ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2477/2021

Ședința publică din data de 15 aprilie 2021

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 17.02.2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Ploiești - Serviciul Public Finanțe Locale, în principal, anularea Deciziei nr. 158/1 februarie 2017 privind soluționarea contestației formulate împotriva Deciziei de impunere nr. x/29 noiembrie 2016 privind creanțele fiscale datorate bugetului local; anularea parțială a Deciziei de impunere nr. x/29 noiembrie 2016 privind creanțele recalculate conform Deciziei nr. 312/29 noiembrie 2016; anularea parțială a Deciziei de soluționare a contestației nr. 312/29 noiembrie 2016 în ceea ce privește emiterea Deciziei de impunere nr. x/29 noiembrie 2016; obligarea SPFL Ploiești la emiterea unei Decizii de nemodificare a creanței fiscale în ceea ce privește impozitul pe clădiri. În subsidiar, a solicitat anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 158/1 februarie 2017, anularea parțială a Deciziei de impunere nr. x/29 noiembrie 2016, prin care s-au stabilit obligații fiscale aferente impozitului pe clădiri pentru perioada 2012 - 2014, stabilite în mod eronat la suma de 25,663386 RON și accesorii în valoare de 18.066.960 RON, anularea parțială a Deciziei de soluționare a contestației nr. 312/29 noiembrie 2016, obligarea SPFL Ploiești la emiterea unei emiterea unei Decizii de nemodificare a creanței fiscale în ceea ce privește impozitul pe clădiri pentru perioada 2012 - 2014.

Prin sentința civilă nr. 3741 pronunțată în data de 16 octombrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Ploiești - Serviciul Public Finanțe Locale; a anulat în parte Decizia de impunere nr. x/29.11.2016 și Decizia nr. 312/29.11.2016, respectiv în integralitate Decizia nr. 158/01.02.2017, emise de pârâtă, cu privire la obligațiile fiscale suplimentare aferente impozitului pe clădiri stabilite în sarcina reclamantei pentru perioada 01.01.2011 - 30.06.2016, în cuantum de 35.893.825 RON, reprezentând impozit pe clădiri, și accesoriile aferente acestuia în cuantum de 22.151.015 RON, și a înlăturat obligațiile fiscale stabilite în sarcina reclamantei prin deciziile atacate; a obligat pârâtul la emiterea în favoarea reclamantei a unei Decizii de nemodificare a bazei de impozitare în privința obligației fiscale constând în impozitul pe clădiri aferente perioadei fiscale 01.01.2011 - 30.06.2016, ca urmare a neconstatării unor diferențe ale bazelor de impozitare și, respectiv, de obligațiile fiscale principale și accesoriile stabilite în sarcina reclamantei pentru acest impozit pe clădiri în perioada menționată, calculat pentru aceeași perioadă fiscală și achitat de reclamantă în funcție de cota de impozitare standard aplicabilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Municipiul Ploiești - Serviciul Public Finanțe Locale, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca neîntemeiate.

Prin decizia nr. 1414 din 5 martie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul formulat de pârâtul Municipiul Ploiești - Serviciul Public Finanțe Locale împotriva sentinței civile nr. 3741 din 16 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal; a casat sentința recurată și, în rejudecare, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva deciziei nr. 1414 din 5 martie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a formulat cerere de revizuire intimata-reclamantă A. S.A., întemeiată pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, solicitând admiterea cererii de revizuire și schimbarea în întregime a deciziei nr. 1414 din 05.03.2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în sensul respingerii recursului formulat de Municipiul Ploiești - Serviciul Public Finanțe Locale, precum și obligarea intimatului la suportarea cheltuielilor de judecată.

În esență, arată că decizia a cărei revizuire o solicită a fost pronunțată cu încălcarea priorității dreptului Uniunii Europene, respectiv cu încălcarea principiilor securității juridice și protecției încrederii legitime, consacrate potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene; a principiului proporționalității; a principiului prevalenței fondului asupra formei/economicului asupra juridicului; a dispozițiilor art. 16 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene referitoare la protecția proprietății.

În acest sens, redă starea de fapt și invocă Decizia nr. 45 din data de 12 decembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, apreciind că cererea de revizuire de față îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de decizia anterior menționată.

Susține că forța juridică a principiilor este superioară regulamentelor, directivelor și deciziilor, acestea fiind aplicate prioritar.

Consideră că soluția adoptată de instanța națională este incompatibilă cu dreptul unional, întrucât face abstracție de împrejurarea că revizuenta a fost sancționată pentru o conduită a cărei legalitate a fost confirmată anterior chiar de către intimat, dar și de către alte organe fiscale (Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Venituri Buget Local Sector 2, Serviciul Public Finanțe Locale lași). Pe de altă parte, nu s-a verificat valoarea de piață a imobilelor pretins nereevaluate.

Intimatul Municipiul Ploiești - Serviciul Public Finanțe Locale a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea cererii de revizuire, în principal, ca inadmisibilă, față de temeiul de drept invocat și, în subsidiar, ca neîntemeiată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire

Examinând cu prioritate excepția tardivității cererii de revizuire deduse judecății, apreciind că aceasta primează față de excepția inadmisibilității, invocată de intimat, conform dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, cererea de revizuire fiind tardiv formulată, raportat la considerentele ce urmează:

Revizuirea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"(1) Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată.

(2) Sunt supuse revizuirii, pentru motivul prevăzut la alin. (1), și hotărârile definitive care nu evocă fondul."

Termenul în care cererea de revizuire circumscrisă acestui temei de drept putea fi formulată este cel prevăzut de dispozițiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora:

"(3) Cererea de revizuire se introduce în termen de o lună de la data comunicării hotărârii definitive și se soluționează de urgență și cu precădere."

În același sens este și Decizia nr. 45/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în dosarul nr. x/2016 și publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 386 din 23/05/2017, care a stabilit că "Termenul în care poate fi formulată cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este de o lună și curge de la data comunicării hotărârii definitive, supusă revizuirii".

Înalta Curte constată că decizia nr. 1414 din 5 martie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a fost comunicată revizuentei A. S.A. la data de 22 mai 2020, potrivit dovezii existente la dosar x/2017 recurs.

În raport cu modul de calcul al termenelor de procedură socotite pe luni, prevăzut de art. 181 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., termenul de formulare a cererii de revizuire s-a împlinit la data de 22 iunie 2020.

Or, revizuenta A. S.A. a înaintat cererea de revizuire prin poștă la data de 23 iunie 2020, conform ștampilei aplicate pe plicul de corespondență de la dosarul de revizuire, cu nerespectarea termenului prevăzut în mod imperativ de art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Sub acest aspect, revizuenta a invocat faptul că hotărârea a cărei revizuire se solicită a fost comunicată unei persoane care nu era angajata societății și care nu era îndreptățită să primească o asemenea comunicare.

Înalta Curte constată susținerea nefondată, având în vedere că persoana care a semnat dovada de înmânare a aplicat și ștampila de la Serviciul registratură al societății revizuente, or, o asemenea împrejurare ridică anumite discuții cu privire la modul în care o persoană străină de societate avea acces la ștampila societății, pe care o putea aplica pe documentele destinate acesteia.

Nu s-a făcut dovada faptului că respectiva comunicare s-ar fi făcut la recepția clădirii în care își au sediul mai multe entități juridice, câtă vreme a fost aplicată ștampila societății, motiv pentru care se poate considera, cu suficient temei, că hotărârea a cărei revizuire se solicită a fost comunicată unei persoane însărcinate de societate cu primirea corespondenței, aceasta având la dispoziție ștampila Serviciului registratură al societății revizuente.

Potrivit art. 164 alin. (4) C. proc. civ.:

"(4) Mențiunile din procesul-verbal privitoare la faptele constatate personal de cel care l-a întocmit nu pot fi combătute decât prin procedura înscrierii în fals."

Mențiunile la care se referă acest text de lege sunt cele cu privire la: anul, luna, ziua și ora când dovada a fost luată sau procesul-verbal a fost întocmit; numele, prenumele și funcția agentului, precum și, dacă este cazul, ale funcționarului de la primărie; numele și prenumele sau denumirea, după caz, și domiciliul ori sediul destinatarului, cu arătarea numărului etajului, apartamentului sau camerei, dacă cel citat locuiește într-o clădire cu mai multe etaje ori apartamente sau în hotel, precum și dacă actul de procedură a fost înmânat la locuința sa, depus în cutia poștală ori afișat pe ușa locuinței. Dacă actul de procedură a fost înmânat în alt loc, se va face mențiune despre aceasta; numele, prenumele și calitatea celui căruia i s-a făcut înmânarea, în cazul în care actul de procedură a fost înmânat altei persoane decât destinatarului; denumirea instanței de la care emană citația ori alt act de procedură și numărul dosarului; semnătura celui care a primit citația sau alt act de procedură, precum și semnătura agentului sau, după caz, funcționarului de la primărie care o certifică, iar în cazul în care se întocmește proces-verbal, semnătura agentului, respectiv a funcționarului primăriei.

Înalta Curte constată că nu doar mențiunile din procesul-verbal privitoare la faptele constatate personal de cel care l-a întocmit pot fi combătute prin procedura înscrierii în fals, ci și mențiunile din cuprinsul dovezii de înmânare a actului de procedură, or revizuenta nu a făcut dovada că s-ar fi înscris în fals cu privire la mențiunile din această dovadă.

Revizuenta a mai susținut că dovada de înmânare a comunicării actului de procedură nu cuprinde mențiunea cu privire la locul comunicării și nu conține numele complet și calitatea persoanei căreia i s-a făcut comunicarea, aspecte care, în opina sa, sunt sancționate cu nulitatea expresă și necondiționată, conform art. 164 alin. (1) lit. c) și d), coroborat cu art. 164 alin. (3) C. proc. civ.

Potrivit art. 164 alin. (1) lit. c) și d) și alin. (3) C. proc. civ.:

"(1) Dovada de înmânare a citației sau a altui act de procedură ori, după caz, procesul-verbal va cuprinde: (...)

c) numele și prenumele sau denumirea, după caz, și domiciliul ori sediul destinatarului, cu arătarea numărului etajului, apartamentului sau camerei, dacă cel citat locuiește într-o clădire cu mai multe etaje ori apartamente sau în hotel, precum și dacă actul de procedură a fost înmânat la locuința sa, depus în cutia poștală ori afișat pe ușa locuinței. Dacă actul de procedură a fost înmânat în alt loc, se va face mențiune despre aceasta;

d) numele, prenumele și calitatea celui căruia i s-a făcut înmânarea, în cazul în care actul de procedură a fost înmânat altei persoane decât destinatarului; (...)

(3) Cerințele de la alin. (1) lit. a), c), d), e) și f) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității."

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că în cuprinsul dovezii de înmânare se menționează:

"la data de ... ora ..., subsemnatul ..., având de înmânat următoarele acte de procedură ... în legătură cu dosarul ... aflat pe rolul instanței ..., cu sediul în ..., m-am deplasat în ..., ultimul domiciliu al numitului ..., unde actele au fost înmânate destinatarului la locația desemnată de instanță ...".

Prin urmare, în speță, actele au fost comunicate la adresa indicată în fila de comunicare, aspect care coroborat cu aplicarea ștampilei pe dovada de înmânare, conduc la concluzia că respectiva comunicare s-a făcut la sediul societății, respectiv în București, Piața Presei Libere nr. 3-5, B., Turnul de Nord.

Deși revizuenta pune la îndoială faptul că această comunicare s-ar fi făcut la adresa menționată, antamând ideea că există posibilitatea comunicării actului la recepția clădirii, nu a adus nicio dovadă în acest sens. Din contră, faptul că pe dovada de înmânare a fost aplicată ștampila societății creează prezumția că a fost comunicată chiar la sediul societății, respectiv acolo unde se află și ștampila, și nu la administrația clădirii.

Dincolo de aceste aspecte, se constată că revizuenta a susținut că aplicarea ștampilei pe dovada de înmânare a actului de procedură, nu este obligatorie.

Înalta Curte apreciază că susținerea este corectă, însă nu are relevanță în cauză, în contextul în care acesta nu este un element capabil să conducă la lipsa de efecte a actului de procedură, ci se constituie într-un argument suplimentar pentru împrejurarea că actul de procedură a fost înmânat la sediul societății și nu în altă parte.

Referitor la numele persoanei căreia i s-a făcut comunicarea, se constată că și acesta este indicat - C.., iar indicarea completă a numelui, astfel cum a solicitat revizuenta, nu reprezintă o cerință sancționată cu nulitatea actului de procedură.

Cu privire la art. 164 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. se reține că acesta are în vedere ipoteza în care actul de procedură este înmânat unei alte persoane decât destinatarului.

Această ipoteză nu se regăsește în cauză din moment ce sentința a fost comunicată chiar destinatarului, respectiv A. S.A. Art. 164 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. vizează situația în care destinatarul actului este o persoană fizică, iar actul este înmânat unei alte persoane fizice în privința căreia trebuie indicate în mod expres numele, prenumele și calitatea în care i s-a înmânat actul respectiv de procedură.

Față de împrejurarea că dovada de comunicare a sentinței a fost înmânată chiar destinatarului A. S.A. și nu unei alte persoane decât destinatarului, faptul că nu s-a menționat pe dovada de comunicare calitatea în care C.. a semnat respectiva dovadă nu constituie un motiv de nulitate a dovezii de comunicare a sentinței.

În ceea ce privește susținerea revizuentei în sensul că a luat cunoștință de conținutul deciziei a cărei revizuire o solicită ca urmare a unei cereri de copiere a actelor din dosar, depusă la data de 12.06.2020, Înalta Curte constată că susținerea este nefondată, dat fiind faptul că, examinând înscrisurile din dosarul de recurs, se constată că la dosar nu există nicio cerere de copiere a actelor și mai mult, ea nu este evidențiată nici în aplicația Ecris, respectiv în dosarul electronic.

Având în vedere aceste aspecte, se constată că cererea de revizuire a fost formulată cu depășirea termenului de o lună prevăzut de dispozițiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Față de soluția dată excepției tardivității cererii de revizuire, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea excepției inadmisibilității invocate de către intimat prin întâmpinare, aceasta fiind de prisos în condițiile în care s-a reținut tardivitatea cererii de revizuire.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate

Prin urmare, pentru considerentele anterior relevate și în temeiul dispozițiilor art. 509 cu referire la art. 513 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de A. S.A. împotriva deciziei nr. 1414 din 5 martie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca tardivă.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 15 aprilie 2021.