ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1208/2022

Ședința publică din data de 2 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15 iunie 2018, pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Ploiești, a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 427.634,32 RON, reprezentând contravaloare lucrări executate, a penalităților de întârziere în cuantum de 816.781,31 RON, calculate de la data scadenței până la data de 14.03.2018, a penalităților de întârziere calculate începând cu 15.03.2018 și până la data plății efective, precum și a cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1151 din 10 septembrie 2020, Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Ploiești și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei în cuantum de 427634,32 RON, reprezentând c/v lucrări executate, a sumei în cuantum de 816.781,31 RON, reprezentând penalități de întârziere calculate de la data scadenței până la data de14.03.2018, precum și la plata penalităților de întârziere de la 15.03.2018 până la data plății integrale a debitului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul Ploiești, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii.

Prin încheierea din 19 mai 2020, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus suspendarea soluționării recursului declarat de pârâtul Municipiul Ploiești, în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., constatând că recurentul-pârât nu a îndeplinit obligațiile puse în vedere de instanță, referitoare la depunerea unor înscrisuri.

Prin încheierea din 27 octombrie 2020, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de repunere pe rol, ca neîntemeiată și a menținut măsura suspendării judecății cauzei, dispusă prin încheierea din 19 mai 2020.

Prin decizia nr. 249 din 16 februarie 2021, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de perimare formulată de intimata-reclamantă A. S.A. și a constatat perimat recursul declarat de pârâtul Municipiul Ploiești împotriva sentinței nr. 1151 din 10 septembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva deciziei civile nr. 249 din 16 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Municipiul Ploiești, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și, în rejudecare, să se constate că recursul declarat împotriva sentinței nr. 1151 din 10 septembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, nu este perimat.

În motivarea recursului, pârâtul susține că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 416 - 418 C. proc. civ.. Consideră că recursul nu a rămas în nelucrare, iar termenul de perimare de 6 luni nu s-a împlinit, întrucât a fost întrerupt prin formularea cererii de repunere pe rol. Suspendarea soluționării recursului s-a dispus la termenul din 19.05.2020, iar la data de 02.07.2020 a fost depusă cererea de repunere pe rol, cerere soluționată prin încheierea din 27.10.2020.

Consideră recurentul că între data depunerii acestei cereri și data respingerii ei, termenul de perimare a fost întrerupt. Termenul de perimare curge de la data de 19.05.2020, când s-a dispus suspendarea, este întrerupt la data de 02.07.2020 și este reluat la data de 27.10.2020, astfel încât perioada 02.07.2020-27.10.2020 nu trebuie luată în calcul la calculul termenului de perimare.

Recurentul-pârât apreciază că instanța de recurs trebuia să dea eficiență prevederilor art. 418 C. proc. civ., respectiv să rețină diligențele depuse de Municipiul Ploiești în obținerea înscrisurilor solicitate și că acestea nu au putut fi obținute din motive temeinic justificate.

Mai arată că înscrisurile depuse împreună cu cererea de repunere pe rol au fost menținute de către Curtea de Apel Ploiești la dosarul cauzei, fapt care nu se putea realiza decât prin admiterea cererii de repunere pe rol.

Intimata-reclamantă A. S.A. a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (în ale cărui prevederi se încadrează criticile formulate prin calea de atac), Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Municipiul Ploiești este nefondat, pentru următoarele considerente:

În esență, recurentul-pârât a susținut că termenul de perimare, care a început să curgă la data de 19 mai 2020, când s-a dispus suspendarea soluționării recursului în temeiul art. 242 C. proc. civ., a fost întrerupt prin formularea cererii de repunere pe rol a cauzei, depusă la data de 2 iulie 2020. Mai susține recurentul că, deși această cerere a fost respinsă, ea a produs efectul întreruptiv, atât timp cât instanța a reținut la dosarul cauzei înscrisurile depuse de parte și nu a anulat cererea, un alt termen de perimare începând să curgă de la data încheierii de respingere a cererii, respectiv de la data de 27 octombrie 2020.

Potrivit prevederilor art. 417 C. proc. civ., perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de partea care justifică un interes.

Înalta Curte consideră greșită interpretarea dată de recurentul-pârât textului de lege amintit, în sensul că simpla formulare a cererii de repunere pe rol este suficientă pentru a întrerupe cursului perimării. Contrar acestei opinii, Înalta Curte constată că este necesar ca actul de procedură făcut în vederea judecării procesului să fie apt să îndeplinească scopul pentru care a fost efectuat și anume, în speță, cererea de repunere pe rol să conducă la reluarea judecății cauzei. Cererea de repunere pe rol, formulată de recurentul-pârât la data de 2 iulie 2020, a fost respinsă prin încheierea din 27 octombrie 2020, fiind menținută măsura suspendării judecății, ceea ce înseamnă că manifestarea de voință a pârâtului, în sensul reluării judecății cauzei, nu a produs niciun efect.

Cât privește susținerile recurentului-pârât, în sensul că reținerea la dosarul cauzei a înscrisurilor depuse odată cu cererea de reluarea a judecății echivalează cu repunerea pe rol a cauzei, Înalta Curte le constată a fi neîntemeiate. Soluția pronunțată asupra cererii de repunere pe rol a cauzei este cea dispusă prin încheierea din 27 octombrie 2020, respectiv respingerea cererii. Argumentul recurentului-pârât nu își găsește suportul în nicio normă procedurală, legiuitorul neprevăzând vreo situație de repunere pe rol "implicită", iar reținerea înscrisurilor la dosar s-a realizat exclusiv în scopul verificării îndeplinirii condițiilor de reluare a judecății cauzei, conform art. 415 C. proc. civ., iar nu ca urmare a unei dispoziții de repunere pe rol a recursului.

Totodată, nu are relevanță nici împrejurarea că cererea de repunere pe rol a fost respinsă pe fond, iar nu ca urmare a cauze de nulitate, ceea ce interesează, din perspectiva calculării termenului de perimare, fiind lipsa efectelor produse de această cerere asupra măsurii de suspendare a soluționării cauzei.

Înalta Curte mai reține că pârâtul Municipiul Ploiești a declarat recurs atât împotriva încheierii din 19.05.2020, prin care s-a suspendat soluționarea cauzei, cât și împotriva încheierii din 27 octombrie 2020, prin care s-a respins cererea de repunere pe rol. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți sub nr. x/2018/a1 și a fost soluționat prin decizia nr. 6188/2021, în sensul respingerii recursului, ca nefondat și menținerii celor două încheieri.

Pe cale de consecință, recurentul nu se poate prevala de dispozițiile art. 417 C. proc. civ., cu referire la cererea de repunere pe rol a cauzei depusă la data de 2 iulie 2020, atât timp cât acest act de procedură a fost respins de curtea de apel printr-o încheiere rămasă definitivă, neconducând la reluarea judecății cauzei și neproducând efectul întreruptiv al cursului perimării.

În fine, critica referitoare la neluarea în considerare a diligențelor depuse de recurentul-pârât în vederea obținerii și depunerii actelor solicitate de instanța de recurs nu poate fi analizată în conexiune cu soluția de constatare a perimării, aceasta fiind o chestiune care ține de legalitatea încheierii de respingere a cererii de repunere pe rol a cauzei, iar nu a deciziei atacate cu recurs.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul Ploiești, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul Ploiești împotriva deciziei civile nr. 249 din 16 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 martie 2022.