ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5341/2013

Asupra recursului

civil de față, constată următoarele:

Prin încheierea din 19 februarie 2009, Curtea

de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală a anulat, ca netimbrată, cererea de recuzare formulată de

contestatoarea - reclamantă I.M., în cauza având ca obiect, contestația în

anulare formulată de către aceeași contestatoare împotriva Deciziei civile nr.

466/R/2007 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze

privind proprietatea intelectuală, în Dosarul nr. 655/3/2006, în contradictoriu

cu intimata - pârâtă A.P. bloc X.

Împotriva încheierii

sus-menționate, la data de 26 martie 2009 a formulat contestație în anulare

I.M., pricina fiind suspendată, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., prin încheierea din 19 mai 2009.

Ulterior suspendării

judecății, la data de 5 mai 2010 contestatoarea a solicitat prin cerere scrisă

repunerea pe rol a cauzei, cerere ce a fost anulată, ca netimbrată, prin

încheierea de la 7 septembrie 2010.

Prin Decizia nr.

108/R din 15 martie 2011 Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și

pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a constatat perimată

contestația în anulare formulată de I.M. împotriva încheierii din 19 februarie

2009 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală.

Pentru a decide astfel,

instanța a reținut că cererea de repunere pe rol a fost anulată ca netimbrată

și că aceasta nu poate fi apreciată ca un act de procedură întrerupător al

termenului de perimare, conform dispozițiilor art. 249 C. proc. civ., întrucât

cererea sus-menționată nu produce efectul continuării judecății, urmare a

anulării acesteia.

A mai reținut

instanța că sunt incidente în cauză, prevederile art. 248 alin. (1) din același

cod și că odată intervenită perimarea cauzei, nu mai pot fi analizate alte

cereri ce țin de soluționarea fondului contestației în anulare, perimarea fiind

o sancțiune procedurală, care constă în stingerea procesului în faza în care

acesta se află.

Împotriva Deciziei

nr. 108/R din 15 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și

pentru cauze privind proprietatea intelectuală a declarat recurs contestatoarea

I.M., solicitând admiterea acestuia, desființarea în totalitate a hotărârii

atacate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe, pentru continuarea judecății.

La termenul din 18

septembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a dispus,

în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării

recursului, constatând că niciuna dintre părți nu s-a înfățișat la strigarea

pricinii și nu a solicitat în scris judecarea în lipsă.

De la această dată,

niciuna dintre părți nu a mai efectuat vreun act de procedură, lăsând în

nelucrare pricina, astfel că, instanța supremă, din oficiu, a repus cauza pe

rol prin rezoluția de la 14 octombrie 2013, în vederea discutării perimării,

acordând termen la data de 19 noiembrie 2013, pentru când a citat legal

părțile.

Înalta Curte constată

perimat recursul declarat de contestatoarea I.M. pentru considerentele ce

succed:

Potrivit

dispozițiilor art. 248 (1) C. proc. civ. "orice cerere de chemare în

judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de

reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor,

dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește

în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu".

În accepțiunea

textului procedural mai sus evocat, perimarea este reglementată de legiuitor ca

o sancțiune aplicată părților, determinată de atitudinea culpabilă a acestora,

manifestată tocmai prin lipsa de stăruință a părților în soluționarea

litigiului, având un caracter mixt, atât de sancțiune, cât și de desistare de

la judecată.

În definirea

perimării, rămânerea în nelucrare a pricinii și culpa părții sunt două elemente

esențiale, sancțiunea procedurală extinzându-și domeniul de aplicare și asupra

căilor de atac.

Așa fiind, pentru a

interveni perimarea, legea de procedură cere îndeplinirea cumulativă a două

condiții, și anume: cauza să rămână în nelucrare din vina părții, iar rămânerea

în nelucrare să dureze cel puțin un an, în materie civilă.

În raport de aceste

considerente și având în vedere că, în cauză, a trecut mai mult de un an de la

data suspendării judecării pricinii, interval de timp în care părțile nu au

efectuat niciun act de procedură, observând că nu a intervenit nicio cauză de

întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Înalta Curte în temeiul

art. 252 C. proc. civ., va constata din oficiu, perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimată

cauza având ca obiect contestația în anulare formulată de contestatoarea I.M.

împotriva Deciziei nr. 108 R din 15 martie 2011 a Curții de Apel București,

secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - CL