ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1553/2025

Ședința publică din data de 22 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 13.12.2023, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., a chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata sumei de 796.500 RON, reprezentând penalități contractuale conform facturilor fiscale nr. x/11.12.2020 și nr. y/04.05.2021.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitata respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin sentința nr. 1199/17.10.2024, Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., a declarat apel.

Prin decizia nr. 70/26.02.2025, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a respins apelul, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

În motivare, a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și a susținut că instanțele devolutive au aplicat greșit dispozițiile art. 1.556 și ale art. 1.270 C. civ., validând fără temei neexecutarea invocată de partea adversă, în contextul în care aceasta nu și-a îndeplinit obligația de livrarea a mărfii, iar probele depuse la dosar confirmă existența unei creanțe certe, lichide și exigibile. A arătat că, opus celor reținute de instanța anterioară, a detaliat în cuprinsul facturilor natura sumelor pretinse, atașând și un borderou cu modul de calcul.

Recurenta-reclamantă a susținut că instanța a răsturnat, în mod nelegal, sarcina probei apărărilor intimatei-pârâte - referitoare la faptul că nu a putut efectua livrarea întrucât nu i-au fost puse la dispoziție mijloacele de transport, de către cocontractant - reținând că revenea reclamantei obligația de a dovedi că a asigurat transportul, deși obligația de a solicita transportul revenea pârâtei, care nu a depus nicio dovadă din care să reiasă că a formulat o astfel de cerere.

Sub acest aspect, a imputat instanței de apel încălcarea art. 249 C. proc. civ., care impune fiecărei părți să își dovedească susținerile.

A mai arătat că pârâta nu a justificat, în niciun mod, imposibilitatea de livrare, astfel încât trebuie să răspundă pentru neexecutarea obligației sale, conform art. 1.548 C. civ.

Cât privește natura creanței sale, a subliniat că instanța de apel a reținut greșit că a solicitat inițial un debit, iar ulterior a indicat că ar fi penalități, având în vedere că, din acțiunea și înscrisurile depuse la dosar, rezultă clar că obiectul pretențiilor sale îl reprezintă penalitățile contractuale, iar dacă instanța ar fi fost nelămurită asupra acestei chestiuni, trebuia să solicite părții precizări, iar nu să respingă cererea fără a clarifica obiectul ei.

În opinia sa, clauzele contractuale sunt clare, părțile au prevăzut penalități de 0,15% pe zi de întârziere și daune-interese de 30% din valoarea bunurilor nelivrate, facturile fiind emise cu respectarea acestor prevederi și nu au fost contestate de pârâtă, care a recunoscut că nu a îndeplinit obligația de livrare a mărfii, astfel că trebuie să răspundă în temeiul art. 1.350 C. civ.

Așa fiind, a subliniat că instanța de apel nu a analizat efectiv clauzele contractuale și probatoriul administrat, aplicând greșit normele de drept material, ipoteza în care devine incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Totodată, a susținut că a demonstrat caracterul cert, lichid și exigibil al creanței sale, întrucât rezultă din contractul de vânzare-cumpărare, facturile fiscale și borderourile depuse la dosar, valoarea exactă fiind indicată în aceste documente, iar termenul de plată a fost depășit.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, prin prisma art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia.

Examinând cu prioritate excepția nulității recursului, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Conform art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau a mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate în vreunul dintre acestea. Prin urmare, controlul judiciar se poate înfăptui numai dacă autorul căii de atac aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanța de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În speță, deși au fost indicate ca temei al recursului promovat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei și când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a dezvoltat nicio critică de veritabilă nelegalitate la adresa deciziei instanței de prim control judiciar.

Din perspectiva viciilor de motivare ale hotărârii judecătorești, Înalta Curte constată că argumentele prezentate de titulara prezentului demers judiciar în dezvoltarea motivelor de recurs nu cuprind nicio referire la ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., împrejurarea care impune concluzia că acest caz de casare a fost invocat pur formal.

Circumscris motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că instanțele anterioare au aplicat greșit dispozițiile art. 1.270, art. 1.350, art. 1.548 și ale art. 1.556 C. civ., însă argumentele prezentate în susținerea acestor critici nu vizează chestiuni de nelegalitate.

În acest context, instanța supremă reafirmă faptul că formularea căii extraordinare a atac a recursului nu presupune, în mod suficient, referirea la o normă de drept material, dacă partea nu dezvoltă, în mod consecvent, un raționament care să justifice motivele pentru care apreciază că instanța devolutivă a încălcat-o sau a aplicat-o greșit la starea de fapt lămurită în fața instanțelor ierarhic inferioare.

În prezenta cauză, aceste dispoziții legale au fost invocate în afara exigențelor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât susținerile recurentei reprezintă trimiteri la aspecte de fond, care au fost deja analizate de instanțele devolutive, prin prisma probatoriului administrat, fiind critici de netemeinicie ce antamează aspecte factuale tranșate prin decizia recurată.

Astfel, titulara recursului a criticat modul în care instanțele devolutive au analizat îndeplinirea obligațiilor contractuale de către partea adversă și au statuat asupra răspunderii civile a acesteia, dar și modalitatea în care au evaluat probatoriul administrat în cauză, respectiv facturile pe care le-a emis pentru daunele-interese pretinse pârâtei, urmărind ca instanța de recurs să reaprecieze aceste dovezi pentru a stabilit caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, și, în consecință, temeinicia demersului său judiciar.

Totodată, în ceea ce privește nesocotirea de către instanțele anterioare a prevederilor art. 249 C. proc. civ., normă de procedură care reglementează sarcina probei în procesul civil, critică ce ar putea fi analizată prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că susținerile recurentei-reclamante vizează mijloacele de probă prin care părțile litigiului au înțeles să își dovedească susținerile și apărările, invocând facturile pe care le-a emis, precum și clauzele contractului semnat de părți, așadar aspecte referitoare la probatoriul administrat în proces.

Însă, analiza deciziei atacate relevă lipsa valențelor de nelegalitate, întrucât autoarea căii de atac nu a justificat modalitatea în care au fost încălcate sau aplicate greșit normele de drept material sau nesocotite reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, ci a prezentat argumente prin care urmărește reevaluarea situației de fapt, a clauzelor contractuale și a conduitei părților contractante, criticând modul în care instanța de apel, analizând probatoriul administrat, a infirmat temeinicia pretențiilor sale. Analiza acestor aspecte nu mai poate fi făcută în recurs - întrucât este proprie fazelor devolutive ale procesului și a fost deja realizată de instanțele de fond - etapă procesuală în care examinarea cauzei nu poate fi extinsă, după cum rezultă din conținutul art. 483 alin. (3) și art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dincolo de criticile de nelegalitate spre cele de eventuală netemeinicie.

Totodată, Înalta Curte reamintește împrejurarea că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare din perspectiva rigorilor procedurale.

O astfel de situație se constată și în cauza de față, din moment ce, așa cum s-a arătat, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere aceste considerente, reținând și împrejurarea că apărările intimatei expuse prin întâmpinare sunt fondate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1), raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență B., împotriva deciziei nr. 70/26.02.2025, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 octombrie 2025.