ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 105/2015

Prima instanță 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, reclamantul A.E., în contradictoriu cu pârâții M.A.N. București și U.M. X Târgoviște, a formulat plângere împotriva hotărârii de soluționare a contestației formulată împotriva Deciziei administrativ jurisdicționale nr. 140/CJ/833/2012 și a Deciziei de imputare nr. 1 din 25 iulie 2011, pe care le-a considerat nelegale și netemeinicie. În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că prin Decizia administrativ-jurisdicționale nr. 140/CJ/833/2012, s-a respins plângerea formulată și s-a menținut răspunderea materială așa cum a fost stabilită prin decizia de imputare. A învederat reclamantul că principala problemă care se pune și care a fost soluționată greșit de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor o reprezintă termenul în care s-a efectuat cercetarea administrativă. În acest sens a arătat că momentul la care a fost descoperită lipsa în gestiune o reprezintă data de 21 mai 2007, respectiv data când s-a încheiat procesul verbal de predare primire între petent și plt. maj. P.I. Ulterior acestei date a început cercetarea administrativă, iar la data de 15 iunie 2007 a încheiat un proces verbal, actele fiind trimise la Parchetul Militar Ploiești; 21 mai 2007-15 iunie 2007, adică 26 de zile. A arătat reclamantul că Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște (ulterior Parchetul Militar Ploiești a declinat competența) a fost comunicată la data de 24 mai 2011 și că pe timpul acestei perioade cercetarea administrativă a fost suspendată întrucât împotriva făptuitorilor a fost începută urmărirea penală, iar soluția Parchetului a fost de scoatere de sub urmărire penală. Din datele de la dosar rezultă că de la acest moment, 24 mai 2011, este reluată cercetarea administrativă care s-a încheiat la data de 06 iulie 2011. În această situație, a susținut că cercetarea administrativă a durat mai mult de 60 de zile, respectiv 70 de zile. În concluzie, a menționat reclamantul că termenul de 60 de zile pentru cercetarea administrativă a fost depășit cu mult. În ce privește celelalte aspecte invocate în plângere, Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor dă de asemenea o soluționare nelegală. Conform rezoluției din 31 iulie 2008 în Dosarul nr. 3197/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, s-a dispus ca dosarul să fie trimis la organele de poliție în vederea identificării și tragerii la răspundere penală a autorului actelor de sustragere, deci în acest sens în baza acestui document A.E. nu este autorul sustragerii, ceea ce a stabilit și rezoluția din 13 mai 2011 și în acest sens citează „nu se poate face dovada ca făptuitorii și-au însușit folosit sau traficat cantitatea de 1.730 Kg. bronz”. În această situație făptuitorii cercetați în cauza penală nu se fac vinovați de însușirea, folosirea sau traficarea acestei cantități și drept urmare conform art. 46 pct. 3 din O.G. nr. 121/1998, nu se pot acorda despăgubiri civile și nu se pot stabilii răspunderi penale. În situația în care s-ar trece peste apărările mai sus evocate, trebuie ținut cont de faptul că nu a fost singurul cercetat penal, și pentru celelalte două persoane C.V. și V.I. nu s-au dispus nici un fel de măsuri. Reclamantul a invocat prescripția răspunderii materiale, deoarece paguba s-ar fi produs în intervalul 30 noiembrie 2006 - 21 mai 2007, iar decizia de imputație s-a emis după 3 ani de la această dată. 1.

Întâmpinarea formulată în cauză Prin întâmpinare, pârâtul M.A.N. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. S-a menționat că în perioada 12 aprilie 2007 - 21 mai 2007 s-a efectuat inventarierea gestiunii reclamantului, în vederea predării acesteia către o altă persoană, iar conform procesului-verbal de predare-primire au fost constatate diferențe în gestiune la materialele neferoase. Ca urmare a celor constatate s-a dispus de către comandantul unității efectuarea unei cercetări administrative pentru stabilirea răspunderii materiale, iar prin p.v. de cercetare s-a apreciat că paguba a fost produsă prin fapte ce pot constitui infracțiuni, motiv pentru care s-a înaintat dosarul Parchetului Militar. Prin Ordonanța Parchetului nr. 3197/P/2007 s-a dispus aplicarea unei sancțiuni administrative, iar împotriva acestei ordonanțe s-a formulat plângere care a fost respinsă, astfel încât s-a reluat cercetarea administrativă, finalizată prin emiterea Deciziei de imputație nr. 1307 din 25 iulie 2007. A arătat intimatul că decizia a fost emisă în termenul de 60 de zile reglementat de art. 23 și 25 din O.G. nr. 121/1998, întrucât cercetarea administrativă a început la 25 mai 2007 și s-a încheiat la 15 iunie 2007, prin sesizarea parchetului, fiind reluată cercetare după comunicarea la 1 ianuarie 2011 a ordonanței parchetului, iar cercetarea administrativă s-a încheiat la 6 iulie 2011. Pe fond, s-a susținut că acțiunea este neîntemeiată, pentru motivele detaliat expuse în cuprinsul întâmpinării. 1.

Sentința și considerentele primei instanțe Prin sentința nr. 157 din 12 iunie 2013 Curtea de Apel Ploiești a admis acțiunea formulată de reclamantul A.E. în contradictoriu cu pârâții M.A.N. și UM X Târgoviște și a dispus anularea Deciziei administrativ-jurisdicționale nr. 140/CJ/833/2012 și a Deciziei de impunere nr. 1 din 25 iulie 2011. Au fost obligate pârâtele la plata sumei de 1.004,3 lei către reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că în cauza de față fapta a fost a fost constatată la data de 21 mai 2007, când s-a dispus cercetarea administrativă prin O.Z.U. nr. 97 din 21 mai 2007. Cercetarea administrativă a fost finalizată prin procesul verbal de cercetare administrativă din 15 iunie 2007 prin care a fost sesizat Parchetul Militar Ploiești. În această perioadă s-au scurs 25 de zile, neluând în calcul și prima zi -21 mai 2007. După pronunțarea soluției de scoatere de sub urmărire penală, cercetarea administrativă s-a reluat la data de 24 mai 2011 și s-a încheiat la data de 6 iulie 2011 prin emiterea proces-verbal de cercetare administrativă din 06 iulie 2011. În această perioadă s-au scurs 43 de zile, neluând în calcul și prima zi - 24 mai 2011.Cumulând aceste perioade se constată că cercetarea administrativă a durat 68 de zile, fără ca termenul legal de 60 de zile să fi fost prelungit. Curtea nu a reținut că cercetarea administrativă a fost suspendată și în perioada 06 iunie 2011 - 01 iulie 2011, când unitatea militară a formulat plângere împotriva ordonanței parchetului, de vreme ce în această perioadă s-a efectuat o cercetare administrativă propriu-zisă prin audierea unor persoane, respectiv C.V. (9 iunie 2011), C.M. (14 iunie 2011), A.N. (15 iunie 2011) și B.D. (16 iunie 2011), fapt necontestat de pârâtă. Este neîntemeiată susținerea potrivit căreia persoanele au fost audiate întrucât fuseseră citate anterior suspendării cercetării administrative. S-a mai considerat că de vreme ce prin Procesul verbal de cercetare administrativă din 15 iunie 2007 s-a apreciat cercetarea administrativă finalizată, cum chiar Comisia de jurisdicție a imputațiilor reține, la momentul încheierii cercetării penale, se impunea solicitarea de repunere în termen în condițiile menționate mai sus. În aceste condiții, Curtea constată că este întemeiată critica de nelegalitate invocată de reclamant privitoare la nerespectarea termenului legal de efectuare a cercetării administrative, ceea ce determină nelegalitatea deciziei de imputare. 1.

Instanța de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M.A.N. 1.

Motivele de recurs Prin motivele de recurs s-a susținut că instanța de fond a interpretat greșit art. 23 din O.G. nr. 128/1998 și pct. 126 alin. (2) din 1999, potrivit cărora sesizarea făcută de unitate Parchetului Militar în termenele prevăzute de art. 23 din ordonanță suspendă prescripția acestui termen. S-a precizat că perioada 6 iunie 2011 - 01 iulie 2011 face parte din perioada de suspendare, că eventualele acte de cercetare administrativă efectuate în perioada de suspendare nu atrag reluarea termenului, o astfel de ipoteză este lipsită de temei legal. Recurentul a arătat că s-a respectat termenul legal pentru efectuarea cercetării administrative. 1.

Întâmpinarea formulată în cauză prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului, întrucât cercetarea administrativă a durat 68 de zile, contrar prevederilor art. 23 din O.G. nr. 121/1998. 1.

Analiza motivelor de recurs Înalta Curte, examinând motivele de recurs, sentința primei instanțe, legislația aplicabilă și situația de fapt dovedită în cauză, constată că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce se vor expune în continuare. Prima instanță a apreciat că cercetarea administrativă nu s-a încheiat în termenul prescris de art. 23 din O.G. nr. 121/1998, ceea ce constituie motiv de nelegalitate a deciziei de imputare. Soluția primei instanțe este greșită pentru că în speță a intervenit o cauză legală de suspendare a termenului de efectuare a cercetării administrative și anume efectuarea de cercetări pentru stabilirea caracterului penal al faptelor care au condus la crearea prejudiciului. În cauză, comandantul unității a luat cunoștință despre producerea prejudiciului la data de 21 mai 2007, când s-a încheiat procesul-verbal de predare-primire a gestiunii, în aceeași zi s-a numit comisia de cercetare administrativă prin Ordinul nr. 97 din 21 mai 2007. Prin procesul-verbal de cercetare din 15 iunie 2007 s-a propus înaintarea dosarului la Parchetul militar. În raport de aceste elemente de fapt, prima perioadă de cercetare administrativă este de 25 zile, respectiv 21 mai 2007 - 15 iunie 2007. De la 15 iunie 2007, când a fost sesizat Parchetul și până la 1 iulie 2011, când s-a comunicat unității militare soluția adoptată în plângerea formulată împotriva ordonanței parchetului, a operat suspendarea termenului prevăzut de art. 23 din O.G. nr. 121/1998. Trebuie precizat că potrivit pct. 128 alin. (2) din Instrucțiunile din 1999, sesizarea făcută de unitate Parchetului Militar în termenele prevăzute de art. 23 din ordonanță, suspendă prescripția acestui termen. În cauza prezentă, sesizarea Parchetului militar s-a efectuat în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 din O.G. nr. 121/1998, astfel că în perioada de investigație a sesizării de către organele de urmărire penală, prescripția termenului de 60 de zile este suspendată. La 24 mai 2011 s-a comunicat ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni administrative, iar la 6 iunie 2011 s-a formulat plângere împotriva acestei ordonanțe, ordonanța de respingere a plângerii fiind comunicată la 1 iulie 2011. Instanța de fond a greșit când a exclus de la calculul suspendării prescripției termenele în care s-a formulat plângere împotriva ordonanței procurorului, pentru că suspendarea prescripției implică toată procedura legală în fața organelor penale, deci inclusiv și perioada de soluționare a plângerii împotriva ordonanței parchetului. Suspendarea prescripției operează pe toată perioada derulării procedurii penale, care include și plângerea împotriva soluției de netrimitere în judecată. În aceste circumstanțe, termenul de prescripție s-a reluat la data de 1 iunie 2011, iar cercetarea s-a finalizat la 6 iulie 2011, astfel că a fost respectat termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 din O.G. nr. 121/1998. De asemenea, trebuie precizat că actele de cercetare efectuate de comisie în perioada de suspendare nu atrag reluarea termenului de prescripție la data când s-ar fi efectuat acele probatorii, deoarece suspendarea prescripției a intervenit pentru că a fost sesizat Parchetul militar, iar reluarea termenului de prescripție a intervenit numai după finalizarea procedurilor penale. Ca urmare, cercetarea administrativă s-a efectuat în termenul prevăzut de art. 23 din O.G. nr. 121/1998. Având în vedere considerentele prezentei decizii, se constată că recursul este fondat, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ. urmează a se admite, se va casa sentința atacată, cu trimitere spre rejudecare. Urmează ca prima instanță să examineze pe fond criticile reclamantului față de actele de imputare.