ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 301/2023

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2023

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia civilă nr. 1785 din 30 iunie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal:

- a respins recursul intervenientei A. S.R.L., ca nefondat;

- a admis recursul formulat de reclamanții Municipiul Ploiești și Primarul Municipiului Ploiești;

- a casat în parte hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecarea pe fond a cererii de chemare în garanție;

- a menținut în rest dispozițiile sentinței civile nr. 3416/20.05.2021, pronunțată de Tribunalul București – secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 1 august 2022, sub nr. x/2022, împotriva deciziei de la pct. I.1 a formulat cerere de revizuire intervenientul A. S.R.L., fiind invocat motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul a arătat, în esență, că decizia atacată, respectiv decizia civilă nr. 1785/30.06.2022 a Curții de Apel București, este potrivnică deciziei nr. 19/3.06.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Arată că, prin decizia atacată, instanța de recurs a reținut că termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă la data de 02.08.2019, din momentul comunicării Procesului-verbal de constatare a neregulilor către reclamanți.

Or, prin decizia nr. 19/3.06.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a statuat că "actul de control întocmit de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuții de control, prin care s-a stabilit în sarcina angajatorului obligația de a acționa pentru recuperarea unui prejudiciu produs de salariat ori rezultat în urma plății de către acesta a unei sume de bani necuvenite, nu marchează începutul termenului de prescripție extinctivă a acțiunii pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului".

A precizat că același raționament juridic, și anume că actul de control efectuat de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuții de control nu poate marca începutul prescripției extinctive a acțiunii, a fost aplicat în mod unitar în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și a altor instanțe de judecată, făcându-se trimitere, mutatis mutandis, la considerentele deciziei nr. 19/2019, indiferent de temeiul juridic al raportului dintre părți (act juridic, fapt juridic licit ori ilicit) și indiferent de actul extern în raport cu care se naște problema curgerii prescripției (decizie a Curții de Conturi, act administrativ prin care s-a aplicat autorității o corecție financiară, etc.).

Având în vedere că decizia nr. 19/3.06.2019 a Î.C.C.J. – Completul competent să judece recursul în interesul legii este anterioară deciziei atacate, respectiv decizia civilă nr. 1785/30.06.2022 a Curții de Apel București, și având în vedere că aceste două decizii conțin dispoziții potrivnice în ce privește posibilitatea ca actul de control efectuat de un organ cu atribuții de control să poată marca începutul prescripției extinctive a acțiunii, revizuentul invocă faptul că decizia atacată încalcă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al considerentelor primei decizii și, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicită admiterea cererii de revizuire, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin întâmpinare, intimații Municipiul Ploiești și Primarul Municipiului Ploiești au solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, pentru neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., coroborat cu art. 430 alin. (2) C. proc. civ.

Arată că, raportat la cerința esențială privind încălcarea autorității de lucru judecat a primei hotărâri, în speța de față nu sunt îndeplinite condițiile privind tripla identitate: de părți, obiect și cauză, cele două dosare în care au fost pronunțate hotărârile pretins a fi potrivnice fiind purtate între părți diferite și având obiecte diferite, iar prin raportare la soluțiile pronunțate prin cele două hotărâri, nu se poate reține existența unei contrarietăți între acestea, aspect ce rezidă din chiar faptul evident că dosarele indicate și analizate privesc cauze diferite.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire formulată în cauză

Examinând cererea de revizuire prin prisma motivului invocat și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte o va respinge pentru considerentele arătate în continuare.

Revizuentul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora:

"Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: […]

Rațiunea reglementării acestui motiv de revizuire constă în necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității de lucru judecat, atunci când instanțele au pronunțat soluții contrare în litigii care s-au derulat între aceleași părți, pentru același obiect și aceeași cauză juridică.

Instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității hotărârilor pretins contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conține soluția corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Pentru a fi admisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile anterior menționate, este necesar ca hotărârile potrivnice să soluționeze, cu autoritate de lucru judecat, dar în mod diferit, fie fondul procesului, în tot sau în parte, fie aceeași excepție procesuală, același incident procesual sau aceeași chestiune litigioasă.

Se reține, astfel, că o cerere de revizuire pentru contrarietate de hotărâri trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiții: - existența unor hotărâri judecătorești definitive potrivnice; - hotărârile să fie pronunțate de instanțe de același grad sau de grade diferite; - cea de a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat, ceea ce presupune existența triplei identități de părți, obiect și cauză în cele două procese; - hotărârile pretins contradictorii să fie pronunțate în dosare diferite, iar în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă aceasta s-a invocat, să nu se fi analizat.

Aceste condiții de admisibilitate nu pot fi însă verificate în prezenta cauză, întrucât, dată fiind reglementarea din cuprinsul art. 517 C. proc. civ., hotărârea Completului competent să judece recursul în interesul legii nu dezleagă un litigiu între părți determinate, ea este pronunțată "numai în interesul legii și nu are efecte asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese".

Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la problemele de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești, prin hotărâri judecătorești definitive, reprezintă un mijloc juridic de asigurare a interpretării și aplicării unitare a legii, iar scopul pronunțării hotărârii este, în mod evident, diferit de rațiunea reglementării motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., anterior enunțată.

În acest context, se apreciază că nu este admisibilă invocarea contrarietății de hotărâri și încălcarea autorității de lucru judecat a unei decizii pronunțate de Completul competent să judece recursul în intersul legii, întrucât hotărârile indicate în cuprinsul cererii de revizuire soluționează situații juridice distincte și produc efecte juridice diferite.

Prin urmare, întrucât motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu vizează pretinsa contrarietate dintre o hotărâre judecătorească definitivă și o hotărâre pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, Înalta Curte nu poate analiza nici condițiile prevăzute de dispozițiile art. 430 C. proc. civ., din perspectiva autorității de lucru judecat, astfel cum au fost invocate de către revizuent.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte observă că revizuentul invocă în fapt nemulțumirea referitoare la modul în care i-a fost soluționată cererea de către instanță, în încercarea de a provoca o nouă judecare a cauzei, ceea ce este inadmisibil, cât timp revizuirea este o cale extraordinară de atac, care permite retractarea unei hotărâri numai pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 509 C. proc. civ.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității cererii de revizuire, invocată de intimații Municipiul Ploiești și Primarul Municipiului Ploiești, și va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire îndreptată de revizuentul A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1785 din 30 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității cererii de revizuire, invocată de intimații Municipiul Ploiești și Primarul Municipiului Ploiești.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1785 din data de 30 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 ianuarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.