ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4376/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4376/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Hotărârea atacată cu recurs

Prin sentința nr.

4463 din 10 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a-VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta P.S. în

contradictoriu cu pârâta Comisia Pentru Stabilirea Despagubirilor și chematul

în garanție Primăria Municipiului Târgoviște prin Primar și pe cale de

consecință a obligat pârâta să transmită dosarul, aferent dispoziției emisă de

Primăria Municipiului Târgoviște, evaluatorului ori societății de evaluare, în

termen de 15 zile de la primirea dosarului de la chematul în garanție; a

obligat pârâta să emită titlu de despăgubiri în termen de 30 de zile de la

primirea raportului de evaluare sub sancțiunea plății unei penalități de 100 RON/

zi de întârziere în caz de neexecutare a obligației în termen; totodată, a

admis cererea de chemare în garanție și a obligat chematul în garanție să

restituie dosarul aferent dispoziției autorității pârâte în termen de 15 zile

de la rămânerea irevocabilă a hotărârii; de asemenea a fost respinsă ca

inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată în cauză.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele:

Cu privire la

excepția de nelegalitate a dispoziției din 31 ianuarie 2007 emisă de Primăria

Municipiului Târgoviște, instanța de fond a reținut că aceasta a fost emisă de

Primarul Municipiului Târgoviște, în temeiul Legea nr. 10/2001 privind regimul

juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1989 prin care a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul

compus din construcții și teren în suprafață de 310 m.p., situat în Târgoviște,

numiților P.S. și D.R.

Întrucât pe calea excepției

de nelegalitate, reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, pot fi atacate doar

actele administrative și nu actele juridice civile, instanța de fond a admis excepția

de inadmisibilitate și în consecință a respins excepția de nelegalitate a dispoziției

a Primarului Municipiului Târgoviște, ca inadmisibilă.

Pe fondul cererii de chemare

în judecată, instanța de fond a constatat că reclamanta a solicitat prin primul

capăt de cerere, obligarea pârâtei să transmită dosarul evaluatorului sau comisiei

de evaluatori.

Față de această solicitare

a reclamantei, pârâta a susținut prin întâmpinare împrejurarea că dosarul aferent

dispoziției Primarului Municipiului Târgoviște nr. 1935/2007 a fost restituit autorității

publice locale, în etapa de analiză a legalității propunerii de acordare despăgubiri,

întrucât Primarul a emis acest act cu încălcarea prevederilor Legea nr. 10/2001.

Mai reține instanța de

fond că, întrucât din dispozițiile Legii nr. 247/2005, titlul VII, cap. V, proceduri

administrative pentru acordarea despăgubirilor, art. 16 alin. (4), rezultă că Secretariatul

Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor în privința verificării legalității

respingerii cererii de restituire în natură, pârâta nu putea restitui dosarul autorității

locale pentru ca acesta să fie completat cu alte acte, întrucât legea nu prevede

o asemenea procedură.

Pârâta putea analiza dacă

acordă despăgubirile ce au fost propuse de către primarul autorității publice locale,

prin dispoziția nr. 1935/2007, sau dacă se impunea restituirea imobilului în natură

titularilor notificării. Alte aspecte de nelegalitate ale dispoziției nr. 1935/2007

nu puteau fi analizate de autoritatea pârâtă întrucât Legea nr. 10/2001 a dat în

competența prefectului județului din care face parte autoritatea locală, de a ataca

dispozițiile primarilor, iar prefectul a apreciat ca fiind legală dispoziția și

a acordat avizul de legalitate.

Mai reține instanța de

fond că prin cererea de chemare în garanție a Primăriei Municipiului Târgoviște,

pârâta C.C.S.D. a solicitat obligarea acesteia să transmită dosarul aferent Dispoziției

nr. 1935/2007, conținând întreaga documentație care a stat la baza soluționării

notificării formulată de reclamantă, în temeiul Legea nr. 10/2001.

Din adresele din 17

martie 2010 emisă de A.N.R.P.-C.C.S.D. și emisă de Municipiul Târgoviște, județ

Dâmbovița, prin primar, rezultă că pârâta a trimis dosarul și a cerut chematei în

garanție să completeze dosarul, iar chemata în garanție a completat dosarul cu o

parte din actele solicitate și anume actele deținute și depuse de reclamantă în

urma atenționărilor făcute de primărie.

Întrucât prin cererea

de chemare în garanție s-a solicitat obligarea chematei în garanție să restituie

dosarul transmis, iar față de cererea din 17 martie 2010 autoritatea locală s-a

conformat și a completat dosarul cu anumite acte, cererea de transmitere a dosarului

și solicitarea de restituire a dosarului completat precum și împrejurarea că până

la această dată dosarul nu a fost restituit , constituie, în opinia instanței de

fond, împrejurări suficiente pentru a se aprecia cererea de chemare în garanție

ca având natura unei acțiuni de constatare a refuzului de soluționare a unei cereri

în accepțiunea dată de Legea nr. 554/2004.

Mai reține instanța de

fond că, din apărările pârâtei nu a rezultat că dispoziția nr. 1935/2007 ar fi nelegală

pe motiv că nu s-ar fi dispus restituirea în natură a imobilului. Aspectele de nelegalitate

vizează chiar propunerea de despăgubire, iar acest aspect putea fi contestat doar

de către prefect conform procedurii reglementată de Legea nr. 10/2001.

Referitor la celelalte

capete de cerere și anume obligarea pârâtei să emită decizia reprezentând titlul

de despăgubire sub sancțiunea plății unor penalități de întârziere, instanța de

fond le-a considerat întemeiate față de perioada mare de timp în care dosarul reclamantei

a rămas în nelucrare.Astfel, se constată că dispoziția nr. 1935 a fost emisă de

autoritatea locală în anul 2007, iar pârâta a trimis dosarul autorității locale

în anul 2010, după introducerea prezentei acțiuni în justiție, astfel că intervalul

de peste 2 ani scurs de la data înregistrării dosarului nu mai poate fi apreciat

ca încadrându-se într-un termen rezonabil ce poate fi de maxim 6 luni de la înregistrare.

2.Recursul declarat în

cauză

Împotriva sentinței

nr. 4463 din 10 noiembrie 2010, a Curții de Apel București, secția a-VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta C.C.S.D., invocând dispozițiile

art. 304 pct. 9 și art. 304 indice 1 C. proc. civ., arătând, în esență, următoarele:

Astfel, susține recurenta

că instanța de fond în mod temeinic și nelegal a respinsă ca inadmisibilă excepția

de nelegalitate a deciziei din 31 ianuarie 2007 emisă, cu încălcarea dispozițiilor

art. 4 alin. (1) și art. 23 din Legea nr. 10/2001, de Primăria Mucipiului Târgoviște,

prin care s-a stabilit dreptul autoarei reclamantelor la măsuri reparatorii pentru

imobilul situat în Municipiul Târgoviște, compus din construcție și teren aferent

în suprafață de 310 m.p., în condițiile Legii nr. 10/2001 și imposibil de restituit

în natură.

Astfel, susține recurenta

că instanța de fond, interpretând în mod greșit dispozițiile art. 4 alin. (1) din

L.C.A., a reținut că, pe calea excepției de nelegalitate, pot fi atacate doar actele

administrative și nu actele juridice civile, cum este cazul dispoziției, emisă de

Primăria Municipiului Târgoviște, și a procedat la soluționarea excepției, deși

era obligată să suspende cauza și trimită dosarul Tribunalului Dâmbovița, instanță

competentă în raport de dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Totodată, pe fondul cauzei,

susține recurenta că în mod netemeinic și nelegal, cu motivarea încălcării termenului

rezonabil, instanța de fond a admis cererea reclamantei și a dispus obligarea la

emiterea deciziei, fără a ține cont de aspectele obiective ale soluționării dosarului

de despăgubire al reclamantei nr. 32942/CC dar și de faptul că procedura administrativă

prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, presupune parcurgerea mai multor

etape, cu proceduri complexe, în care sunt implicate mai multe entități, ceea ce

presupune în mod obiectiv o durată mai mare de soluționare a cererilor.

Astfel, analizând legalitatea

respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificate de reclamantă,

s-a constatat că din înscrisurile depuse la dosarul înregistrat sub nr. 3294/CC

rezultă faptul că imobilul notificat era la momentul preluării abuzive, coproprietatea

mai multor persoane iar reclamanta nu a făcut dovada calității de moștenitor al

acestora pentru a putea beneficia, astfel, de măsuri reparatorii pentru întreg imobilul.

Mai arată recurenta că

în condițiile în care entitatea care a emis decizia privind soluționarea notificării

în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, nu își îndeplinește obligația

de a transmite dosarul aferent unei astfel de decizii conținând toate înscrisurile

doveditoare a dreptului de proprietate al reclamantei asupra întregului imobil notificat,

nu este posibilă evaluarea respectivului imobil, respectiv emiterea deciziei conținând

titlul de despăgubire.

Mai arată recurenta că,

în mod greșit instanța de fond nu a ținut cont de faptul că etapa evaluării este

condiționată, în privința dosarului, de clarificarea aspectelor legate de întinderea

dreptului de proprietate al reclamantei cu privire la imobilul notificat.

Totodată, susține recurenta

că în raport cu complexitatea procedurii de evaluare a imobilelor, în raport de

H.G. nr. 527/2006, termenul de 30 de zile stabilit de instanța de fond pentru emiterea

titlului de despăgubiri nu poate fi reținut.

Consideră recurenta că

instituirea obligației de plată a penalităților, fără observarea situației de fapt

și de drept existentă în cauza dedusă judecății, denotă că instanța de fond nu a

luat în considerare apărările formulate, și nu a efectuat o analiză corectă și pertinentă

asupra situației de fapt existentă în cauză, prin prisma legislației în vigoare.

de recurs

Analizând hotărârea atacată

prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 9 cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs pentru considerentele arătate în

continuare.

În primul rând, Înalta

Curte va înlătura criticile referitoare la netemeinicia și nelegalitatea hotărârii

recurate sub aspectul respingerii, ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate a

Dispoziției nr. 1935 din 31 ianuarie 2007 emisă de Primăria Municipiului Târgoviște,

constatând că instanța de fond, a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor

art. 4 alin. (1) din L.C.A.

Astfel, este de necontestat

faptul că potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) cu referire la art. 5 alin. (2)

din Legea nr. 554/2004, pot face obiectul excepției de nelegalitate numai actele

administrative care pot forma obiectul unei acțiuni în contencios administrativ.

Așadar, actele administrative care intră sub incidența prevederilor art. 5

alin. (2) din L.C.A., pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin

lege organică, o altă procedură judiciară, și care nu pot fi atacate pe calea contenciosului

administrativ nu pot forma, potrivit principiului simetriei, nici obiectul excepției

de nelegalitate.

În aceste condiții, Înalta

Curte, în acord cu jurisprudența sa constantă, reamintește că intră sub incidența

dispozițiilor art 5 alin. (2) din L.C.A. dispoziția emisă de Primărie în temeiul

dispozițiilor Legii nr. 10/2001, prin care se propune acordarea de despăgubiri pentru

imobilele preluate abuziv de către stat și care nu mai pot fi restituite în natură,

întrucât o asemenea dispoziție poate fi contestată în termenele și în condițiile

prevăzute de Legea nr. 10/2001, iar nu pe calea contenciosului administrativ.

Pe fondul cauzei, Înalta

Curte constată, în primul rând, că prin criticile de recurs formulate, recurenta-pârâtă

procedează, cu mici nuanțe, la reiterarea aspectelor invocate în fața instanței

de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect în considerentele hotărârii recurate,

condiții în care nu va relua argumentele expuse de judecătorul fondului ci se va

limita, doar, la analiza criticilor care se circumscriu unor motive de recurs, în

sensul art. 304 C. proc. civ.

Înalta Curte va înlătura

toate criticile formulate pe fondul cauzei, constatând că este de necontestat faptul

că recurenta nu a respectat dispozițiile art. 16 din Titlu VII al Legii nr. 247/2005,

în condițiile în care nu și-a îndeplinit obligațiile care îi reveneau în fiecare

etapă a procedurii administrative după înregistrarea Dosarului nr. 32942/CC , aferent

dispoziției din 31 ianuarie 2007, emisă de Primăria municipiului Târgoviște în favoarea

reclamantei.

Este fără putere de tăgadă

că omisiunea legiuitorului de a stabili în Legea nr. 247/2005 un termen în interiorul

căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce

la ideea că pârâta Comisie, în cadrul marjei de apreciere ce i-a fost conferită,

poate să procedeze discreționar, manifestând pasivitate sau arogându-și atribuții

ce nu i-au fost conferite de legiuitor, în procedura administrativă reglementată

de Legea nr. 247/2005 și să aducă astfel, atingere drepturilor și libertăților fundamentale

ale cetățenilor.

Chiar dacă Legea nr. 247/2005

nu prevede un termen de soluționare a dosarelor înregistrate în baza Titlului VII

al legii, instanța de fond a apreciat întemeiat că recurenta avea obligația a-și

exercita atribuțiile în limitele legii și de a respecta un termen rezonabil pentru

parcurgerea etapelor obligatorii din procedura administrativă, termen care a fost

depășit în raport cu data înregistrării dosarului și a documentației aferente pentru

măsurile reparatorii propus a fi acordate reclamantei.

Pentru respectarea termenului

rezonabil, recurenta era obligată să-și organizeze activitatea în așa fel încât

să răspundă acestei cerințe, cu atât mai mult cu cât, în cauza de față, procedura

administrativă a debutat în anul 2001 prin formularea notificării nr. 53/2001 și

nici până în prezent nu s-a emis decizia reprezentând titlu de despăgubire

Nu pot fi primite nici

criticile referitoare la, justificarea duratei termenului, prin necesitatea completării

dosarului aferent dispoziției din 31 ianuarie 2007 în condițiile în care, așa cum

în mod corect a reținut și judecătorul fondului, din prevederile legale aplicabile

nu rezultă că A.N.R.P. sau C.C.S.D. ar avea competența de a exercita un control

de legalitate asupra Dispoziției Primarului, cu excepția unui singur aspect, reglementat

în mod expres de art. 16 alin. (4) din Titlu VII al Legii nr. 247/2005, legalitatea

cererii de respingere în natură.

Așadar, punând în discuție

toate operațiunile administrative care au stat la baza actului de soluționare a

notificării și reluând analiza care s-a realizat în aceea etapă, recurenta își depășește

competențele legale, iar procesul de acordare a măsurilor reparatorii trenează în

mod nejustificat.

Prin urmare, în mod corect

instanța de fond, a considerat, față de împrejurarea că dosarul privind dispoziția

a fost înregistrată la comisie în cursul anului 2008, că actul de restituire a respectivului

dosar prin adresa din 17 martie 2010 la Primăria municipiului Târgoviște cu rugămintea

de a fi reanalizate înscrisurilor ce au stat la baza emiterii dispoziției din 31

ianuarie 2007 în vederea clarificării unor aspecte referitoare la întinderea dreptului

de proprietate asupra imobilului notificat de reclamantă, la trei luni după sesizarea

instanței de judecată, nu poate justifica rămânerea în nelucrare a dosarului timp

de 2 ani, și prelungirea unei proceduri administrative în mod nejustificat.

În consecință, este de

necontestat că prin demersul făcut de Comisie către autoritatea locală, la aproape

2 ani de la înregistrarea dosarului și la trei luni de la sesizarea instanței de

judecată, nu poate justifica atitudinea pârâtei care prin restituirea dosarului

și-a exprimat de fapt voința de a nu rezolva, în mod nejustificat, cererea, în sensul

emiterii titlului de despăgubiri, într-un termen rezonabil, noțiune impusă de

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Față de modul în care

recurenta și-a îndeplinit atribuțiile în derularea procedurilor administrative referitoare

la soluționarea dosarului de despăgubiri nr. 32942/CC, în mod justificat instanța

de fond a stabilit în condițiile art. 24 din L.C.A., un termen înăuntru căruia autoritatea

publică recurentă să-și îndeplinească obligațiile referitoare la emiterea titlului

de despăgubiri în favoarea reclamantei, sub sancțiunea plății unor penalități pe

zi de întârziere.

Toate considerentele expuse,

converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică

și legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312

alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.C.S.D. împotriva

sentinței civile nr. 4463 din 10 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția

a-VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie

2011.