ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6188/2021

Ședința publică din data de 8 decembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018, pârâtul Municipiul Ploiești, în contradictoriu reclamanta A. S.A., a formulat recurs împotriva sentinței nr. 1151 din 10 septembrie 2019 pronunțate de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin încheierea de ședință din 19 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, în baza art. 242 alin. (1) C. proc. civ. s-a dispus suspendarea judecării recursului formulat de pârâtul Municipiul Ploiești împotriva sentinței nr. 1151 din 10 septembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu reclamanta A. S.A., pentru neîndeplinirea obligațiilor de către recurentul-pârât Municipiul Ploiești, respectiv nedepunerea, în copii lizibile, certificate pentru conformitate cu originalul a cesiunii de creanță - factura fiscală nr. x/02.06.2016 încheiate între intimata-reclamantă și S.C. B. S.R.L., a notificării acesteia către recurent, precum și a acordului de cesiune nr. x/08.03.2016, eliberat de Primăria Ploiești.

Prin încheierea de ședință din 27 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca neîntemeiată cererea de repunere pe rol a recursului formulat de recurentul-pârât Municipiul Ploiești împotriva sentinței nr. 1151 din 10 septembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu intimata-reclamantă A. S.A..

Împotriva încheierilor din 19 mai 2020 și 27 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 414 și art. 490 C. proc. civ. a declarat recurs pârâtul Municipiul Ploiești, solicitând admiterea recursului, anularea încheierilor și repunerea cauzei pe rol pentru continuarea judecății.

În motivarea recursului, recurentul-pârât a susținut că și-a îndeplinit obligațiile pentru repunerea cauzei pe rol, respectiv a depus la dosar înscrisuri în dovedirea excepțiilor invocate iar instanța, în cazul în care ar fi apreciat că înscrisurile sunt insuficiente trebuia fie să acorde un nou termen, fie să soluționeze cauza în funcție de înscrisurile aflate la dosar.

A mai arătat că a depus toate diligențele pentru obținerea înscrisurilor și că Municipiul Ploiești este terț față de contractul de cesiune de creanțe, astfel că, instanța trebuia să pună în vedere și reclamantului să depună aceste înscrisuri.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat împotriva încheierilor de ședință din 19 mai 2020 și 27 octombrie 2020, având în vedere că a intervenit perimarea recursului declarat de Municipiul Ploiești, care este de natură a anihila recursul declarat împotriva încheierilor de suspendare.

A susținut că în mod corect instanța de recurs a suspendat cauza întrucât recurentul nu și-a îndeplinit obligația de a depune la dosar înscrisurile necesare dezlegării acesteia și, de asemenea, la termenul din 27.10.2020 a respins cererea de repunere pe rol având în vedere că recurentul a depus doar o parte din înscrisurile solicitate.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 18 martie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 12 mai 2021, în ședință publică, cu citarea părților, cauza fiind amânată la 8 decembrie 2021.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și încheierile recurate, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Municipiul Ploiești este nefondat, pentru următoarele considerente:

Se reține că prin notele de ședință depuse în dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel Ploiești, la data de 21 ianuarie 2020, recurentul-pârât Municipiul Ploiești a invocat excepția lipsei calității procesuale active a intimatei-reclamante A. S.A., motivat de faptul că aceasta a cesionat la data de 08.03.2016 (Acordul de cesiune nr. x/08.03.2016) creanța pe care o avea asupra sa (factura fiscală nr. x/02.06.2016) în favoarea creditorului S.C. B. S.R.L..

La termenul de judecată din data de 18 februarie 2020, termen la care au fost prezenți reprezentanții ambelor părți, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, apreciind că pentru a fi pusă în discuție excepția lipsei calității procesuale active este necesară existența la dosar a convenției cesiunii de creanță, a notificării Municipiului Ploiești și implicit a acceptării acesteia a amânat cauza și a pus în vedere intimatei-reclamante să depună la dosar aceste înscrisuri.

La termenul de judecată din data de 19 mai 2020, intimata-reclamantă a depus la dosar convenția cesiunii de creanță nr. 180/27.01.2017, precizând că este un draft nesemnat iar recurentul-pârât a prezentat instanței convenția cesiunii de creanță nr. 958/05.05.2016, precizând că acesta este actul deținut de instituție și că nu mai deține un alt contract.

Instanța de recurs, având în vedere că, prin notele de ședință depuse de recurentă s-a invocat excepția lipsei calității procesuale active, iar acesta nu a depus înscrisurile solicitate de instanță a apreciat că se impune suspendarea cauzei.

Astfel, prin încheierea din 19 mai 2020 Curtea de Apel Ploiești, în baza art. 242 alin. (1) C. proc. civ. a suspendat judecata recursului declarat împotriva sentinței nr. 1151 din 10 septembrie 2019 pronunțate de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru neîndeplinirea obligațiilor de către recurentul-pârât Municipiul Ploiești, respectiv nedepunerea, în copii lizibile, certificate pentru conformitate cu orginalele, a cesiunii de creanță - factura fiscală nr. x/02.06.2016 încheiate între intimata-reclamantă și S.C. B. S.R.L., a notificării acesteia către recurent, precum și a a acordului de cesiune nr. x/08.03.2016, eliberat de Primăria Ploiești.

Prin încheierea de ședință din 27 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de repunere pe rol a recursului formulat de recurentul-pârât Municipiul Ploiești împotriva sentinței nr. 1151 din 10 septembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu intimata-reclamantă A. S.A., ca neîntemeiată, instanța reținând că recurentul-pârât Municipiul Ploiești nu și-a îndeplinit obligațiile respectiv de a depune notificarea cesiunii de creanță către recurent precum și acordul de cesiune nr. x/08.03.2016, eliberat de Pimăria Ploiești.

Împotriva acestor încheieri a declarat recurs pârâtul Municipiul Ploiești, susținând că și-a îndeplinit obligațiile pentru repunerea cauzei pe rol, respectiv a depus la dosar înscrisuri în dovedirea excepțiilor invocate și că a depus toate diligențele necesare în obținerea acestor înscrisuri deși era terț față de contractul de cesiune de creanțe.

Amintește instanța de control judiciar că potrivit art. 242 C. proc. civ.: (1) Când constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății, potrivit legii, judecătorul poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligații nu au fost respectate. Dispozițiile art. 189 sunt aplicabile. (2) La cererea părții, judecata va fi reluată dacă obligațiile la care se referă alin. (1) au fost îndeplinite și, potrivit legii, aceasta poate continua.

Dispozițiile invocate reglementează un caz particular de suspendare facultativă a judecății, constituind o sancțiune procedurală, ce poate fi aplicată în condițiile în care se reține culpa reclamantului pentru neîndeplinirea unei obligații stabilite în sarcina sa în cursul judecății.

Prin urmare, pentru a fi incident acest caz de suspendare a judecății, se impune a fi întrunite cumulativ două condiții: prima condiție presupune să fie stabilită o obligație în sarcina reclamantului a cărei neîndeplinire împiedică desfășurarea normală a procesului, iar a doua condiție este reprezentată de existența culpei reclamantului în neexecutarea obligației.

Înalta Curte reține că instanța a făcut o aplicare corectă a prevederilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ., în baza cărora a dispus suspendarea judecății, prin raportare la circumstanțele cauzei.

Astfel, după cum rezultă din încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 19 mai 2020, instanța a pus în vedere reprezentantului recurentului să precizeze dacă deține Acordul de cesiune nr. x/08.03.2016, menționat în notele de ședință depuse la dosar și față de care s-a invocat excepția lipsei calității procesuale active. Reprezentantul recurentului a depus la dosar convenția cesiunii de creanță nr. 958/05.05.2016 și a precizat că acesta este contractul pe care-l deține instituția și că un alt contract nu mai are.

Totodată, cu ocazia soluționării cererii de repunere pe rol a cauzei, la termenul de judecată din 27 octombrie 2020, reprezentantul recurentului-pârât a susținut că acordul de cesiune nr. x/08.03.2016 nu se află în posesia instituției, acesta fiind motivul pentru care nu a fost depus la dosar.

Înalta Curtea constată că instanța de recurs a pus în vedere și reprezentantului intimatei să prezinte înscrisurile necesare soluționării cauzei, acesta depunând la dosarul cauzei un draft nesemnat al contractului de cesiune de creaanță, înscris ce nu poate dovedi faptul că cesiunea invocată de recurent s-ar fi încheiat, astfel că, instanța de control judiciar nu poate reține criticile recurentului ce vizează acest aspect.

De asemenea se reține că este îndeplinită și condiția ce vizează culpa reclamantului în neîndeplinirea obligației stabilite de instanță în sarcina sa în cursul judecății, conform celor consemnate în încheierea de ședință din data de 19 mai 2020, respectiv de a depune în copii lizibile, certificate pentru conformitate cu orginalele, a cesiunii de creanță - factura fiscală nr. x/02.06.2016 încheiate între intimata-reclamantă și S.C. B. S.R.L., a notificării acesteia către recurent, precum și a acordului de cesiune nr. x/08.03.2016, eliberat de Primăria Ploiești.

De altfel, reclamantul nu a depus aceste înscrisuri nici odată cu formularea cererii de repunere pe rol a cauzei, în ședința publică din data de 27 octombrie 2020, reprezentantul acestuia precizând că acordul de cesiune nr. x/08.03.2016 nu a fost depus la dosar întrucât nu se află în posesia instituției.

În speța de față, instanța a luat în mod corect măsura suspendării cauzei reținând că reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite în cursul judecății.

Cum recurentul a invocat excepția lipsei calității procesuale active a intimatei-reclamante motivat de faptul că aceasta a cesionat la data de 08.03.2016 (Acordul de cesiune nr. x/08.03.2016) creanța pe care o avea asupra sa (factura fiscală nr. x/02.06.2016) în favoarea creditorului S.C. B. S.R.L., avea obligația de a le depune la dosar aceste înscrisuri, potrivit art. 249 C. proc. civ. în conformitate cu care cel care face o susținere în cursul procesului, trebuie să o dovedească.

Cu toate acestea, partea nu s-a conformat dispozițiilor instanței, Înalta Curte reținând că nici cu ocazia formulării cererii de repunere pe rol a cauzei nu a fost făcută dovada îndeplinirii obligațiilor stabilite în sarcina sa.

În aceste condiții, constatând că recurentul-pârât, în mod nejustificat, nu a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau, iar prin această conduită a împiedicat desfășurarea normală a procesului, Înalta Curte apreciază că măsurile suspendării și respingerii cererii de repunere pe rol au fost dispuse cu respectarea prevederilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare în sensul invocat de recurent, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârât, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Municipiul Ploiești împotriva încheierilor de ședință din 19 mai 2020 și 27 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 decembrie 2021.