ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1736/2024

Asupra recursurilor de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș - Secția Civilă, la data de 21 iunie 2022, sub nr. x/109/2022, reclamanta A S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B S.R.L., a solicitat, pe calea procedurii speciale a ordonanței de plată, obligarea pârâtei la plata sumei de 530.463,12 lei, cu titlu de daune-interese moratorii constând în penalități de întârziere datorate de aceasta în baza Contractului de antrepriză pentru lucrări de construcții nr. 88 din data de 02.09.2019, pentru neexecutarea la timp a obligației de plată a tranșei din preț aferente Facturii seria CM nr. 0162 din data de 09.12.2019, emise de reclamantă, de la data exigibilității acesteia, respectiv 17.12.2019, și până la plata integrală și efectivă a debitului principal, respectiv 24.04.2020, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cerere de chemare în judecată.

La data de 25 octombrie 2022, reclamanta a depus cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată, în sensul că aceasta este formulată și se va soluționa potrivit procedurii contencioase de drept comun, și nu potrivit procedurii speciale a ordonanței de plată, astfel cum a solicitat inițial.

Prin sentința civilă nr. 560 din 26 octombrie 2022, Tribunalul Argeș a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Argeș.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Argeș sub același număr de dosar.

Prin încheierea de ședință din data de 8 februarie 2023, instanța a luat act de cererea modificatoare a cererii de chemare în judecată, în sensul că se solicită soluționarea cauzei potrivit procedurii contencioase de drept comun, și nu potrivit procedurii speciale a ordonanței de plată, dispunând rectificarea obiectului în ECRIS, respectiv „pretenții”.

Prin încheierea de ședință din data de 22 martie 2023, instanța a luat act de micșorarea obiectului cererii, de la suma de 530.463,12 lei, la suma de 497.566,52 lei, urmare a calculării penalităților de întârziere începând cu data de 26 decembrie 2019, data comunicării documentelor către pârâtă.

Prin sentința nr. 261 din 31 mai 2023 pronunțată de Tribunalul Specializat Argeș a fost respinsă cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 402/A-C din 10 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, a fost admis apelul declarat de A S.R.L. A fost schimbată sentința atacată, în sensul că a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantă și obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 109.804,08, cu titlu de daune-interese moratorii conform Contractului de antrepriză pentru lucrări de construcții nr. 88 din 2 septembrie 2019 – art. 19, calculate la valoarea contractului de la data încetării acestuia. A fost respinsă în rest cererea de chemare în judecată. A fost obligată intimata-pârâtă B S.R.L. să plătească apelantei suma de 5.067,00 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate la instanța de fond și la instanța de apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs principal reclamanta A S.R.L. și recurs incident pârâta B S.R.L.

Motivele de recurs invocate de recurenta-reclamantă A S.R.L. sunt, în esență, următoarele:

Prin memoriul de recurs recurenta susține că în mod greșit a reținut instanța de apel că valoarea contractului în raport de care se determină penalitățile de întârziere prevăzute de art. 19 din Contract este cea existentă la data încetării contractului. Mai susține recurenta că în mod greșit curtea de apel a reținut că valoarea contractului la acel moment este de 18.494,36 lei, raportat la toate facturile emise de către societatea reclamantă.

În opinia recurentei, prevederea contractuală de la art. 19 din Contractul de antrepriză pentru lucrări de construcții nr. 88 din 2 septembrie 2019 menționează doar valoarea contractului ca bază de calcul a penalităților de întârziere, fără a mai adăuga alt element de referință sau a circumscrie în vreun fel respectiva valoare. Or, susține recurenta, adăugarea unui alt criteriu suplimentar de determinare a valorii contractului nu face decât să adauge la voința părților și să o modifice față de cea exprimată de părți.

Totodată, recurenta-reclamantă precizează că valoarea contractului la data încetării acestuia, determinate în raport de întreaga sumă facturată este 380.838,32 lei, și nu cea reținută de către instanța de apel. Mai arată recurenta că facturile emise de către societatea reclamantă în temeiul contractului sunt în număr de 12 și însumează o valoare de 367.444,30 lei, astfel cum rezultă din Fișa de client emisă de către serviciul contabilitate.

În final, recurenta-reclamantă redă prevederile art. 1270 C. civ. și art. 1535 alin. (1) C. civ.

Recurenta-reclamantă a indicat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Motivele de recurs invocate de recurenta-pârâtă B S.R.L. sunt, în esență, următoarele:

Prin memoriul de recurs, recurenta-pârâtă susține că decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. În acest sens, autoarea recursului arată că față de faptul că proiectul a fost desfășurat cu finanțare a Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, procedura de încheiere a contractului și documentația de decontare a lucrărilor executate de recurenta-reclamantă trebuia să se supună regulilor din respectivul program.

Totodată, susține recurenta-pârâtă că prin specificul acestor programe de finanțare, nu erau permise decontări parțiale din facturile emise de beneficiari. Or, ca urmare a întârzierilor în executarea lucrărilor, societatea pârâtă a fost nevoită să solicite prelungirea duratei de execuție a contractului de finanțare cu 12 luni, peste termenul de 36 de luni aprobat inițial, conchide recurenta.

Recurenta-pârâtă a indicat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului incident, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

În ceea ce privește recursul principal formulat de A S.R.L.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., „recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs”.

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

Conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere atunci când norma de drept material a fost încălcată sau greșit aplicată.

Această ipoteză nu include situația în care partea nu este de acord cu modalitatea în care instanța devolutivă a interpretat voința părților prin prisma celor prevăzute în contract întrucât stabilirea intenției reclamantei și pârâtei se face prin raportare la conținutul convenției și a probelor din dosar și reprezintă un aspect de fapt.

Înalta Curte reține că judecătorii fondului sunt suverani în interpretarea actelor juridice ale cauzei deduse judecății, iar interpretarea dată, în sensul că valoarea contractului în raport de care se determină penalitățile de întârziere este cea existentă la data încetării contractului, nu poate face obiect de control în recurs.

Deși autoarea căii de atac indică dispozițiile art. 1270 C. civ., privind forța obligatorie a contractului și art. 1535 alin. (1) C. civ., privind daunele moratorii, aceasta nu demonstrează de ce instanța de apel nu a respectat prevederile legale invocate, ci reia expunerea situației de fapt și parcursul cronologic al relațiilor dintre părți.

Susținerile recurentei, conform cărora instanța de apel nu a interpretat corect clauza de la art. 19 din Contractul de antrepriză pentru lucrări de construcții nr. 88 din 2 septembrie 2019, nu reprezintă veritabile motive de nelegalitate, întrucât rezultă cu evidență că se readuc în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

De altfel, Înalta Curte reține că argumentele recurentei-reclamante cu privire la situația de fapt și trimiterile pe care le face la înscrisurile aflate la dosarul cauzei (contract, facturi, fișe de client) nu pot fi analizate în această cale extraordinară de atac. Administrarea probatoriului și stabilirea situației de fapt este atributul instanței devolutive, în recurs urmărindu-se conformitatea soluției cu normele de drept aplicabile. Se ignoră astfel caracterul extraordinar al căii de atac a recursului, în cadrul căruia nu se poate rejudeca fondul, ci se analizează exclusiv aspecte de nelegalitate.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A S.R.L. împotriva deciziei nr. 402/A-C din 10 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal.

Totodată, instanța supremă constată că în raport de prevederile art. 491, coroborat cu art. 472 alin. (2) C. proc. civ., recursul incident declarat de recurenta-pârâtă B S.R.L. împotriva deciziei nr. 402/A-C din 10 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal este rămas fără efect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A S.R.L. împotriva deciziei nr. 402/A-C din 10 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal.

Constată ca rămas fără efect recursul incident declarat de recurenta-pârâtă B S.R.L. împotriva deciziei nr. 402/A-C din 10 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 octombrie 2024.