ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1178/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamantul D.T. a chemat in judecată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea autorității publice să emită decizia de acordare a titlurilor de despăgubire într-un termen cât mai scurt, în considerarea dispoziției nr. 7 din 20 ianuarie 2006 emisă de Primăria com. R. Motivându-și cererea, reclamantul a arătat că prin dispoziția nr. 7 din 20 ianuarie 2006 emisă de Primăria com. R. s-a propus acordarea de despăgubiri în calitate de moștenitor al persoanelor beneficiare ale dispoziției, pentru imobilul cu destinația moară preluat în mod abuziv și demolat, situat în com.

R., județul Călărași, solicitat prin notificarea nr. 73/2001. Reclamantul a susținut că pârâta a tergiversat în mod continuu soluționarea dosarului, restituind în mod nejustificat de trei ori dosarul la autoritatea emitentă a dispoziției nr. 7/2006. În aceeași ordine de idei, reclamantul a arătat că documentele solicitate de Comisie Primăriei com. R. prin cele trei adrese nu se justificau, dosarul aflat în soluționarea pârâtei fiind complet și, respectiv, completat după efectuarea primei restituiri, prin lămuririle date de Primărie și prin prezentarea inclusiv a avizului de legalitate emis de Prefect. Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția de nelegalitate a dispoziției nr. 7/2006 emisă de Primăria com.

R. În acest sens, pârâta a expus pe larg argumentele de admisibilitate, cât și de fond cu privire la această excepție, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. La termenul de judecată din 24 aprilie 2009 pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Primăriei com. R., invocând prevederile art. 16. din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și din Normele metodologice de aplicare a acestui titlu, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005. Totodată, pârâta a formulat și cererea de chemare în judecată a numitului D.A.O., în temeiul art. 57 alin. (1) C. proc. civ., arătând că acesta poate emite aceleași pretenții ca și reclamantul, cât timp este, de asemenea, moștenitor legal al titularelor dispoziției nr. 7 din 20 ianuarie 2006. Chemata în garanție Primăria com.

R. a formulat întâmpinare în raport de cererea de chemare în garanție, solicitând respingerea acesteia ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca nefondată. La termenul de judecată din 05 iunie 2009, instanța de fond a respins ca tardiv formulată cererea de chemare în judecată a numitului D.A.O., și a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate formulată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004. Totodată, instanța a invocat excepția prematurității introducerii acțiunii, și a pus în discuție excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție. Prin sentința civilă nr. 2658 din 19 iunie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția prematurității introducerii acțiunii, a respins acțiunea principală formulată de reclamantul D.T.

în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ca prematur introdusă și a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva Primăriei com. R. - prin Primar, D.V. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul a solicitat direct recunoașterea dreptului de a i se emite decizia cuprinzând valoarea despăgubirilor cuvenite, deși Comisia încă nu a întreprins restul etapelor necesare și obligatorii.

Aspectul ținând de caracterul justificat al refuzului pârâtei de a recunoaște dreptul reclamantului de a-i fi înaintat dosarul unui evaluator nu a fost, astfel, supus judecații în mod expres, prin petit concret, astfel încât instanța nu se poate apleca asupra acestui aspect decât cu încălcarea principiului disponibilității, în condițiile în care acest principiu este compatibil cu specificul raportului dedus judecății înaintea instanței de contencios administrativ potrivit dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 554/2004. Instanța de fond a apreciat că dreptul reclamantului de a pretinde autorității publice pârâte conduita pretinsă prin petitul acțiunii - aceea de a emite direct decizia privind cuantumul despăgubirilor - nu este încă actual, cât timp nu s-a stabilit dreptul/interesul legitim al acestuia de a-i fi înaintat dosarul către un evaluator, în conformitate cu Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și cu prevederile Normelor metodologice.

Urmare a respingerii acțiunii principale a fost respinsă și cererea de chemare în garanție. Împotriva acestei hotărâri, reclamantul D.T. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant aduce, în esență, critici sentinței recurate în sensul că eronat s-a apreciat că decizia reprezentând titlul de despăgubire nu se poate emite fără a se solicita și dispune mai întâi trimiterea dosarului la evaluator, întrucât această etapă este una premergătoare emiterii deciziei. Prin solicitarea sa de a se constata refuzul nejustificat al pârâtei de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire este evident că a înțeles să conteste toate procedurile și operațiunile ce duc la emiterea actului la care se consideră îndreptățit.

Se susține și faptul că instanța de fond a avut în vedere jurisprudența altor instanțe care, în sistemul de drept românesc nu constituie izvor de drept. Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile ce se află la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, cât și de prevederile art. 304 1 C. proc. civ., apreciază că acesta este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse. Este adevărat că Titlul VII, cap. V din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare prevede în art. 16 mai multe etape de procedurii administrative pentru acordarea despăgubirilor, ce va fi finalizată cu emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Necontestat este și faptul că printre aceste etape se numără și cea a evaluării, materializată într-un raport de evaluare, care va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire. Însă, soluția de respingere a acțiunii reclamantului ca prematură, urmare a faptului că acesta nu are stabilit încă un drept/interes legitim actual de a-i fi înaintat dosarul către un evaluator, este greșită. În cadrul procedurii administrative instituite de dispozițiile Legii nr. 247/2005, menționate anterior, se emite decizia reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care poate fi atacată, conform art. 19 din Titlul VII, al cap. VII din Legea nr. 247/2005, în condițiile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, se poate contesta fie refuzul nejustificat de emitere a deciziei, fie această decizie. Nu se poate impune persoanei îndreptățite la despăgubire să solicite parcurgerea fiecărei etape a procedurii administrative întrucât această obligație incumbă Secretariatului Comisiei Centrale, implicit Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Mai mult, Comisia Centrală, în procedura de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire, este ținută de respectarea principiului operativității specifice oricărei activități a autorităților administrative, fiind obligată să finalizeze această procedură într-un termen rezonabil. Noțiunea de termen rezonabil, impusă de art. 6 parag.

1 din C.E.D.O., se referă atât la durata procedurilor administrative preliminare, cât și la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligația de a organiza funcționarea puterilor sale în așa fel încât să răspundă acestei cerințe, pentru ca persoana îndreptățită la despăgubiri să poată beneficia efectiv de protecția asigurată de prevederile art. 6 din C.E.D.O. Prin urmare, în raport de data emiterii dispoziției nr. 7, respectiv 20 ianuarie 2006, de data înregistrării dosarului recurentului-reclamant la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 25515/CC/2006, cât și de faptul că recurentul-reclamant a făcut nenumărate demersuri pentru soluționarea dosarului său de despăgubiri, dovadă în acest sens fiind înscrisurile depuse la dosarul cauzei, acesta este pe deplin îndreptățit să-i fie analizat și soluționat dosarul într-un termen rezonabil.

Mai mult, în ședința din 11 octombrie 2007 Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a dat curs solicitării recurentului-reclamant de soluționare cu prioritate a dosarului și a numit evaluator, astfel că sentința atacată este nelegală. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica în parte sentința atacată și, pe fond, va admite în parte acțiunea precizată de reclamant, va obliga Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să analizeze și să soluționeze într-un termen rezonabil dosarul reclamantului, înregistrat sub nr. 25515/CC. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.T. împotriva sentinței civile nr. 2658 din 19 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată și, în fond, admite în parte acțiunea precizată a reclamantului D.T. Obligă pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să analizeze și să soluționeze într-un termen rezonabil dosarul reclamantului, înregistrat sub nr. 25515/CC. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2010.