ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2762/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantele S.G., J.M. și H.A.G., în contradictoriu cu Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, au solicitat obligarea pârâtei să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire aferent dispoziției din 27 martie 2006, emisă de către Primăria Municipiului Târnăveni și, obligarea la 200 lei pentru fiecare zi de întârziere, după 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, cu titlu de daune moratorii.

În motivarea cererii, reclamantele au arătat că prin Dispoziția nr. 474 din 27 martie 2006, Primăria Municipiului Târnăveni a propus acordarea diferenței dintre valoarea încasată în baza Legii nr. 112/1995 actualizată cu indicele de inflație și valoarea corespunzătoare a imobilului teren și construcție situate în Târnăveni, iar dispoziția însoțită de dosarul cauzei a fost transmisă autorității pârâte la 30 martie 2006. Au mai arătat că, notificarea inițială formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, depusă la data de 26 iulie 2001 a fost soluționată prin dispoziție, după 5 ani, iar în prezent dosarul împreună cu dispoziția este nesoluționat de 3 ani de zile, cu încălcarea dreptului prevăzut de art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O.

și dispozițiile art. 1 din Primul Protocol adițional la C.E.D.O., prin nesoluționarea efectivă a cererilor administrative de acordare a despăgubirilor rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 într-un termen rezonabil. Pârâtul a chemat în garanție Primăria Municipiului Târnăveni,pentru obligarea acesteia să-i înainteze documentele enumerate în conținutul pct. 16.5 din Normele metodologice de aplicare a titlului VII din Legea bnr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 cu modificările și completările ulterioare. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3541 din 28 octombrie 2009, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pârâtul să emită decizie reprezentând titlul de despăgubire, în baza dispoziției din 27 martie 2006 – emisă de Primăria Municipiului Târnăveni, în termen de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

Totodată, a respins capătul de cerere privind obligarea la plata unor daune moratorii ca neîntemeiat, precum și cererea de chemare în garanție, formulată de pârât. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamanții au fost vătămați în dreptul de a beneficia de o soluționare efectivă a cererii de acordare despăgubiri într-un termen rezonabil, iar pârâtul a încălcat prevederile art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și dispozițiile art. 1 din Primul Protocol adițional la C.E.D.O. Referitor la respingerea capătului de cerere privind obligarea la daune moratorii ca neîntemeiat, s-a reținut că pârâtul a făcut demersuri la autoritatea publică locală pentru completarea dosarului de despăgubiri pe de o parte, iar pe de alta că s-a stabilit un termen de 6 luni pentru soluționare.

Cât privește respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în garanție, s-a reținut că Legea nr. 247/2005 nu prevede obligații în sarcina autorității locale învestită cu soluționarea notificărilor în temeiul Legii nr. 10/2001, de a face demersuri ulterioare emiterii dispoziției prin care a formulat propuneri Comisiei Centrale, pentru a se putea aprecia că există posibilitatea obligării autorității locale, la refacerea actului. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a formulat recurs Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Printr-un prim motiv de recurs, recurenta a invocat excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 474 din 27 martie 2006, a Primăriei Municipiului Târnăveni în condițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, întrucât înscrisurile privind dovada dreptului de proprietate al autorului reclamantelor nu au fost depuse.

În lipsa documentelor privind dovada dreptului de proprietate cu privire la întregul imobil notificat, susține recurentul, Dispoziția din 27 martie 2006, a fost emisă de către Primăria Municipiului Târnăveni, cu încălcarea dispozițiilor prevăzute de art. 4 alin. (1) și art. 23 din Legea nr. 10/2001. Pe fondul cauzei s-a susținut că sentința instanței de fond este netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente: - în mod greșit instanța de fond a reținut că legea nu prevede în sarcina autorității locale atribuții de procurare a altor înscrisuri, pe care nu le-a avut în vedere la emiterea deciziei, întrucât pârâta putea solicita aceste înscrisuri de la reclamante, în calitate de moștenitoare ale persoanei îndreptățite - potrivit înscrisurile existente la dosar, autorul reclamanților nu face dovada dreptului de proprietate asupra întregului imobil notificat, în extrasul de carte funciară aflat la dosar fiind înscriși mai mulți coproprietari.

- aspectele reținute de către instanța de fond potrivit cărora urmarea procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, s-ar depăși termenul rezonabil de soluționare a cauzei, sunt neîntemeiate, astfel, nu se poate reține existența unei tergiversări din partea Comisiei Centrale în privința desemnării unui evaluator, atât timp cât desemnarea acestuia se face numai în condițiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, care stabilesc exact etapele care trebuie parcurse. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare: Prin dispoziția din 2006, Primăria Municipiului Târnăveni a propus acordarea diferenței dintre valoarea încasată în baza Legii nr. 112/1995 actualizată cu indicele de inflație și valoarea corespunzătoare a imobilului teren și construcție situate în Târnăveni, constând în măsuri reparatorii în echivalent – titluri de despăgubire către F.M.G..

Potrivit titlului VII din Legea nr. 247/2005, procedura administrativă de soluționare a dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii presupune parcurgerea mai multor etape și anume: etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării; etapa evaluării, etapă care dacă după analizarea dosarului se constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlu în condițiile prevăzute de art. 26 din O.U.G.nr.

81/2007 care include în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, capitolul V, secțiunea I intitulată valorificarea titlurilor de despăgubire. Legea nu prevede însă în sarcina autorității locale atribuții de procurare a altor înscrisuri pe care nu le-a avut în vedere la emiterea deciziei. Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevede mai multe etape în soluționarea cererilor de retrocedare, fără să reglementeze un termen pentru emiterea deciziei. Împrejurarea că norma specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor de retrocedare nu poate, însă, încuraja autoritatea publică să tergiverseze soluționarea acestora, sesizările privind retrocedarea imobilelor impunându-se a fi soluționate într-un termen rezonabil sau cu prioritate, în cazuri de excepție.

Fiind vorba de o perioadă de 3 ani, în care autoritatea recurentă nu a dat curs solicitării reclamantelor de emitere a deciziei, este evident că nu ne aflăm în prezenta unui „termen rezonabil”, în accepțiunea prevederilor comunitare, dar ne aflăm în situația nesoluționării în termen a cererii formulate de intimatele- reclamante. Prin urmare, intimatele-reclamante au fost vătămate în dreptul de a beneficia de o soluționare efectivă a cererii de acordare a despăgubirilor iar pârâtul a încălcat prevederile art. 6 paragraf 1 din C.E.D.O. și dispozițiile art. 1 din Primul Protocol adițional la C.E.D.O., motiv pentru care în mod corect instanța de fond l-a obligat să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii recurate.

Cât privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor moratorii, corect instanța de fond a dispus respingerea acestuia, reținând că pârâtul a făcut demersuri la autoritatea publică locală pentru completarea dosarului de despăgubiri pe de o parte, iar pe de altă parte, că s-a stabilit un termen de 6 luni pentru soluționare. Referitor la cererea de chemare în garanție a Primăriei Municipiului Târnăveni, soluția de respingere ca neîntemeiată, pronunțată de către instanța de fond este legală, întrucât dispozițiile ce reglementează această materie (Legea nr. 247/2005) nu prevăd în sarcina autorității locale învestită cu soluționarea notificărilor în temeiul Legii nr. 10/2001, obligația de a face demersuri ulterioare emiterii dispoziției prin care a formulat propuneri Comisiei Centrale.

Examinând și din oficiu hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se existența motivelor de casare, recursul declarat în cauză urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Statul Român – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 3541 din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 mai 2010.