ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1178/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

acțiunea formulată reclamantul D.T. a chemat in judecată pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând instanței ca, prin

hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea autorității publice să emită

decizia de acordare a titlurilor de despăgubire într-un termen cât mai scurt,

în considerarea dispoziției nr. 7 din 20 ianuarie 2006 emisă de Primăria com.

R.

Motivându-și cererea, reclamantul a arătat că

prin dispoziția nr. 7 din 20 ianuarie 2006 emisă de Primăria com. R. s-a propus

acordarea de despăgubiri în calitate de moștenitor al persoanelor beneficiare

ale dispoziției, pentru imobilul cu destinația moară preluat în mod abuziv și

demolat, situat în com. R., județul Călărași, solicitat prin notificarea nr.

73/2001.

Reclamantul a susținut că pârâta a

tergiversat în mod continuu soluționarea dosarului, restituind în mod

nejustificat de trei ori dosarul la autoritatea emitentă a dispoziției nr.

7/2006. În aceeași ordine de idei, reclamantul a arătat că documentele solicitate

de Comisie Primăriei com. R. prin cele trei adrese nu se justificau, dosarul

aflat în soluționarea pârâtei fiind complet și, respectiv, completat după

efectuarea primei restituiri, prin lămuririle date de Primărie și prin

prezentarea inclusiv a avizului de legalitate emis de Prefect.

Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția de

nelegalitate a dispoziției nr. 7/2006 emisă de Primăria com. R. În acest sens,

pârâta a expus pe larg argumentele de admisibilitate, cât și de fond cu privire

la această excepție, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată.

La termenul de judecată din 24 aprilie 2009 pârâta

a formulat cerere de chemare în garanție a Primăriei com. R., invocând prevederile

art. 16. din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și din Normele metodologice de

aplicare a acestui titlu, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005.

Totodată, pârâta a formulat și cererea de

chemare în judecată a numitului D.A.O., în temeiul art. 57 alin. (1) C. proc.

civ., arătând că acesta poate emite aceleași pretenții ca și reclamantul, cât

timp este, de asemenea, moștenitor legal al titularelor dispoziției nr. 7 din 20

ianuarie 2006.

Chemata în garanție Primăria com. R. a

formulat întâmpinare în raport de cererea de chemare în garanție, solicitând

respingerea acesteia ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca nefondată.

La termenul de judecată din 05 iunie 2009,

instanța de fond a respins ca tardiv formulată cererea de chemare în judecată a

numitului D.A.O., și a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate

formulată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Totodată, instanța a invocat excepția

prematurității introducerii acțiunii, și a pus în discuție excepția

inadmisibilității cererii de chemare în garanție.

Prin sentința civilă nr. 2658 din 19 iunie 2009

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, a admis excepția prematurității introducerii acțiunii, a respins

acțiunea principală formulată de reclamantul D.T. în contradictoriu cu pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ca prematur introdusă și a

respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva Primăriei com.

R. - prin Primar, D.V.

Pentru a pronunța această soluție, instanța

de fond a reținut, în esență, că reclamantul a solicitat direct recunoașterea

dreptului de a i se emite decizia cuprinzând valoarea despăgubirilor cuvenite,

deși Comisia încă nu a întreprins restul etapelor necesare și obligatorii.

Aspectul ținând de caracterul justificat al refuzului pârâtei de a recunoaște

dreptul reclamantului de a-i fi înaintat dosarul unui evaluator nu a fost,

astfel, supus judecații în mod expres, prin petit concret, astfel încât

instanța nu se poate apleca asupra acestui aspect decât cu încălcarea

principiului disponibilității, în condițiile în care acest principiu este

compatibil cu specificul raportului dedus judecății înaintea instanței de

contencios administrativ potrivit dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 554/2004.

Instanța de fond a apreciat că dreptul

reclamantului de a pretinde autorității publice pârâte conduita pretinsă prin

petitul acțiunii - aceea de a emite direct decizia privind cuantumul

despăgubirilor - nu este încă actual, cât timp nu s-a stabilit

dreptul/interesul legitim al acestuia de a-i fi înaintat dosarul către un

evaluator, în conformitate cu Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și cu

prevederile Normelor metodologice.

Urmare a respingerii acțiunii principale a

fost respinsă și cererea de chemare în garanție.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul D.T.

a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant

aduce, în esență, critici sentinței recurate în sensul că eronat s-a apreciat

că decizia reprezentând titlul de despăgubire nu se poate emite fără a se

solicita și dispune mai întâi trimiterea dosarului la evaluator, întrucât

această etapă este una premergătoare emiterii deciziei.

Prin solicitarea sa de a se constata refuzul

nejustificat al pârâtei de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire

este evident că a înțeles să conteste toate procedurile și operațiunile ce duc

la emiterea actului la care se consideră îndreptățit.

Se susține și faptul că instanța de fond a

avut în vedere jurisprudența altor instanțe care, în sistemul de drept românesc

nu constituie izvor de drept.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile ce se află

la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, cât și de prevederile art.

304

1

C. proc. civ., apreciază că acesta este fondat pentru

considerentele ce vor fi expuse.

Este adevărat că Titlul VII, cap. V din Legea

nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare prevede în art. 16 mai

multe etape de procedurii administrative pentru acordarea despăgubirilor, ce va

fi finalizată cu emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Necontestat este și faptul că printre aceste

etape se numără și cea a evaluării, materializată într-un raport de evaluare,

care va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate

titlurile de despăgubire.

Însă, soluția de respingere a acțiunii

reclamantului ca prematură, urmare a faptului că acesta nu are stabilit încă un

drept/interes legitim actual de a-i fi înaintat dosarul către un evaluator,

este greșită.

În cadrul procedurii administrative

instituite de dispozițiile Legii nr. 247/2005, menționate anterior, se emite

decizia reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, care poate fi atacată, conform art. 19 din Titlul

VII, al cap. VII din Legea nr. 247/2005, în condițiile Legii nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, se poate contesta fie refuzul

nejustificat de emitere a deciziei, fie această decizie.

Nu se poate impune persoanei îndreptățite la

despăgubire să solicite parcurgerea fiecărei etape a procedurii administrative

întrucât această obligație incumbă Secretariatului Comisiei Centrale, implicit

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Mai mult, Comisia Centrală, în procedura de

emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire, este ținută de

respectarea principiului operativității specifice oricărei activități a

autorităților administrative, fiind obligată să finalizeze această procedură

într-un termen rezonabil.

Noțiunea de termen rezonabil, impusă de art.

6 parag. 1 din C.E.D.O., se referă atât la durata procedurilor administrative

preliminare, cât și la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare,

statul având obligația de a organiza funcționarea puterilor sale în așa fel

încât să răspundă acestei cerințe, pentru ca persoana îndreptățită la

despăgubiri să poată beneficia efectiv de protecția asigurată de prevederile

art. 6 din C.E.D.O.

Prin urmare, în raport de data emiterii dispoziției

nr. 7, respectiv 20 ianuarie 2006, de data înregistrării dosarului

recurentului-reclamant la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor sub nr. 25515/CC/2006, cât și de faptul că recurentul-reclamant

a făcut nenumărate demersuri pentru soluționarea dosarului său de despăgubiri,

dovadă în acest sens fiind înscrisurile depuse la dosarul cauzei, acesta este

pe deplin îndreptățit să-i fie analizat și soluționat dosarul într-un termen

rezonabil.

Mai mult, în ședința din 11 octombrie 2007

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a dat curs solicitării

recurentului-reclamant de soluționare cu prioritate a dosarului și a numit

evaluator, astfel că sentința atacată este nelegală.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art.

312 alin. (1) teza I, alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul,

va modifica în parte sentința atacată și, pe fond, va admite în parte acțiunea

precizată de reclamant, va obliga Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

să analizeze și să soluționeze într-un termen rezonabil dosarul reclamantului,

înregistrat sub nr. 25515/CC.

Se vor menține celelalte dispoziții ale

sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de D.T. împotriva

sentinței civile nr. 2658 din 19 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința atacată și, în

fond, admite în parte acțiunea precizată a reclamantului D.T.

Obligă pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor să analizeze și să soluționeze într-un termen

rezonabil dosarul reclamantului, înregistrat sub nr. 25515/CC.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3

martie 2010.