ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2988/2014

Asupra cauzei civile de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

20 aprilie 2011 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, petentul A.C. a

solicitat revizuirea deciziei pronunțată de această instanță în Dosarul nr. 4538/2/2010.

La

termenul din de 20 septembrie 2012, la solicitarea instanței de a preciza care

este calea de atac pe care înțelege să o promoveze și care este hotărârea pe

care o atacă, petentul a arătat că înțelege să formuleze contestație în anulare

împotriva "tuturor hotărârilor judecătorești în care a figurat ca parte,

deoarece nu sunt corecte".

Prin Decizia

nr. 5553 din 20 septembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I

civilă, a respins cererea formulată de petent reținând că motivele invocate

prin contestația în anulare nu pot ii circumscrise prevederilor art. 317-318 C.

proc. civ. întrucât vizează modul de soluționare al litigiului în fazele

procesuale anterioare, în care acesta a figurat ca parte.

Împotriva deciziei

sus-menționate, petentul a formulat contestație în anulare.

Prin încheierea

din 27 mai 2013, instanța a dispus suspendarea judecății în baza art. 242 alin.

(1) pct. 2 C. proc. civ., ca urmare a neprezentării părților legal citate.

Cauza a stat

în nelucrare până la 18 septembrie 2014, când instanța a dispus, din oficiu,

repunerea pe rol în vederea discutării perimării, fixând în acest scop termen

la data de 31 octombrie 2014.

La acest

termen, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare pe excepția de perimare,

care va fi admisă pentru următoarele motive:

Potrivit art. 248

alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație,

apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se

perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din

vina părții timp de un an, în materie civilă.

Rezultă că,

pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza

procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare tîmp de un an și

această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții.

Astfel spus,

perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit în cauză

niciun act de procedură în vederea judecării ei, situație datorată lipsei de

diligentă a părții, care nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea

să o facă.

Aceasta

este și situația în speță unde, după suspendarea judecării cauzei pe temeiul art.

242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 27 mai 2013,

părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi

săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății.

Astfel,

din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 27 mai 2014, când

s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc.

civ., niciuna dintre părți nu a înregistrat cerere de repunere a cauzei pe rol

în vederea continuării judecății.

Reținând,

așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin.

(1) C. proc. civ., văzând, totodată, că, potrivit aceluiași text de lege,

perimarea operează de drept și că, potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc.

civ., ea se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte

urmează să constate perimată contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată

perimată contestația în anulare formulată de contestatorul A.C. împotriva Deciziei

nr. 5553 din 20 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 31 octombrie 2014.