în Construcții S.R.L., în cuantum de 288.155 RON cu TVA inclus, stabilită în decizia civilă nr. 180/2025 și creanța acesteia în sumă de 89.281,15 RON.

Într-adevăr, astfel cum a învederat și recurenta-reclamantă, pârâtă B. S.A. nu a declarat recurs și cu privire la instituirea răspunderii contractuale pentru suma la plata căreia a fost obligată de instanța de apel, aceasta intrând în puterea de lucru judecat, ci doar cu privire la faptul că instanța de apel nu a făcut aplicarea prevederilor legale referitoare la compensația legală.

Astfel cum reiese din dosar, în cadrul judecării apelului, recurenta-pârâtă a invocat compensatia legală, fapt atestat de pagina 5 a încheierii de sedință din 04.03.2025, precum și din pagina 29 a deciziei civile nr. 180/2025.

Potrivit art. 478 alin. (5) C. proc. civ., în apel, se vor putea cere, de asemenea, dobânzi, rate, venituri ajunse la termen și orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanțe și va putea fi invocată compensația legală.

În doctrină, s-a justificat că invocarea compensației legale în apel este admisibilă, întrucât: aceasta reprezintă o apărare de fond, nu o cerere nouă; nu modifică obiectul sau cauza cererii de chemare în judecată; nu schimbă calitatea părților; vizează exclusiv existența și întinderea obligației deduse judecății.

În practica instanțelor, inclusiv a Înaltei Curți, s-a statuat că "invocarea compensației legale direct în apel este permisă, întrucât aceasta nu constituie o pretenție proprie a apelantului, ci o apărare ce tinde la stingerea creanței pretinse".

În măsura în care creanța invocată în compensare este dovedită prin înscrisuri deja administrate sau prin probe admisibile în apel, instanța de apel este obligată să analizeze această apărare.

În acest context, susținerile reclamantei referitoare la invocarea compensației legale direct în recurs sunt în discordanță cu situația concretă care rezultă din actele dosarului.

Înalta Curte constată că motivul de recurs formulat de intimata B. S.A., prin care se susține că instanța de apel ar fi aplicat greșit dispozițiile art. 1617 C. civ., reținând în mod nejustificat că nu a intervenit compensația legală, este nefondat.

Compensația legală reprezintă o modalitate de stingere a obligațiilor care operează de plin drept numai în măsura în care sunt întrunite cumulativ condițiile existenței a două creanțe reciproce, certe, lichide și exigibile. Lipsa oricăreia dintre aceste condiții împiedică producerea efectului extinctiv al compensației, indiferent de momentul procesual la care aceasta este invocată.

În speță, prin încheierea de ședință din data de 25.07.2024 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2024, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva apelantei A. și Tensionări în Construcții S.R.L. Această împrejurare este determinantă pentru cadrul juridic în care poate fi analizată pretinsa intervenție a compensației.

Înalta Curte reține că intimata B. S.A. invocă o creanță în cuantum de 89.281,15 RON, anterioară deschiderii procedurii insolvenței. Or, la momentul soluționării apelului, această creanță nu fusese verificată, confirmată sau acceptată în procedura insolvenței, iar administratorul judiciar al debitoarei insolvente nu exprimase în cadrul prezentului dosar niciun punct de vedere cu privire la existența, întinderea ori exigibilitatea acesteia.

În aceste condiții, instanța de apel a reținut în mod corect că nu se află în situația de a constata îndeplinirea condiției certitudinii creanței invocate de intimată, condiție esențială pentru operarea compensației legale. A stabili contrariul ar fi presupus ca instanța de drept comun să procedeze la o verificare a creanței în afara mecanismului instituit de Legea nr. 85/2014, cu ignorarea rolului judecătorului-sindic și a procedurii colective de verificare și înscriere a creanțelor la masa credală.

Mai mult, Înalta Curte subliniază că, odată cu deschiderea procedurii insolvenței, valorificarea creanțelor reciproce născute anterior acestei date, inclusiv sub forma compensației, se supune regulilor speciale ale legii insolvenței. Potrivit art. 90 din Legea nr. 85/2014, compensația poate fi opusă în cadrul procedurii insolvenței, cu respectarea condițiilor și limitelor prevăzute de această lege, iar nu pe calea unui litigiu de drept comun, în paralel cu procedura colectivă.

Instanța de apel a reținut, în mod judicios, că intimata B. S.A. nu este lipsită de mijlocul juridic al invocării compensației, însă exercitarea acestuia trebuie realizată în dosarul de insolvență, în cadrul procedurii de verificare a creanțelor, unde se poate stabili, cu respectarea principiului egalității creditorilor, dacă sunt îndeplinite condițiile compensării.

A admite posibilitatea constatării compensației legale în prezentul dosar ar echivala cu eludarea regulilor speciale ale insolvenței și cu acordarea unui avantaj individual unui creditor, printr-o hotărâre pronunțată în afara cadrului colectiv instituit de lege, cu afectarea masei credale și a ordinii de prioritate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de apel a aplicat în mod corect dispozițiile art. 1617 C. civ. în corelație cu art. 90 din Legea nr. 85/2014, reținând că, în lipsa unei creanțe certe, lichide și exigibile, verificate în procedura insolvenței, nu se poate constata intervenția compensației legale în prezentul dosar.

În consecință, motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat și urmează a fi respins.

Cu privire la recursul formulat de U.A.T. Municipiul Dej

În primul rând, recurentul-pârât U.A.T. Municipiul Dej a invocat motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., apreciind că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor cuprinse în art. 22 alin. (6), art. 14 alin. (6) si art. 425 alin. (1) lit. b) din Codul proceduri civilă.

Potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să asigure desfășurarea procesului cu respectarea drepturilor și intereselor legitime ale părților, fără a depăși limitele învestirii. În cauză, recurenta susține că instanța de apel ar fi depășit limitele rolului său activ, substituindu-se părților sau statuând asupra unor aspecte neinvocate.

Această critică nu poate fi primită, întrucât, din examinarea considerentelor deciziei civile nr. 180/2025 rezultă că instanța de apel nu a introdus din oficiu motive de fapt sau de drept străine de obiectul litigiului, ci a analizat exclusiv pretențiile deduse judecății, astfel cum au fost formulate și precizate de reclamantă și apărate de pârâți.

Analiza instanței de apel asupra naturii raporturilor juridice, a caracterului cert, lichid și exigibil al creanțelor, precum și asupra efectelor juridice ale contractului nr. x/08.02.2022 nu reprezintă o depășire a rolului activ, ci o exercitare firească a atribuției instanței de a califica juridic situația de fapt, atribuție consacrată de art. 22 alin. (4) C. proc. civ.

Or, potrivit jurisprudenței constante, rolul activ al judecătorului nu este încălcat atunci când instanța face o calificare juridică proprie faptelor deduse judecății, chiar dacă aceasta diferă de calificarea propusă de părți.

Recurentul-pârât a susținut că instanța de apel ar fi încălcat principiul contradictorialității, statuând asupra unor aspecte fără a le supune dezbaterii părților. Din actele dosarului rezultă că toate aspectele analizate de instanța de apel - inclusiv cele referitoare la: existența sau inexistența unui raport contractual valabil cu U.A.T. Municipiul Dej; natura lucrărilor executate; caracterul creanțelor pretinse; efectele juridice ale conduitei părților - au făcut obiectul dezbaterilor contradictorii în fața instanței de fond și a instanței de apel, fiind abordate în cererile de apel, întâmpinări și concluzii scrise.

Simplul fapt că instanța de apel a dat o interpretare juridică diferită celei susținute de recurent nu echivalează cu încălcarea art. 14 alin. (6) C. proc. civ. Principiul contradictorialității nu impune instanței obligația de a împărtăși punctul de vedere al unei părți, ci doar pe aceea de a-i oferi posibilitatea efectivă de a-și exprima poziția, condiție care, în speță, a fost respectată.

De asemenea, recurentul-pârât a mai susținut că hotărârea atacată nu ar cuprinde motivele pe care se sprijină sau ar conține o motivare insuficientă. Înalta Curte constată că această critică este nefondată, întrucât decizia civilă nr. 180/2025 răspunde exigențelor legale și cuprinde: expunerea situației de fapt; analiza detaliată a probelor administrate; examinarea distinctă a fiecărui raport juridic dedus judecății; indicarea normelor de drept material și procesual aplicabile; raționamentul logic care a condus la soluția pronunțată.

Or, potrivit jurisprudenței constante a Înaltei Curți și a Curții Europene a Drepturilor Omului, obligația de motivare nu presupune răspuns punctual la fiecare argument al părților, ci existența unei motivări suficiente pentru a permite părților să înțeleagă rațiunea soluției și instanței de control judiciar să exercite verificarea legalității.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că nu a fost încălcată nicio normă de procedură a cărei nerespectare să atragă nulitatea hotărârii, iar criticile formulate de recurenta U.A.T. Municipiul Dej vizează, în realitate, nemulțumiri față de soluția adoptată și de modul de apreciere a probelor, aspecte ce nu pot fi cenzurate în recurs, motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este nefondat și urmează a fi respins.

Înalta Curte învederează că se impune și respingerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Contrar susținerilor recurentei U.A.T. Municipiul Dej, decizia civilă nr. 180/2025 a Curții de Apel Cluj cuprinde o motivare amplă, coerentă, instanța de apel expunând în mod explicit atât situația de fapt reținută, cât și raționamentul juridic care a condus la soluția pronunțată.

Astfel, instanța de apel a analizat distinct raporturile juridice dintre reclamantă și fiecare dintre pârâți, a delimitat lucrările executate în baza contractului de execuție nr. x/30.04.2020 de cele realizate în contextul situației de urgență, a examinat existența și efectele juridice ale contractului nr. x/08.02.2022, prin raportare la înscrisurile depuse, corespondența părților și conduita acestora, a motivat de ce creanțele pretinse nu pot fi subsumate în totalitate unui raport contractual clasic, dar pot justifica obligarea distinctă a pârâților, în limitele beneficiului patrimonial obținut.

Înalta Curte reține că motivarea nu este contradictorie, indiferent dacă este sau nu temeinică sau legală în integralitate, ci reflectă tocmai analiza nuanțată a unei situații factuale complexe, caracterizată prin pluralitatea raporturilor juridice, intervenția unei situații de urgență și conduita neunitară a părților. Faptul că instanța de apel a admis apelul în parte și a respins alte capete de cerere nu echivalează cu o contradicție internă a motivării, ci cu exercitarea atribuției sale de a analiza fiecare pretenție în mod autonom.

Or, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este incident atunci când instanța expune un raționament logic și inteligibil, chiar dacă partea este nemulțumită de concluzia acestuia.

În ceea ce privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, potrivit art. 3 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 98/2016, contractul de achiziție publică este un contract "încheiat în scris", cerință care, în principiu, este impusă ca o condiție de validitate, având în vedere natura sa de act administrativ și necesitatea asigurării disciplinei financiare și a controlului asupra angajării fondurilor publice.

Analizând, însă, situația de fapt dedusă judecății, așa cum rezultă din considerentele deciziei pronunțate în apel și din susținerile părților formulate în recurs, Înalta Curte învederează că, în speță, nu se poate reține inexistența contractului nr. x/08.02.2022, ci, cel mult, existența unui contract încheiat în formă scrisă, dar afectat de lipsa unor anexe și de nefinalizarea formală a documentației contractuale, împrejurări care nu sunt apte să anihileze acordul de voință al părților.

Astfel, din starea de fapt creionată de instanța de apel rezultă că, pe fondul apariției unei situații de urgență generate de restricțiile de tonaj instituite asupra podului peste Someș din Municipiul Dej, autoritatea publică a inițiat demersuri concrete pentru executarea unor lucrări urgente de consolidare și reparații, distincte de cele prevăzute în contractul de execuție lucrări nr. x/30.04.2020 încheiat cu B. S.A. În acest context, între reclamanta A. și Tensionări în Construcții S.R.L. și U.A.T. Municipiul Dej a fost întocmit și transmis un înscris intitulat "Contract nr. x/08.02.2022", care a fost semnat de reprezentanții autorității contractante.

Instanța de apel a reținut că acest contract a fost returnat de executant cu mențiunea existenței unor "inadvertențe și lipsuri", între care se numără lipsa anexei referitoare la devizul lucrărilor. Această împrejurare este invocată de U.A.T. Municipiul Dej în recurs pentru a susține inexistența contractului. Înalta Curte constată, însă că o asemenea interpretare este excesiv formalistă și nu ține seama de ansamblul conduitei părților și de realitatea raportului juridic născut între acestea.

În mod esențial, returnarea contractului pentru completări nu echivalează cu un refuz de a contracta, ci dimpotrivă, confirmă recunoașterea existenței unui raport contractual scris, susceptibil de completare sub aspectul unor elemente tehnico-economice. Această concluzie este întărită de faptul că, ulterior întocmirii și transmiterii contractului nr. x/08.02.2022, lucrările au fost efectiv executate de reclamantă, în perioada decembrie 2021 - februarie 2022, în considerarea solicitărilor și dispozițiilor emise de autoritatea publică și de factorii implicați în gestionarea situației de urgență.

De altfel, chiar instanța de apel a reținut că lucrările suplimentare au fost realizate în contextul hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și că, la data de 14.02.2022, proiectantul a dispus ridicarea restricțiilor de tonaj, ceea ce confirmă atât caracterul necesar al lucrărilor, cât și faptul că acestea au produs efecte juridice și factuale în patrimoniul autorității publice.

Înalta Curte mai reține că inexistența anexei cu devizul lucrărilor nu poate conduce, în sine, la concluzia inexistenței contractului, atât timp cât obiectul acestuia este determinabil din alte înscrisuri și probe administrate în cauză, inclusiv din dispozițiile de șantier, corespondența purtată între părți și concluziile raportului de expertiză tehnică. Lipsa anexei poate avea relevanță sub aspectul întinderii obligațiilor sau al cuantificării prețului, dar nu afectează existența acordului de voință asupra realizării lucrărilor.

Este adevărat că instanța de apel a reținut că factura nr. x/16.02.2022, emisă în baza contractului nr. x/08.02.2022, a fost ulterior stornată de reclamantă. Înalta Curte constată însă că această împrejurare nu infirmă existența contractului, ci reflectă conduita prudentă a executantului într-un context administrativ neclar, marcat de refuzul autorității publice de a finaliza formal documentația contractuală. Stornarea facturii nu poate fi interpretată ca o renunțare la drepturile izvorâte din contract, ci ca o consecință a incertitudinilor create de comportamentul beneficiarului.

În aprecierea existenței contractului, un rol determinant îl are conduita autorității publice, care, deși invocă ulterior lipsa formei definitive a contractului, a inițiat procedura de atribuire directă, a semnat înscrisul contractual, a permis și a beneficiat de executarea lucrărilor și a valorificat rezultatele acestora, fără a contesta în timp util temeiul juridic al prestațiilor. Or, potrivit principiului bunei-credințe, autoritatea publică nu poate opune propriile omisiuni administrative pentru a nega existența unui raport juridic pe care ea însăși l-a generat.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că, în speță, cerința formei scrise este îndeplinită prin existența contractului nr. x/08.02.2022, materializat într-un înscris identificabil, semnat de autoritatea contractantă și pus în executare, iar invocarea unor "inadvertențe și lipsuri", inclusiv a lipsei anexei cu devizul lucrărilor, nu este de natură să conducă la concluzia inexistenței contractului, ci poate produce, cel mult, consecințe asupra interpretării și delimitării obligațiilor asumate de părți.

A admite contrariul ar însemna, astfel cum s-a arătat deja, să se confere prevalență unui formalism excesiv, incompatibil cu principiul securității raporturilor juridice și cu exigențele echității, cu atât mai mult cu cât executantul a acționat în baza unui contract scris și a unei conduite neechivoce a autorității publice, într-un context de urgență recunoscut chiar de aceasta.

În ceea ce privește motivul de casare subsidiar, invocat pentru ipoteza în care s-ar aprecia că între reclamantă și pârâtul UAT Municipiul Dej există un contract valabil, în sensul că hotărârea instanței de apel se impune a fi casată ca nelegală, pentru că la pronunțarea acesteia s-au încălcat/aplicat greșit prevederile art. 1270 alin. (1) din C. civ. prin raportare la modul în care au fost interpretate dispozițiile pct. 5.4 și pct. 5.5 din contractul x.02.2022, Înalta Curte învederează că modul de interpretare și coroborare a stipulațiilor contractuale prin raportare la conduita părților și a probelor administrate în cauza se circumscrie situației de fapt, ceea ce excedează controlului ce poate fi realizat în recurs.

Referitor la critica formulată că decizia civilă nr. x a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) punctele 4l, 43, 44, art. 14 alin. (3) și art. 54 alin. (6) din Legea nr. 273/2006, în sensul că UAT Municipiul Dej, ca autoritate publică locală, nu poate efectua plăți în absența unui contract valabil încheiat și a unei facturi emise pe baza unor situații de lucrări verificate și acceptate de către beneficiar și dirigintele de șantier nu poate fi încadrată într-un motiv de recurs, de vreme ce s-a stabilit că între părți a intervenit un contract valabil, iar determinarea lucrărilor efectuate și acceptate țin de situația de fapt, stabilirea acesteia fiind atribuția instanțelor de fond.

Pentru toate aceste considerente, recursul formulat de recurentul-pârât UAT Municipiul Dej se impune a fi respins ca nefondat.

Recursul declarat de recurenta-reclamantă A. și Tensionari în Construcții S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. D., împotriva deciziei civile nr. 180/2025 din 18 martie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

În ceea ce privește susținerea recurentei-reclamante în sensul că a solicitat la fond și apel ca obligarea la plată să fie făcută în mod solidar sau alternativ, de către B. S.A. și/sau U.A.T. Municipiul Dej, iar instanța de apel nu s-a pronunțat asupra faptului dacă facturile trebuie achitate și de către altcineva decât destinatarul acestora, Înalta Curte constată că aceasta nu corespunde realității, întrucât instanța de apel a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile solidarității, respectiv sumele nu sunt datorate în baza acelorași raporturi contractuale, nu a fost stipulată expres în niciunul dintre aceste raporturi și nu s-a indicat un text legal care să o prevadă (conform art. 1445 C. civ.). De asemenea, solidaritatea nu poate fi reținută nici din perspectiva art. 1446 C. civ., întrucât cele două intimate nu și-au asumat obligația în baza aceluiași raport care să derive din exercițiul activității unei întreprinderi.

Înalta Curte constată, însă, că recursul declarat de recurenta-reclamantă este fondat în ceea ce privește soluția de respingere a capătului 3 de cerere, prin care s-a solicitat obligarea intimatelor la plata daunelor moratorii, soluție pronunțată de instanța de apel cu aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Instanța de apel a respins acest capăt de cerere pe considerentul că obligațiile de plată ar deveni exigibile doar ulterior emiterii unor noi facturi fiscale, aferente sumelor stabilite prin hotărâre. Un asemenea raționament este nelegal, întrucât factura nu constituie izvorul obligației civile de plată, ci are rol fiscal-contabil, obligația de plată născându-se din raportul juridic dintre părți și din executarea prestației.

În jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că neemiterea sau emiterea tardivă a facturii nu suspendă scadența obligației bănești și nu înlătură dreptul creditorului la daune moratorii.

Potrivit art. 1535 alin. (1) C. civ., creditorul are dreptul la dobândă legală penalizatoare de la data scadenței obligației, fără a fi necesară dovedirea unui prejudiciu, iar conform art. 1548 C. civ., culpa debitorului este prezumată prin simpla neexecutare a obligației la termen. În speță, instanța de apel a stabilit definitiv existența și întinderea obligațiilor bănești în sarcina intimatelor, astfel încât refuzul sau întârzierea la plată atrage, răspunderea pentru daune moratorii.

Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut, pe de o parte, că izvorul obligației de plată îl reprezintă raportul juridic dintre părți, iar pe de altă parte a condiționat acordarea daunelor moratorii de emiterea unor noi facturi, ceea ce denotă o inconsecvență de raționament și echivalează cu o greșită aplicare a legii materiale.

În ceea ce privește natura daunelor moratorii solicitate, Înalta Curte reține că acestea diferă în funcție de izvorul obligației. Astfel, dobânda legală penalizatoare este datorată în temeiul legii, în lipsa unei clauze contractuale exprese, în timp ce penalitățile contractuale au natura unei clauze penale și sunt datorate în condițiile și limitele stabilite de convenția părților.

În speță, recurenta-reclamantă a solicitat dobândă legală penalizatoare pentru sumele datorate de intimata B. S.A., respectiv penalități contractuale pentru obligațiile stabilite în sarcina intimatei U.A.T. Municipiul Dej, delimitare care nu a fost analizată distinct de instanța de apel, aceasta respingând în mod global capătul 3 de cerere.

Din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, interpretările excesiv formaliste sau contradictorii ale instanțelor naționale pot aduce atingere principiului securității raporturilor juridice, componentă a dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 § 1 din Convenție (cauzele Beian c. României (nr. 1), hotărârea din 6 decembrie 2007; Buzescu c. României, hotărârea din 24 mai 2005).

Emiterea facturii nu constituie izvorul obligației de plată, aceasta izvorând din contract și din executarea prestației. Astfel, s-a statuat în mod constant că factura reprezintă un document justificativ cu relevanță fiscală, iar întârzierea sau lipsa emiterii facturii nu suspendă și nu amână scadența obligației contractuale, atunci când prestația a fost executată și acceptată de beneficiar, desigur, în funcție de dispozițiile contractuale.

Această interpretare este în deplină concordanță cu dispozițiile art. 1530 și art. 1535 alin. (1) C. civ., care consacră dreptul creditorului la daune moratorii pentru neexecutarea la scadență a unei obligații bănești, fără a fi necesară dovedirea vreunui prejudiciu, culpa debitorului fiind prezumată prin simplul fapt al neexecutării, conform art. 1548 C. civ.

Or, în speță, instanța de apel a stabilit definitiv că lucrările au fost executate, că intimatele au beneficiat de acestea și că sunt datoare la plata unor sume de bani determinate. În aceste condiții, instanța de apel ar fi trebuit să se pronunțe asupra faptului că refuzul sau întârzierea la plată ulterior punerii în întârziere atrage obligația de plată a daunelor moratorii, independent de orice formalism suplimentar legat de facturare.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1535 alin. (1) C. civ. și ale normelor speciale incidente, respingând în mod nelegal capătul 3 de cerere, deși erau întrunite toate condițiile pentru acordarea daunelor moratorii.

În consecință, recursul este întemeiat sub acest aspect, urmând a fi admis, și să se dispună casarea în parte a deciziei recurate, în ceea ce privește soluția de respingere a capătului 3 de cerere, și cu rejudecarea cauzei sub acest aspect.

Cum modul de soluționarea a capetelor de cerere referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată de către instanța de apel a avut în vedere dezlegarea celorlalte capete de cerere, acestea fiind proporționale cu întinderea pretențiilor admise, în rejudecare, ca urmare a soluționării capătului de cerere numărul 3 din petitul acțiunii introductive, în rejudecare, se vor reanaliza și solicitările de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. și Tensionari în Construcții S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. D., împotriva încheierii de ședință din data de 04 martie 2025, ca nefondat, va respinge recursurile declarate de recurentele-pârâte B. S.A. și U.A.T. Municipiul Dej împotriva deciziei civile nr. 180/2025 din 18 martie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, ca nefondate și va admite recursul declarat de recursul declarat de recurenta-reclamantă A. și Tensionari în Construcții S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. D., împotriva aceleiași decizii, va casa în parte decizia recurată, numai în cee