Decizia nr. 970/2021 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 324/2018 a Tribunalului Prahova

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la 12 ianuarie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.A. Pașcani prin lichidator judiciar B.. a chemat în judecată pârâta S.C. C. S.R.L., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 1.149.863,12 RON, din care suma de 500.817,14 RON reprezintă debit principal, iar 649.045,98 RON penalități de întârziere, calculate conform art. 7 din contractul nr. x din 30 aprilie 2009 până la 10 decembrie 2014. Totodată, a solicitat și obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere începând cu 11 decembrie 2014 și până la plata efectivă a debitului principal.

Prin sentința nr. 324 din 13 februarie 2018, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea în pretenții formulată de reclamanta S.C. A. S.A. Pașcani, prin lichidator judiciar B..

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel. Prin încheierea din 28 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, s-a dispus suspendarea cauzei având ca obiect apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. Pașcani, în baza art. 413 C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2018, aflat pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă. Prin rezoluția din 27 noiembrie 2019, a fost fixat termen de judecată la 14 ianuarie 2020, dosarul nr. x/2018 fiind soluționat prin decizia nr. 212 din 24 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, definitivă. Prin decizia nr. 7 din 14 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, s-a admis excepția perimării apelului, invocată din oficiu, și, în consecință, s-a constatat perimată calea de atac declarată de reclamanta S.C. A. S.A. Pașcani, prin lichidator judiciar B.., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., împotriva sentinței nr. 324 din 13 februarie 2018, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

La 10 februarie 2020, potrivit plicului atașat la dosarul de recurs, reclamanta S.C. A. S.A. Pașcani, prin lichidator judiciar B.. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 7 din 14 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând, în temeiul art. 186 C. proc. civ., repunerea în termenul de declarare a recursului, admiterea căii de atac formulate, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel. Sub un prim aspect, referitor la cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, recurenta-reclamantă a precizat că înțelege să invoce nelegalitatea procedurii de citare pentru termenul din 14 ianuarie 2020, prin raportare la art. 157 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., fiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Astfel, prin citația emisă nu s-a indicat faptul că termenul a fost stabilit în vederea discutării excepției perimării, ci numai că privește repunerea cauzei pe rol. În acest sens, a susținut că, la 10 decembrie 2019, potrivit citației emise la 2 decembrie 2019, a fost încunoștințată de termenul stabilit la 14 ianuarie 2020, ora 9:00, în vederea discutării repunerii pe rol. Cu toate acestea, la termen, s-a pus în discuție excepția perimării, care ulterior a fost admisă prin decizia care formează obiectul prezentului recurs. Prin urmare, a fost în imposibilitate de a formula apărări cu privire la excepția perimării, în condițiile în care a avut reprezentarea faptului că la acel termen de judecată se va discuta repunerea cauzei pe rol, având în vedere faptul că a încetat motivul suspendării. Astfel, fiind nelegal citată pentru termenul din 14 ianuarie 2020, termenul de recurs a început să curgă de la 4 februarie 2020, respectiv data la care i-a fost comunicată decizia recurată, termenul de recurs împlinindu-se, în aceste condiții, la 10 februarie 2020, raportat la dispozițiile art. 186 alin. (2) coroborate cu art. 421 alin. (2) C. proc. civ. Sub un al doilea aspect, a învederat că prin decizia recurată, instanța de apel a reținut că, la 28 noiembrie 2018, s-a dispus suspendarea cauzei la "cererea părților", în temeiul art. 413 C. proc. civ.. Față de acest aspect, a precizat că judecarea apelului a fost suspendată numai la cererea pârâtei-intimate. Apoi, instanța de apel a mai reținut că, potrivit referatului întocmit de compartimentul registratură, dosarul nr. x/2018 aflat pe rolul Tribunalului Iași a fost soluționat în mod definitiv prin decizia nr. 212 din 24 aprilie 2019, care nu a fost atacată cu apel, fără a se indica data la care hotărârea menționată a rămas definitivă. Față de acest lucru, recurenta-reclamantă a precizat că decizia nr. 212 din 24 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, a fost comunicată acesteia la 5 iunie 2019, iar, în aceste condiții, termenul pentru exercitarea căii de atac a recursului s-a împlinit la 8 iulie 2019. Așadar, această decizie a rămas definitivă începând cu 8 iulie 2019 și, prin urmare, cel mai devreme începând cu această dată curge termenul de perimare, prevăzut de dispozițiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, la data la care compartimentul registratură a efectuat referatul, termenul de perimare nu era împlinit, iar instanța nu a făcut verificările necesare validării sau invalidării celor menționate în cuprinsul acestuia. În plus, nici la 2 decembrie 2019, data la care a fost emisă citația, termenul de perimare nu era împlinit. Nu în ultimul rând, recurenta-reclamantă a arătat că, potrivit prevederilor art. 415 alin. (1) C. proc. civ., nu era obligația acesteia de a formula o cerere de redeschidere a procesului, având în vedere că suspendarea nu s-a dispus prin învoială părților. Așadar, actul de procedură, respectiv citarea părților în vederea repunerii cauzei pe rol, trebuia efectuat de instanța. Sunt astfel incidente dispozițiile art. 416 alin. (3) C. proc. civ., neputând fi aplicată perimarea. Această conduită pe care ar fi trebuit să o aibă instanța de apel reiese neechivoc din prevederile art. 413 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd o modalitate de încetare de drept a suspendării, la momentul la care hotărârea pronunțată în cauza care a provocat suspendarea a rămas definitivă. La dosar nu a fost depusă întâmpinare. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. Prin încheierea din 13 octombrie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă acestea nu au înțeles să își exercite acest drept. Prin încheierea din 9 februarie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu recursul și a prorogat discutarea cererii de repunere în termenul de declarare a recursului formulată de recurenta-reclamantă.

Înalta Curte, examinând, în temeiul art. 186 din C. proc. civ. cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulată de recurenta-reclamantă, reține următoarele: Potrivit art. 186 C. proc. civ.: "(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac. (3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen". Înalta Curte apreciază că motivele invocate de către recurentă în cadrul cererii sale nu constituie motive temeinic justificate, așa cum prevede legiuitorul, care să conducă la repunerea acesteia în termenul de declarare a recursului, cererea de repunere în termen fiind, de altfel, formulate în afara termenului procedural prevăzut de art. 186 alin. (2) teza finală C. proc. civ. Împrejurările descrise de recurentă în sensul că la 10 decembrie 2019, potrivit citației emise la 2 decembrie 2019, a fost încunoștințată de termenul stabilit la 14 ianuarie 2020, ora 9:00, în vederea discutării repunerii pe rol, iar prin citația emisă nu s-a indicat faptul că termenul a fost stabilit în vederea discutării excepției perimării nu constituie o veritabilă împiedicare de la formularea căii extraordinare de atac, recurenta având obligația de a manifesta un comportament procesual activ și diligent în ceea ce privește exercitarea căii de atac a recursului. Recurenta înțelege să invoce nelegalitatea procedurii de citare pentru termenul din 14 ianuarie 2020, prin raportare la art. 157 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., ca motive ale repunerii în termenul de recurs. Nu poate fi primită susținerea recurentei în sensul că a fost în imposibilitate de a formula apărări cu privire la excepția perimării, în condițiile în care a avut reprezentarea faptului că la acel termen de judecată se va discuta repunerea pe rol a cauzei. Potrivit art. 157 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., citația va cuprinde, printre alte mențiuni, numele și prenumele sau denumirea, după caz, a părții potrivnice și obiectul cererii, iar alin. (3) prevede că cerințele de la alin. (1) lit. a), c), d), e) și k) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Din corelarea acestor dispoziții rezultă că nerespectarea cerințelor prevăzute la lit. g) - în speță nemenționarea "obiectului cererii" - nu este sancționată cu nulitatea absolută și necondiționată a actului de procedură, potrivit art. 176 C. proc. civ., fiind, în schimb, aplicabile dispozițiile privind nulitatea condiționată de producerea unei vătămări, ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului neconform, în condițiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ. Analizând citația emisă de instanța de apel pentru termenul de judecată din data de 14 ianuarie 2020, comunicată recurentei la data de 10 decembrie 2019, se constată că aceasta poartă mențiunea obiectului cererii și anume "Litigii cu profesioniști - Apel", fiind prezente, de asemenea, toate celelalte elemente obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 157 C. proc. civ., de natură a permite recurentei să ia cunoștință de data, ora și locul desfășurării ședinței de judecată, precum și de dosarul ce urmează a se judeca și instanța investită cu soluționarea lui. Astfel, recurenta a fost încunoștințată de termenul stabilit la 14 ianuarie 2020, potrivit dovezii de înmânare aflate la dosarul instanței de apel, aspect necontestat în cauză, termen la care instanța a pus în discuție excepția perimării. Pentru data de 14 ianuarie 2020, când a fost pronunțată decizia recurată, procedura de citare a fost legal îndeplinită, instanța nefiind obligată să citeze partea cu mențiunea că la acel termen se va discuta cu prioritate excepția perimării, așa cum afirmă recurenta, întrucât nicio dispoziție procedurală nu impune o astfel de obligație. Prin alegerea de către parte a neprezentării la proces, în condițiile legalei proceduri de citare pentru termenul de judecată, și-a manifestat implicit și renunțarea la principiul contradictorialității în ce privește discutarea excepțiilor procesuale asupra cărora instanța este obligată, prin dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., să se pronunțe mai întâi. Împrejurarea relevată de recurentă în sensul că a fost încunoștințată de termenul stabilit la 14 ianuarie 2020, în vederea discutării repunerii pe rol, iar prin citația emisă nu s-a indicat faptul că termenul a fost stabilit în vederea discutării excepției perimării nu poate fi considerată o împiedicare a părții în exercitarea căii de atac a recursului, cu atât mai mult cu cât împiedicarea menționată nu privește exercitarea căii de atac în perioada ulterioară pronunțării deciziei recurate. De altfel, prin cele menționate în cuprinsul cererii de repunere în termenul de exercitare a recursului, recurenta își invocă propria culpă, solicitându-se calcularea termenului de la comunicarea hotărârii criticate și nu de la pronunțarea acesteia, cum se prevede prin norma legală imperativă. Prin urmare, Înalta Curte constată că solicitarea recurentei nu este fondată, în condițiile în care, desi partea avea cunoștință de termenul de judecată din 14 ianuarie 2020, când a fost admisă excepția perimării, nu a manifestat un comportament procesual diligent, pasivitatea recurentei cu privire la exercitarea recursului, în termenul prevăzut de lege, neputându-se constitui într-un motiv temeinic justificat, așa cum prevede legiuitorul, sens în care va respinge cererea de repunere în termenul de declarare a căii extraordinare de atac a recursului. Ca atare, Înalta Curte examinând, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția tardivității prezentei căi extraordinare de atac, va respinge ca tardiv recursul declarat de recurenta-reclamantă reținând următoarele: Potrivit art. 421 alin. (2) C. proc. civ., "Hotărârea prin care se constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare". Conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal. De asemenea, potrivit art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate." Înalta Curte constată că recursul a fost formulat cu depășirea termenului de 5 zile prevăzut art. 421 alin. (2) C. proc. civ., care curge de la pronunțarea soluției. În cauza de față, se reține că cererea de recurs a fost transmisă Curții de Apel Ploiești la data de 10 februarie 2020, așa cum atestă data inscripționată pe plicul aflat la dosarul de recurs, fiind astfel depășit termenul de 5 zile prevăzut de dispozițiile imperative ale art. 421 alin. (2) C. proc. civ., termen care, așa cum s-a arătat deja, a început să curgă de la data pronunțării deciziei prin care s-a constatat perimat apelul declarat de reclamanta, respectiv 14 ianuarie 2020. Așa fiind, Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurenta-reclamantă și, pe cale de consecință, va respinge ca tardiv recursul declarat de aceasta.