ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 987/2020

Ședința publică din data de 28 mai 2020

Asupra cauzei de față reține următorele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la 21 septembrie 2015 sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu și cu intervenientul forțat B., obligarea pârâtei S.C. C. S.A. la plata sumei de 50.000 euro reprezentând daune morale, la plata sumei de 77.428,44 RON reprezentând daune materiale, la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

Prin sentința nr. 403 din 7 martie 2017, pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtă S.C. C. S.A și intimatul-intervenient forțat B..

Prin decizia nr. 762 din 30 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 403 din 7 martie 2017, pronunțată de Tribunalul Prahova. A fost obligat apelantul să plătească intimatei suma de 1.500 RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei nr. 762 din 30 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal reclamantul a formulat recurs.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la 26 martie 2018.

Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a reținut că nu este admisibilă calea de atac formulată împotriva deciziei nr. 762 din 30 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal în raport de dispozițiile art. 634 alin. (1), pct. 4 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

În condițiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților pentru a formula, în scris, un punct de vedere.

Prin rezoluția din 13 august 2018, s-a fixat termen de judecată la 11 octombrie 2018, în camera de consiliu, pentru analiza admisibilității în principiu a recursului, termen la care a fost amânată judecarea cauzei pentru ca părțile să precizeze în scris punctul de vedere cu privire la Decizia Curții Constituționale nr. 454 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 836/1 octombrie 2018, precum și cu privire la modalitatea de încetare a efectelor Deciziei nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție, față de dispozițiile art. 521 alin. (4), raportate la cele ale art. 518 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant A. a formulat punct de vedere, prin care a arătat că Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție își încetează efectele ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 454/2018 de către Curtea Constituțională.

La termenul de judecată din 6 decembrie 2018 a fost suspendată judecata recursului, în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., iar, prin încheierea din 18 aprilie 2019, a fost repusă cauza pe rol și s-a dispus efectuarea suplimentului la raport, privind admisibilitatea în principiu a recursului.

Prin suplimentul la raport s-a reținut că recursul este admisibil în principiu, în raport de prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Prin încheierea din 13 iunie 2019 a fost admis în principiu recursul, stabilindu-se termen pentru judecata pe fond a acestuia.

La termenul din 5 decembrie 2019 a fost amânată judecata cauzei pentru a da posibilitatea părților să formuleze motive de recurs și întâmpinare, dat fiind faptul că la acel termen a fost comunicată hotărârea motivată, în formă integrală, către părți.

La termenul de judecată din 28 mai 2020, Înalta Curte a pus în discuție excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare de intimata S.C. C. S.A.

Analizând recursul din perspectiva excepției nulității, Înalta Curte constată următoarele:

Conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Art. 487 alin. (1) C. proc. civ. prevede următoarele: recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs.

Așadar, motivarea recursului se face prin însăși cererea de recurs sau, în ipoteza în care se depun printr-un memoriu separat, înlăuntrul termenul de exercitare a recursului. Excepțiile prevăzute de textele procedurale precitate vizează motivele de casare de ordine publică sau situația în care termenul de exercitare a căii de atac curge de la alt moment decât cel al comunicării hotărârii.

Înalta Curte constată că, în speță, la termenul din 5 decembrie 2019 a fost amânată judecata cauzei pentru a da posibilitatea părților să formuleze motive de recurs și întâmpinare, dat fiind faptul că la acel termen a fost comunicată hotărârea motivată către părți, în forma sa integrală. Astfel, de la această dată a început să curgă termenul în care recurentul avea posibilitatea să depună motivele de casare.

Din examinarea actelor dosarului se constată că recursul motivat a fost expediat prin poștă la 26 februarie 2020.

Termenul de 30 de zile, prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., calculat conform art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) C. proc. civ., s-a împlinit la 6 ianuarie 2020. Termenul de 30 de zile are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea nulității potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ.

Cum motivele de recurs au fost depuse la 26 februarie 2020, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de lege, instanța constată că în cauză a intervenit sancțiunea nulității recursului.

Căile de atac, termenele și condițiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, legiuitorul având în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc judecata unui proces.

În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, potrivit art. 496 C. proc. civ. cu referire la art. 489 alin. (1) C. proc. civ., urmează să constate nul recursul formulat de recurentul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 762 din 30 octombrie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 mai 2020.