ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 105/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 105/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de

chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Ploiești, reclamantul A.E., în contradictoriu cu pârâții M.A.N. București și

U.M. X Târgoviște, a formulat plângere împotriva hotărârii de soluționare a

contestației formulată împotriva Deciziei administrativ jurisdicționale nr. 140/CJ/833/2012

și a Deciziei de imputare nr. 1 din 25 iulie 2011, pe care le-a considerat

nelegale și netemeinicie.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a susținut că prin Decizia administrativ-jurisdicționale nr. 140/CJ/833/2012,

s-a respins plângerea formulată și s-a menținut răspunderea materială așa cum a

fost stabilită prin decizia de imputare.

A învederat

reclamantul că principala problemă care se pune și care a fost soluționată greșit

de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor o reprezintă termenul în care

s-a efectuat cercetarea administrativă. În acest sens a arătat că momentul la

care a fost descoperită lipsa în gestiune o reprezintă data de 21 mai 2007, respectiv

data când s-a încheiat procesul verbal de predare primire între petent și plt.

maj. P.I. Ulterior acestei date a început cercetarea administrativă, iar la

data de 15 iunie 2007 a încheiat un proces verbal, actele fiind trimise la

Parchetul Militar Ploiești; 21 mai 2007-15 iunie 2007, adică 26 de zile.

A arătat reclamantul

că Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște (ulterior Parchetul

Militar Ploiești a declinat competența) a fost comunicată la data de 24 mai 2011

și că pe timpul acestei perioade cercetarea administrativă a fost suspendată

întrucât împotriva făptuitorilor a fost începută urmărirea penală, iar soluția

Parchetului a fost de scoatere de sub urmărire penală.

Din datele de la

dosar rezultă că de la acest moment, 24 mai 2011, este reluată cercetarea

administrativă care s-a încheiat la data de 06 iulie 2011.

În această situație, a

susținut că cercetarea administrativă a durat mai mult de 60 de zile, respectiv

70 de zile.

În concluzie, a menționat

reclamantul că termenul de 60 de zile pentru cercetarea administrativă a fost

depășit cu mult.

În ce privește

celelalte aspecte invocate în plângere, Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor dă

de asemenea o soluționare nelegală.

Conform rezoluției

din 31 iulie 2008 în Dosarul nr. 3197/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Târgoviște, s-a dispus ca dosarul să fie trimis la organele de poliție în

vederea identificării și tragerii la răspundere penală a autorului actelor de

sustragere, deci în acest sens în baza acestui document A.E. nu este autorul

sustragerii, ceea ce a stabilit și rezoluția din 13 mai 2011 și în acest sens

citează „nu se poate face dovada ca făptuitorii și-au însușit folosit sau

traficat cantitatea de 1.730 Kg. bronz”.

În această situație făptuitorii

cercetați în cauza penală nu se fac vinovați de însușirea, folosirea sau

traficarea acestei cantități și drept urmare conform art. 46 pct. 3 din O.G. nr.

121/1998, nu se pot acorda despăgubiri civile și nu se pot stabilii răspunderi

penale.

În situația în care

s-ar trece peste apărările mai sus evocate, trebuie ținut cont de faptul că nu

a fost singurul cercetat penal, și pentru celelalte două persoane C.V. și V.I.

nu s-au dispus nici un fel de măsuri.

Reclamantul a invocat

prescripția răspunderii materiale, deoarece paguba s-ar fi produs în intervalul

30 noiembrie 2006 - 21 mai 2007, iar decizia de imputație s-a emis după 3 ani

de la această dată.

1.2. Întâmpinarea

formulată în cauză

Prin întâmpinare,

pârâtul M.A.N. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

S-a menționat că în

perioada 12 aprilie 2007 - 21 mai 2007 s-a efectuat inventarierea gestiunii

reclamantului, în vederea predării acesteia către o altă persoană, iar conform

procesului-verbal de predare-primire au fost constatate diferențe în gestiune

la materialele neferoase.

Ca urmare a celor

constatate s-a dispus de către comandantul unității efectuarea unei cercetări

administrative pentru stabilirea răspunderii materiale, iar prin p.v. de cercetare

s-a apreciat că paguba a fost produsă prin fapte ce pot constitui infracțiuni,

motiv pentru care s-a înaintat dosarul Parchetului Militar.

Prin Ordonanța

Parchetului nr. 3197/P/2007 s-a dispus aplicarea unei sancțiuni administrative,

iar împotriva acestei ordonanțe s-a formulat plângere care a fost respinsă,

astfel încât s-a reluat cercetarea administrativă, finalizată prin emiterea

Deciziei de imputație nr. 1307 din 25 iulie 2007.

A arătat intimatul că

decizia a fost emisă în termenul de 60 de zile reglementat de art. 23 și 25 din

O.G. nr. 121/1998, întrucât cercetarea administrativă a început la 25 mai 2007

și s-a încheiat la 15 iunie 2007, prin sesizarea parchetului, fiind reluată

cercetare după comunicarea la 1 ianuarie 2011 a ordonanței parchetului, iar

cercetarea administrativă s-a încheiat la 6 iulie 2011.

Pe fond, s-a susținut

că acțiunea este neîntemeiată, pentru motivele detaliat expuse în cuprinsul

întâmpinării.

1.3. Sentința și

considerentele primei instanțe

Prin sentința nr. 157

din 12 iunie 2013 Curtea de Apel Ploiești a admis acțiunea formulată de reclamantul

A.E. în contradictoriu cu pârâții M.A.N. și UM X Târgoviște și a dispus

anularea Deciziei administrativ-jurisdicționale nr. 140/CJ/833/2012 și a

Deciziei de impunere nr. 1 din 25 iulie 2011. Au fost obligate pârâtele la

plata sumei de 1.004,3 lei către reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această sentință prima instanță a reținut că în cauza de față fapta a fost a

fost constatată la data de 21 mai 2007, când s-a dispus cercetarea

administrativă prin O.Z.U. nr. 97 din 21 mai 2007. Cercetarea administrativă a

fost finalizată prin procesul verbal de cercetare administrativă din 15 iunie 2007

prin care a fost sesizat Parchetul Militar Ploiești. În această perioadă s-au

scurs 25 de zile, neluând în calcul și prima zi -21 mai 2007.

După pronunțarea soluției

de scoatere de sub urmărire penală, cercetarea administrativă s-a reluat la

data de 24 mai 2011 și s-a încheiat la data de 6 iulie 2011 prin emiterea

proces-verbal de cercetare administrativă din 06 iulie 2011. În această perioadă

s-au scurs 43 de zile, neluând în calcul și prima zi - 24 mai 2011.Cumulând

aceste perioade se constată că cercetarea administrativă a durat 68 de zile, fără

ca termenul legal de 60 de zile să fi fost prelungit.

Curtea nu a reținut că

cercetarea administrativă a fost suspendată și în perioada 06 iunie 2011 - 01

iulie 2011, când unitatea militară a formulat plângere împotriva ordonanței

parchetului, de vreme ce în această perioadă s-a efectuat o cercetare

administrativă propriu-zisă prin audierea unor persoane, respectiv C.V. (9

iunie 2011), C.M. (14 iunie 2011), A.N. (15 iunie 2011) și B.D. (16 iunie 2011),

fapt necontestat de pârâtă.

Este neîntemeiată susținerea

potrivit căreia persoanele au fost audiate întrucât fuseseră citate anterior

suspendării cercetării administrative.

S-a mai considerat că

de vreme ce prin Procesul verbal de cercetare administrativă din 15 iunie 2007

s-a apreciat cercetarea administrativă finalizată, cum chiar Comisia de

jurisdicție a imputațiilor reține, la momentul încheierii cercetării penale, se

impunea solicitarea de repunere în termen în condițiile menționate mai sus.

În aceste condiții,

Curtea constată că este întemeiată critica de nelegalitate invocată de

reclamant privitoare la nerespectarea termenului legal de efectuare a cercetării

administrative, ceea ce determină nelegalitatea deciziei de imputare.

1.4. Instanța de

recurs

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâtul M.A.N.

1.5. Motivele de

recurs

Prin motivele de

recurs s-a susținut că instanța de fond a interpretat greșit art. 23 din O.G. nr.

128/1998 și pct. 126 alin. (2) din 1999, potrivit cărora sesizarea făcută de

unitate Parchetului Militar în termenele prevăzute de art. 23 din ordonanță

suspendă prescripția acestui termen.

S-a precizat că

perioada 6 iunie 2011 - 01 iulie 2011 face parte din perioada de suspendare, că

eventualele acte de cercetare administrativă efectuate în perioada de

suspendare nu atrag reluarea termenului, o astfel de ipoteză este lipsită de

temei legal.

Recurentul a arătat

că s-a respectat termenul legal pentru efectuarea cercetării administrative.

1.6. Întâmpinarea

formulată în cauză prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea

recursului, întrucât cercetarea administrativă a durat 68 de zile, contrar

prevederilor art. 23 din O.G. nr. 121/1998.

1.7. Analiza

motivelor de recurs

Înalta Curte,

examinând motivele de recurs, sentința primei instanțe, legislația aplicabilă

și situația de fapt dovedită în cauză, constată că recursul este fondat,

potrivit considerentelor ce se vor expune în continuare.

Prima instanță a

apreciat că cercetarea administrativă nu s-a încheiat în termenul prescris de art.

23 din O.G. nr. 121/1998, ceea ce constituie motiv de nelegalitate a deciziei

de imputare.

Soluția primei

instanțe este greșită pentru că în speță a intervenit o cauză legală de

suspendare a termenului de efectuare a cercetării administrative și anume

efectuarea de cercetări pentru stabilirea caracterului penal al faptelor care

au condus la crearea prejudiciului.

În cauză, comandantul

unității a luat cunoștință despre producerea prejudiciului la data de 21 mai

2007, când s-a încheiat procesul-verbal de predare-primire a gestiunii, în

aceeași zi s-a numit comisia de cercetare administrativă prin Ordinul nr. 97

din 21 mai 2007.

Prin procesul-verbal

de cercetare din 15 iunie 2007 s-a propus înaintarea dosarului la Parchetul

militar.

În raport de aceste

elemente de fapt, prima perioadă de cercetare administrativă este de 25 zile,

respectiv 21 mai 2007 - 15 iunie 2007.

De la 15 iunie 2007,

când a fost sesizat Parchetul și până la 1 iulie 2011, când s-a comunicat

unității militare soluția adoptată în plângerea formulată împotriva ordonanței

parchetului, a operat suspendarea termenului prevăzut de art. 23 din O.G. nr. 121/1998.

Trebuie precizat că

potrivit pct. 128 alin. (2) din Instrucțiunile din 1999, sesizarea făcută de

unitate Parchetului Militar în termenele prevăzute de art. 23 din ordonanță,

suspendă prescripția acestui termen.

În cauza prezentă,

sesizarea Parchetului militar s-a efectuat în termenul de 60 de zile prevăzut

de art. 23 din O.G. nr. 121/1998, astfel că în perioada de investigație a

sesizării de către organele de urmărire penală, prescripția termenului de 60 de

zile este suspendată.

La 24 mai 2011 s-a

comunicat ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei

sancțiuni administrative, iar la 6 iunie 2011 s-a formulat plângere împotriva

acestei ordonanțe, ordonanța de respingere a plângerii fiind comunicată la 1

iulie 2011.

Instanța de fond a

greșit când a exclus de la calculul suspendării prescripției termenele în care

s-a formulat plângere împotriva ordonanței procurorului, pentru că suspendarea

prescripției implică toată procedura legală în fața organelor penale, deci

inclusiv și perioada de soluționare a plângerii împotriva ordonanței

parchetului.

Suspendarea

prescripției operează pe toată perioada derulării procedurii penale, care

include și plângerea împotriva soluției de netrimitere în judecată. În aceste

circumstanțe, termenul de prescripție s-a reluat la data de 1 iunie 2011, iar

cercetarea s-a finalizat la 6 iulie 2011, astfel că a fost respectat termenul

de 60 de zile prevăzut de art. 23 din O.G. nr. 121/1998.

De asemenea, trebuie

precizat că actele de cercetare efectuate de comisie în perioada de suspendare nu

atrag reluarea termenului de prescripție la data când s-ar fi efectuat acele

probatorii, deoarece suspendarea prescripției a intervenit pentru că a fost

sesizat Parchetul militar, iar reluarea termenului de prescripție a intervenit

numai după finalizarea procedurilor penale.

Ca urmare, cercetarea

administrativă s-a efectuat în termenul prevăzut de art. 23 din O.G. nr. 121/1998.

Având în vedere

considerentele prezentei decizii, se constată că recursul este fondat, astfel

că în baza art. 312 C. proc. civ. urmează a se admite, se va casa sentința

atacată, cu trimitere spre rejudecare.

Urmează ca prima

instanță să examineze pe fond criticile reclamantului față de actele de

imputare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de M.A.N. împotriva sentinței nr. 157 din 12 iunie 2013 a Curții de

Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza la aceeași instanță spre rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 ianuarie 2015.