ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3356/2024

Ședința publică din data de 14 iunie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. 1. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24.03.2023 pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., obligarea acesteia la plata sumei de 36.453,33 RON reprezentând contravaloarea facturii seria X din 12.05.2020, emise pentru lucrările executate în baza contractului de subcontractare nr. x/19.12.2017; obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere de 0,01% pe zi de întârziere prevăzute de art. 9.2. din contractul de subcontractare nr. x/19.12.2017, aplicate la suma de 36.453,33 RON, începând cu scadenta obligației de plată - 26.05.2020 și până la achitarea integrală a debitului; obligarea pârâtei la plata sumei de 284.112,93 RON reprezentând suma neachitată din contravaloarea facturii seria x din 21.12.2021, emise pentru lucrările executate conform contractului de lucrări nr. x/26.01.2018, încheiat în baza contractului de asociere nr. x/08.02.2018; obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere de 1% pe zi de întârziere, prevăzute de art. 6 pct. 2 din contractul de asociere nr. x/08.02.2018, aplicate la suma de 284.112,93 RON începând cu scadența obligației de plată - 09.02.2022 și până la achitarea integrala a debitului, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 281/2023 din 2 iunie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Argeș, secția civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.A. și pe pârâta S.C. B. S.R.L., în favoarea Tribunalului Specializat Argeș, reținând că litigiul decurge dintr-un raport juridic născut în exercitarea activității profesionistului,

2.1. Prin sentința nr. 454/2023 din 24 octombrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Specializat Argeș a admis excepția necompetenței materiale procesuale a și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.A. și pe pârâta S.C. B. S.R.L., în favoarea Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție a reținut considerentele Deciziei nr. 18/2016, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea, referitoare la competența funcțională (calificată în considerente drept material procesuală) a tribunalelor specializate (Argeș, Cluj, Mureș) în soluționarea litigiilor cu profesioniști, altele decât cele la care se referă art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., competență determinată exclusiv de calitatea de profesionist (fost comerciant) a părților procesului civil, în raport și cu prevederile art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, reținând că în speță competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.

S-a mai reținut în aceeași decizie că interpretarea dată de instanțele de judecată care au calificat litigiile nu după obiectul sau natura pricinii, ci după calitatea de profesionist a uneia dintre părți, este fără acoperire în dreptul pozitiv, contravenind practic prevederilor art. 122 din C. proc. civ., conform cărora "reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod" și dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituția României, potrivit cărora "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege".

Analizând cauza în funcție de natura și obiectul acesteia, așa cum statuează Decizia nr. 18/17.10.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, a constatat că aceasta are natura juridică specifică executării unui contract de achiziții publice, având în vedere că prezentul litigiu vizează executarea unor obligații rezultate din executarea unui contract de subcontractare (nr. CSC-452-2017-EUR/19.12.2017) încheiat de către părți în calitate de parteneri asociați ca urmare a unui contract de asociere, acestea fiind declarate câștigătoare a contractului de lucrări oferit la licitație de către Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A., prin contractul încheiat între această din urmă societate și asocierea între părțile cauzei, în temeiul Legii nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale.

Tribunalul Specializat a constatat că unul dintre elementele cauzei juridice cu care a fost investită instanța îl reprezintă dispozițiile Legii nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 11 din 19 iunie 2023, a statuat că "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 53 alin. (1) și (11) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor și ale art. V alin. (3) din Legea nr. 208/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, Legii nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, precum și a Legii nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, competența materială de soluționare a litigiilor privind executarea contractelor de achiziții publice înregistrate pe rolul instanțelor după intrarea în vigoare a modificărilor aduse Legii nr. 101/2016 prin Legea nr. 208/2022, respectiv după data de 10.09.2022, aparține secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului."

În ceea ce privește competența teritorială, s-a reținut că, deși în cauză sunt incidente dispozițiile art. 113 alin. (1) punctul 3 din C. proc. civ. ca temei pentru o competență alternativă, din situația de fapt expusă în cererea de chemare în judecată și contractele anexate rezultă că locul de executare al contractului este situat pe raza altor județe decât județul Argeș, fiind vorba despre lucrări realizate cu privire la treceri de nivel pe anumite trasee de cale ferată care nu se regăsesc în județul Argeș.

A mai constatat că în speță nu pot fi reținute dispozițiile art. 113 alin. (1) punctul 7 din C. proc. civ., astfel cum a reținut Tribunalul Argeș, secția civilă în decizia de declinare, deoarece instanța locului de plată ca instanță de competență alternativă funcționează doar în cererile privitoare la obligațiile ce izvorăsc dintr-o cambie, cec, bilet la ordin sau dintr-un alt titlu de valoare, or cererea de față nu privește asemenea obligații, ci obligații de plată rezultate din executarea unui contract încheiat în baza Legii nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, fiind de natura contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, respectiv plata contravalorii unor lucrări executate și prejudiciul contractual pentru întârzierea la plată (penalități).

Astfel, a concluzionat că este vorba despre o obligație de plată a unei sume de bani de către societatea pârâtă în baza unor facturi, potrivit dispozițiilor art. 113 alin. (1) punctul 3 din C. proc. civ. și art. 6 punctul 2 din contractul de asociere dintre părți unde se menționează că liderul (societatea pârâtă) va transfera către asociați (societatea reclamantă) sumele cuvenite conform serviciilor prestate și facturate de către aceștia, așa încât locul de executare al obligației de plată este cel de la sediul liderului - Constanța, județul Constanța, acolo fiind locul de unde se dispune transferul sumelor de bani către asociați.

2.2. Prin sentința civilă nr. 435 din data de 27 aprilie 2024, Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența materială de soluționare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., în favoarea Tribunalului Specializat Argeș, sens în care a dispus înaintarea dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În considerentele sentinței a reținut că între părți a fost încheiat un acord de asociere, în care pârâta era lider de asociere. În calitatea dobândită de cele două societăți, au participat la licitația publică organizată de CNCF CFR S.A. în cadrul căreia au depus o ofertă ce în finalul procedurii licitației a fost declarată câștigătoare fiind astfel încheiat contractul de lucrări nr. x/26.01.2018 între CNCF CFR S.A., în calitate de autoritate contractantă, și Asocierea formată din cele două persoane juridice private reprezentate de reclamanta și pârâta din cauză.

Ulterior încheierii contractului de mai sus, respectiv la data de 08.02.2018 între părțile din cauză a fost încheiat Contractul de asociere autentificat de notarul public, în care pârâta are calitatea de lider iar reclamanta pe cea de asociat și în temeiul căruia au fost stabilite drepturi și obligații, inclusiv în ce privește obligația de a face, reprezentată de plata facturilor emise de către pârâtă. Astfel, prin art. 6 sunt stabilite cuantumul și modalitatea de plată a sumelor facturate de asociat către lider.

Având în vedere aceste aspecte, Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a constatat incidența art. 3 alin. (1) lit. b), art. 3 alin. (1) lit. l) din Legea 98/2016 și art. 53 alin. (1) din Legea 101/2016, în raport cu care a reținut că pentru soluționarea unei cauze rezultată din executarea unui contract de achiziție publică este necesară și obligatorie îndeplinirea unor condiții cumulative, respectiv acelea privind contractul încheiat care trebuie să fie un contract de achiziție publică, definit conform art. 3 alin. (1) lit. l) din Legea 98/2016, respectiv ca una dintre părțile aflate în litigiu să fie dintre cele reglementate expres de art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea 98/2016 și Legea 554/2004, acestea fiind condițiile legale care determină competența specializată a instanțelor de contencios, cât și desfășurarea unei proceduri de judecată, ce conține o serie de aspecte derogatorii de la cea de drept comun.

Pe baza acestor aspecte, a reținut că niciuna dintre părțile aflate în litigiu în cauza dedusă dezlegării instanței de judecată, nu este autoritate publică și nici nu a acționat ca o autoritate publică (având în vedere elementele autorității publice asimilate prin raportare la o eventuală delegare a competenței de către o autoritate publică) iar raportul de drept dedus judecății nu decurge din încheierea sau executarea unui contract de achiziție publică.

În acest sens, a constatat că din analiza elementelor legale aferente autorității publice asimilate, reglementate prin art. 38

1

din O.G. nr. 26/2000, definiția utilității publice este reprezentată de desfășurarea unei activități în domenii de interes public general sau al unor colectivități.

Din această perspectivă, părțile, profesioniști, au invocat incidența în fapt și în drept a unor raporturi civile contractuale, în virtutea cărora au solicitat în principal, îndeplinirea unei obligații de a face sau, incidental, constatarea neîndeplinirii unor alte obligații contractuale.

Pe de altă parte, locul executării obligației de a face, respectiv locul plății, în aprecierea acestei instanțe constituie un aspect de fond care urmează a fi dezlegat în urma administrării probatoriului. Cu toate acestea, chiar și în condițiile în care ar fi incidente prev. art. 113 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., constată că este vorba despre o competență teritorială alternativă și, în condițiile date, conform art. 116 din C. proc. civ., reclamantul era persoana abilitată să facă alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Totodată, s-a reținut că, în cauză, pârâta nu a invocat excepția de necompetență teritorială, aceasta fiind singura parte aptă să o invoce, având în vedere prev. art. 129, alin. (2), pct. 3 și alin. (3) din C. proc. civ.

Prin urmare, a reținut că în cauză, este vorba despre un raport civil stabilit între doi profesioniști prin intermediul unui contract și având în vedere că prin cererea principală reclamanta a învestit inițial instanța de judecată din jud. Argeș, astfel că Tribunalul Specializat Argeș este instanța competentă material și teritorial să o soluționeze.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență

Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Specializat Argeș, pentru considerentele ce urmează:

Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., obligarea acesteia la plata sumei de 36.453,33 RON reprezentând contravaloarea facturii seria x din 12.05.2020, emise pentru lucrările executate în baza contractului de subcontractare nr. x/19.12.2017; obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere de 0,01% pe zi de întârziere prevăzute de art. 9.2. din contractul de subcontractare nr. x/19.12.2017, aplicate la suma de 36.453,33 RON, începând cu scadenta obligației de plată - 26.05.2020 și până la achitarea integrală a debitului; obligarea pârâtei la plata sumei de 284.112,93 RON reprezentând suma neachitată din contravaloarea facturii seria x din 21.12.2021, emise pentru lucrările executate conform contractului de lucrări nr. x/26.01.2018, încheiat în baza contractului de asociere nr. x/08.02.2018; obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere de 1% pe zi de întârziere, prevăzute de art. 6 pct. 2 din contractul de asociere nr. x/08.02.2018, aplicate la suma de 284.112,93 RON începând cu scadența obligației de plată - 09.02.2022 și până la achitarea integrala a debitului.

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1350, art. 1516 C. civ., coroborate cu art. 192 C. proc. civ.

Problema de drept din cauză vizează stabilirea materiei căreia i se circumscrie prezentul litigiu, respectiv contenciosul administrativ sau litigiile cu profesioniștii.

Înalta Curte constată că din cuprinsul cererii de chemare în judecată nu rezultă că a fost contestat un act administrativ și nici că suma datorată ar reprezenta taxe, impozite, contribuții, datorii vamale ori accesorii ale acestora, astfel cum prevăd în mod expres dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, ci reprezintă o veritabilă cerere în pretenții, în care părți sunt doi profesioniști (comercianți).

Astfel, în cauză se solicită plata contravalorii unei facturi, emise pentru lucrări executate în baza unui contract de subcontractare și a penalităților de întârziere pentru neplata la timp a facturii, fără a se contesta un act administrativ tipic sau asimilat.

Sub acest aspect, se impun a fi reținute dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea 554/2004, potrivit cărora contenciosul administrativ este "activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim."

Mai mult, în speță niciuna dintre părți nu este autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 și art. 8 din O.U.G. nr. 34/2006, litigiul fiind generat de emiterea unei facturi de către una dintre cele două societăți comerciale către cealaltă.

Din această perspectivă, nu are relevanță faptul că părțile au acționat în executarea unor obligații rezultate din executarea unui contract de subcontractare (nr. CSC-452-2017-EUR/19.12.2017) încheiat de către acestea în calitate de parteneri asociați, ca urmare a unui contract de asociere, cătă vreme în cauză dreptul litigios a luat naștere din raportul juridic dintre cele două societăți comerciale, ce are caracterul unui litigiu cu profesioniștii, și nu al unuia de contencios administrativ, ce presupune cu necesitate ca cel puțin una dintre părți să fie o autoritate publică.

Aceasta pentru că, din analiza definiției contenciosului administrativ, anterior citată, se constată că în cauză conflictul nu s-a născut din emiterea sau încheierea unui act administrativ și nici din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, ci prin emiterea unei facturi, ca urmare a raporturilor juridice dintre doi profesioniști, ce au generat pretenții care se circumscriu litigiilor cu profesioniștii.

Prin urmare, în cauză nu este vorba de un contract de achiziții publice pentru a atrage competența instanțelor de contencios administrativ; nu este vorba de un raport de putere publică, ci în raportul juridic din speță, părțile se situează pe poziții de egalitate, specifice dreptului privat.

Pe de altă parte, se constată că în cauză nu pot fi reținute dispozițiile art. 113 C. proc. civ., referitoare la competența alternativă, în condițiile în care potrivit art. 116 C. proc. civ.:

"Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente", iar acesta a optat pentru Tribunalul Argeș.

Dincolo de acest aspect, se impun a fi reținute și dispozițiile art. 1 din Ordinul nr. 1.103/C/2021 al Ministerului Justiției, pentru stabilirea domeniilor de funcționare ale tribunalelor specializate Argeș, Mureș și Cluj, potrivit cărora:

"Tribunalele specializate Cluj, Mureș și Argeș funcționează în următoarele domenii: insolvență, concurență neloială și cauze cu profesioniști."

Prin urmare, dând eficiență principiului disponibilității, potrivit căruia cadrul procesual este stabilit de reclamant, iar instanța se pronunță în limitele învestirii, având în vedere dispozițiile legale sus-menționate și obiectul acțiunii de față, Înalta Curte apreciază că este competentă să soluționeze cauza în primă instanță Tribunalului Specializat Argeș, instanță specializată în materia litigiilor cu profesioniștii.

În consecință, pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea în favoarea Tribunalului Specializat Argeș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.A. și pe pârâta S.C. B. S.R.L., în favoarea Tribunalului Specializat Argeș.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 14 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.