ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2762/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Reclamantele S.G., J.M. și H.A.G., în contradictoriu cu

Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

au solicitat obligarea pârâtei să emită decizia reprezentând titlul

de despăgubire aferent dispoziției din 27 martie 2006, emisă de

către Primăria Municipiului Târnăveni și, obligarea la 200

lei pentru fiecare zi de întârziere, după 30 de zile de la data

rămânerii definitive a hotărârii, cu titlu de daune moratorii.

În motivarea cererii, reclamantele

au arătat că prin Dispoziția nr. 474 din 27 martie 2006,

Primăria Municipiului Târnăveni a propus acordarea diferenței

dintre valoarea încasată în baza Legii nr. 112/1995 actualizată cu

indicele de inflație și valoarea corespunzătoare a imobilului

teren și construcție situate în Târnăveni, iar dispoziția

însoțită de dosarul cauzei a fost transmisă

autorității pârâte la 30 martie 2006.

Au mai arătat că,

notificarea inițială formulată în temeiul Legii nr. 10/2001,

depusă la data de 26 iulie 2001 a fost soluționată prin

dispoziție, după 5 ani, iar în prezent dosarul împreună cu

dispoziția este nesoluționat de 3 ani de zile, cu încălcarea

dreptului prevăzut de art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O. și

dispozițiile art. 1 din Primul Protocol adițional la C.E.D.O., prin

nesoluționarea efectivă a cererilor administrative de acordare a

despăgubirilor rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 într-un termen

rezonabil.

Pârâtul a chemat în garanție

Primăria Municipiului Târnăveni,pentru obligarea acesteia să-i

înainteze documentele enumerate în conținutul pct. 16.5 din Normele

metodologice de aplicare a titlului VII din Legea bnr. 247/2005, aprobate prin

H.G. nr. 1095/2005 cu modificările și completările ulterioare.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 3541 din 28 octombrie 2009, a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanți și a obligat pârâtul să emită

decizie reprezentând titlul de despăgubire, în baza dispoziției din

27 martie 2006 – emisă de Primăria Municipiului Târnăveni, în

termen de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

Totodată, a respins

capătul de cerere privind obligarea la plata unor daune moratorii ca

neîntemeiat, precum și cererea de chemare în garanție, formulată

de pârât.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că reclamanții au

fost vătămați în dreptul de a beneficia de o soluționare

efectivă a cererii de acordare despăgubiri într-un termen rezonabil,

iar pârâtul a încălcat prevederile art. 6 paragraf 1 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și dispozițiile art. 1 din Primul

Protocol adițional la C.E.D.O.

Referitor la respingerea

capătului de cerere privind obligarea la daune moratorii ca neîntemeiat,

s-a reținut că pârâtul a făcut demersuri la autoritatea

publică locală pentru completarea dosarului de despăgubiri pe de

o parte, iar pe de alta că s-a stabilit un termen de 6 luni pentru

soluționare.

Cât privește respingerea ca

neîntemeiată a cererii de chemare în garanție, s-a reținut

că Legea nr. 247/2005 nu prevede obligații în sarcina

autorității locale învestită cu soluționarea

notificărilor în temeiul Legii nr. 10/2001, de a face demersuri ulterioare

emiterii dispoziției prin care a formulat propuneri Comisiei Centrale,

pentru a se putea aprecia că există posibilitatea obligării

autorității locale, la refacerea actului.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a formulat recurs

Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Printr-un prim motiv de recurs,

recurenta a invocat excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 474

din 27 martie 2006, a Primăriei Municipiului Târnăveni în condițiile

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare, întrucât înscrisurile privind dovada dreptului de

proprietate al autorului reclamantelor nu au fost depuse.

În lipsa documentelor privind dovada

dreptului de proprietate cu privire la întregul imobil notificat, susține

recurentul, Dispoziția din 27 martie 2006, a fost emisă de către

Primăria Municipiului Târnăveni, cu încălcarea

dispozițiilor prevăzute de art. 4 alin. (1) și art. 23 din Legea

nr. 10/2001.

Pe fondul cauzei s-a susținut

că sentința instanței de fond este netemeinică și

nelegală pentru următoarele considerente:

- în mod greșit instanța

de fond a reținut că legea nu prevede în sarcina

autorității locale atribuții de procurare a altor înscrisuri, pe

care nu le-a avut în vedere la emiterea deciziei, întrucât pârâta putea

solicita aceste înscrisuri de la reclamante, în calitate de moștenitoare

ale persoanei îndreptățite

- potrivit înscrisurile existente la

dosar, autorul reclamanților nu face dovada dreptului de proprietate

asupra întregului imobil notificat, în extrasul de carte funciară aflat la

dosar fiind înscriși mai mulți coproprietari.

- aspectele reținute de

către instanța de fond potrivit cărora urmarea procedurii

administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, s-ar

depăși termenul rezonabil de soluționare a cauzei, sunt

neîntemeiate, astfel, nu se poate reține existența unei tergiversări

din partea Comisiei Centrale în privința desemnării unui evaluator,

atât timp cât desemnarea acestuia se face numai în condițiile

prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, care stabilesc exact

etapele care trebuie parcurse.

Examinând sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele

invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale

incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea

constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în

continuare:

Prin dispoziția din 2006,

Primăria Municipiului Târnăveni a propus acordarea diferenței

dintre valoarea încasată în baza Legii nr. 112/1995 actualizată cu

indicele de inflație și valoarea corespunzătoare a imobilului

teren și construcție situate în Târnăveni, constând în

măsuri reparatorii în echivalent – titluri de despăgubire către F.M.G..

Potrivit titlului VII din Legea nr. 247/2005,

procedura administrativă de soluționare a dosarelor privind acordarea

de măsuri reparatorii presupune parcurgerea mai multor etape și

anume: etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor; etapa

analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub

aspectul restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării;

etapa evaluării, etapă care dacă după analizarea dosarului

se constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură

a fost respinsă, dosarul va fi transmis evaluatorului sau

societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului

de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia

Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și

valorificarea acestui titlu în condițiile prevăzute de art. 26 din

O.U.G.nr. 81/2007 care include în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, capitolul V,

secțiunea I intitulată valorificarea titlurilor de despăgubire.

Legea nu prevede însă în

sarcina autorității locale atribuții de procurare a altor

înscrisuri pe care nu le-a avut în vedere la emiterea deciziei. Titlul VII al

Legii nr. 247/2005 prevede mai multe etape în soluționarea cererilor de

retrocedare, fără să reglementeze un termen pentru emiterea

deciziei.

Împrejurarea că norma

specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor de retrocedare

nu poate, însă, încuraja autoritatea publică să tergiverseze

soluționarea acestora, sesizările privind retrocedarea imobilelor impunându-se

a fi soluționate într-un termen rezonabil sau cu prioritate, în cazuri de

excepție.

Fiind vorba de o perioadă de 3

ani, în care autoritatea recurentă nu a dat curs solicitării reclamantelor

de emitere a deciziei, este evident că nu ne aflăm în prezenta unui „termen

rezonabil”, în accepțiunea prevederilor comunitare, dar ne aflăm în

situația nesoluționării în termen a cererii formulate de

intimatele- reclamante.

Prin urmare, intimatele-reclamante

au fost vătămate în dreptul de a beneficia de o soluționare

efectivă a cererii de acordare a despăgubirilor iar pârâtul a

încălcat prevederile art. 6 paragraf 1 din C.E.D.O. și

dispozițiile art. 1 din Primul Protocol adițional la C.E.D.O., motiv

pentru care în mod corect instanța de fond l-a obligat să emită

decizia reprezentând titlul de despăgubire, în termen de 6 luni de la

rămânerea irevocabilă a hotărârii recurate.

Cât privește capătul de

cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor moratorii, corect

instanța de fond a dispus respingerea acestuia, reținând că

pârâtul a făcut demersuri la autoritatea publică locală pentru

completarea dosarului de despăgubiri pe de o parte, iar pe de altă

parte, că s-a stabilit un termen de 6 luni pentru soluționare.

Referitor la cererea de chemare în

garanție a Primăriei Municipiului Târnăveni, soluția de

respingere ca neîntemeiată, pronunțată de către

instanța de fond este legală, întrucât dispozițiile ce

reglementează această materie (Legea nr. 247/2005) nu prevăd în

sarcina autorității locale învestită cu soluționarea

notificărilor în temeiul Legii nr. 10/2001, obligația de a face

demersuri ulterioare emiterii dispoziției prin care a formulat propuneri

Comisiei Centrale.

Examinând și din oficiu

hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate și

temeinicie și neconstatându-se existența motivelor de casare,

recursul declarat în cauză urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Statul

Român – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

sentinței civile nr. 3541 din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 26 mai 2010.