ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 975/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 975/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 2 din 9 ianuarie

2009 a Curții de Apel

Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, în

baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea

formulată de petenții V.M., V.V.G. și V.M. împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale date în dosarul nr. 14/P/2007 al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești.

S-a menținut măsura dispusă prin

rezoluția atacată.

A fost obligat fiecare petent la câte 50 lei cheltuieli judiciare către

stat.

S-a reținut că prin plângerea înregistrată sub nr. 9831 din 6 octombrie

2008 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

resurse umane și documentare, trimisă spre competentă soluționare cu adresa nr.

1679/VIII/1 din 11 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești, conform art. 278

1

C. proc. pen., petenții persoane

vătămate V.M., V.V.G. și V.M. au atacat rezoluțiile nr. 1433/11/2/2008 din 8

septembrie 2008 și nr. 14/P/2007 din 11 august 2008 prin care în baza art. 228 alin.

(4) raportat la art. 10 lit. d) C proc. pen., ultima unitate de parchet a

dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații D.C.I., I.C., judecător

la Tribunalul Dâmbovița și respectiv Judecătoria Târgoviște, D.M. și M.A.D.,

executori judecătorești, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 246,

249, 264, 289, 291, 220, 215, 323 C. pen., constatându-se că nu sunt întrunite

laturile constitutive

ale conținutului

legal cerut de textele incriminatorii.

În esență, s-a motivat că actele de netrimitere în judecată adoptată de

cei doi procurori sunt netemeinice și nelegale, reținându-se o situație de fapt

nereală, contrară materialului dosarului.

Problematica penală și civilă reclamată

s-ar fi tratată cu lipsă

de obiectivitate, aplicându-se greșit

legislația în materie, inclusiv prin dispunerea a 50 disjungeri incorecte, ce

au condus la tergiversarea soluționării cauzei timp de 3 ani.

Ca urmare, existând probe temeinice că făptuitorii judecători și

executori judecătorești, prin abuz și exces de putere, fiind corupți, s-au

asociat la soluționarea litigiilor, având ca obiect

partajarea, vânzarea la licitație și evacuarea petenților din imobilul

(apartament)

deținut în mun. Târgoviște, provocându-le grave prejudicii materiale și morale,

se impune desființarea rezoluțiilor atacate și trimiterea cauzei la procuror

pentru începerea urmăririi penale, cercetarea și sesizarea instanțelor

judecătorești în vederea tragerii la răspundere penală a acestora pentru

infracțiunile reclamate.

Separat de aceasta, se trece în revistă plângerile formulate de-a

lungul timpului cu privire la toți magistrații ce au soluționat în

diverse etape procesuale cauzele (civile și

penale) în care petenții

au fost părți, precum și împotriva experților

și executorilor judecătorești, concluzionându-se că nici unul dintre aceștia nu

a fost corect, adoptând măsuri și soluții contrare legii, fie pe considerente

de interesare în favorizarea adversarilor din litigii, fie

politice sau consecință a formării profesionale

anterior anului 1989.

În susținerea plângerii, petenții persoane vătămate au depus și în fața

curții de apel o serie de acte procedurale, cereri ori mijloace de probă aflate

în dosarele instrumentate de parchete ori instanțe, în perioada 2005 - 2008,

precum și Hotărârea din 4 noiembrie 2008 dată în procesul V. versus România de

C.E.D.O. Secțiunea a III a (acțiunea nr. 1012/02).

Prin concluziile scrise înregistrate nr. 71 din 6 ianuarie 2009,

solicitând judecata în lipsă, petenții V.M. și V.V.G. au precizat că nu înțeleg

să se folosească în

cauză de hotărârea

adoptată de instanța europeană, care nu este

definitivă ci de altfel nu

privește obiectul plângerii penale de față, referindu-se la neconfirmarea

încălcării art. 6 alin. (l) din C.E.D.O., în cazul duratei procedurii

procesului de partajare a imobilului în litigiu.

Conform art. 278

1

alin. (4) C. proc. pen., din oficiu, s-a

dispus atașarea dosarului penal nr. 14/P/2007 al

Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Ploiești în care s-au emis

rezoluțiile atacate.

Verificând soluția de netrimitere în

judecată adoptată față de

intimații D.C.I., C.I., D.M. și

M.A.D., pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, a înscrisurilor

prezentate în fața instanței, rezultă că aceasta este corectă, găsindu-și

corespondent în actele

premergătoare

efectuate, ce au fost complet analizate și apreciate,

cu respectarea

întocmai a legislației ce guvernează răspunderea

penală a judecătorilor și executorilor judecătorești pentru măsurile

dispuse

la rezolvarea afacerilor judiciare intrate sub puterea lucrului judecat, în

condițiile verificării acestora prin căile ordinare sau extraordinare de atac

și limitelor începerii urmăririi penale la

sesizarea

prin plângerile formulate de persoane fizice.

Prin plângerea înregistrată sub nr. 3/VI/11/1/2007

din 4 ianuarie

2007 de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, persoanele

vătămate

V.M., V.V.G. și V.M. au solicitat cercetarea penală a intimaților I.C., D.C., P.C.,

judecători la Judecătoria Târgoviște și respectiv Tribunalul Dâmbovița, D.M. și

M.A.D., executori judecătorești în cadrul Biroului

Executorului Judecătoresc D.M., Târgoviște, sub aspectul

săvârșirii

infracțiunilor prevăzută de art. 246 raportat la art. 248, 268, 289, 323, 220

și 215 C. pen., formându-se dosarul nr. 14/P/2007.

În esență, petenții au susținut în fapt că prin hotărârile și măsurile

adoptate în executarea sentințelor civile nr. 3287/2000 și nr. 3219 din 23

septembrie 2005 pronunțate de Judecătoria Târgoviște și respectiv procedurilor

obiect al dosarelor nr. 309/2001, nr. 268/2004 și nr. 435/2006, făptuitorii

reclamanți s-ar fi asociat în scopul favorizării furtului a 80 % din valoarea

reală a unui imobil deținut în municipiul Târgoviște, str. Cernăuți, jud. Dâmbovița,

de care au fost „deposedați prin hotărâri

judecătorești

și executări silite”, prejudiciul material fiind apreciat la

circa

80.000 euro, sumă trecută ca daună majoră și în procesul intentat împotriva

Statului Român și aflat în stare de judecată la C.E.D.O.

Raportat la prevederile art. 224 și 228

C. proc. pen.

și conținutului plângerii penale, procurorul

sesizat a dispus efectuarea unor acte premergătoare, pertinente strângerii

datelor necesare începerii urmăririi penale și stabilirii existenței vreunuia

dintre cazurile înscrise în art. 10 ce ar împiedica punerea în mișcare a

acțiunii penale.

Astfel, în limitele competenței s-au verificat actele procedurale

criticate de petenți, efectuate în dosarele civile nr. 1576/1999, nr. 1424/2005,

nr. 4222/2005 ale Judecătoriei

Târgoviște, nr.

7818/2005 al Tribunalului Dâmbovița, dosarele de

executare nr. 309/2001,

nr. 2604/2004 și nr. 435/2006 ale B.E.J. D.M. Târgoviște, atașându-se în copie

o plângerile și anexele depuse de aceștia înregistrate inițial sub nr. 3457/VIII/1/2005,

sub nr. 587/II/2/2007 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, nr. 177

/VII 1/1/2003 la D.N.A., referatul și dosarele nr. 3/VI11/1/2005, nr. 14/ P din

23 iulie 2007 întocmite de

această unitate

de parchet și nr. 2988/ A din 23 iulie 2007 a Tribunalului

Dâmbovița.

S-au solicitat, de asemenea, note de relații intimatelor, judecători P.C.

și D.C. și s-a luat declarație executorului judecătoresc D.M.

Fată de relațiile comunicate de Tribunalul Dâmbovița cu adresa nr. 2988/

A din 23 iulie 2007, constatându-se că făptuitoarea P.C. are gradul profesional

de judecător de curte de apel, în temeiul art. 210, 42 alin. (1), art. 45 alin.

(1) și (2) și art. 29 lit.

f) C. proc.

pen., prin ordonanța din 23 iulie 2007 s-a dispus

declinarea competenței

de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție.

Măsura s-a comunicat petenților iar dosarul s-a înaintat parchetului

competent, pe aceeași dată, înregistrându-se pe rolul secției de urmărire

penală și criminalistică sub nr. 1110/P/2007.

După efectuarea propriilor cercetări în

cauză, potrivit art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.,

prin ordonanța din

07 martie 2008 s-a dispus neînceperea

urmăririi penale împotriva intimatei P.C., judecător cu grad de curte de apel,

pentru infracțiunile prevăzută de art. 246 raportat la art. 248, 264, 289, 323,

220 și 215 C. pen., stabilindu-se că faptele nu există.

Totodată, pe aceleași considerente de

competență materială

raportat la calitatea persoanei, în

baza art. 38, 42 combinat cu art. 45 C. proc. pen., s-a disjuns cauza,

declinându-se competența în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești în vederea continuării și definitivării cercetărilor penale privind pe

intimații C.I., D.C.I., judecători

cu grad

profesional de judecătorii și respectiv tribunal și executorul

judecătoresc

D.M. și M.A.D.

Așa fiind, dosarul a fost repus pe rolul ultimei unități de parchet la

data de 19 martie 2008.

Pe baza actelor premergătoare efectuate prin rezoluția nr. 14/P/2007

din 11 august 2008 conform art. 224 alin. (4) raportat la art. 10 lit.

d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea

urmăririi penale și

față de ultimii făptuitori, constatându-se că nu

sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate, lipsind

condițiile de existență ale laturii subiective și

obiective.

Soluția a fost confirmată de procurorul

general al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești, respingându-se ca neîntemeiată plângerea formulată potrivit art. 278

C. proc. pen.,

de persoanele vătămate V.M.

și V.V.

G.

S-a motivat că cercetările efectuate în cauză nu au relevat

date care să contureze conținutul constitutiv al

infracțiunii sesizată,

în sarcina vreunuia dintre făptuitori.

Astfel, a rezultat că procedura de executare silită a apartamentului

atribuit petentului V.M. prin sentința civilă nr. 3287/2000 a Judecătoriei

Târgoviște, prin revânzare la licitație publică, ca și evacuarea acestuia și a

persoanelor vătămate V.V.G. și V.M. (sora și tatăl său), obiect al dosarelor nr.

309/2001, nr. 268/2004 și nr. 435/2006 aflate pe rolul Biroului executorului

judecătoresc D.M. Târgoviște instrumentate de intimații M.A.

D., D.M., a fost supusă cenzurii instanțelor

judecătorești

competente, respingându-se contestațiile la executare

formulate de aceștia.

Pe de altă parte, faptul că prin sentința civilă nr. 3219/2005

intimatul I.C. a admis acțiunea în evacuare promovată de adjudecătoarea V.A.M.

și a respins acțiunea în evicțiune introdusă de petentul V.M., iar intimata D.C.I.

a făcut parte din completul de judecată ce a confirmat soluția prin decizia

civilă nr. 473/2006 a Tribunalului Dâmbovița, contrar intereselor

reclamanților, nu poate conduce la concluzia că s-ar fi asociat, inclusiv cu

executorii judecătorești și îndeplinindu-și abuziv funcția pentru favorizarea

părții adverse.

Ca urmare, în lipsa identificării vreunui

indiciu privind acuzele formulate prin plângerea penală și inexistența gradului

de rudenie între judecătoare și executorul judecătoresc D.M., rezultă că

acțiunile intimaților au fost realizate prin respectarea dispozițiilor

legale.

Soluția adoptată de cei doi procurori

este corectă.

Este știut că în raport de competențele stabilite prin Constituția

României și legislația organică ce reglementează organizarea judiciară și

statutul magistratului, legalitatea și

temeinicia

hotărârilor judecătorești pot fi verificate numai în cadrul

exercitării

căilor de atac ordinare sau extraordinare, admise de lege și de către

instanțele ierarhic superioare stabilite în materie.

Pe de altă parte, conform dispozițiilor înscrise în Cartea V art. 371

1

– art. 581 C. proc. civ., rezultă cu certitudine că actele procedurale

efectuate în executarea silită a hotărârii judecătorești, sunt supuse exclusiv

cenzurii instanțelor judecătorești, în termenele, forma și competența

determinată de legislativ, iar confirmarea legalității acestora prin

respingerea contestațiilor la executare promovate de partea interesată, atrage

autoritatea de lucru judecat, exonerând executorul

judecătoresc de

răspundere penală.

Ca urmare, posibilitatea formulării unor plângeri penale

împotriva judecătorilor și executorilor

judecătorești, nu echivalează

cu deschiderea altei căi de atac prin care

să se execute un nou control jurisdicțional asupra măsurilor și soluțiilor

adoptate, ce au atras nemulțumirea părții interesate, prin stabilirea unei

situații judiciare defavorabile cu ocazia rezolvării dosarelor repartizate.

De aceea, o atare plângere, ca act de sesizare al organelor de urmărire

penală trebuie să îndeplinească cerințele impuse de art. 222 alin. (2) C. proc.

pen., între care de o deosebită

importanță

o au descrierea faptei reclamate, împrejurările concrete

în care a fost

comisă și mijloacele de probă, elemente indispensabile în determinarea

aprecierii naturii actelor premergătoare ce ar trebui efectuate pentru

identificarea indicilor

temeinice în sensul

art. 68

1

din același cod, necesare punerii sub

învinuire a

unei persoane.

Prin plângerea înregistrată sub nr. 3/VI11/1/04 ianuarie 2007 la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, obiect al dosarului nr. 14/P/2007,

repusă pe rol pentru continuarea cercetărilor la 19 martie 2008 (urmare adresei

nr. 304/ P din 13 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică) petenții V.M., V.V.G.

și V.M. au solicitat cercetarea penală a intimaților I.C., D.C.I., D.M. și M.A.D.

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzută de art. 323, 289, 268, 259,

247, 246, 248, 290 și 215 C. pen., fapte pretins a fi comise la pronunțarea

sentințelor civile nr. 3219 din 23 septembrie 2005 a Judecătoriei Târgoviște și

deciziei penale nr. 473 din 20 noiembrie 2006 a Tribunalului Dâmbovița și

respectiv executarea obiect al dosarelor nr. 309/2001, nr. 268/2004 și nr. 435/2006

instrumentate de Biroul

Executorului

Judecătoresc D.M. Târgoviște.

În esență, s-a susținut că actele materiale ar consta în

contrafacerea conținutului sentinței civile nr. 3287/2000

pronunțată

de Judecătoria Târgoviște, referitor la calități și fapte

nereale privind situația imobilului (apartament) deținut în municipiul

Târgoviște str. Cernăuți, județul Dâmbovița, precum și drepturile câștigate de

persoana vătămată V.M. (tatăl) respingându-i-se acțiune a în evicțiune formulată

de acesta, contrar probelor administrate în cauză și legislației în materie.

Astfel, făptuitorii s-ar fi asociat în scopul favorizării furtului a

cea 80 % din valoarea reală a bunului respectiv, de care au fost

deposedați prin hotărâri judecătorești, adoptate

de alți magistrați în

colaborare cu experți și executori judecătorești

prin măsuri și soluții contrare legii, pe considerente de interesare în

favorizarea adversarilor din litigii, fie politice sau consecința formării

profesionale anterior anului 1989, prejudiciu material și moral

suferit fiind evaluat provizoriu la cea 50.000

euro.

Din lucrările și materialul dosarului întocmit în faza preliminară de

către organele de urmărire penală rezultă că urmare desfacerii căsătoriei și

partajării bunurilor comune, într-adevăr imobilul în litigiu a fost atribuit

petentului V.M. prin sentința penală nr. 3287 din 31 mai 2000 a Judecătoriei

Târgoviște definitivă prin decizia civilă nr. 1563 din 1 iunie 2001 a Curții de

Apel Ploiești, îndreptată material prin încheierea din 20 martie 2002.

Corelativ, prin aceeași sentință, s-au

stabilit și drepturile fostei

soții reclamanta M.D. (V.),

precum și ale intervenienților V.M. și V.M., pârâtul V.M. fiind obligat la

plata sumei de 90.995.550 lei cu titlu de sultă către prima iar ambii foști

soți la câte 1.664.857 lei despăgubiri pentru secunzii.

Cererea de intervenție formulată de petenta V.V. a fost respinsă ca

neîntemeiată.

În baza art. 264 – art. 265 C proc. civ., hotărârile au fost îndreptate

prin încheierea din 20 martie 2002 pronunțată de Judecătoria Târgoviște și

confirmată prin decizia civilă nr.

920/2002

a Tribunalului Dâmbovița, în sensul obligării pârâtului soț

V.M. la

plata suitei către reclamanta M.D. (V.) și nu a tatălui său V.M., cum din eroare

inițial s-a dactilografiat prenumele celor două părți, în dispozitivul

acestora.

Întrucât debitorul V.M., deși somat nu a achitat suma datorată,

creditoarea a trecut la executarea silită a apartamentului atribuit acesteia,

prin vânzare la licitație publică,

cauza

făcând obiectul dosarului nr. 309/2001 aflat pe rolul Biroului Executorului

Judecătoresc D.M. Târgoviște.

În final, imobilul a fost cumpărat în condițiile art. 500 – art. 571

C. proc. civ., de către reclamanta V.A.M., la

prețul

de 70.500 RON.

Actul de adjudecare nr. 309 din 22 octombrie 2004, întocmit de

intimatul D.M. în exercițiul mandatului încredințat de creditoarea M.D.,

rămânând definitiva fost intabulat

pe

numele cumpărătoarei, la 09 decembrie 2004.

Față de conduita debitorului V.M. și a

rudelor sale petenții V.M. și V.M. (predecedată) și V.V.G., după dobândirea

proprietății în condițiile arătate,

adjudecătoarea V.A.M.

la rândul său a pornit

executarea silită

pentru a fi pusă în posesie, procedura derulându-se în dosare nr. 268/2004 și

respectiv nr. 435/2006, aflate pe rolul

aceluiași birou, delegat fiind

să efectueze acte specifice alături de

intimatul

M.D. și făptuitorul M.A.D.

Refuzând să dea curs somațiilor emise inclusiv sentinței civile nr. 4009

din 16 noiembrie 2004, prin care Judecătoria Târgoviște a autorizat intrarea

celor doi făptuitori în imobil pentru punerea în posesie a titularului

dreptului de proprietate, conform

art. 384

1

alin. (2) C. proc. civ., adjudecătoarea a promovat acțiune

în evacuare

împotriva acestora.

Cauza a fost repartizată spre soluționare intimatului judecător I.C.,

în condițiile programului de distribuire

aleatorie

a dosarelor cu care sunt investite instanțele judecătorești,

acesta

pronunțându-se prin sentința civilă nr. 3219 din 23 septembrie 2005 a Judecătoriei

Târgoviște.

Apelurile exercitate de cei patru petenți, persoane vătămate, au fost

respinse, ca nefondate, prin decizia civilă nr. 473 din 20 noiembrie 2006 a

Tribunalului Dâmbovița, completul de judecată

fiind

alcătuit din intimatele P.C. și D.C.I.

Prin hotărârile respective admițându-se acțiunea civilă promovată de

reclamanta V.A.M., s-a dispus evacuarea pârâților V.M., V.V.G. și V.M. din

apartamentul adjudecat în cadrul licitației publice, respingându-se cererea în

evicțiune formulată de pârâtul V.M.

Soluția adoptată de făptuitorii intimați este judicios argumentată, cu

respectarea întocmai a dispozițiilor art. 261 și urm. C. proc. civ. și

luându-se în considerație legislația în materia dreptului de proprietate

dobândit asupra unui bun cumpărat la vânzarea prin licitație publică, precum și

hotărârile judecătorești și actele procedurale efectuate în cursul executării

silite a sentinței civile nr. 3287 din 31 mai 2008, toate intrate sub puterea

lucrului judecat, fie prin respingerea contestațiilor la executare ori căilor

de atac extraordinare promovate de către debitori, fie prin neatacarea

acestora.

S-a avut în vedere, de asemenea, faptul că la data judecării

acțiunii față de prevederile art. 516 C. proc. civ.,

petenții ocupau

imobilul fără titlu,

că executarea actului de adjudecare fusese deja

încuviințată prin

încheierea din 05 noiembrie 2004 pronunțată în dosarul nr. 1402/2004,

definitivă prin sentința civilă nr. 477 din 07 februarie 2005 și constatându-se

respectarea regulilor privind urmărirea silită a bunurilor imobiliare prevăzute

de art. 488 – art. 524 C. proc. civ.

Cât privește acțiunea în evicțiune

introdusă de intervenientul

V.M. (tatăl debitorului V.M.),

legal s-a apreciat ca întemeiată, o atare cale de atac a actului de adjudecare

fiind pusă exclusiv la îndemâna cumpărătorului adjudecatar, în condițiile art. 520

– art. 523 din același cod și numai până la intabularea dreptului de

proprietate dobândit asupra bunului cumpărat.

Actele procedurale întocmite de făptuitorii D.M. și respectiv M.A.D.,

în cele trei dosare de executare în care au fost investiți, au fost derulate

sub controlul instanțelor judecătorești începând de la încuviințarea titlurilor

de către

Judecătoria Târgoviște competentă

teritorial conform art. 373 C.

proc. civ., fiind verificate și

confirmate inclusiv în procedura revizuirii iar altele prin plângeri penale

promovate împotriva acestora, în ultima situație dispunându-se neînceperea

urmăririi penale conform art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Astfel, rezoluția adoptată în dosarul nr. 209/P/2007 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești,

vizând săvârșirea

infracțiunilor de amenințare și tulburare de posesie

prin actele de executare emise în dosarul nr. 435/2006 al B.E.J. D.M., s-a

menținut ca fiind legală și temeinică prin sentința

penală nr. 73 din 22 mai 2008 a Curții de Apel Ploiești rămasă definitivă prin

decizia

penală nr. 2670 din 02 august 2008 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală.

Situația de fapt detaliată în precedente se regăsește întrutotul în actele

premergătoare pertinente și concludente efectuate în cauză, în raport de

conținutul plângerii formulate de cele trei persoane vătămate, înregistrată sub

nr. 3/VIII/I/2007 din 04 ianuarie 2007, astfel că nu se justifică susținerea

acestora în sensul că problematica penală și civilă reclamată ar fi fost

tratată cu lipsă de obiectivitate și s-ar fi aplicat greșit legislația în

materie.

Deși ei pretind că cei patru făptuitori ar fi comis anumite fapte

penale, intenționate și în asociere, abuzând de funcțiile deținute, în concret

nu sunt descrise activități ce ar cădea sub incidența textelor de lege

menționate și nici nu s-au indicat mijloace de probă care să conducă la o

asemenea concluzie, ei rezumându-se, cum de altfel au procedat și prin

acțiunile și

contestațiile promovate după

rămânerea definitivă a sentinței civile

nr. 3287 din 31 mai 2008 a

Judecătoriei Ploiești, să repună în discuție drepturi și acte procedurale

efectuate la soluționarea acțiunii de partajare a bunurilor comune, intrate sub

puterea lucrului judecat.

Mai mult, deși au susținut că deposedarea s-ar fi făcut prin fals și uz

de fals, acestea rămân simple afirmații, la dosar nedepunându-se sentințe

penale ori alte dovezi de constatare a

actelor

falsificate, folosindu-se ca ultime argumente în favorizarea

adversarilor

din litigiile respective, considerente de ordin politic (fără precizarea unor

date concrete ce ar putea fi verificate) sau pregătirea profesională deficitară

a unora dintre magistrații ce au pronunțat soluții contrare intereselor lor sau

au exercitat funcții de conducere, investiți fiind anterior anului 1989.

Față de cele ce preced, justificat cei doi procurori au concluzionat că

toate acțiunile făptuitorilor au fost realizate prin respectarea dispozițiilor

legale, că sesizarea penală în cauză nu este susținută de vreun indiciu care să

contureze conținutul constitutiv al infracțiunilor prevăzută de art. 323, 289,

264, 246, 248, 220, 290, 291 și 215 C. pen. și nici al altora de natură a

întruni condițiile cerute de art. 222 raportat la art. 228 C. proc. pen.,

pentru începerea urmăririi penale.

Pe de altă parte, se constată că petenții

sunt în eroare atunci

când

susțin că cercetarea preliminară a fost tergiversată cea 3 ani,

inclusiv prin efectuarea a 50 disjungeri incorecte.

Verificând actele dosarului și sub acest aspect rezultă cu certitudine

că sesizarea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, la data

de 03 noiembrie 2005, nu a fost

înregistrată

ca dosar penal, iar prin adresa nr. 3457/VI11/1/2005 din

11 noiembrie

2005 aceștia au fost încunoștiințați că o atare sesizare față de art. 97 alin. (2)

din Legea nr. 303/2004 nu poate face obiectul cercetărilor cât timp vizează

sentința civilă nr. 3219 din 23 septembrie 2005 a Judecătoriei Târgoviște,

nedefinitivă.

Situația juridică fiind acceptată,

aceștia au reinvestit unitatea de parchet după soluționarea apelului prin

decizia civilă nr. 473 din

20 noiembrie 2006 a

Tribunalului Dâmbovița, respectiv la 04

ianuarie

2007, formându-se dosarul nr. 14/P/2007.

În fine, mai este de observat că în prezenta cauză, organele de

urmărire penală au adoptat două ordonanțe prin care s-a dispus declinarea

competenței materiale, măsură legală față de gradul profesional diferit al

celor trei magistrați din care unul aflat sub incidența dispozițiilor art. 29 lit.

f) C. proc. pen., iar disjungerea s-a adoptat o singură dată de Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică, neabilitat procedural să continue cercetările cât timp cât nu

s-a început urmărirea penală pentru judecătorul cu grad de curte de apel, în

condițiile art. 10 lit. a) din același cod.

Prin urmare, Curtea de apel reține că

argumentele juridice ce

au impus neînceperea urmăririi

penale conform art. 10 lit. d) C.

proc. pen.,

față de intimații I.C., D.C.I.,

D.M. și M.A.D. precum și respingerea

plângerii formulate de aceștia împotriva rezoluției, de către Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, arătate și

analizate în actele procedurale atacate, sunt corecte neconstatându-se elemente

de natură a conduce la desființarea acestora și trimiterea cauzei în vederea

începerii urmăririi penale.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs petiționarii V.M., V.V.G.

și V.M. formulând în scris mai multe critici ce privesc modul de

soluționare a litigiilor civile în care au avut

calitatea de părți.

Examinând din oficiu sub toate aspectele sentința atacată, conform art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este

nefondat.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că petenții au reclamat

săvârșirea mai multor infracțiuni de către intimații I.C. și D.C., judecători

care au soluționat unele litigii civile ale petenților, respectiv de către

intimații M.A.D. și D.M., executori judecătorești care au procedat la

executarea silită a unor hotărâri judecătorești împotriva petenților.

În ce privește activitatea magistraților, Curtea reține cu titlu de

principiu faptul că atribuțiile lor de serviciu se circumscriu

soluționării cauzelor cu care sunt investiți

.respectiv interpretării și

aplicării dispozițiilor legale. în acord cu

principiile dreptului substanțial și ale celui procedural.

Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare și

aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare

abuzivă a atribuțiilor

de serviciu în sensul legii penale, ele putând fi

îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz

în parte, aceasta fiind de altfel și justificarea existenței lor.

În acest context, nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la

modul concret de soluționare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac

în limitele recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor

de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului

(magistraților) care au soluționat cauza.

Răspunderea penală a magistraților poate

fi pusă în discuție

numai în situațiile în care aceștia

și-au exercitat funcția cu rea-credință, adică au cunoscut caracterul vădit

nelegal al acțiunilor

lor, urmărind sau

acceptând vătămarea intereselor legale ale unei

persoane.

În speță, petenții au formulat o plângere penală împotriva

magistraților care au soluționat în fond, respectiv în apel o cauză civilă în

care aceștia au avut calitatea de parte.

Formulând plângere penală împotriva acestor judecători, petenții pun în

discuție în realitate însăși legalitatea și temeinicia hotărârilor pronunțate

de ei, susținând că acestea sunt rezultatul unei greșite interpretări a legii.

Or, potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea

judiciară, hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în

căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale.

Referitor la executorii judecătorești, Curtea reține că potrivit

art. 57 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 actele

executorilor judecătorești

sunt supuse. în condițiile legii, controlului

instanțelor judecătorești competente, iar potrivit art. 58 din aceeași lege cei

interesați sau vătămați prin actele de executare pot formula contestație la

executare, în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă.

În speță, petenții au și uzitat de aceasta din urmă procedură

cu privire la punerea în executare a sentinței

civile nr. 3287/2000 a

Judecătoriei Târgoviște (prin care petentul V.M.

a fost obligat la plata unei sulte), contestația fiind respinsă,

considerându-se că au fost respectate toate dispozițiile procedurii privind

urmărirea silită imobiliară.

În consecință, Curtea apreciază că în mod corect s-a reținut atât de

către procurorul care a instrumentat plângerea, respectiv procurorul ierarhic

superior acestuia, cât și de instanța de fond

investită

cu soluționarea plângerii împotriva soluției procurorului că

în cauză nu

sunt întrunite cerințele prevăzute de lege pentru a putea reține săvârșirea de

către intimați a infracțiunilor reclamate, astfel încât recursul de față este

nefondat și urmează a fi respins conform art. 385

15

pct. l lit. b) C.

proc. pen., cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor judiciare către

stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursurile declarate de petiționarii V.M., V.V.G.

și V.M.

împotriva sentinței penale nr. 2

din 9 ianuarie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie.

Obligă recurenții petiționari la plata

sumei de câte 100 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17

martie 2009.