ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 647/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 647/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 04 februarie 2021
Asupra cererii de revizuire de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 78 din 10 februarie 2020, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de reclamanții A. și B., împotriva sentinței nr. 786 din data de 19.06.2019 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-pârâți Primarul Comunei Pietroșița, C. Și D., ca nefondat și a obligat recurenții-reclamanți la plata către intimații-pârâți C. și D. a sumei de 500 RON cheltuieli de judecată.
Împotriva deciziei nr. 78 din data de 10 februarie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal au formulat cerere de revizuire A. și B., criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea cererii, desființarea deciziei recurate si soluționarea recursului pe baza motivelor de recurs invocate în cererea de recurs.
Prin decizia nr. 327 din 2 iunie 2020, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Ploiești în judecarea cererii de revizuire bazate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
A declinat competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. formulată de revizuenții A. și B. împotriva deciziei nr. 78 din 10 februarie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimații în revizuire Primarul Comunei Pietroșița, C. și D., în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La data de 09.06.2020, ambii revizuenți au formulat cerere de renunțare la judecata cererii de revizuire întemeiate pe prevederile art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., solicitând a se lua act de solicitare.
Înalta Curte reține că manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecata cererii de revizuire, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al revizuentului care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.
De asemenea, potrivit art. 463 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:
"Achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi, ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre."
Astfel, în raport cu art. 463 alin. (1) din C. proc. civ., văzând dispozițiile art. 406 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care se poate renunța oricând la judecată, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă, și având în vedere dispozițiile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., potrivit cărora judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, Înalta Curte va lua act de achiesarea revizuenților la decizia nr. 78 din data de 10 februarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.
Având în vedere dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea formulată de intimații C. și D. de acordare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 RON constând în onorariu de avocat pentru această fază procesuală (potrivit chitanței eliberate de CA E. atașate la dosar), reținând în ceea ce privește bonul fiscal reprezentând contravaloare combustibil că în cuprinsul acestuia nu este identificat achizitorul, în consecință nefiind făcută dovada cheltuielilor de deplasare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de achiesarea revizuenților A. și B. la decizia nr. 327 din 02 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, ca efect al renunțării la judecata cererii de revizuire împotriva deciziei menționate.
Obligă revizuenții A. și B. la plata către intimații C. și D. a sumei de 1500 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Pronunțată astăzi, 04 februarie 2021.